ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1944/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 88 din 26 ianuarie

2001, Tribunalul Argeș a admis acțiunea reclamantei S.A.R.A., sucursala Pitești,

împotriva pârâtului P.A., obligându-l pe acesta să-i plătească reclamantei suma

de 75.677.041 lei cu titlu de despăgubiri și dobânda comercială calculată la

nivelul taxei de scont a B.N.R.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a

reținut, în baza înscrisurilor de la dosar și a dispozițiilor legale, incidente

cauzei, că pârâtul, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1310, a intrat

în coliziune cu autoutilitara, proprietatea SC A.T. SRL Argeș, provocându-i

avarii a căror reparații s-au ridicat la valoarea de 155.677.041 lei și că, din

moment ce o parte din paguba produsă autoturismului avariat a fost suportată de

reclamantă în baza contractului de asigurare, prin efectul legii, diferența

trebuie suportată de pârâtul din culpa căruia s-a produs accidentul, culpă

necontestată de acesta.

Apelul declarat de pârât, împotriva

sentinței tribunalului, prin care a susținut că greșit a fost obligat să

suporte o parte din pagubă, deoarece, la rândul său, posedă asigurare auto

obligatorie, a fost admis prin decizia nr. 525 din 1 octombrie 2001, pronunțată

de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 4200/2001, care a constatat că pârâtul

nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 58 din Legea nr. 136/1995,

care dă dreptul asiguratului să recupereze sume plătite de la persoana vinovată

de producerea evenimentului ce constituie riscul asigurat.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub

aspectul greșitei interpretări a dispozițiilor Legii nr. 136/1995, în sensul că

acțiunea sa se întemeiază pe dispozițiile art. 22 din respectiva lege și nu pe

cele ale art. 58, cum greșit a motivat instanța de apel.

Critica este întemeiată, iar

recursul se va admite pentru considerentele ce urmează.

Așa cum în mod corect a reținut situația

de fapt, instanța de fond, care a făcut și o corectă aplicare în speță a

prevederilor Legii nr. 136/1995, respectiv art. 998 C. civ., autoturismul

avariat, proprietatea SC A.T.S. SRL, era asigurat facultativ în baza

contractului nr. 40052/1998, în temeiul căruia reclamanta a achitat societății

păgubite contravaloarea reparațiilor autoturismului, în sumă de 155.677.041

lei. Din această sumă, reclamanta a recuperat 80.000.000 lei de la SC A.S.R. SA,

în baza contractului de asigurare prin efectul legii, de care beneficia autoturismul

condus de pârât. Cum, pentru diferența înregistrată ca pagubă în patrimoniul

reclamantei, aceasta are, potrivit prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995,

prin subrogare în drepturile asiguratului (odată ce a făcut plata către

aceasta) și în limitele sumei plătite, deschisă calea acțiunii în contra celor

răspunzători de producerea pagubei, acesta fiind temeiul de drept al acțiunii

reclamantei și nu art 58 din aceeași lege, cum greșit a reținut Curtea de Apel

Pitești, prin decizia recurată, care se referă la dreptul la acțiune directă a

asigurătorului în cazul când el a plătit despăgubiri persoanei păgubite, în temeiul

unui contract de asigurare obligatorie prin efectul legii, ceea ce nu este cazul

în speță, când acest drept este limitat la cazurile anume prevăzute la acest text

(art. 58).

Față de considerentele ce preced,

criticile recurentei sunt întemeiate, soluția instanței de apel este

netemeinică și pronunțată cu încălcarea legii.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., intimatul-pârât va fi obligat la cheltuieli de judecată în recurs,

către recurenta-reclamantă.

Astfel fiind, Curtea:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Modifică

decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței nr. 88/C din 26 ianuarie 2001 a Tribunalului Argeș.

Obligă

intimatul-pârât la plata sumei de 2.592.811 lei, reprezentând cheltuieli de judecată

în recurs către recurenta-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 28 martie 2003.