ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2477/2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2477/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2000)

Curtea constată următoarele:

La 24 ianuarie 2001 petiționarii C.E.,

B.C., S.B., C.N., F.G., F.V., D.A., E.C., G.D., R.V., P.M., P.E., P.C., T.I.,

M.E., M.T., T.N., H.N., C.S. și M.D. s-au adresat in scris Guvernului României

solicitând modificarea Hotărârii emise de acesta sub numărul 1397/2000 și care

a fost publicată la 30 decembrie 2000.

În acest sens, petiționarii au precizat că

aveau in vedere o modificare a respectivului act normativ, prin care pensiile

de serviciu pe care erau îndreptățiți să le încaseze in calitatea lor de

magistrați (pensionari), urmau a fi exceptate de la măsura impozitării

prevăzute de H.G. nr. 1397/2000.

În susținerea acestei cereri s-a arătat că

atât constituirea fondului de pensii, cât și calcularea pensiilor individuale

de serviciu, se efectuează in raport cu valoarea netă a veniturilor salariale

ale magistraților.

S-a subliniat totodată că această valoare

netă de referință rezultă prin scăderea din totalul veniturilor salariale ale

magistraților a impozitului pe venituri și ca, prin urmare, odată ce a fost

calculat și plătit, respectivul impozit influențează în mod direct cuantumul

pensie.

În consecință s-a susținut că, în forma in

care a fost publicată, H.G. nr. 1397/2000 a instituit o dublă impozitare, ceea

ce reprezintă o încălcare a art. 43, 49 si 53 din Constituția României, a art.

103 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătoreasca și respectiv, a

dispozițiilor O.G. nr. 419/1999 privind impozitul pe venit.

În cuprinsul cererii, petiționarii au

precizat că aceasta se întemeia pe prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990,

constituind o „plângere prealabilă formulării unei acțiuni în anulare în

contencios administrativ”.

La 22 martie 2001 a fost formulată o

acțiune prin care pârâții Guvernul României si Ministerul Finanțelor erau

chemați în judecată, solicitantu-se „anularea H.G. nr. 711/2000 (art. 1 și 2

privitor la baremurile lunare pentru impunerea pensiilor și a bazei de calcul a

acestora, prin luarea in considerare a veniturilor lunare în semestrul

I/2001)”.

În motivarea acestei cereri s-a afirmat că

„dispozițiile luate de Guvern prin hotărârea menționata, cât și prin O.U.G. nr.

78/2000 , prin care s-a introdus art. 43

1

în O.G. nr. 73/1999,

încalcă principiile de drept stabilite

prin Constituția României (art. 43, 49 și 55), O.G. nr. 419/1999

privind impozitul pe venit și art. 103 din Legea nr. 92/1992 privind

organizarea judecătoreasca”.

Prin aceeași acțiune s-a cerut ca pârâtul

Ministerul Finanțelor să fie obligat „la restituirea sumelor reținute necuvenit

drept impozit începând cu data de 1 ianuarie 2001”.

În cuprinsul acțiunii s-a menționat că

aceasta a fost formulată „în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990”, fiind

precedată de plângerea prealabilă adresată Guvernului României la 24 ianuarie

2001, conform art. 5 din aceeași lege.

Este de observat că pe lângă semnatarii

inițiali ai plângerii prealabile (C.E., B.C., S.B., C.N., F.G., F.V., D.A.,

E.C., G.D., R.V., P.M., P.E., P.C., T.I., M.E., M.T., T.N., H.N., C.S. și

M.D.), acțiunea astfel concepută a fost formulată în calitate de reclamanți și

de K.N. și G.G., fiind înregistrata pe rolul Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, cu numărul de dosar 548/2001.

La 19 aprilie 2001 aceiași reclamanți au

formulat în scris „precizări” ale acțiunii inițiale, invocând în esență faptul

că, spre deosebire de pensia de serviciu cuvenită magistraților, alte categorii

de pensii se calculează având ca valoare de referință „salariul de bază” (adică

o valoare din care nu se deduce impozitul pe venit).

Au afirmat, de asemenea, reclamanții că

această modalitate diferită de calculare a pensiilor a reprezentat o formă de

discriminare de ordin fiscal la care magistrații pensionari au fost supuși încă

de la intrarea in vigoare a Legii nr. 92/1992 , fiind menținuta si apoi

reconfirmată prin modificările ulterioare aduse acestui act normativ.

