ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1767/2003

HOTĂRÂRE
13.05.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1767/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la

data de 22 aprilie 2002, S.D. - comisar principal A.I/3 în cadrul Gărzii

Financiare, secția municipiului București, a solicitat anularea deciziei nr. 9

din 20 martie 2002 prin care Comisarul General al Gărzii Financiare i-a aplicat

sancțiunea disciplinară a mustrării în baza art. 70 alin. (3) lit. b) din Legea

nr. 188/1999 și art. 38 lit. a) din Regulamentul privind organizarea și

funcționarea Gărzii Financiare, aprobat prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr.

817/ 1998, raportat la art. 5 alin. (1) din aceeași lege.

În motivarea contestației, S.D. a

arătat că sancțiunea disciplinară a fost aplicată cu încălcarea normelor

statuare, respectiv de către comisarul general și nu de către conducătorul

compartimentului în cadrul căruia își desfășoară activitatea.

De asemenea, nu a existat o

propunere a Comisiei de disciplină în acest sens, omisiune de natură a atrage

sancțiunea nulității absolute a actului administrativ de autoritate.

Pe de altă parte, pretinsele abateri

disciplinare menționate în decizie și, anume superficialitatea în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, constând în nedepunerea de întâmpinări sau concluzii

scrise în diferite litigii, semnarea unor documente din dosarele pe rol în

locul comisarului șef de secție, ori aplicarea ștampilei triunghiulare

personale în locul ștampilei rotunde, oficiale a instituției, nu au fost

săvârșite cu vinovăție și nu puteau să primească o atare calificare juridică.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 613 din 12 iunie 2002, a

admis contestația astfel cum a fost formulată.

În esență, instanța a reținut că

măsura concretizată în actul administrativ dedus judecății a fost aplicată cu

încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1), art. 70. alin. (4), art. 71 alin.

(1) și art. 72 din Legea nr. 188/1999.

Pe de altă parte, nu pot fi reținute

ca abateri disciplinare, modul de redactare a întâmpinărilor, folosirea

mijloacelor procedurale prevăzute de Codul de procedură civilă, nedepunerea de

întâmpinări sau concluzii scrise, cu atât mai mult cu cât, prin soluțiile

pronunțate, instituția reprezentată de contestator nu a fost prejudiciată în

vreun fel.

În sfârșit, s-a motivat că nu există

antecedente disciplinare în dosarul profesional al lui S.D., care să nu fi fost

radiate în condițiile art. 75 din Legea nr. 188/1999.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta Garda Financiară Centrală.

Recurenta a susținut că interpretarea dată de prima

instanță, dispozițiilor cuprinse în art. 71 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

este eronată. Că în realitate, dacă sancțiunile avertismentului și mustrării se

pot aplica direct de către conducătorul compartimentului în care cel în cauză

funcționează, cu atât mai mult o atare măsură poate fi aplicată de către

conducătorul autorității sau instituției publice, care în speță este Comisarul

General, în virtutea principiului

qui potest plus, potest minu.

O astfel de concluzie este dată și

de interpretarea

per a contrario

a dispoziției alin. (2) al aceluiași

articol, coroborate cu art. 74 al Legii organice.

În ce privește fondul cauzei, curtea

de apel a interpretat greșit actul dedus judecății.

Abaterile săvârșite de contestator

rezultă atât din Raportul nr. 395741 din 11 martie 2002 redactat de comisarii

desemnați, cât și din înscrisurile registrului de intrări și ieșiri.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 71 alin. (1) din Legea

nr. 188/1999, în vigoare la data emiterii deciziei nr. 9 din 20 martie 2002,

sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 70 alin. (3) lit. a) și b), adică avertismentul

și mustrarea, se pot aplica direct de către conducătorul compartimentului în

care funcționează cel în cauză.

În conformitate cu dispozițiile art.

72 din aceeași lege, sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 70 alin. (3)

lit. c) - f) se aplică de conducătorul autorității sau instituției publice la

propunerea comisiei de disciplină.

Din interpretarea rațională a

acestor norme juridice nu rezultă voința legiuitorului de a lăsa în competența

exclusivă a conducătorului de compartiment aplicarea sancțiunilor

nepatrimoniale, mai ușoare, a avertismentului și mustrării. Dispoziția art. 71

alin. (1) din Statut are caracter dispozitiv, permițând conducătorului

autorității sau instituției publice să aplice oricare dintre sancțiunile

disciplinare prevăzute în art. 70 pct. 3 lit. a) - f), deci, inclusiv

avertismentul și mustrarea, pentru care nu este necesară o propunere din partea

comisiei de disciplină, la care face referire art. 72.

Sub aspectul analizat, concluziile

primei instanțe în legătură cu nelegalitatea actului administrativ,

sancționator se vădesc eronate.

Cu toate acestea, în privința

rezolvării de fond dată contestației, Curtea Supremă de Justiție apreciază că

prima instanță a reținut în mod judicios că faptele puse în sarcina lui S.D. nu

întrunesc elementele constitutive ale unei abateri disciplinare. În concret, nu

s-a demonstrat exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de

către contestator ori vinovăția acestuia, dedusă din modul de reprezentare a

autorității publice în fața instanțelor judecătorești, întocmirea unor

întâmpinări sau note de concluzii, utilizarea ștampilei, care să fi produs

consecințe păgubitoare pentru Garda Financiară.

Este vorba despre atribuții

specifice funcției publice ce implică o obligație de diligență, iar nu una de

rezultat, a cărei neîndeplinire să atragă aplicarea unor sancțiuni

disciplinare.

Concluzia se impune cu atât mai mult

cu cât în anul 2001 s-au respins definitiv și irevocabil toate plângerile

contravenționale în care contestatorul S.D. a reprezentat Garda Financiară,

secția București.

Ținând seama de aceste considerente,

dar și de inexistența în dosarul profesional al contestatorului a unor

sancțiuni disciplinare anterioare, fără temei se susține în recursul pârâtei că

trebuia respinsă contestația.

În consecință, urmează a se respinge

recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Garda Financiară Centrală

împotriva sentinței civile nr. 613 din 12 iunie 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2204/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 769 din 23 aprilie 2002, reclamantul B.G. a chemat în
ÎCCJ 2003-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 484/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.I. a solicitat anularea Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 931 din 27 iunie 2000, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă. În motiva
ÎCCJ 2009-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 287/2009
se constată că este neîntemeiat și va fi respins. Intimatul N.C. funcționa în calitate de comisar șef secție al Gărzii Financiare (secția n eamț). Prin Decizia nr. 73 din 26 iunie 2006 emisă de Comisarul general al Gărzii Financiare reținân
ÎCCJ 2006-06-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2488/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 25 august 2004, reclamantul G.Ș. a chemat în judecată Comisariatul General - Garda Financiară, solicitând anularea deci
ÎCCJ 2005-06-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3627/2005
Financiare. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut, în esență, că răspunsul primit de reclamant se referă la toate aspectele semnalate în petiția sa și că, prin acest act, nu i-a fost vătămat un drept legal, în sensul art. 1 din
Sursă