ÎCCJ, decizie (scj.ro #83616)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83616) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract de asigurare. Despăgubiri. Cuantum După ce a acceptat gradul de uzură, într-un anumit procent și a încasat prima de asigurare la această uzură, asigurătorul nu mai poate ataca evaluarea pe baza unor date teoretice, ca starea medie de întreținere a bunurilor, gradul de întrebuințare etc., după producerea riscului asigurat. (Secția comercială, decizia nr.2408 din 18 aprilie 2003) Reclamantul R.C. a chemat în judecată pe pârâta SC „A” SA, solicitând plata sumei reprezentând diferența între suma acordată cu titlu de despăgubire și suma reală cu care trebuia despăgubit, conform contractului de asigurare. Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.574/C din 27 aprilie 2001, a admis acțiunea.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr.521/A-C din 24 septembrie 2001 a admis apelul pârâtei și a schimbat sentința, respingând acțiunea. Instanța de apel a considerat că precizarea făcută de reclamant, în sensul că a solicitat dobânzi în loc de penalități, reprezintă o modificare a obiectului acțiunii. Pe de altă parte, stabilirea valorii autovehiculului la data producerii riscului asigurat este aceea care rezultă din scăderea uzurii, potrivit HG nr.1054/1999. Reclamantul a declarat recurs, în temeiul art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ., susținând că instanța de apel a ignorat dispozițiile art.970 C.civ. privind executarea cu bună – credință a obligațiilor asumate deși achitase prima de asigurare în raport cu coeficientul de uzură de 7% și s-a avut în vedere un coeficient de uzură mult mai mare.
Totodată instanța a schimbat înțelesul art.48 și art.56 din contractul de asigurare, care prevedeau cuantumul despăgubirilor în raport cu paguba suferită și suma asigurată. Recursul este fondat. Contractul de asigurare, prevăzut de art.1635 C.civ. și 422 C.com. este unul din contractele aleatorii, ale cărui efecte depind de un eveniment incert. „Asigurarea este un contract prin care asigurătorul se asigură să despăgubească pe asigurat de pierderile sau daunele pe care acesta le-ar suferi din oarecare întâmplări fortuite ori de forță majoră”. În situația asigurărilor de bunuri, asiguratul e dator să nu declare o valoare mai mare decât cea reală, și chiar dacă o face asigurarea este valabilă până la concurența valorii reale a bunurilor.
Asigurătorul, însă, are îndatorirea de a plăti asiguratului dauna pricinuită iar despăgubirea reprezintă dauna reală încercată de asigurat. În ipoteza în care bunul asigurat a fost evaluat, dovada valorii bunului este considerată acceptată de asigurător, fără ca acesta să mai poată să atace evaluarea. Contractul de asigurare încheiat între părți, prevedea o anumită valoare de asigurare pentru autoturism, uzura fiind considerată în procent de 7%. În limita acestei sume asigurătorul era obligat la desdăunare. Acceptând gradul de uzură de 7% și încasând prima de asigurare la această uzură, asigurătorul, după producerea evenimentului (furtului), nu mai poata ataca evaluarea pe baza unor date teoretice: starea medie de întreținere, gradul de întrebuințare sau potrivit unor tabele.
De altfel, prin expertiza întocmită s-a stabilit fără echivoc valoarea bunului asigurat, iar despăgubirea trebuia să reprezinte dauna reală, riscul suportându-l asigurătorul. Art.21 și 48 din Regulamentul de asigurare prevede ca despăgubirea să nu depășească valoarea autovehiculului din momentul producerii evenimentului asigurat. Dar clauza privind despăgubirea, care să nu depășească 90% din valoarea de nou a autovehiculului este în contradicție cu dispozițiile menționate și principiile generale de drept și echitate, astfel încât nu poate fi lăsată să-și producă efectele. Inechitatea ar rezulta fără putință de tăgadă când asiguratul va plăti primele de asigurare pentru o anumită valoare a bunului, iar asigurătorul îl va despăgubi în limita unei evaluări ulterioare, pentru o valoare mai mică decât cea asigurată, fără a ține cont de prejudiciul real.
În consecință recursul a fost admis și decizia a fost modificată prin respingerea apelului declarat împotriva sentinței civile.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.