Au mai susținut că această discriminare

s-a accentuat prin intrarea in vigoare a măsurii impozitării nediferențiate a

tuturor pensiilor, măsură instituită prin art. 43

1

din O.G. nr.

73/1999 [reglementare introdusă prin O.U.G. nr. 87/2000].

În cuprinsul acelorași „precizări” reclamanții

au invocat caracterul neconstituțional al acestei din urmă reglementări, ca si

al H.G. nr. 1397/2000, adoptate in executarea art. 43

1

din O.G. nr.

73/1999.

Distinct de aceasta, în cauză au

intervenit în interes propriu și alți magistrați pensionari care au formulat

cereri similare celor făcute de reclamanți.

Acestea au fost formulate după cum

urmează:

-

la 9 aprilie 2001 cererea de intervenție a

lui C.E.;

-

la 17 aprilie 2001 cererea de intervenție

a lui T.C., cea a lui D.T., cea a lui P.N. și cea a lui P.C.;

-

la 19 aprilie 2001 cererea de intervenție

a lui B.V.;

-

la 21 noiembrie 2001 cererea de

intervenție a lui A.G.;

-

la 28 noiembrie 2001 cererea de

intervenție a lui M.M.

La 6 iunie 2002, atât reclamanții C.E.,

B.C., S.B., C.N., F.G., F.V., D.A., E.C., G.D., R.V., P.M., P.E., P.C., T.I.,

M.E., M.T., T.N., H.N., C.S., M.D., K.N. și G.G., cât și intervenienții C.E.,

P.C., P.N., B.V., D.T. și T.C. au depus în dosarul cauzei o petiție în

cuprinsul căreia au susținut în esență că: „pensiile magistraților nu pot fi

impozitate în baza O.U.G. nr. 87/2000 și nici a O.G. nr. 7/2001 și, implicit, a

Hotărârilor de Guvern privind baremurile de impozite pentru salarii si pensii”

În legătură cu această petiție s-a afirmat

că ea reprezenta o „precizare a obiectului cererii”, semnatarii ei completând

argumentele invocate inițial printr-o analiză comparativă a prevederilor art.

431 alin. (2) din O.U.G. nr. 87/2000, art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 7/2001 și

art. 103 din Legea nr. 92/1992.

Tot la termenul din 6 iunie 2002, intervenienții

A.G. și M.M. au depus în dosar petiții prin care arătau că își mențin cererile

inițiale.

În ceea ce îi privește, pârâții au

susținut în principal că acțiunea este inadmisibilă, iar în subsidiar

neîntemeiată, Guvernul României formulând în acest sens și o întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 834 pronunțată la

19 septembrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a respins ca neîntemeiate atât acțiunea precizată, cât și

cererile de intervenție în interes propriu.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut în esență că:

-

H.G. nr. 1379/2000 a fost emisă „cu

respectarea art. 107 pct. 2 din Constituție”;

-

hotărârea menționata a fost dată „în

executarea O.G. nr. 73/1999”;

-

O.G. nr. 73/1999 fusese anterior

„modificată si completată prin O.U.G. nr. 87/2000”, inclusiv in sensul

introducerii art. 43

1

care „prevede că este impozabilă totalitatea

veniturilor nete încasate cu titlu de pensie de către contribuabili”;

-

excepția de neconstituționalitate a

acestui articol a fost respinsă de către Curtea Constituțională prin Decizia

nr. 39 pronunțată la 7 februarie 2002.

În raport cu toate aceste argumente s-a

apreciat că „pe calea contenciosului administrativ nu se poate stabili că

pensiile magistraților nu pot fi impozitate în baza celor două legi, O.U.G. nr.

87/2000 și O.G. nr. 7/2001”.

La 21 octombrie 2002 si 24 octombrie 2002,

împotriva acestei sentințe au declarat recurs mai întâi intervenientul C.E.,

iar ulterior reclamanții C.E., B.C., K.N., G.G., S.B., C.N., F.G., F.V., D.A.,

E.C., R.V., G.D., P.M., L.E., P.C., T.I., M.E., T.N., H.N., C.S., M.D. și M.T.

În motivarea recursului său, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 si 10 C. proc. civ., intervenientul C.E. a

criticat sentința pronunțată în cauză sub mai multe aspecte. S-a susținut

astfel de către acest recurent :

-

că hotărârea atacată este nemotivată,

deoarece considerentele expuse intr-o formă extrem de concisă de către instanța

de fond au un caracter abstract, nerăspunzând argumentelor legale invocate de

reclamanți ăi

-

că instanța de fond a avut in vedere

decizii ale Curții Constituționale care fie erau motivate greșit, fie nu își

găseau incidența în speță.

