ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 744/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 24

aprilie 2000, reclamanta, SC M.L. SA București, a chemat în judecată pe

pârâtele, RA J.D.P. Vâlcea și SC A.A. SA, sucursala Râmnicu Vâlcea, pentru a fi

obligate la plata sumei de 277.668.090 lei și respectiv la plata despăgubirilor

de 110.000.000 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la un

autovehicul din culpa primei pârâte.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că la 2 februarie 1999, s-a produs un accident în care au fost

implicate un autotractor aparținând asiguratului, SC R.T. SRL, și un altul aparținând

pârâtei, RA J.D.P. Vâlcea, pentru care societatea comercială reclamantă a

plătit asiguratului său, SC R.T. SRL, o despăgubire în valoare de 775.336.180

lei, dar din care solicită obligarea societăților pârâte la plata a 50% din

despăgubire, accidentul fiind produs din culpa egală a celor doi conducători

auto.

Cu privire la sumele calculate ca

despăgubiri, a arătat că solicită 110.000.000 lei de la societatea de asigurare

la care era asigurat autoturismul, RA J.D.P. Vâlcea, și diferența de

277.668.090 lei de la regia pârâtă.

La 11 mai 2000, pârâta, SC A.A., sucursala

Rm. Vâlcea, a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a arătat

că în anul 1997, s-a semnat un protocol între mai multe societăți de asigurare,

printre care și cele două din acest litigiu, stabilindu-se rezolvarea pe cale

amiabilă a litigiilor, protocol ce nu a fost respectat de SC M.L. SA București;

a mai arătat că societatea reclamantă trebuia să-i achite mai multe despăgubiri

însumând 94.710.671 lei, pe care le solicită acesteia pe cale reconvențională.

Prin sentința civilă nr. 199C din 1 martie

2001, Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis în parte acțiunea reclamantei, SC M.L. SA București, pârâta, RA J.D.P.

Vâlcea, fiind obligată la plata sumei de 277.668.090 lei cu titlu de

despăgubiri, iar pârâta, SC A.A. Rm. Vâlcea, la plata sumei de 55.000.000 lei

daune.

De asemenea, s-a admis în parte

cererea reconvențională formulată de pârâta, SC A.A. SA Rm. Vâlcea, iar

reclamanta, SC M.L. SA București, a fost obligată să-i plătească suma de

41.991.073 lei cu titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel ambele părți, iar prin decizia nr. 576/A-C din 19 noiembrie 2001,

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis apelul reclamantei și a modificat sentința, în sensul că suma datorată de

SC M.L. SA București pârâtei, SC A.A. Rm. Vâlcea, în cererea reconvențională, a

fost stabilită la 26.654.023 lei, cu menținerea celorlalte dispoziții ale

sentinței tribunalului.

Totodată, a fost respins, ca nefondat,

apelul pârâtei, RA J.D.P. Vâlcea, cu obligarea acesteia la plata sumei de

1.652.500 lei cheltuieli de judecată.

Cu actul înregistrat la 22 februarie

2002, pârâta, RA J.D.P. Vâlcea, a formulat recurs împotriva acestei decizii,

susținând următoarele critici, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.:

- reclamanta a achitat în mod greșit

despăgubiri către societatea asigurată, deoarece din analiza clauzelor contractului,

rezultă că acesta era reziliat de drept;

- instanța de apel nu s-a pronunțat

nici asupra altor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii;

- instanța de apel a aplicat greșit

dispozițiile Legii nr. 136/1995, cât și ale art. 9 din H.G. nr. 906/1998.

Recursul pârâtei este nefondat.

Din actele dosarului rezultă, că la

2 februarie 1999, pe drumul național Tg. Jiu-Rm. Vâlcea, pe raza localității

Scoarța, s-a produs un accident de circulație din culpa comună a celor doi

conducători auto implicați în accident, în urma căruia vehiculele au fost grav

avariate.

