ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 484/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul C.I. a solicitat

anularea Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 931 din 27 iunie 2000, prin care

i s-a desfăcut contractul de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a îndeplinit funcția de comisar principal al Gărzii Financiare

Centrale București, iar sancțiunea aplicată în temeiul art. 38 lit. f) din

Regulamentul de organizare și funcționare a gărzii, privind desfacerea

contractului de muncă, este nelegală, întrucât nu a fost dispusă în cel mult 30

de zile de la luarea la cunoștință, de săvârșirea abaterii, dar nu mai mult de

6 luni de la comiterea acesteia; totodată, că nu s-a recurs la o aplicare

gradată a sancțiunilor disciplinare, aplicându-se direct sancțiunea cea mai

gravă.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1284 din 27 septembrie 2001,

a respins acțiunea reclamantului, reținându-se următoarele:

În activitatea reclamantului, de

comisar principal, potrivit Raportului nr. 731914 din 19 aprilie 2000, al

Gărzii Financiare Centrale și a adresei nr. 73191 din 10 mai 2000, a aceleiași

autorități, s-au constatat abateri grave și repetate, respectiv: în luna martie

2000, a inițiat acțiuni de control la SC I.R. SRL și SC I.E. SRL, fără a

respecta Normele de lucru ale Gărzii financiare, în sensul că nu a raportat

șefilor ierahici, începerea verificărilor și finalizarea acestora; nu a

întocmit nici un document sau act care să ateste acțiunea de control efectuată,

nici la cele două societăți, nici la SC M. SRL și SC A.M. SRL.

Totodată, s-a reținut, că în luna

mai 1999, reclamantul a mai fost sancționat disciplinar, prin decizia nr. 54

din 25 mai 1999, cu „avertisment”, pentru abaterile săvârșite la SC A.I. SA.

S-a conchis că sancțiunea desfacerii

contractului de muncă a fost aplicată în termenul limită de 6 luni, prevăzut de

art. 41 din Regulamentul de organizare și funcționare a Gărzii financiare; că

s-a respectat și principiul gradării sancțiunii, întrucât anterior reclamantul

a fost sancționat cu „avertisment”.

Împotriva sentinței a declarat recurs

reclamantul, formulând două motive de casare: întâi, că măsura desfacerii

contractului de muncă nu a fost luată în termenul prevăzut de art. 41 din

Regulamentul de organizare și funcționare a Gărzii Financiare; că în Ordinul

nr. 931/2000, emis de Ministerul Finanțelor, nu sunt indicate nici una din

obligațiile principale prevăzute de art. 25 lit. a) – j) din regulament, pe

care le-ar fi încălcat; de altfel, când i s-a luat nota explicativă, nu i s-a

adus la cunoștință vreo abatere săvârșită, iar din cercetarea administrativă

efectuată, nu rezultă indicii care să ateste complicitatea sa la săvârșirea

faptei din 7 aprilie 2000; în al doilea rând, instanța s-a referit la acte care

nu se află în dosar, respectiv la nota explicativă a reprezentanților SC I.R. SRL

și SC I.E. SRL și în același timp, a respins proba solicitată, cu audierea

Directorului general adjunct al Gărzii Financiare; apoi, instanța nu s-a

pronunțat asupra probelor administrate, din care rezultă că, începând cu anul

1994 – 1999 a fost notat cu calificativul „foarte bun”, ceea ce constituie

motiv de casare, potrivit art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 41 din Regulamentul

privind organizarea și funcționarea Gărzii financiare, sancționarea

disciplinară se aplică de către cel în drept să ia această măsură, în cel mult

30 de zile de la luarea la cunoștință de săvârșirea abaterii, dar nu mai mult

de 6 luni de la data comiterii acesteia și se comunică, în scris, celui în

cauză.

Deci, Regulamentul stipulează două

termene, în intervalul cărora se poate aplica sancțiunea disciplinară, primul

(30 de zile), fiind de prescripție, iar al doilea (6 luni), de decădere.

Or, prima instanță a reținut că

sancțiunea disciplinară a fost dispusă în termenul limită de 6 luni, prevăzut

de art. 41 din Regulament, fără să examineze cauza, și în raport cu termenul de

30 de zile, ce începe să curgă de la momentul când s-a luat la cunoștință de

săvârșirea abaterii.

De altfel, sub acest aspect, nici nu

se poate exercita un control judiciar asupra hotărârii, întrucât în

considerentele acesteia nu sunt arătate date, cu referire la probe, din care să

rezulte când unitatea a luat la cunoștință de săvârșirea abaterii, ceea ce,

potrivit art. 261 pct. 5 și art. 304 pct. 7 C. proc. civ., constituie temei de

casare, întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

În consecință, recursul este fondat,

urmând să fie admis, casată sentința și trimisă cauza, spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, în raport cu

soluția ce se va adopta cu privire la termenul în care s-a luat măsura

disciplinară, urmează ca prima instanță să examineze și celelalte aspecte

invocate în recurs, referitoare la probele administrate și respectiv, să se

pronunțe asupra acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.I.,

împotriva sentinței civile nr. 1248 din 27 septembrie 2001, a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 februarie 2003.