ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3764/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7452 din 18

octombrie 2000, Tribunalul Galați a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R.P.

SA Galați, împotriva pârâtei SC P. SA Beclean, pe care a obligat-o să plătească

reclamantei suma de 1.423.655.054 lei, cu titlu de penalități de întârziere în

plată, plus 39.168.101 lei cheltuieli de judecată.

Prin aceeași sentință a fost

respinsă cererea reconvențională, prin care pârâta a solicitat obligarea

reclamantei la plata sumei de 885.616.713 lei (majorată ulterior, în apel, la

905.624.904 lei) cu titlu de diferență de preț la marfa livrată în compensarea

datoriei.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că ansamblul probator existent la dosar confirmă

integral justețea pretențiilor reclamantei și, în același timp, infirmă, în

totalitatea lor, pretențiile pârâtei din cererea reconvențională.

Apelul declarat de pârâta SC P. SA

Beclean, împotriva sus menționatei sentințe, a fost admis prin decizia civilă nr.

538/A din 4 iulie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială

și de contencios administrativ, și, în consecință, hotărârea primei instanțe a

fost schimbată în parte, în sensul reducerii cuantumului penalităților la care

a fost obligată pârâta de la 1.433.655.054 lei la 452.975.933 lei, potrivit

variantei „b” din completarea la raportul de expertiză întocmit de expertul S.T.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în baza expertizei dispuse și efectuate în apel, că, față de

obligațiile asumate de pârâtă prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 36/1994,

(care la art. 22 conținea clauza penală) și celelalte acte încheiate de părți,

ulterior, aceasta datorează reclamantei, pentru obligațiile neîndeplinite la

scadență, penalități de întârziere în plată numai în cuantum de 452.975.933

lei, potrivit variantei „b” din completarea la raportul de expertiză, în loc de

1.423.655.054 lei, cât acordase prin sentință prima instanță.

Totodată instanța de apel a mai

reținut că, în mod justificat, expertul numit de instanță S.T., a înlăturat ca

nefiind neconvingătoare, raportat la ansamblul probator existent la dosar,

concluziile experților, consilieri ai părților, în care fiecare a determinat,

prin calcule, un alt cuantum al penalităților, ce nu-și găsește acoperire în

modul cum a fost executat contractul în litigiu de către pârâtă.

În ceea ce privește soluția de

respingere a cererii reconvenționale, pronunțată de tribunal, instanța de apel

a considerat că aceasta trebuie menținută, întrucât pârâta se află în culpă în

legătură cu facturarea mărfii sale livrată în compensare la un preț inferior

celui de catalog, și în plus, că suma solicitată prin această cerere a fost

determinată prin efectuarea unor calcule eronate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs atât reclamanta SC R.P. SA Galați, cât și pârâta SC P. SA Beclean.

În recursul său, reclamanta SC R.P.

SA Galați, susține, în esență, că decizia atacată este netemeinică și nelegală,

întrucât instanța de apel și-a însușit, la pronunțarea soluției, varianta „b” a

completării la raportul de expertiză întocmit de expertul S.T., care nu a ținut

seama, la efectuarea lucrării, că actele încheiate ulterior perfectării

contractului nr. 36 din 22 februarie 1999, respectiv, protocoalele nr. 1815 din

17 iunie 1999 și nr. 1945 din 1 iulie 1999, nu făceau parte integrantă din

contract, pentru a justifica modalitatea de calcul și, implicit, reducerea

cuantumului penalităților datorate de pârâtă, la 518.268.216 lei, iar ulterior,

prin completarea la raportul de expertiză solicitată de aceasta și admisă de

instanță, la 173.249.092 lei în varianta „a”; 452.975.933 lei în varianta „b”

și 359.715.965 lei în varianta „c”, din care instanța a optat, fără o examinare

critică, a probelor de la dosar varianta „b”.

În ceea ce privește minuta nr. 804

din 9 martie 1999, privind reeșalonarea datoriilor pârâtei în care s-a

menționat că aceasta face parte integrantă din contract, spre deosebire de

protocoalele menționate, în care nu se regăsește o astfel de precizare,

reclamanta susține că atâta timp cât pârâta nu a respectat nici noile termene

de plată, astfel cum au fost reeșalonate, răspunderea acesteia, cu penalitățile

de întârziere în plată, urmează a fi angajată la nivelul sumei acordate de

instanța de fond, și, ca atare, greșit expertul și, ulterior, instanța de apel

au considerat că ar fi decăzut din dreptul de a mai solicita o parte din

penalități, întrucât, în speță, ar fi aplicabil, prin extrapolare, principiul

conținut de dispozițiile art. 17 din O.U.G. nr. 15/1996, potrivit căruia nerespectarea

de către debitori a obligațiilor de plată asumate după acordarea înlesnirilor

de plată, scop în care a fost încheiată minuta menționată anterior, conduce la

pierderea beneficiului înlesnirilor, cu consecința calculării majorărilor de

întârziere pentru întreaga perioadă și, în același timp, îndreptățește pe

creditor să procedeze la executarea silită pentru suma neplătită.

