ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2686/2003

La data de 13 iunie

2003 s-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea A.S.împotriva

deciziei civile nr.36 din 4 iunie 2002 a Curții de Apel Brașov – Secția civilă.

Dezbaterile au fost

consemnate  în încheierea cu data de 13 iunie 2003, iar pronunțarea s-a amânat

la 19 iunie 2003.

C U R T E A

Asupra recursului civil de

față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată la

12 iulie 2001 Tribunalului Brașov, reclamanta A.S.a solicitat în contradictoriu

cu pârâta Primăria comunei Bod județ Brașov, să se dispună anularea dispoziției

nr.22 din 21 iunie 2001 prin  care i s-a respins notificarea, formulată în

condițiile Legii nr.10/2001, privind restituirea în natură sau acordarea de

măsuri reparatorii pentru imobilul situat în comuna Bod, str. Școlii nr.166

(fost 147), județ Brașov.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că în anul 1946 tatăl său, A. G., a fost împroprietărit cu

un teren și o casă la adresa indicată.

A.G.a decedat în anul 1960

iar demersurile reclamantei, după 1990, în calitate de unică moștenitoare, în

vederea retrocedării imobilului, au fost respinse cu motivarea că prin Decretul

nr.81/1954 corpul de clădire care i-a aparținut defunctului a trecut în

proprietatea numitului K.I. Când în anul 1976 K.I. a părăsit țara, imobilele au

făcut obiectul Decretului nr.223/1974. Or, arată reclamanta, că Decretul

nr.81/1954 și Decretul nr.223/1974 au fost acte normative abuzive, ale căror

efecte trebuie să înceteze.

Tribunalul Brașov, prin

sentința civilă nr.50 din 8 februarie 2002 a admis excepția lipsei capacității

de folosință a pârâtei  Primăria comunei Bod, invocată de instanță din oficiu

și în consecință a respins acțiunea reclamantei.

Instanța a reținut că

potrivit art.51 din Legea nr.215/2001, primarul, viceprimarul, secretarul,

împreună cu aparatul propriu de specialitate al Consiliului local constituie o

structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei sau

orașului, care aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului local și

dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale  colectivității

locale. Primăria nu are personalitate juridică, ceea ce echivalează cu lipsa

capacității de folosință și nu poate sta în judecată în calitate de reclamantă

sau pârâtă.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis în parte prin decizia civilă

nr.36 din 4 iun ie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

A fost schimbată în parte

sentința, respingându-se excepția lipsei capacității de folosință a intimatei

Primăria comunei Bod. Au fost păstrate dispozițiile  sentinței privind

respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.

Instanța de apel a reținut

în primul rând că față de dispozițiile art.91 din  Legea nr.215/2001 și ale

art.26 din Legea nr.10/2001, primăriile au capacitate de folosință și deci și

calitate procesuală pasivă în procesele ce au ca obiect  restituirea imobilelor

preluate abuziv de către Statul român în temeiul ultimului act normativ

menționat.

Pe fond însă, Curtea de

apel a considerat  că acțiunea reclamantei nu poate fi primită. Este reală

împrejurarea că între 1946 și 1954 tatăl reclamantei, A.G., a stăpânit în fapt

un corp de clădire, care ulterior i-a fost restituit fostului proprietar, K.I.,

însă această folosință nu a fost înscrisă în Cartea funciară și nu poate

conferi drepturi potrivit dispozițiilor Legii nr.10/2001.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta, întemeindu-și  cererea pe „dispozițiile art.299 –

316 C.proc.civ.”.

Înfățișând modul  de

derulare a  cauzei, recurenta s-a mărginit să menționeze  în final că „atât

sentința Tribunalului Brașov cât și decizia Curții de Apel nu sunt motivate pe

fond ci numai sub aspectul excepției lipsei calității procesuale „.

Recursul este nefondat,

această susținere neavând corespondent în realitate.

Instanța de apel a examinat

și motivat pe larg inclusiv aspectele de fond,  stabilind în mod corect că

acțiunea  reclamantei nu poate fi primită.

Astfel, în acord cu

probatoriile necontestate, s-a reținut că, urmare a Decretului nr.81/1954,

despre care nu s-a dovedit că s-ar fi aplicat în mod abuziv, imobilul în

litigiu a fost restituit fostului proprietar, K.I., astfel încât stăpânirea în

fapt a lui A.G., tătal reclamantului, a  încetat. Faptul că ulterior imobilul

a  fost trecut din proprietatea lui K.I., în patrimoniul statului, ca efect al

aplicării Decretului nr.223/1974, nu îi conferă reclamantei, în calitate de

moștenitoare a lui A.G., posibilitatea de a ataca în justiție modul de aplicare

a  acestui act normativ, cu atât mai mult cu cât folosința exercitată de autorul

ei nici nu a fost înscrisă  vreodată în Cartea funciară.

Cum nu există nici motive

de casare de ordine publică, hotărârile fiind legale și temeinice, recursul

declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de A.S.împotriva deciziei 36 din 4 iunie 2002 al Curții de

Apel Brașov – Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 iunie 2003.