În executarea contractului de

asigurare, încheiat de reclamantă cu SC R.T. SRL Codlea, societatea de

asigurare a plătit asiguratului despăgubirile datorate și a formulat acțiunea

de față pentru recuperarea daunelor de la comitenții celor doi conducători

auto.

Prima critică formulată de recurentă

se referă la împrejurarea că, în mod greșit, au fost plătite despăgubirile de

către reclamantă, deoarece contractul dintre SC M.L. și SC R.T. SRL Codlea era

reziliat de drept prin neplata ratelor de către asigurat, mai mult de 60 zile.

Critica recurentei-pârâte nu poate

fi primită, deoarece obiectul litigiului îl constituie acțiunea în regres

formulată de societatea de asigurare, acțiune în cadrul căreia trebuia să se

facă dovada plății despăgubirilor achitate de societatea de asigurare, ceea ce,

în speță, s-a făcut.

Raporturile juridice dintre

reclamanta, SC M.L. București, și SC R.T. SRL, nu pot fi examinate în cadrul

litigiului de față, care are alt obiect, și atâta timp cât despăgubirile au

fost achitate, reclamanta este îndreptățită să le recupereze de la partea din

culpa căreia s-a produs accidentul.

De altfel, la dosar s-au depus acte

din care rezultă că cele două părți din contractul de asigurare au făcut plăți

și compensări în cadrul acestui contract (dosarul tribunalului), situație în

care va fi respins primul motiv de recurs.

Recurenta a mai susținut că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii, făcând referire în mod special la procesul verbal de constatare a

accidentului și susținând că vinovăția a aparținut în exclusivitate șoferului

autotractorului, mențiunile privind culpa comună fiind făcute ulterior

producerii accidentului.

Nici acest motiv nu poate fi primit,

deoarece, din examinarea procesului verbal din 2 februarie 1999 (dosarul de

fond), rezultă că accidentul s-a produs din culpa comună a celor doi

conducători auto, în sensul că șoferul autotractorului N.O. n-a adaptat viteza

la starea carosabilului, iar celălalt vehicul era staționat neregulamentar.

Ca atare, agentul constatator a

descris modul în care cei doi conducători auto au comis accidentul, mențiunea

privind culpa comună fiind corespunzătoare acestei descrieri, iar susținerea

recurentei, potrivit căreia această mențiune s-a făcut ulterior, este lipsită

de suport probator.

Prin cel de al treilea motiv de

recurs, pârâta a susținut că instanțele au făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor Legii 136/1995, și ale H.G. nr. 906/1998.

Astfel, a arătat că semiremorca era

asigurată distinct și, ca atare, trebuia să beneficieze de despăgubiri în

temeiul legii nr. 136/1995, dar, și sub acest aspect, instanța de apel a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică, deoarece textul invocat se referă la

eventuale despăgubiri produse de remorci ori atașe (art. 49), iar pârâta a

urmărit recuperarea unor daune produse remorcii, ceea ce este o problemă

contractuală și nu una legală.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs s-a mai susținut că au fost încălcate prevederile art. 9 din H.G. nr. 906/1998,

care nu limitează despăgubirile ce pot fi acordate în raport de întinderea

culpei, dar această susținere privește raporturile pârâtei recurente cu

asigurătorul său (SC A.A. SA), și nu poate fi opusă reclamantei, care, așa cum

s-a arătat, a formulat o acțiune în regres.

În fine, obiecțiunea recurentei

legată de faptul că nu și-a formulat apărările la data soluționării apelului,

vor fi respinse, în raport de cele reținute în practicaua deciziei atacate,

potrivit căreia reprezentantul apelantei a lipsit și nu a cerut amânarea cauzei

pentru lipsă de apărare.

Pentru toate aceste considerente,

recursul pârâtei, RA J.D.P. Rm. Vâlcea, va fi respins, ca nefondat, conform art.

312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta,

RA J.D.P. Vâlcea, Râmnicu Vâlcea, împotriva deciziei nr. 576 din 19 noiembrie 2001,

a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 25 februarie 2004.