În sfârșit, mai susține reclamanta,

că în mod greșit și fără o examinare temeinică a probelor de la dosar, instanța

de apel s-a oprit la adoptarea soluției, la varianta „b” din completarea la

raportul de expertiză, din moment ce, prin susținerile sale scrise și orale, a

înlăturat singurul argument care a stat la baza admiterii apelului pârâtei, și

anume, acela că marfa dată în compensare de pârâtă a fost negociată de

reprezentanții părților în litigiu, și, ca atare, acest aspect nu mai putea

influența sub nici o formă cuantumul sumelor neachitate la scadență și,

implicit, pe cel al penalităților datorate de pârâtă.

În consecință, reclamanta solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și respingerea apelului

pârâtei.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar,

rezultă că, pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice, având în

vedere complexitatea cauzei, instanța de apel a dispus efectuarea unei

expertize contabile, stabilind, totodată, și obiectivele la care urma a

răspunde expertul (încheierea din 27 martie 2001 dosarul de apel).

În exercitarea mandatului său,

expertul numit de instanță a concluzionat, după ce, în prealabil, a analizat,

în totalitatea lor, probele dosarului, cu privire specială la cele prin care

reprezentanții părților au modificat, ulterior perfectării contractului,

termenele de plată a obligațiilor asumate de pârâtă (minuta nr. 804/1999) că

aceasta datorează penalitățile de întârziere în plată numai în sumă de

518.268.216 lei (pct. 1 din concluzii) în loc de 1.423.655.054 lei, cât i se

acordase reclamantei prin sentință, expertul înlăturând, ca fiind neconforme cu

realitatea, concluziile experților consilieri.

Cu toate acestea, reclamanta nu a

formulat obiecțiuni la expertiză, deși procedural, față de diminuarea

substanțială a penalităților, astfel cum rezultă aceasta din calculul întocmit

de expert, era datoare să procedeze în vederea pronunțării unei soluții legale

și temeinice, în acest fel.

Ulterior, pârâta a solicitat, iar

instanța de apel a admis, completarea raportului de expertiză inițial, în

scopul ca expertul să întocmească o variantă de calcul a penalităților, ținând

seama că, după încheierea protocolului nr. 1945 din 1 iulie 1999, a mai rămas

ca datorie în sarcina acesteia numai suma de 1.300.000.000 lei, față de

restanța în plată avută în vedere la calcularea penalităților de 7.750.000.000

lei.

Prin concluziile la raportul de

expertiză suplimentar (completare) expertul a constatat, având în vedere noul

obiectiv stabilit de instanță, că pârâta datorează cu titlu de penalități, în

raport cu restanțele înregistrate în plata prețului, una dintre sumele

prevăzute în cele 3 variante propuse, și anume: 173.249.092 lei în varianta

„a”; 452.975.933 lei în varianta „b” și 359.715.965 lei, în varianta „c”,

instanța optând, la pronunțarea soluției, la penalitățile stabilite în varianta

„b”, pe motiv că acestea asigură în mod corespunzător răspunderea pârâtei

pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență, în raport cu celelalte

două variante de calcul.

Cu privire la noile concluzii ale

expertizei, reclamanta a solicitat, prin reprezentantul său, astfel cum rezultă

din încheierea din 27 iunie 2001, termen pentru a formula obiecțiuni, cerere

respinsă de instanță pe motiv că aceasta nu a depus obiecțiunile până la primul

termen de judecată după depunerea lucrării, așa cum prevăd dispozițiile art. 212

alin. (2) C. proc. civ.

Deci, în contextul în care, la

raportul de expertiză inițial, reclamanta nu a formulat obiecțiuni, iar la

completarea la raportul de expertiză, aceasta a fost decăzută justificat din

dreptul de a depune obiecțiuni, se constată că, în mod neîntemeiat, reclamanta

susține în recurs că soluția pronunțată în apel ar fi netemeinică și nelegală,

deoarece aceasta nu a demonstrat, prin cotracalcule sau, eventual, alte probe,

care, evident, trebuiau să fie prezentate sub forma obiecțiunilor la raport, că

expertul a greșit în aprecierile sale și, implicit, că instanța, însușindu-și

varianta a II-a din concluziile la raportul de expertiză suplimentar

(completare), a pronunțat o soluție criticabilă.

