ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4289/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC V.M. SRL Ștefănești a solicitat

ca în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului

Financiar de Stat a județului Argeș, să se dispună anularea dispoziției nr. 61

din 1 august 2000, precum și a procesului-verbal de control nr. 443 din 31

decembrie 1999, ca nelegale.

Pe cale de consecință, reclamanta a

cerut exonerarea sa de plata la bugetul statului a sumei de 86.824.738 lei, cu

titlu de majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.

În motivarea acțiunii, ea a arătat

că în mod greșit prin procesul-verbal, organul de control financiar a stabilit

existența acelei creanțe bugetare, derivând din neachitarea la termen a

impozitului pe profit aferent trimestrului III/1998, deși se afla în posesia

unor înscrisuri oficiale prin care obținuse anterior, amânări și eșalonări de

plată.

Prin sentința civilă nr. 1102 din 12

octombrie 2001, Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.

De asemenea, a obligat pe pârâtă să

plătească reclamantei suma de 2.500.000 lei, cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 164/R/C din 19

martie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat în cauză, de către pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a

județului Argeș.

În esență, instanțele au reținut că

din moment ce societatea comercială reclamantă s-a conformat normelor legale,

în vigoare la data efectuării plății, ea beneficiază de prevederile O.U.G. nr.

68/1999, privind stimularea plății obligațiilor față de bugetul de stat și ca

atare, nu datorează majorările de întârziere, în sumă totală de 86.824.738 lei.

S-a mai considerat c, din faptul

necalculării și comunicării eventualelor majorări de întârziere, conform

normelor metodologice emise pentru aplicarea O.G. nr. 11/1996, rezultă că

agentul economic supus controlului financiar și-a îndeplinit, la termen,

obligația de plată față de buget.

Împotriva ambelor hotărâri

judecătorești, Procurorul general a declarat recurs în anulare.

S-a susținut că soluțiile atacate se

bazează pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, prin care s-a

dat o interpretare eronată a actelor normative aplicabile. Astfel, deși s-a

demonstrat că nu a calculat majorări de întârziere pentru debitele nevirate în

termen la bugetul statului, potrivit art. 8 din Normele metodologice pentru

aplicarea O.U.G. nr. 68/1999, societatea comercială a fost exonerată de plată.

Că, urmare a verificării făcute de organul de control s-a stabilit că impozitul

pe profit aferent trimestrului IV a fost achitat cu întârziere, iar impozitul

pe profit aferent trimestrului II/1999, cu scadență la 25 iulie 1999, a fost

achitat integral la data de 31 august 1999.

În aceste condiții, reclamanta

pierde beneficiul eșalonării aprobate prin adresa nr. 52743 din 5 noiembrie

1998.

Cât timp nu a respectat condițiile

impuse prin adresa respectivă, nu poate fi reținută nici motivarea conform

căreia societatea a beneficiat de dispozițiile O.U.G. nr. 68/1999, și pentru

majorările de întârziere calculate, conform Ordinului Ministerului Finanțelor

nr. 83/1997, în cota de 0,05 % pe zi.

În sprijinul acestei concluzii au

fost invocate și dispozițiile cuprinse la pct. 6.1 din Ordinul aceluiași

minister, nr. 608/1999.

În sfârșit, argumentarea expertului

contabil potrivit căreia majorările de întârziere ar fi scutite de plată în

temeiul normelor O.U.G. nr. 163/2000, nu este corectă, deoarece art. 8 al

acestui act normativ precizează în mod expres că prevederile art. 4 sau 5, după

caz, nu se aplică diferențelor de majorări de întârziere rămase la plată în

sarcina persoanelor juridice, care au beneficiat de dispozițiile art. 5 ale

O.U.G. nr. 68/1999.

Recursul în anulare este fondat.

Cu adresa nr. 52743 din 5 noiembrie

1998, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat

Argeș a comunicat SC V.M. SRL Ștefănești că s-a aprobat eșalonarea la plată a

impozitului pe profit, în sumă de 319.916.374 lei, în 12 rate lunare, începând

cu data de 30 decembrie 1998, cu condiția achitării obligațiilor bugetare

curente, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data scadenței.

S-a precizat că nerespectarea

înlesnirilor de plată acordate, adică a datei de plată, cuantumului și condițiilor

stipulate, conduc la pierderea valabilității aprobării, la calcularea

majorărilor de întârziere pentru întreaga perioadă și la declanșarea procedurii

de executare silită.

Cu adresa nr. 4124 din 27 ianuarie

1999, aceiași autoritate publică a comunicat reclamantei că s-a aprobat

amânarea, pe o perioadă de 10 zile, respectiv până la data de 8 februarie 1999,

a sumei de 26.650.000 lei, reprezentând rată la impozitul pe profit, cu

condiția achitării în termen a ratelor scadente.

