ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3098/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 ianuarie 2002, la Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta SC A. SA a solicitat anularea deciziei nr. 2078/2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a procesului-verbal de control nr. 10145/2001, întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, prin care s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 551.700.000 lei, reprezentând contribuție la Fondul de Solidaritate, constituit în condițiile art. 42 și 43 din O.U.G. nr. 102/1999. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că organele de control au interpretat eronat dispozițiile art. 42 și 43 din O.U.G.

nr. 102/1999, și au stabilit obligația sa de a plăti suma de 551.700.000 lei, cu încălcarea prevederilor sus-menționate. Prin sentința nr. 13/F-C din 11 februarie 2002, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Argeș. Prin decizia nr. 3334 din 6 noiembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursurile declarate de pârâți, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță, în raport de dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, judecând în fond după casare, s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 35/R/F/2003, prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

În motivarea hotărârii astfel pronunțate, instanța a reținut, în esență, că în perioada 1 iulie 1999 – 30 aprilie 2002 erau aplicabile dispozițiile art. 42 și 43 din O.U.G. nr. 102/1999, publicată la 30 iunie 1999, în forma lor inițială, care nu condiționau obligația de plată a contribuției la Fondul Special de Solidaritate, de existența unui refuz de angajare a anumitor categorii de persoane. Textul de lege impune numai obligația agentului economic să aibă minimum 100 de persoane încadrate în muncă și pentru 4% din numărul total de angajați să plătească lunar această contribuție. Prevederile art. 43 din O.U.G. nr. 40/2000, care a modificat O.U.G. nr. 102/1999 și care condiționează plata contribuției, de un refuz de a angaja persoane cu handicap, nu sunt aplicabile, actul normativ nefiind în vigoare la data verificării.

Împotriva sentinței astfel pronunțate a declarat recurs SC A. SA, invocând ca motiv de casare dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe considerentul că instanța a aplicat greșit prevederile art. 42 și respectiv, art. 43 din O.U.G. nr. 102/1999, în baza cărora societatea recurentă a fost obligată la plata sumei de 551.700.000 lei, pentru constituirea Fondului de Solidaritate și susținerea persoanelor cu handicap. Instanța nu a avut în vedere și prevederile cap. IX art. 53 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 102/1999, care stipulează că pentru constituirea Fondului de Solidaritate, necesar susținerii persoanelor cu handicap, angajatorii au obligația, pe de o parte, de a contribui cu o cotă de 3% din fondul de salarii realizat lunar, iar pe de altă parte, de angajare efectivă ori plata unui salariu minim pe economie pentru persoanele neangajate.

Art. 43 din O.U.G. nr. 102/1999 are în vedere protecția fizică a persoanelor cu handicap și instituie obligația agenților economici care au cel puțin 100 de angajați, să angajeze asemenea persoane, iar în cazul neangajării, să plătească pentru persoanele respective o sumă egală cu salariul minim brut pe economie, înmulțit cu numărul locurilor de muncă pentru care nu au încadrat persoane cu handicap. În nici un caz, arată recurenta, textul nu se referă la obligația plății unui salariu minim pentru 4% din numărul total de angajați ai agentului economic. În mod nelegal organele de control au verificat separat Fondul de Solidaritate și Fondul de Solidaritate Suplimentar, întrucât această clasificare este improprie, O.U.G.

nr. 102/1999 nefăcând o asemenea divizare. De asemenea, organele de control nu au ținut cont de faptul că societatea avea angajate persoane cu handicap, situație în care procentul de 4% nu corespunde în raport cu numărul de salariați și cel al persoanelor, despre care se pretinde că nu au fost angajate. Mai mult, nu s-a făcut distincție între cota de contribuție de 3% din fondul lunar de salarii, prevăzut în art. 53 și cea de 4%, aferentă persoanelor neîncadrate, prevăzută în art. 43, calculând cumulat aceste procente (3%+4%).

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat pentru cele ce urmează: Prin procesul-verbal nr. 10145 din 18 septembrie 2001, organele de control din cadrul Direcției Generală a Finanțelor Publice Argeș au stabilit în sarcina societății, pentru perioada 1 iulie 1999 – 30 aprilie 2000, obligații de plată în sumă de 551.700.000 lei reprezentând contribuții la Fondul de Solidaritate pentru Handicapați, calculate în temeiul art. 42 și art. 43 din O.U.G. nr. 102/1999. Pentru perioada controlată, actul normativ aplicabil este O.U.G. 102/1999, ordonanță ce a fost modificată și completată prin O.U.G.

nr. 40/2000 (M. Of. nr. 181/27.04.2000), însă ulterior perioadei supusă controlului. Astfel art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/1999 stipulează că „societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale și alți agenți economici, care au un număr de cel puțin 100 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă, într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați”. În caz de nerespectare a dispozițiilor sus precizate, în art. 43 din O.U.G. nr. 102/1999 se prevede că societățile în cauză au obligația de a plăti lunar la Fondul de Solidaritate Socială pentru Persoanele cu Handicap, o sumă egală cu salariul minim brut pe economie, înmulțit cu numărul locurilor de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.

Corect a reținut instanța de fond că textul legii nu condiționează obligația de plată a contribuției la Fondul Special de Solidaritate, de existența unui refuz de angajare a anumitor categorii de persoane. El impune numai obligația ca agentul economic să aibă un minim de 100 de persoane încadrate în muncă și pentru 4% din numărul total de angajați să plătească lunar această contribuție. Întrucât societatea reclamantă nu a avut în perioada controlată angajate persoane cu handicap, ea trebuia să plătească contribuția de 4% din numărul de angajați la Fondul Special de Solidaritate, textele art. 42 și art. 43 din O.U.G. nr. 102/1999, fiind corect interpretate și aplicate, această contribuție fiind datorată pe lângă cea de 3%, prevăzută de art. 53 alin. (1) lit. a) din același act normativ.

În raport de cele expuse mai sus, criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. SA Pitești, împotriva sentinței civile nr. 35/R/F din 26 februarie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2003.