ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3098/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8

ianuarie 2002, la Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, reclamanta SC A. SA a solicitat anularea deciziei nr. 2078/2001

emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a procesului-verbal de control nr.

10145/2001, întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, prin care

s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 551.700.000 lei, reprezentând

contribuție la Fondul de Solidaritate, constituit în condițiile art. 42 și 43

din O.U.G. nr. 102/1999.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că organele de control au interpretat eronat dispozițiile art. 42 și 43

din O.U.G. nr. 102/1999, și au stabilit obligația sa de a plăti suma de

551.700.000 lei, cu încălcarea prevederilor sus-menționate.

Prin sentința nr. 13/F-C din 11

februarie 2002, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, în

favoarea Tribunalului Argeș.

Prin decizia nr. 3334 din 6

noiembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursurile declarate de

pârâți, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași

instanță, în raport de dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, judecând în fond după casare, s-a

pronunțat prin sentința civilă nr. 35/R/F/2003, prin care a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

În motivarea hotărârii astfel

pronunțate, instanța a reținut, în esență, că în perioada 1 iulie 1999 – 30

aprilie 2002 erau aplicabile dispozițiile art. 42 și 43 din O.U.G. nr.

102/1999, publicată la 30 iunie 1999, în forma lor inițială, care nu

condiționau obligația de plată a contribuției la Fondul Special de

Solidaritate, de existența unui refuz de angajare a anumitor categorii de

persoane. Textul de lege impune numai obligația agentului economic să aibă

minimum 100 de persoane încadrate în muncă și pentru 4% din numărul total de

angajați să plătească lunar această contribuție.

Prevederile art. 43 din O.U.G. nr.

40/2000, care a modificat O.U.G. nr. 102/1999 și care condiționează plata

contribuției, de un refuz de a angaja persoane cu handicap, nu sunt aplicabile,

actul normativ nefiind în vigoare la data verificării.

Împotriva sentinței

astfel pronunțate a declarat recurs SC A. SA, invocând ca motiv de casare

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe considerentul că instanța a

aplicat greșit prevederile art. 42 și respectiv, art. 43 din O.U.G. nr.

102/1999, în baza cărora societatea recurentă a fost obligată la plata sumei de

551.700.000 lei, pentru constituirea Fondului de Solidaritate și susținerea

persoanelor cu handicap.

Instanța nu a avut în vedere și

prevederile cap. IX art. 53 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 102/1999, care

stipulează că pentru constituirea Fondului de Solidaritate, necesar susținerii

persoanelor cu handicap, angajatorii au obligația, pe de o parte, de a

contribui cu o cotă de 3% din fondul de salarii realizat lunar, iar pe de altă

parte, de angajare efectivă ori plata unui salariu minim pe economie pentru

persoanele neangajate.

Art. 43 din O.U.G. nr. 102/1999 are

în vedere protecția fizică a persoanelor cu handicap și instituie obligația

agenților economici care au cel puțin 100 de angajați, să angajeze asemenea

persoane, iar în cazul neangajării, să plătească pentru persoanele respective o

sumă egală cu salariul minim brut pe economie, înmulțit cu numărul locurilor de

muncă pentru care nu au încadrat persoane cu handicap.

În nici un caz, arată recurenta,

textul nu se referă la obligația plății unui salariu minim pentru 4% din

numărul total de angajați ai agentului economic.

În mod nelegal organele de control

au verificat separat Fondul de Solidaritate și Fondul de Solidaritate

Suplimentar, întrucât această clasificare este improprie, O.U.G. nr. 102/1999

nefăcând o asemenea divizare.

De asemenea, organele de control nu

au ținut cont de faptul că societatea avea angajate persoane cu handicap,

situație în care procentul de 4% nu corespunde în raport cu numărul de

salariați și cel al persoanelor, despre care se pretinde că nu au fost

angajate. Mai mult, nu s-a făcut distincție între cota de contribuție de 3% din

fondul lunar de salarii, prevăzut în art. 53 și cea de 4%, aferentă persoanelor

neîncadrate, prevăzută în art. 43, calculând cumulat aceste procente (3%+4%).

Examinând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat

pentru cele ce urmează:

Prin procesul-verbal nr. 10145 din

18 septembrie 2001, organele de control din cadrul Direcției Generală a

Finanțelor Publice Argeș au stabilit în sarcina societății, pentru perioada 1

iulie 1999 – 30 aprilie 2000, obligații de plată în sumă de 551.700.000 lei

reprezentând contribuții la Fondul de Solidaritate pentru Handicapați,

calculate în temeiul art. 42 și art. 43 din O.U.G. nr. 102/1999.

Pentru perioada controlată, actul

normativ aplicabil este O.U.G. 102/1999, ordonanță ce a fost modificată și

completată prin O.U.G. nr. 40/2000 (M. Of. nr. 181/27.04.2000), însă ulterior

perioadei supusă controlului.

Astfel art. 42 alin. (1) din O.U.G.

nr. 102/1999 stipulează că „societățile comerciale, regiile autonome,

societățile și companiile naționale și alți agenți economici, care au un număr

de cel puțin 100 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap cu

contract individual de muncă, într-un procent de cel puțin 4% din numărul total

de angajați”.

În caz de nerespectare a

dispozițiilor sus precizate, în art. 43 din O.U.G. nr. 102/1999 se prevede că

societățile în cauză au obligația de a plăti lunar la Fondul de Solidaritate

Socială pentru Persoanele cu Handicap, o sumă egală cu salariul minim brut pe

economie, înmulțit cu numărul locurilor de muncă în care nu au încadrat persoane

cu handicap.

Corect a reținut instanța de fond că

textul legii nu condiționează obligația de plată a contribuției la Fondul

Special de Solidaritate, de existența unui refuz de angajare a anumitor

categorii de persoane. El impune numai obligația ca agentul economic să aibă un

minim de 100 de persoane încadrate în muncă și pentru 4% din numărul total de

angajați să plătească lunar această contribuție.

Întrucât societatea reclamantă nu a

avut în perioada controlată angajate persoane cu handicap, ea trebuia să

plătească contribuția de 4% din numărul de angajați la Fondul Special de

Solidaritate, textele art. 42 și art. 43 din O.U.G. nr. 102/1999, fiind corect

interpretate și aplicate, această contribuție fiind datorată pe lângă cea de

3%, prevăzută de art. 53 alin. (1) lit. a) din același act normativ.

În raport de cele expuse mai sus,

criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul declarat în

cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A.

SA Pitești, împotriva sentinței civile nr. 35/R/F din 26 februarie 2003 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 octombrie 2003.