ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4289/2003

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC V.M. SRL Ștefănești a solicitat ca în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Argeș, să se dispună anularea dispoziției nr. 61 din 1 august 2000, precum și a procesului-verbal de control nr. 443 din 31 decembrie 1999, ca nelegale. Pe cale de consecință, reclamanta a cerut exonerarea sa de plata la bugetul statului a sumei de 86.824.738 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente impozitului pe profit. În motivarea acțiunii, ea a arătat că în mod greșit prin procesul-verbal, organul de control financiar a stabilit existența acelei creanțe bugetare, derivând din neachitarea la termen a impozitului pe profit aferent trimestrului III/1998, deși se afla în posesia unor înscrisuri oficiale prin care obținuse anterior, amânări și eșalonări de plată.

Prin sentința civilă nr. 1102 din 12 octombrie 2001, Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată. De asemenea, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 2.500.000 lei, cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 164/R/C din 19 martie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat în cauză, de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Argeș. În esență, instanțele au reținut că din moment ce societatea comercială reclamantă s-a conformat normelor legale, în vigoare la data efectuării plății, ea beneficiază de prevederile O.U.G.

nr. 68/1999, privind stimularea plății obligațiilor față de bugetul de stat și ca atare, nu datorează majorările de întârziere, în sumă totală de 86.824.738 lei. S-a mai considerat c, din faptul necalculării și comunicării eventualelor majorări de întârziere, conform normelor metodologice emise pentru aplicarea O.G. nr. 11/1996, rezultă că agentul economic supus controlului financiar și-a îndeplinit, la termen, obligația de plată față de buget. Împotriva ambelor hotărâri judecătorești, Procurorul general a declarat recurs în anulare. S-a susținut că soluțiile atacate se bazează pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, prin care s-a dat o interpretare eronată a actelor normative aplicabile.

Astfel, deși s-a demonstrat că nu a calculat majorări de întârziere pentru debitele nevirate în termen la bugetul statului, potrivit art. 8 din Normele metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 68/1999, societatea comercială a fost exonerată de plată. Că, urmare a verificării făcute de organul de control s-a stabilit că impozitul pe profit aferent trimestrului IV a fost achitat cu întârziere, iar impozitul pe profit aferent trimestrului II/1999, cu scadență la 25 iulie 1999, a fost achitat integral la data de 31 august 1999. În aceste condiții, reclamanta pierde beneficiul eșalonării aprobate prin adresa nr. 52743 din 5 noiembrie 1998. Cât timp nu a respectat condițiile impuse prin adresa respectivă, nu poate fi reținută nici motivarea conform căreia societatea a beneficiat de dispozițiile O.U.G.

nr. 68/1999, și pentru majorările de întârziere calculate, conform Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 83/1997, în cota de 0,05 % pe zi. În sprijinul acestei concluzii au fost invocate și dispozițiile cuprinse la pct. 6.1 din Ordinul aceluiași minister, nr. 608/1999. În sfârșit, argumentarea expertului contabil potrivit căreia majorările de întârziere ar fi scutite de plată în temeiul normelor O.U.G. nr. 163/2000, nu este corectă, deoarece art. 8 al acestui act normativ precizează în mod expres că prevederile art. 4 sau 5, după caz, nu se aplică diferențelor de majorări de întârziere rămase la plată în sarcina persoanelor juridice, care au beneficiat de dispozițiile art. 5 ale O.U.G. nr. 68/1999.

Recursul în anulare este fondat. Cu adresa nr. 52743 din 5 noiembrie 1998, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Argeș a comunicat SC V.M. SRL Ștefănești că s-a aprobat eșalonarea la plată a impozitului pe profit, în sumă de 319.916.374 lei, în 12 rate lunare, începând cu data de 30 decembrie 1998, cu condiția achitării obligațiilor bugetare curente, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data scadenței. S-a precizat că nerespectarea înlesnirilor de plată acordate, adică a datei de plată, cuantumului și condițiilor stipulate, conduc la pierderea valabilității aprobării, la calcularea majorărilor de întârziere pentru întreaga perioadă și la declanșarea procedurii de executare silită.

