ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3764/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7452 din 18 octombrie 2000, Tribunalul Galați a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R.P. SA Galați, împotriva pârâtei SC P. SA Beclean, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 1.423.655.054 lei, cu titlu de penalități de întârziere în plată, plus 39.168.101 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reconvențională, prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 885.616.713 lei (majorată ulterior, în apel, la 905.624.904 lei) cu titlu de diferență de preț la marfa livrată în compensarea datoriei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că ansamblul probator existent la dosar confirmă integral justețea pretențiilor reclamantei și, în același timp, infirmă, în totalitatea lor, pretențiile pârâtei din cererea reconvențională.

Apelul declarat de pârâta SC P. SA Beclean, împotriva sus menționatei sentințe, a fost admis prin decizia civilă nr. 538/A din 4 iulie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, și, în consecință, hotărârea primei instanțe a fost schimbată în parte, în sensul reducerii cuantumului penalităților la care a fost obligată pârâta de la 1.433.655.054 lei la 452.975.933 lei, potrivit variantei „b” din completarea la raportul de expertiză întocmit de expertul S.T.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în baza expertizei dispuse și efectuate în apel, că, față de obligațiile asumate de pârâtă prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 36/1994, (care la art. 22 conținea clauza penală) și celelalte acte încheiate de părți, ulterior, aceasta datorează reclamantei, pentru obligațiile neîndeplinite la scadență, penalități de întârziere în plată numai în cuantum de 452.975.933 lei, potrivit variantei „b” din completarea la raportul de expertiză, în loc de 1.423.655.054 lei, cât acordase prin sentință prima instanță. Totodată instanța de apel a mai reținut că, în mod justificat, expertul numit de instanță S.T., a înlăturat ca nefiind neconvingătoare, raportat la ansamblul probator existent la dosar, concluziile experților, consilieri ai părților, în care fiecare a determinat, prin calcule, un alt cuantum al penalităților, ce nu-și găsește acoperire în modul cum a fost executat contractul în litigiu de către pârâtă.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii reconvenționale, pronunțată de tribunal, instanța de apel a considerat că aceasta trebuie menținută, întrucât pârâta se află în culpă în legătură cu facturarea mărfii sale livrată în compensare la un preț inferior celui de catalog, și în plus, că suma solicitată prin această cerere a fost determinată prin efectuarea unor calcule eronate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs atât reclamanta SC R.P. SA Galați, cât și pârâta SC P. SA Beclean. În recursul său, reclamanta SC R.P.

SA Galați, susține, în esență, că decizia atacată este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de apel și-a însușit, la pronunțarea soluției, varianta „b” a completării la raportul de expertiză întocmit de expertul S.T., care nu a ținut seama, la efectuarea lucrării, că actele încheiate ulterior perfectării contractului nr. 36 din 22 februarie 1999, respectiv, protocoalele nr. 1815 din 17 iunie 1999 și nr. 1945 din 1 iulie 1999, nu făceau parte integrantă din contract, pentru a justifica modalitatea de calcul și, implicit, reducerea cuantumului penalităților datorate de pârâtă, la 518.268.216 lei, iar ulterior, prin completarea la raportul de expertiză solicitată de aceasta și admisă de instanță, la 173.249.092 lei în varianta „a”; 452.975.933 lei în varianta „b” și 359.715.965 lei în varianta „c”, din care instanța a optat, fără o examinare critică, a probelor de la dosar varianta „b”.

În ceea ce privește minuta nr. 804 din 9 martie 1999, privind reeșalonarea datoriilor pârâtei în care s-a menționat că aceasta face parte integrantă din contract, spre deosebire de protocoalele menționate, în care nu se regăsește o astfel de precizare, reclamanta susține că atâta timp cât pârâta nu a respectat nici noile termene de plată, astfel cum au fost reeșalonate, răspunderea acesteia, cu penalitățile de întârziere în plată, urmează a fi angajată la nivelul sumei acordate de instanța de fond, și, ca atare, greșit expertul și, ulterior, instanța de apel au considerat că ar fi decăzut din dreptul de a mai solicita o parte din penalități, întrucât, în speță, ar fi aplicabil, prin extrapolare, principiul conținut de dispozițiile art. 17 din O.U.G.

nr. 15/1996, potrivit căruia nerespectarea de către debitori a obligațiilor de plată asumate după acordarea înlesnirilor de plată, scop în care a fost încheiată minuta menționată anterior, conduce la pierderea beneficiului înlesnirilor, cu consecința calculării majorărilor de întârziere pentru întreaga perioadă și, în același timp, îndreptățește pe creditor să procedeze la executarea silită pentru suma neplătită.

