ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2686/2003

La data de 13 iunie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea A.S.împotriva deciziei civile nr.36 din 4 iunie 2002 a Curții de Apel Brașov – Secția civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 13 iunie 2003, iar pronunțarea s-a amânat la 19 iunie 2003. C U R T E A Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată la 12 iulie 2001 Tribunalului Brașov, reclamanta A.S.a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Bod județ Brașov, să se dispună anularea dispoziției nr.22 din 21 iunie 2001 prin care i s-a respins notificarea, formulată în condițiile Legii nr.10/2001, privind restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în comuna Bod, str. Școlii nr.166 (fost 147), județ Brașov.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că în anul 1946 tatăl său, A. G., a fost împroprietărit cu un teren și o casă la adresa indicată. A.G.a decedat în anul 1960 iar demersurile reclamantei, după 1990, în calitate de unică moștenitoare, în vederea retrocedării imobilului, au fost respinse cu motivarea că prin Decretul nr.81/1954 corpul de clădire care i-a aparținut defunctului a trecut în proprietatea numitului K.I. Când în anul 1976 K.I. a părăsit țara, imobilele au făcut obiectul Decretului nr.223/1974. Or, arată reclamanta, că Decretul nr.81/1954 și Decretul nr.223/1974 au fost acte normative abuzive, ale căror efecte trebuie să înceteze. Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr.50 din 8 februarie 2002 a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Primăria comunei Bod, invocată de instanță din oficiu și în consecință a respins acțiunea reclamantei.

Instanța a reținut că potrivit art.51 din Legea nr.215/2001, primarul, viceprimarul, secretarul, împreună cu aparatul propriu de specialitate al Consiliului local constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei sau orașului, care aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale. Primăria nu are personalitate juridică, ceea ce echivalează cu lipsa capacității de folosință și nu poate sta în judecată în calitate de reclamantă sau pârâtă. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis în parte prin decizia civilă nr.36 din 4 iun ie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

A fost schimbată în parte sentința, respingându-se excepția lipsei capacității de folosință a intimatei Primăria comunei Bod. Au fost păstrate dispozițiile sentinței privind respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată. Instanța de apel a reținut în primul rând că față de dispozițiile art.91 din Legea nr.215/2001 și ale art.26 din Legea nr.10/2001, primăriile au capacitate de folosință și deci și calitate procesuală pasivă în procesele ce au ca obiect restituirea imobilelor preluate abuziv de către Statul român în temeiul ultimului act normativ menționat. Pe fond însă, Curtea de apel a considerat că acțiunea reclamantei nu poate fi primită. Este reală împrejurarea că între 1946 și 1954 tatăl reclamantei, A.G., a stăpânit în fapt un corp de clădire, care ulterior i-a fost restituit fostului proprietar, K.I., însă această folosință nu a fost înscrisă în Cartea funciară și nu poate conferi drepturi potrivit dispozițiilor Legii nr.10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, întemeindu-și cererea pe „dispozițiile art.299 – 316 C.proc.civ.”. Înfățișând modul de derulare a cauzei, recurenta s-a mărginit să menționeze în final că „atât sentința Tribunalului Brașov cât și decizia Curții de Apel nu sunt motivate pe fond ci numai sub aspectul excepției lipsei calității procesuale „. Recursul este nefondat, această susținere neavând corespondent în realitate. Instanța de apel a examinat și motivat pe larg inclusiv aspectele de fond, stabilind în mod corect că acțiunea reclamantei nu poate fi primită. Astfel, în acord cu probatoriile necontestate, s-a reținut că, urmare a Decretului nr.81/1954, despre care nu s-a dovedit că s-ar fi aplicat în mod abuziv, imobilul în litigiu a fost restituit fostului proprietar, K.I., astfel încât stăpânirea în fapt a lui A.G., tătal reclamantului, a încetat.

Faptul că ulterior imobilul a fost trecut din proprietatea lui K.I., în patrimoniul statului, ca efect al aplicării Decretului nr.223/1974, nu îi conferă reclamantei, în calitate de moștenitoare a lui A.G., posibilitatea de a ataca în justiție modul de aplicare a acestui act normativ, cu atât mai mult cu cât folosința exercitată de autorul ei nici nu a fost înscrisă vreodată în Cartea funciară. Cum nu există nici motive de casare de ordine publică, hotărârile fiind legale și temeinice, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de A.S.împotriva deciziei 36 din 4 iunie 2002 al Curții de Apel Brașov – Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2003.