Cu adresa nr. 4124 din 27 ianuarie 1999, aceiași autoritate publică a comunicat reclamantei că s-a aprobat amânarea, pe o perioadă de 10 zile, respectiv până la data de 8 februarie 1999, a sumei de 26.650.000 lei, reprezentând rată la impozitul pe profit, cu condiția achitării în termen a ratelor scadente. De asemenea, i s-au reamintit agentului economic solicitant, condițiile nerespectării înlesnirii la plată.

Cu prilejul verificării făcute de organul de control s-a constatat că impozitul pe profit aferent trimestrului IV/1998 a fost achitat de reclamantă cu întârziere, iar impozitul pe profit aferent trimestrului II/1999, cu scadența la 25 iulie 1999, a fost achitat integral la data de 31 august 1999. Rezultă prin urmare, că în mod corect s-a consemnat în procesul-verbal de control din 31 decembrie 1999, că reclamanta nu a respectat condițiile stabilite la acordarea înlesnirii la plată, prevăzute în adresa menționată mai sus, prin neplata la termen a impozitului datorat pentru trimestrul II/1999, precum și a majorărilor de întârziere calculate în baza art. 83 din O.G. nr. 11/1996.

În condițiile date, societatea comercială a pierdut beneficiul eșalonării la plată, aprobată prin adresa nr. 52743 din 5 noiembrie 1998, ceea ce a determinat organul de control să calculeze, justificat, majorările de întârziere aferente creanțelor bugetare scadente la 30 aprilie 1999. Pe de altă parte, au fost nesocotite prevederile de la pct. 6.2. din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 608/1999 ,privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 68/1999. În conformitate cu aceste prevederi, majorările de întârziere amânate sau eșalonate la plată, neachitate până la data de 21 mai 1999, se scutesc de la plată, dacă debitorii, persoane juridice, îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) achită integral, până la data de 31 august 1999, debitele care au generat majorările de întârziere ce fac obiectul înlesnirilor la plată aprobate, precum și majorările aferente, stabilite în baza art. 83 din O.G.

nr. 11/1996; b) respectă prevederile art. 4 alin. (2) din ordonanță. Hotărârile recurate sunt însă, netemeinice, și pentru considerentul că instanțele au preluat din raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul B.G., aprecierea acestuia, în sensul că majorările de întârziere ar fi scutite de plată în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 163/2000. Concluzia este eronată, deoarece potrivit art. 8 din acest act normativ, prevederile art. 4 sau 5, după caz, nu se aplică diferențelor de majorări de întârziere rămase de plată, în sarcina persoanelor juridice care au beneficiat de prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 68/1999, privind stimularea plății obligațiilor față de bugetul de stat.

În sfârșit, nu trebuie omisă reglementarea instituită prin Normele metodologice aprobate de Ministerul Finanțelor, prin Ordinul nr. 608 din 11 iunie 1999. Potrivit art. 8 din acest act administrativ cu caracter normativ, organele fiscale teritoriale vor urmări ca debitele restante la data de 30 aprilie 1999, precum și obligațiile provenind din impozite, taxe și din alte venituri ale bugetului de stat, datorate pentru perioada cuprinsă între 30 aprilie și termenele menționate la art. 4 și 5 din ordonanță, să fie achitate, pe fiecare tip de venit al bugetului de stat, în ordinea vechimii acestora. Vechimea debitelor se stabilește în funcție de data scadenței acestora și nu de termenul de plată, acordat ca urmare a aprobării unor amânări sau eșalonări la plată.

În speță, cum deja s-a arătat, reclamanta a achitat cu întârziere impozitul pe profit aferent trimestrului IV/1998 și cel aferent trimestrului II/1999, nesocotind condițiile de amânare la plată care-i fuseseră comunicate. Ca atare, organul de control financiar era îndreptățit să calculeze în sarcina agentului economic, majorările de întârziere, în valoare totală de 86.824.738 lei, aferente debitelor scadente la data de 30 aprilie 1999. Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că hotărârile judecătorești criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei în fond. În consecință, urmează a se admite recursul în anulare și a fi casate ambele hotărâri, iar în fond, se va respinge acțiunea introdusă de reclamanta SC V.M.

SRL Ștefănești, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei nr. 164/R/C din 19 martie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează decizia atacată și sentința nr. 1102/C din 12 octombrie 2001 a Tribunalului Argeș, secția comercială și de contencios administrativ și în fond, respinge acțiunea formulată de SC V.M. SRL Ștefănești, județul Argeș. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2003.