În sfârșit, mai susține reclamanta, că în mod greșit și fără o examinare temeinică a probelor de la dosar, instanța de apel s-a oprit la adoptarea soluției, la varianta „b” din completarea la raportul de expertiză, din moment ce, prin susținerile sale scrise și orale, a înlăturat singurul argument care a stat la baza admiterii apelului pârâtei, și anume, acela că marfa dată în compensare de pârâtă a fost negociată de reprezentanții părților în litigiu, și, ca atare, acest aspect nu mai putea influența sub nici o formă cuantumul sumelor neachitate la scadență și, implicit, pe cel al penalităților datorate de pârâtă. În consecință, reclamanta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și respingerea apelului pârâtei.

Recursul reclamantei nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că, pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice, având în vedere complexitatea cauzei, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize contabile, stabilind, totodată, și obiectivele la care urma a răspunde expertul (încheierea din 27 martie 2001 dosarul de apel). În exercitarea mandatului său, expertul numit de instanță a concluzionat, după ce, în prealabil, a analizat, în totalitatea lor, probele dosarului, cu privire specială la cele prin care reprezentanții părților au modificat, ulterior perfectării contractului, termenele de plată a obligațiilor asumate de pârâtă (minuta nr. 804/1999) că aceasta datorează penalitățile de întârziere în plată numai în sumă de 518.268.216 lei (pct. 1 din concluzii) în loc de 1.423.655.054 lei, cât i se acordase reclamantei prin sentință, expertul înlăturând, ca fiind neconforme cu realitatea, concluziile experților consilieri.

Cu toate acestea, reclamanta nu a formulat obiecțiuni la expertiză, deși procedural, față de diminuarea substanțială a penalităților, astfel cum rezultă aceasta din calculul întocmit de expert, era datoare să procedeze în vederea pronunțării unei soluții legale și temeinice, în acest fel. Ulterior, pârâta a solicitat, iar instanța de apel a admis, completarea raportului de expertiză inițial, în scopul ca expertul să întocmească o variantă de calcul a penalităților, ținând seama că, după încheierea protocolului nr. 1945 din 1 iulie 1999, a mai rămas ca datorie în sarcina acesteia numai suma de 1.300.000.000 lei, față de restanța în plată avută în vedere la calcularea penalităților de 7.750.000.000 lei.

Prin concluziile la raportul de expertiză suplimentar (completare) expertul a constatat, având în vedere noul obiectiv stabilit de instanță, că pârâta datorează cu titlu de penalități, în raport cu restanțele înregistrate în plata prețului, una dintre sumele prevăzute în cele 3 variante propuse, și anume: 173.249.092 lei în varianta „a”; 452.975.933 lei în varianta „b” și 359.715.965 lei, în varianta „c”, instanța optând, la pronunțarea soluției, la penalitățile stabilite în varianta „b”, pe motiv că acestea asigură în mod corespunzător răspunderea pârâtei pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență, în raport cu celelalte două variante de calcul.

Cu privire la noile concluzii ale expertizei, reclamanta a solicitat, prin reprezentantul său, astfel cum rezultă din încheierea din 27 iunie 2001, termen pentru a formula obiecțiuni, cerere respinsă de instanță pe motiv că aceasta nu a depus obiecțiunile până la primul termen de judecată după depunerea lucrării, așa cum prevăd dispozițiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ.

Deci, în contextul în care, la raportul de expertiză inițial, reclamanta nu a formulat obiecțiuni, iar la completarea la raportul de expertiză, aceasta a fost decăzută justificat din dreptul de a depune obiecțiuni, se constată că, în mod neîntemeiat, reclamanta susține în recurs că soluția pronunțată în apel ar fi netemeinică și nelegală, deoarece aceasta nu a demonstrat, prin cotracalcule sau, eventual, alte probe, care, evident, trebuiau să fie prezentate sub forma obiecțiunilor la raport, că expertul a greșit în aprecierile sale și, implicit, că instanța, însușindu-și varianta a II-a din concluziile la raportul de expertiză suplimentar (completare), a pronunțat o soluție criticabilă. Față de cele arătate anterior, se constată că este de prisos a se mai examina motivele de recurs, astfel cum acestea au fost prezentate în cerere, din moment ce, astfel cum rezultă din cele de mai sus, decizia atacată este temeinică și legală în raport cu probele existente la dosar.

