ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5055/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 10 septembrie

2003, reclamanta SC G.T. SA Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată pe numitul G.D.

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâtul să fie obligat să

plătească acesteia suma de 4.154.846 lei, reprezentând diferența neachitată de

asigurătorul SC A.Ț.A. SA, sucursala Râmnicu Vâlcea, actualizată cu indicele de

inflație începând cu data nașterii obligației, 13 septembrie 2000.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că, la solicitarea pârâtului menționat și a asigurătorului

de accidente și avarii autovehicule, a reparat autoturismul.

În vederea încasării valorii

reparației, ulterior recepției lucrării, s-a emis factura nr. 4565435 din 13

septembrie 2000, în valoare de 16.215.662 lei, pe numele beneficiarului

lucrării, G.D., cu posibilitatea plății de către asigurătorul SC A. SA,

sucursala Râmnicu Vâlcea.

Asigurătorul a achitat în

parte factura menționată, rămânând o diferență neachitată în sumă de 4.154.846

lei. Suma menționată a fost reținută de asigurător în contul ratelor la prima

de asigurare anuală datorată de asiguratul G.D.

Deși somat în mai multe

rânduri, atât de reclamantă cât și de asigurător, asiguratul G.D. a refuzat

plata sumei de 4.154.846 lei.

Prin sentința nr. 4718 din 2

octombrie 2003, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins acțiunea reclamantei SC

G.T. SA Râmnicu Vâlcea, reținând că suma trebuia recuperată de la societatea

asigurătoare, care a acceptat plata daunelor.

Curtea de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 160/ A-C din

19 mai 2004, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei

instanțe și a schimbat sentința atacată, în sensul că admis acțiunea astfel cum

a fost formulată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de control judiciar a reținut că între reclamantă și pârâtul menționat

există un raport juridic contractual. Astfel, pârâtul a emis o comandă,

solicitând reclamantei să execute lucrările de reparații ale autoturismului

proprietatea sa.

Lucrările au fost efectuate,

pârâtul confirmând această împrejurare prin semnarea procesului verbal de

recepție. Totodată, aceasta a semnat și devizul și factura emisă pentru

încasarea prețului.

Ca atare, reclamanta a

executat lucrarea comandată, iar pârâtul, care a confirmat prestația, nu a

achitat prețul convenit. Plata parțială făcută de asigurător nu influențează

nici restul debitului și nici titularul acestuia.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, pârâtul G.D. a declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute

de art. 304 pct. 1, 3, 8 și 9 C. proc. civ.

S-a susținut că reclamanta a

declarat recurs împotriva hotărârii primei instanțe, așa încât în mod greșit

completul de judecată, la Curtea de Apel Pitești, a fost format din doi

judecători.

Totodată recursul declarat

de reclamantă era de competența Curții Supreme de Justiție și nu a Curții de

Apel Pitești.

Pârâtul a mai criticat

hotărârea atacată și cu privire la aplicarea greșită a legii, cu referire la

neobservarea termenului de 2 ani privind prescripția dreptului la acțiune în

materie de asigurări.

În fine, pârâtul a mai

susținut că instanța a stabilit greșit raporturile dintre părți, în sensul că

în discuție ar fi raportul dintre acesta și reclamantă privind repararea

autoturismului și plata valorii reparației, când în fapt obiectul litigiului

privea obligarea asigurătorului la plata daunelor, în temeiul contractului de

asigurare.

În concluzie, pârâtul a

solicitat admiterea recursului și rejudecarea cauzei.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin încheierea nr. 833 din

19 martie 2004, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a calificat

calea de atac exercitată de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe ca

fiind apel și, în consecință, a trimis cauza instanței competente.

Apelul a fost soluționat de

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, în

compunerea prevăzută de lege.

În concluzie, în raport de

calificarea căii de atac ca fiind apel și soluționarea acestuia de către

instanța de apel competentă, în compunerea legal prevăzută, primele două

critici formulate de pârât se constată a fi neîntemeiate.

Față de obiectul acțiunii,

obligarea beneficiarului reparației la plata diferenței de preț neachitate,

aceasta este supusă termenului general de prescripție. Între prestatorul de

servicii și beneficiar nu existau raporturi care să facă incident termenul de

prescripție a dreptului la acțiune prevăzut de art. 3 alin. (2) din Decretul

nr. 167/1958. Ca atare și cea de a treia critică formulată de pârât se constată

a fi neîntemeiată.

Din cererea comandă,

procesul verbal de recepție și factura fiscală depuse la dosarul cauzei, toate

semnate de pârâtul G.D., rezultă raportul contractual având ca obiect repararea

autoturismului menționat și plata reparației, iar ca părți reclamanta, în

calitate de prestator de servicii și pârâtu, în calitate de beneficiar.

Mai rezultă totodată

confirmarea de către pârât a efectuării lucrării comandate și acceptarea

prețului. Reclamanta a făcut dovada achitării parțiale a debitului, împrejurare

necontestată de pârât.

Acesta susține însă că nu

datorează suma, obligat la plata diferenței fiind asigurătorul.

Or, reclamanta nu este parte

în contractul de asigurare. În măsura în care, la procurarea riscului asigurat,

asigurătorul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de

asigurare încheiat cu pârâtul, acesta din urmă nu se poate prevala, vizând

exonerarea de plată în raport de prestatorul de servicii, de această

neexecutare ci să se îndrepte împotriva asigurătorului cu acțiune separată sau

în condițiile art. 60 din C. proc. civ. Ca atare, în raport de cele expuse, și

ultima critică formulată de pârât în recurs se constată a fi neîntemeiată.

În concluzie, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de pârât, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul G.D. împotriva deciziei nr. 160/ A-C din 19 mai

2004 a Curții de Apel Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2004.