De asemenea, i s-au reamintit

agentului economic solicitant, condițiile nerespectării înlesnirii la plată.

Cu prilejul verificării făcute de

organul de control s-a constatat că impozitul pe profit aferent trimestrului

IV/1998 a fost achitat de reclamantă cu întârziere, iar impozitul pe profit

aferent trimestrului II/1999, cu scadența la 25 iulie 1999, a fost achitat

integral la data de 31 august 1999.

Rezultă prin urmare, că în mod

corect s-a consemnat în procesul-verbal de control din 31 decembrie 1999, că

reclamanta nu a respectat condițiile stabilite la acordarea înlesnirii la

plată, prevăzute în adresa menționată mai sus, prin neplata la termen a

impozitului datorat pentru trimestrul II/1999, precum și a majorărilor de

întârziere calculate în baza art. 83 din O.G. nr. 11/1996.

În condițiile date, societatea

comercială a pierdut beneficiul eșalonării la plată, aprobată prin adresa nr.

52743 din 5 noiembrie 1998, ceea ce a determinat organul de control să

calculeze, justificat, majorările de întârziere aferente creanțelor bugetare scadente

la 30 aprilie 1999.

Pe de altă parte, au fost nesocotite

prevederile de la pct. 6.2. din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 608/1999

,privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 68/1999.

În conformitate cu aceste prevederi,

majorările de întârziere amânate sau eșalonate la plată, neachitate până la

data de 21 mai 1999, se scutesc de la plată, dacă debitorii, persoane juridice,

îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) achită integral, până la data de

31 august 1999, debitele care au generat majorările de întârziere ce fac

obiectul înlesnirilor la plată aprobate, precum și majorările aferente,

stabilite în baza art. 83 din O.G. nr. 11/1996;

b) respectă prevederile art. 4 alin.

(2) din ordonanță.

Hotărârile recurate sunt însă,

netemeinice, și pentru considerentul că instanțele au preluat din raportul de

expertiză contabilă întocmit de expertul B.G., aprecierea acestuia, în sensul

că majorările de întârziere ar fi scutite de plată în conformitate cu

dispozițiile O.U.G. nr. 163/2000.

Concluzia este eronată, deoarece

potrivit art. 8 din acest act normativ, prevederile art. 4 sau 5, după caz, nu

se aplică diferențelor de majorări de întârziere rămase de plată, în sarcina

persoanelor juridice care au beneficiat de prevederile art. 5 din O.U.G. nr.

68/1999, privind stimularea plății obligațiilor față de bugetul de stat.

În sfârșit, nu trebuie omisă

reglementarea instituită prin Normele metodologice aprobate de Ministerul

Finanțelor, prin Ordinul nr. 608 din 11 iunie 1999.

Potrivit art. 8 din acest act

administrativ cu caracter normativ, organele fiscale teritoriale vor urmări ca

debitele restante la data de 30 aprilie 1999, precum și obligațiile provenind

din impozite, taxe și din alte venituri ale bugetului de stat, datorate pentru

perioada cuprinsă între 30 aprilie și termenele menționate la art. 4 și 5 din

ordonanță, să fie achitate, pe fiecare tip de venit al bugetului de stat, în

ordinea vechimii acestora.

Vechimea debitelor se stabilește în

funcție de data scadenței acestora și nu de termenul de plată, acordat ca

urmare a aprobării unor amânări sau eșalonări la plată.

În speță, cum deja s-a arătat,

reclamanta a achitat cu întârziere impozitul pe profit aferent trimestrului

IV/1998 și cel aferent trimestrului II/1999, nesocotind condițiile de amânare

la plată care-i fuseseră comunicate. Ca atare, organul de control financiar era

îndreptățit să calculeze în sarcina agentului economic, majorările de

întârziere, în valoare totală de 86.824.738 lei, aferente debitelor scadente la

data de 30 aprilie 1999.

Având în vedere considerentele

expuse în cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că

hotărârile judecătorești criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a

legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei în fond.

În consecință, urmează a se admite

recursul în anulare și a fi casate ambele hotărâri, iar în fond, se va respinge

acțiunea introdusă de reclamanta SC V.M. SRL Ștefănești, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

împotriva deciziei nr. 164/R/C din 19 martie 2002 a Curții de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ.

Casează decizia atacată și sentința

nr. 1102/C din 12 octombrie 2001 a Tribunalului Argeș, secția comercială și de

contencios administrativ și în fond, respinge acțiunea formulată de SC V.M. SRL

Ștefănești, județul Argeș.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 decembrie 2003.