Așa fiind, recursul reclamantei, urmează a fi respins ca nefondat. Cu privire la recursul declarat de pârâta SC P. SA Beclean, se constată următoarele: Pârâta formulează critici împotriva deciziei pronunțate în apel, pe motiv că instanța a menținut soluția tribunalului, de respingere a cererii sale reconvenționale, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 885.616.713 lei (majorată în apel, conform concluziilor din raportul de expertiză inițial, la suma de 905.624.904 lei) încasată cu titlu de diferență de preț, ca urmare a facturării mărfii livrate în compensare de pârâtă la un preț inferior celui de catalog. În susținerea recursului, pârâta a invocat, ca temei de casare, dispozițiile art. 304, pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Recursul pârâtei nu este fondat. Este adevărat că expertul S.T. a concluzionat că marfa livrată de pârâta SC P. SA Beclean, în compensare, reclamantei SC R.P. SA Galați a fost facturată sub prețul de catalog și, deci, că, la marfa livrată, prețul de catalog este mai mare față de prețul din facturi cu 905.624.904 lei (sumă la care și-a majorat ulterior pârâta pretențiile din cererea reconvențională). Or, chiar din conținutul motivelor de apel rezultă, astfel cum recunoaște expres pârâta, că a convenit cu reclamanta ca, în scopul stingerii obligațiilor sale de plată fără plata vreunor penalități, să livreze marfa în compensare, (sârmă) potrivit obiectului său de activitate, la un preț inferior celui de catalog.

Ca atare, chiar dacă convenția invocată este discutabilă din punct de vedere legal, totuși, aceasta nu poate fi ignorată, față de dispozițiile art. 969 C. civ. Pe cale de consecință, pârâta nu poate cere, pe calea ocolită a cererii reconvenționale, atâta timp, cât la fond nu a avut un astfel de capăt de cerere, care să poată constitui eventual, ulterior, motiv de apel, anularea convenției și, consecutiv, obligarea reclamantei la restituirea sumei pretins achitată cu titlu de diferență de preț, la marfa livrată în compensare, care a fost facturată, potrivit susținerilor sale, la un preț inferior celui de catalog, întrucât convenția a fost încheiată, așa cum se recunoaște expres, tocmai în scopul de a se limita răspunderea acesteia pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată ajunse la scadență.

În concluzie, anularea convenției, care, de altfel, nu s-a solicitat, așa cum s-a arătat anterior, și admiterea cererii reconvenționale ar echivala cu încălcarea voinței părților (art. 942 C. civ.) ceea ce este inadmisibil în raporturile comerciale și ar conduce la diminuarea răspunderii pârâtei, cu nesocotirea intereselor reclamantei, întrucât, pe de o parte, aceasta a fost absolvită, așa cum recunoaște, de plata unor penalități în baza convenției la care s-a făcut referire anterior, iar pe de altă parte, reclamanta ar urma s-o despăgubească pe pârâtă cu diferența rezultată dintre prețul facturat și cel de catalog, deși aceasta a fost de acord, la încheierea actului, să suporte diferența.

Cu alte cuvinte, din moment ce pârâta și-a atins scopul avut în vedere la încheierea convenției, adică diminuarea în final a cuantumului penalităților datorate reclamantei, aceeași convenție nu mai este valabilă când se pune problema suportării de către pârâtă a pretinsei diferențe de preț la marfa livrată în compensare, care, de altfel, nici nu este susținută (diferența de preț invocată) de probe pertinente și concludente cauzei. Față de soluția pronunțată în recurs, se constată că nu mai este cazul să fie analizate și celelalte critici formulate în cerere, deoarece o eventuală compensare judiciară putea fi luată în discuție numai în cazul în care cererea reconvențională era admisă, ca urmare a admiterii recursului pârâtei și casării deciziei atacate, situație inexistentă în speță.

Pe cale de consecință și cu această suplinire de motivare se constată că decizia atacată este temeinică și legală și sub aspectul menținerii sentinței în partea referitoare la respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâtă. Așa fiind și recursul pârâtei urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC R.P. SA Galați și pârâta SC P. SA Beclean împotriva deciziei nr. 538/A din 4 iulie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2003.