ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1444/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe data

de 23 martie 2001 la Curtea de Apel Pitești, reclamanta SC M. 93 SRL a

solicitat în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat a județului Argeș, anularea procesului verbal nr.

365 din 6 martie 2000 și a hotărârii nr. 11 din 4 aprilie 2000, ambele emise de

Direcția Controlului Financiar Fiscal de Stat Argeș, precum și decizia nr. 5

din 22 februarie 2001 a D.G.F.P.C.F.S. Argeș. Totodată, reclamanta a solicitat

restituirea sumei de 101.538.636 lei reținută prin executarea silită, la

valoarea actualizată cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii reclamanta a

învederat că, în mod greșit, au fost excluse din costurile de achiziție, de

către organul de control, costurile de transport pentru desfacere ale

mărfurilor produse, ceea ce a avut drept rezultat modificarea bazei impozabile.

Instanța învestită, prin sentința

nr. 204/F/C din 20 decembrie 2001, a admis acțiunea, a anulat actele atacate și

a obligat-o pe pârâta D.G.F.P.C.F.S. Argeș să restituie reclamantei suma de

106.084.354 lei reprezentând impozit și majorări de impozit, reactualizate,

taxele de timbru plătite în cursul procedurii prealabile, precum și suma de

333.000 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței s-a reținut,

în baza concluziilor expertizei efectuate în cauză, că, în mod justificat,

reclamanta a dedus la calculul impozitului pe profit cheltuielile aferente

expedierii mărfurilor, deoarece acestea sunt cheltuieli de desfacere și nu de

achiziție, fiind, deci, aferente veniturilor și, ca atare, deductibile.

Sentința a fost recurată de către

Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Argeș.

Prin motivele de casare formulate în

scris recurenta a criticat sentința atacată pentru următoarele considerente:

1.Instanța competentă să judece

cauza era Tribunalul județean Argeș în raport cu prevederile art. 2 pct. 2 C.

proc. civ., întrucât s-a solicitat anularea deciziei emisă de către Direcția

Generală Județeană, iar nu de către Ministerul Finanțelor Publice;

2.acțiunea a fost tardiv introdusă

în instanța de judecată;

3.soluția instanței este greșită pe

fondul cauzei, întrucât costurile au fost majorate de către reclamantă cu

cheltuielile de transport și aprovizionare a mărfurilor aflate în stoc.

Recursul este nefondat.

1.Cu privire la competență. La data introducerii acțiunii –

23.03.2001 – nu intrase în vigoare art. 3 C. proc. civ., astfel cum a fost

modificat prin O.U.G. nr. 59/2001, fiind, deci, aplicabil textul anterior în

vigoare potrivit căruia erau de competența curții de apel procesele și cererile

în materie de contencios administrativ privind, printre altele, actele

serviciilor publice descentralizate la nivel județean, adică situația din

speță.

2.Actul atacat, ce face obiectul

prezentului litigiu este decizia nr. 5 din 22 februarie 2001 a D.G.F.P.C.F.S.

Argeș.

La dosarul cauzei se află documentul

atestând expediția menționatei decizii și care poartă data de comunicare

06.03.2001. În raport de data introducerii acțiunii aceasta apare ca fiind

introdusă în termenul legal de 30 de zile.

De altfel, recurenta nu a menționat

vreun alt act din care să rezulte că s-ar fi făcut comunicarea la o dată în

raport de care acțiunea ar fi fost introdusă în termen, singura referire din

recurs vizând data introducerii acțiunii, care, însă, e certă și necontestată.

3.Cu privire la fondul cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art.

2, art. 4 a O.G. nr. 70/1994, pentru determinarea profitului impozabil, sunt

cheltuieli deductibile cele aferente veniturilor, precum și cele considerate

deductibile conform prevederilor în vigoare.

În speță, s-a constatat de către

organul de control că au fost incluse de către reclamantă cheltuielile de

transport privind mărfuri aflate în stoc.

Or, aceste cheltuieli nu pot fi anticipate

și deduse din venitul impozabil, deoarece fiind vorba de produse în stoc nu se

poate vorbi încă de un venit obținut de pe urma lor.

Este adevărat că în acțiunea

introductivă se afirmă la un moment dat că unitatea nu deținea marfă în stoc,

ci că produsele respective se aflau încărcate pe mijlocul de transport, dar

această afirmație nu a fost dovedită și nici nu s-au solicitat probe în

susținerea ei. De altfel, față de natura mărfii – material lemnos, bușteni – se

putea ca o astfel de marfă să fie încărcată și păstrată direct în vagoane de

transport în așteptarea unor clienți potențiali.

În orice caz, în măsura în care

marfa va fi fost vândută mai târziu reclamanta este în drept să solicite

efectuarea unei regularizări cu privire la cheltuielile aferente veniturilor

astfel obținute.

Față de considerentele expuse

recursul declarat în cauză se vădește fondat, sub aspectul reieșind din

considerentele precedente, urmând a fi admis, a se casa sentința atacată și, în

fond, a se respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Argeș, în nume propriu și în

reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.

204/F/C din 20 decembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ.

Casează sentința atacată și, în

fond, respinge acțiunea reclamantei.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 aprilie 2003.