Același recurent a mai afirmat că instanța

de fond:

-

a reținut în mod nejustificat că

prevederile art. 43

1

din O.G. nr. 73/1999 se aplică și in cazul

pensiilor de serviciu cuvenite magistraților;

-

a ignorat faptul că pentru alte categorii

de pensionari impozitarea are loc o singură dată, deoarece pensia se calculează

pe baza unei valori brute a veniturilor avute in activitate;

-

nu a ținut seama de caracterul specific al

reglementării conținute în art. 103 din Legea nr. 92/1992, care stabilește ca

nivel de referința pentru calcularea pensiei de serviciu veniturile nete (adică

veniturile din care impozitul a fost deja dedus) pe care le realizează

magistrații aflați în activitate;

-

nu a luat în considerare finalitatea

socială avută în vedere atât cu prilejul adoptării textului art. 103 din Legea

nr. 92/1992, cât si cu ocazia analizării constituționalității acestei

reglementări, finalitate care, in esență, constă in asigurarea unei protecții

sociale sporite în favoarea magistraților;

-

nu a avut în vedere diversele recomandări

și convenții internaționale care, de asemenea, susțin existenta unui astfel de

regim de protecție.

La rândul lor, recurenții-reclamanți au

afirmat că, în cauză, își găsesc aplicarea art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ., deoarece instanța de fond:

-

a încălcat dispozițiile Legii nr. 29/1990;

-

nu a dat o motivare adecvată sentinței

pronunțate în cauză;

-

nu a ținut seama de caracterul

discriminatoriu al dublei impozitări aplicate magistraților pensionari, în

temeiul O.G. nr. 73/1999 și O.G. nr. 87/2000, prin deturnarea prevederilor art.

103 din Legea nr. 92/1992, de la finalitatea urmărita inițial de legiuitor;

-

a încălcat dreptul conferit magistraților

prin acest ultim articol conținut într-o lege organică, reținând, în mod

greșit, că respectivul text ar putea fi modificat printr-o ordonanță de guvern;

-

nu a dat dispozițiilor art. 43

1

alin. (2) din O.G. nr. 73/1999, o interpretare rațională care ar fi impus ca

acest text de lege să nu se aplice în cazul pensiilor de serviciu cuvenite

magistraților;

-

nu s-a pronunțat în legătura cu „un mijloc

de apărare hotărâtor” invocat de recurenți și care se referea pe de-o parte la

cerințele impuse pe plan internațional cu privire la asigurarea statutului

material al magistraților, iar pe de alta la modul diferit de calculare a

pensiilor de serviciu cuvenite magistraților și respectiv, a celor stabilite în

sistemul asigurărilor de stat.

După declararea recursurilor, cauza a fost

înregistrata pe rolul secției de contencios administrativ a Curții Supreme de

Justiție cu numărul de dosar 2801/2002.

La 18 martie 2003, recurentele-reclamante

G.G. și L.E. au renunțat la judecarea recursului declarat în cauză, renunțare

de care această Curte urmează a lua act conform art. 246, 298 și 316 C. proc.

civ.

În legătura cu recursurile declarate în

cauză, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a susținut că sunt

nefondate, solicitând respingerea lor.

În ceea ce îi privește, intimatul-pârât,

Guvernul României și intimații-intervenienți T.C., D.T., P.N., P.C., B.V., A.G.

și M.M. nu s-au prezentat în fata acestei Curți si nici nu și-au precizat în

scris punctul de vedere referitor la recursurile declarate în cauză.

Analizând argumentele si criticile

invocate de recurenți, Curtea constată că, intr-adevăr , potrivit art. 103 din

Legea nr. 92/1992, pensia de serviciu cuvenită magistraților pensionari se

calculează în raport cu nivelul remunerării de care beneficiază magistrații

aflați în activitate.

Conform aceleiași reglementări, respectiva

valoare de referința este avută în vedere în forma sa netă - rezultată după

deducerea impozitului - astfel încât nivelul de impozitare a veniturilor

magistraților aflați în activitate, duce la o diminuare echivalentă a

cuantumului pensiei de serviciu.

