ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5291/2003

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

La data de 27 noiembrie 2000 reclamanta W.V. a

chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, reprezentat de Primarul

General și Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să fie obligați la plata despăgubirilor legale pentru apartamentul nr.

23 situat în București.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în

calitate de fiică, este unica moștenitoare a defunctei M.M. care a deținut în

proprietate imobilul din București, bun ce a fost preluat de stat fără titlu

valabil.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1481 din 4 octombrie 2001, a

admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâți să-i plătească suma de

524.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, calculate la valoarea de

circulație a imobilului și stabilite pe cale de expertiză tehnică imobiliară.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut și

motivat că apartamentul nr. 23 din București, a fost dobândit în proprietate de

mama reclamantei, bun ce ulterior a fost preluat de stat în baza Decretului nr.

92/1950. Întrucât reclamanta a dovedit că este singura moștenitoare a defunctei

sale mame, în temeiul art. 1 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 11/1997 este

îndreptățită a primi despăgubiri ce au fost calculate de expertul tehnic la

valoarea de circulație a imobilului.

Apelurile declarate împotriva acestei sentințe

de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București, au fost

respinse ca nefondate prin decizia nr. 65 din 19 februarie 2002 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a

păstrat sentința tribunalului, în termen legal au declarat recurs pârâții

Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București, prin Primarul General.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat

următoarele motive de casare: imobilul a trecut în proprietatea statului în

baza unui titlu valabil, respectiv Decretul nr. 92/1950, compatibil cu

Constituția din anul 1948; reclamanta nu a făcut dovada că autoarea ei era

exceptată de la naționalizarea imobilului; acțiunea reclamantei este prescrisă

și numai moștenitorii foștilor proprietari care au uzat de prevederile Legii

speciale nr. 112/1995 sunt repuși în termen pentru a solicita măsuri reparatorii,

nu și cei care folosesc calea dreptului comun.

Pârâtul Municipiul București a invocat

următoarele critici: admițând acțiunea, instanțele au pronunțat hotărâri cu

depășirea atribuțiilor conferite de lege; conform art. 1 și art. 3 din Decretul

nr. 167/1958 acțiunea reclamantei este prescrisă, dreptul la acțiune fiind

stins prin prescripția de 3 ani, termen care a început să curgă în anul 1990;

numai persoanele care apelează la procedurile prevăzute de  Legea nr. 112/1995

și Legea  nr. 10/2001 sunt repuse în termenul de prescripție pentru obținerea

despăgubirilor.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub  nr. 8571 din 10 martie 1933 M.M. a dobândit un drept indiviz

de proprietate asupra terenului din București, în scopul construirii unui

apartament. În temeiul contractului de construire autentificat sub nr. 8570 din

10 martie 1936 de Tribunalul Ilfov, secția notariat numita M.M. a devenit

proprietara apartamentului nr. 23, situat la etajul V al imobilului „M.R.” din

București.

Din relațiile obținute de la S.C. A. S.A.

întregul imobil cu numărul actual cadastral 36  a fost preluat de stat în baza

Decretului nr. 92/1956.

Prin sentința din 10 aprilie 1984 dată de

Tribunalul Rabinic Districtual Tel-Aviv Jaffo în dosarul nr. 6165 s-a constatat

că reclamanta W.V. este unica moștenitoare a defunctei sale mame M.M.

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 de

pe lângă Consiliul General al Municipiului București, prin Hotărârea nr. 2827

din 30 august 1999, a respins cererea reclamantei de acordarea de măsuri

reparatorii pentru imobilul din București, (construcție și teren) cu motivarea

că „imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, fiind naționalizat

pe numele altei persoane” și că „cererea petentei nu face obiectul Legii nr.

112/1995”.

Potrivit art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 11 din 29

ianuarie 1997, imobilele care nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995 și

pentru care nu există titlu valabil constituit în favoarea statului, pot face

obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor, formulate de

persoanele îndreptățite pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun.

Întrucât s-a constatat de comisia competentă,

constituită conform Legii nr. 112/1995, printr-o hotărâre definitivă, că

imobilul ce a constituit proprietatea autoarei reclamantei a fost preluat de

stat fără titlu valabil și că bunul nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995,

competența de acordare a măsurilor reparatorii, sub forma despăgubirilor

bănești, aparține instanțelor judecătorești de drept comun, astfel cum și

legiuitorul a prevăzut prin textul citat.

Cum de la data de 30 august 1999, când s-a

pronunțat Hotărârea nr. 2827 de către Comisia constituită conform Legii nr.

112/1995 prin care  s-a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului

fără titlu valabil și până la data de 27 noiembrie 2000, când s-a promovat

acțiunea pentru plata despăgubirilor, nu a expirat termenul de trei ani

prevăzut de art. 1 și art. 3  din Decretul nr. 167/1958, se constată că dreptul

material la acțiune al reclamantei nu s-a prescris, astfel că acțiunea a fost

introdusă în termenul prevăzut de lege.

Față de cele ce preced, recursurile declarate de

pârâți se privesc ca nefondate și vor fi respinse în consecință.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin

Primarul General împotriva deciziei nr. 65 din 19 februarie 2002 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenți la 20.125.000 lei cheltuieli

de judecată către  intimata-reclamantă W.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 decembrie 2003.