ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5055/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 septembrie 2003, reclamanta SC G.T. SA Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată pe numitul G.D. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâtul să fie obligat să plătească acesteia suma de 4.154.846 lei, reprezentând diferența neachitată de asigurătorul SC A.Ț.A. SA, sucursala Râmnicu Vâlcea, actualizată cu indicele de inflație începând cu data nașterii obligației, 13 septembrie 2000. În motivarea cererii reclamanta a arătat că, la solicitarea pârâtului menționat și a asigurătorului de accidente și avarii autovehicule, a reparat autoturismul. În vederea încasării valorii reparației, ulterior recepției lucrării, s-a emis factura nr. 4565435 din 13 septembrie 2000, în valoare de 16.215.662 lei, pe numele beneficiarului lucrării, G.D., cu posibilitatea plății de către asigurătorul SC A. SA, sucursala Râmnicu Vâlcea.

Asigurătorul a achitat în parte factura menționată, rămânând o diferență neachitată în sumă de 4.154.846 lei. Suma menționată a fost reținută de asigurător în contul ratelor la prima de asigurare anuală datorată de asiguratul G.D. Deși somat în mai multe rânduri, atât de reclamantă cât și de asigurător, asiguratul G.D. a refuzat plata sumei de 4.154.846 lei. Prin sentința nr. 4718 din 2 octombrie 2003, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins acțiunea reclamantei SC G.T. SA Râmnicu Vâlcea, reținând că suma trebuia recuperată de la societatea asigurătoare, care a acceptat plata daunelor. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 160/ A-C din 19 mai 2004, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe și a schimbat sentința atacată, în sensul că admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că între reclamantă și pârâtul menționat există un raport juridic contractual. Astfel, pârâtul a emis o comandă, solicitând reclamantei să execute lucrările de reparații ale autoturismului proprietatea sa. Lucrările au fost efectuate, pârâtul confirmând această împrejurare prin semnarea procesului verbal de recepție. Totodată, aceasta a semnat și devizul și factura emisă pentru încasarea prețului. Ca atare, reclamanta a executat lucrarea comandată, iar pârâtul, care a confirmat prestația, nu a achitat prețul convenit. Plata parțială făcută de asigurător nu influențează nici restul debitului și nici titularul acestuia. Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâtul G.D.

a declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 1, 3, 8 și 9 C. proc. civ. S-a susținut că reclamanta a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanțe, așa încât în mod greșit completul de judecată, la Curtea de Apel Pitești, a fost format din doi judecători. Totodată recursul declarat de reclamantă era de competența Curții Supreme de Justiție și nu a Curții de Apel Pitești. Pârâtul a mai criticat hotărârea atacată și cu privire la aplicarea greșită a legii, cu referire la neobservarea termenului de 2 ani privind prescripția dreptului la acțiune în materie de asigurări. În fine, pârâtul a mai susținut că instanța a stabilit greșit raporturile dintre părți, în sensul că în discuție ar fi raportul dintre acesta și reclamantă privind repararea autoturismului și plata valorii reparației, când în fapt obiectul litigiului privea obligarea asigurătorului la plata daunelor, în temeiul contractului de asigurare.

În concluzie, pârâtul a solicitat admiterea recursului și rejudecarea cauzei. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin încheierea nr. 833 din 19 martie 2004, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a calificat calea de atac exercitată de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe ca fiind apel și, în consecință, a trimis cauza instanței competente. Apelul a fost soluționat de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, în compunerea prevăzută de lege. În concluzie, în raport de calificarea căii de atac ca fiind apel și soluționarea acestuia de către instanța de apel competentă, în compunerea legal prevăzută, primele două critici formulate de pârât se constată a fi neîntemeiate.

Față de obiectul acțiunii, obligarea beneficiarului reparației la plata diferenței de preț neachitate, aceasta este supusă termenului general de prescripție. Între prestatorul de servicii și beneficiar nu existau raporturi care să facă incident termenul de prescripție a dreptului la acțiune prevăzut de art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958. Ca atare și cea de a treia critică formulată de pârât se constată a fi neîntemeiată. Din cererea comandă, procesul verbal de recepție și factura fiscală depuse la dosarul cauzei, toate semnate de pârâtul G.D., rezultă raportul contractual având ca obiect repararea autoturismului menționat și plata reparației, iar ca părți reclamanta, în calitate de prestator de servicii și pârâtu, în calitate de beneficiar.

Mai rezultă totodată confirmarea de către pârât a efectuării lucrării comandate și acceptarea prețului. Reclamanta a făcut dovada achitării parțiale a debitului, împrejurare necontestată de pârât. Acesta susține însă că nu datorează suma, obligat la plata diferenței fiind asigurătorul. Or, reclamanta nu este parte în contractul de asigurare. În măsura în care, la procurarea riscului asigurat, asigurătorul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de asigurare încheiat cu pârâtul, acesta din urmă nu se poate prevala, vizând exonerarea de plată în raport de prestatorul de servicii, de această neexecutare ci să se îndrepte împotriva asigurătorului cu acțiune separată sau în condițiile art. 60 din C. proc.

civ. Ca atare, în raport de cele expuse, și ultima critică formulată de pârât în recurs se constată a fi neîntemeiată. În concluzie, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul G.D. împotriva deciziei nr. 160/ A-C din 19 mai 2004 a Curții de Apel Pitești. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2004.