Este de observat că, deși aparțin unor

categorii diferite - „venituri bugetare” și respectiv, „alocații bugetare” -

impozitul pe venituri și pensia de serviciu sunt elemente componente ale

bugetului, având din acest punct de vedere o natură juridică comună.

Acest aspect, ca și argumentele de ordin

logic si matematic sunt de natură a susține ideea conform căreia o primă

impozitare a pensiilor de serviciu, a fost instituită prin chiar prevederile

art. 103 din Legea nr. 92/1992.

În contextul arătat, adoptarea unei noi

reglementari prin care se instituie un sistem de impozitare aplicabil

nediferențiat tuturor categoriilor de pensii, este de natură a-i supune pe

magistrații pensionari unui regim juridic inechitabil si discriminatoriu,

caracterizat printr-o dubă impozitare.

În acest sens, este de subliniat că

dispozițiile art. 103 din Legea nr. 92/1992, reprezintă o derogare de la

dreptul comun aplicabil în materia analizată si care prevede că pensiile se

calculează pornindu-se de la valoarea neimpozitată a veniturilor realizate în

activitate.

În altă ordine de idei, Curtea are în

vedere că, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, „judecătorii se supun

numai legii”.

În termeni constituționali, această

prevedere se aplică în egală măsură și în cazul reglementărilor adoptate de

Guvern prin ordonanțe sau ordonanțe de urgentă, în temeiul „delegării

legislative”, prevăzute de art. 114 din Legea fundamentala.

Sistemul de impozitare nediferențiată a

pensiilor a fost instituit tocmai prin astfel de acte normative - obligatorii

pentru instanțele de judecată - și anume, O.U.G. nr. 87/2000, care a completat

în acest sens O.G. nr. 73/1999, prin introducerea art. 43

1

alin.

(2).

Acest aspect a fost evidențiat în

considerentele sentinței recurate, instanța de fond subliniind, de asemenea, că

numai Curtea Constituțională era îndreptățită să exercite, în limitele

competentei sale speciale, o formă de control jurisdicțional care, în speță, a

și avut loc.

În același context, este de reținut că,

potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, orice decizie a Curții

Constituționale prin care se constată constituționalitatea art. 43

1

alin. (2) din O.G. nr. 73/1999 sau a oricărui alt text legal, era obligatorie

pentru instanța de fond.

Nu pot fi primite, deci, criticile

formulate în recurs în legătură cu respectarea de către instanță, a unor astfel

de decizii, chiar dacă, în esență, acestea par a consacra o inexplicabilă

abatere a Curții Constituționale de la propria jurisprudență - configurată prin

decizia nr. 20 pronunțată la 2 februarie 2000 - și care era orientată în sensul

protejării, nu numai formale, ci și substanțiale, a drepturilor conferite

magistraților pensionari prin art. 103 din Legea nr. 92/1992.

Nu în ultimul rând este de observat că în

condițiile în care acțiunea inițiată de reclamanți și însușită de

intervenienți, avea ca temei prevederile Legii nr. 29/1990, instanța de fond

avea a se pronunța mai cu seamă asupra chestiunii legalității actelor

administrative (în speță, hotărâri de guvern), emise în executarea art. 43

1

alin. (2). din O.G. nr. 73/1999 .

Cu titlu de exemplu, instanța s-a și

referit la unul dintre aceste acte administrative (H.G. nr. 1379/2000) relevând

pe de-o parte că a fost emis cu respectarea art. 7 pct. 2 din Constituție,

fiind dat in executarea O.G. nr. 73/1999, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 97/2000” și evidențiind, odată în plus, că sistemul de impozitare

nediferențiată nu a fost introdus printr-un act administrativ.

Critica referitoare la pretinsa lipsa de

motivare a sentinței nu poate fi nici ea primita atâta vreme cât, deși

exprimate într-o formă concisă, considerentele respectivei hotărâri cuprind

toate argumentele esențiale mai sus menționate și care justifica în cadrul

procesual existent, soluția de respingere a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanții C.E., B.C., K.N., S.B., C.N., F.G., F.V., D.A., E.C., R.V., G.D.,

P.M., P.C., T.I., M.E., T.N., H.N., C.S., M.D., M.T. și de intervenientul C.E.

împotriva sentinței civile nr. 834 din 19 septembrie 2002, pronunțate de Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate.

Ia act de renunțarea la judecarea

recursului declarat de reclamantele G.G. și L.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

iunie 2003.