ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2408/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de

reclamantul R.C.R împotriva deciziei nr.521/A/C din 24 septembrie 2001 a

Curții de Apel Pitești.

La apelul nominal s-au prezentat recurentul

personal și asistat de avocat L.N. și intimata pârâtă SC „A” SA

Sucursala Vâlcea prin consilier juridic C. D....

Procedura legal îndeplinită.

Reprezentantul recurentei pune concluzii de

admitere a recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului

pârâtei, susținând că în sensul art.969 cod civil pârâta era

obligată să îl despăgubească în funcție de valoarea

pagubei asigurate, care includea și suma de 182.505.181 lei, cu cheltuieli

de judecată.

Reprezentanta intimatei pune concluzii de

respingere a recursului, ca nefondat, susținând că în cauză

trebuie coroborate dispozițiile art.48 din contract cu art.21.

C U

R T E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul R. C. R., a chemat în

judecată pe pârâta SC „A.” SA, solicitând plata sumei de 184.000.000 lei

reprezentând diferența între suma acordată cu titlu de

despăgubire și suma reală cu care trebuia despăgubit conform

contractului de asigurare.

Tribunalul Vâlcea, prin sentința

civilă nr.574/C din 27 aprilie 2001, a admis acțiunea, obligând pe

pârâtă la 182.505.181 lei diferență între despăgubirea

achitată și suma reală ce trebuia plătită pentru

asigurare și la 47.251.341 lei dobânzi.

Instanța de fond a reținut, în

esență, că în baza contractului de asigurare, reclamantul avea

asigurat autoturismul pentru valoarea de 112.103 DM, furtul acestuia

determinând pe pârâtă să plătească numai o parte din suma

asigurată – 89.793 DM.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

nr.521/A-C din 24 septembrie 2001 a admis apelul pârâtei și schimbând în

tot sentința atacată a respins acțiunea, obligându-l pe

reclamant la 7.304.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a considerat că

precizarea acțiunii făcută de reclamant la 9 martie 2001 – în

sensul că a solicitat dobânzi în loc de penalități –

reprezintă o modificare a obiectivului acțiunii. Pe de altă

parte în aplicarea dispozițiilor H.G. 1054/1999, stabilirea valorii autovehiculului

la data producerii evenimentului asigurat este aceea care rezultă din

scăderea uzurii.

Împotriva deciziei astfel pronunțate,

reclamantul a declarat recurs la data de 29 noiembrie 2001, întemeiat pe

dispozițiile art.304 pct.8 și 9 cod procedură civilă.

Astfel recurentul susține că

instanța de apel a ignorat dispozițiile art.970 cod civil privind

executarea cu bună – credință a obligațiilor asumate

și deși achitase prima de asigurare în raport cu coeficientul de

uzură de 7% s-a avut în vedere un coeficient mult mai mare. Mai

susține recurentul că instanța a schimbat înțelesul art.48

și 56 din contractul de asigurare care prevedea cuantumul

despăgubirilor în raport cu paguba suferită și suma

asigurată.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru considerentele ce se vor expune:

Contractul de asigurare, așa cum este

prevăzut de art.1635 cod civil și 422 cod comercial este unul din

contractele aleatorii, ale cărui efecte depind de un eveniment incert.

„Asigurarea este un contract prin care asigurătorul se asigură ca,

drept o primă, să despăgubească pe asigurat de pierderile

sau daunele ce aceasta ar încerca din oarecare întâmplări fortuite ori de

forță majoră”.

În situația asigurărilor de bunuri,

asiguratul e dator să nu declare o valoare mai mare decât cea reală,

iar dacă o face asigurarea este valabilă numai până la

concurența valorii reale a bunurilor.

Asigurătorul însă are îndatorirea de

a plăti asiguratului dauna pricinuită iar despăgubirea

reprezintă dauna reală încercată de asigurat.

Art.460 cod comercial, prevede ipoteza în care

bunul asigurat a fost evaluat, dovada valorii bunului fiind considerată

acceptată de asigurător care nu mai poate să atace evaluarea.

Contractul de asigurare încheiat între

părți, prevedea o valoare de asigurare pentru autoturism de 112.103

D.M., uzura fiind considerată  în procent de 7%.

În limita acestei sume asigurătorul e

obligat la desdăunare.

Acceptând gradul de uzură de 7% și

încasând prima de asigurare la această uzură, asigurătorul,

după producerea evenimentului (furtului) nu mai poata ataca evaluarea pe

baza unor date teoretice: starea medie de întreținere, gradul de

întrebuințare și potrivit unor tabele.

De altfel, prin expertiza întocmită la

instanța de fond s-a stabilit fără echivoc valoarea bunului asigurat,

iar despăgubirea trebuie să reprezinte dauna reală, riscul

suportându-l asigurătorul.

Art.21 și 48 din Regulamentul de

asigurare prevede că despăgubirea să nu

depășească valoarea autovehiculului din momentul producerii

evenimentului asigurat.

Clauza privind despăgubirea care să

nu depășească 90% din valoarea de nou a autovehiculului este în

contradicție cu toate celelalte dispoziții contractuale

susmenționate, dar și cu principiile generale de drept și

achitate astfel încât nu poate fi lăsată să-și producă

efectele.

Inechitatea rezultă fără

putință de tăgadă:, asiguratul plătește primele

de asigurare pentru o anumită valoare a bunului, iar asiguratorul îl va

despăgubi în limita unei evaluări ulterioare, pentru o valoare mai

mică decât cea asigurată,fără a ține cont de

prejudiciul real.

Așa fiind, în temeiul art.312 cod

procedură civilă, Curtea va admite recursul reclamantului, va

modifica decizia nr.521/A/C din 24 septembrie 2001 pronunțată de

Curtea de Apel Pitești în sensul că va respinge apelul declarat

împotriva sentinței civile nr.574/C din 27 aprilie 2001

pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

Având în vedere culpa procesuală și

dispozițiile art.274 cod procedură civilă, Curtea va obliga pe

intimata pârâtă la 6.497.527 lei cheltuieli de judecată către

recurent.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul formulat de reclamantul R. C.

R. împotriva deciziei nr.521/A/C din 24 septembrie 2001 a Curții de Apel

Pitești, pe care o modifică și respinge apelul declarat de

pârâta SC „A.” SA – Sucursala Vâlcea împotriva sentinței nr.574/C din 27

aprilie 2001 a Tribunalului Vâlcea și obligă intimata SC ASIROM SA –

Sucursala Vâlcea la 6.497.527 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 aprilie 2003.