Față de cele arătate anterior, se

constată că este de prisos a se mai examina motivele de recurs, astfel cum

acestea au fost prezentate în cerere, din moment ce, astfel cum rezultă din

cele de mai sus, decizia atacată este temeinică și legală în raport cu probele

existente la dosar.

Așa fiind, recursul reclamantei,

urmează a fi respins ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de

pârâta SC P. SA Beclean, se constată următoarele:

Pârâta formulează critici împotriva

deciziei pronunțate în apel, pe motiv că instanța a menținut soluția

tribunalului, de respingere a cererii sale reconvenționale, prin care a

solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 885.616.713 lei (majorată în

apel, conform concluziilor din raportul de expertiză inițial, la suma de

905.624.904 lei) încasată cu titlu de diferență de preț, ca urmare a facturării

mărfii livrate în compensare de pârâtă la un preț inferior celui de catalog.

În susținerea recursului, pârâta a

invocat, ca temei de casare, dispozițiile art. 304, pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ.

Recursul pârâtei nu este fondat.

Este adevărat că expertul S.T. a

concluzionat că marfa livrată de pârâta SC P. SA Beclean, în compensare,

reclamantei SC R.P. SA Galați a fost facturată sub prețul de catalog și, deci,

că, la marfa livrată, prețul de catalog este mai mare față de prețul din

facturi cu 905.624.904 lei (sumă la care și-a majorat ulterior pârâta

pretențiile din cererea reconvențională).

Or, chiar din conținutul motivelor

de apel rezultă, astfel cum recunoaște expres pârâta, că a convenit cu

reclamanta ca, în scopul stingerii obligațiilor sale de plată fără plata

vreunor penalități, să livreze marfa în compensare, (sârmă) potrivit obiectului

său de activitate, la un preț inferior celui de catalog.

Ca atare, chiar dacă convenția

invocată este discutabilă din punct de vedere legal, totuși, aceasta nu poate

fi ignorată, față de dispozițiile art. 969 C. civ.

Pe cale de consecință, pârâta nu

poate cere, pe calea ocolită a cererii reconvenționale, atâta timp, cât la fond

nu a avut un astfel de capăt de cerere, care să poată constitui eventual,

ulterior, motiv de apel, anularea convenției și, consecutiv, obligarea

reclamantei la restituirea sumei pretins achitată cu titlu de diferență de

preț, la marfa livrată în compensare, care a fost facturată, potrivit

susținerilor sale, la un preț inferior celui de catalog, întrucât convenția a

fost încheiată, așa cum se recunoaște expres, tocmai în scopul de a se limita

răspunderea acesteia pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată ajunse la

scadență.

În concluzie, anularea convenției, care,

de altfel, nu s-a solicitat, așa cum s-a arătat anterior, și admiterea cererii

reconvenționale ar echivala cu încălcarea voinței părților (art. 942 C. civ.)

ceea ce este inadmisibil în raporturile comerciale și ar conduce la diminuarea

răspunderii pârâtei, cu nesocotirea intereselor reclamantei, întrucât, pe de o

parte, aceasta a fost absolvită, așa cum recunoaște, de plata unor penalități

în baza convenției la care s-a făcut referire anterior, iar pe de altă parte,

reclamanta ar urma s-o despăgubească pe pârâtă cu diferența rezultată dintre

prețul facturat și cel de catalog, deși aceasta a fost de acord, la încheierea

actului, să suporte diferența.

Cu alte cuvinte, din moment ce

pârâta și-a atins scopul avut în vedere la încheierea convenției, adică

diminuarea în final a cuantumului penalităților datorate reclamantei, aceeași

convenție nu mai este valabilă când se pune problema suportării de către pârâtă

a pretinsei diferențe de preț la marfa livrată în compensare, care, de altfel,

nici nu este susținută (diferența de preț invocată) de probe pertinente și

concludente cauzei.

Față de soluția pronunțată în

recurs, se constată că nu mai este cazul să fie analizate și celelalte critici

formulate în cerere, deoarece o eventuală compensare judiciară putea fi luată

în discuție numai în cazul în care cererea reconvențională era admisă, ca

urmare a admiterii recursului pârâtei și casării deciziei atacate, situație

inexistentă în speță.

Pe cale de consecință și cu această

suplinire de motivare se constată că decizia atacată este temeinică și legală

și sub aspectul menținerii sentinței în partea referitoare la respingerea

cererii reconvenționale formulată de pârâtă.

Așa fiind și recursul pârâtei

urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta SC R.P. SA Galați și pârâta SC P. SA Beclean împotriva deciziei nr. 538/A

din 4 iulie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 2 octombrie 2003.