ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1128/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Consiliul

General al Municipiului București reprezentat de Primarul General  împotriva

deciziei nr. 170  din  18 aprilie 2002  a Curții de Apel  București, secția a

IV – a civilă.

La apelul

nominal au lipsit recurenta-pârâtă și intimata-reclamantă I. C.

Procedura

completă.

Se referă că

recurenta-pârâtă a solicitat judecarea în lipsă.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 950 din 18 septembrie 2000 a Tribunalului București, secția a III –

a civilă a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de I.C.în

contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București, avându-se în

vedere că în speță nu s-a făcut dovada că I.I.– decedat la 21 aprilie 1990,

autorul reclamantei era exceptat de la naționalizare, în situația în care acesta

a figurat cu mai multe apartamente naționalizate, ceea ce excede semnificației

juridice a art. 2 din Decretul nr.92/1950.

Apelul

declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin decizia

nr. 170 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă,

prin care a fost schimbată în tot sentința, în sensul admiterii acțiunii în

revendicare și obligării pârâtului de a-i lăsa reclamantei în deplină

proprietate imobilul situat în București, str. Labirint nr. 33 și 33 bis compus

din parter, cu 2 camere, hol și baie, și tot la parter 3 camere, bucătărie,

vestibul, baie și cămară, iar la mansardă – 2 camere.

Pentru a

hotărî astfel, curtea a reținut că prin sentința nr. 145 din 21 februarie 1946

a   Tribunalului  Ilfov, secția a III – a civilă reclamanta a făcut dovada că

autorul său, I.I.A., a devenit proprietarul imobilului situat în București,

str. Labirint nr. 33 bis, Sector 3, trecut în proprietatea statului conform

Anexei la Decretul nr.92/1950, poziția 3818. În apel s-a administrat proba cu

acte, din analiza cărora a rezultat că autorul reclamantei a fost ofițer,

trecut în rezervă la 30 noiembrie 1944, astfel încât în aprilie 1950 când a

fost naționalizat imobilul, acesta era pensionar.

Împotriva

acestei hotărâri, a declarat recurs Consiliul General al Municipiului

București, solicitând casarea ei și menținerea sentinței întrucât nu sunt

întrunite în cauză cerințele art. 480 C.civ., reclamanta nefăcând dovada că

autorul său a fost proprietarul imobilului în litigiu. Se susține că nu a fost

depus la dosar actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13981 din 5

octombrie 1940 la care se face referire, ci numai acte ulterioare de

înstrăinare a două apartamente, situație ce a fost învederată Curții de Apel

București, în ședința din 11 aprilie 2002.

Recursul este

întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează:

Acțiunea în

revendicare este acea acțiunea reală prin care proprietarul care a pierdut

posesia unui bun solicită restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.

Reclamantul care formulează atare acțiune trebuie să facă dovada că este

proprietarul bunului revendicat, astfel că, dacă o face, pârâtul trebuie

obligat la restituirea bunului în litigiu.

În speță, se

constată că instanța de apel, ca și instanța de fond, de altfel, s-a pronunțat

în cauză pe baza unui material probatoriu necomplet și neconvingător.

Astfel, Curtea

de apel a reținut că soțul reclamantei, respectiv I.I.A., a cărui unică

succesoare este într- adevăr reclamanta, conform certificatului de moștenitor

nr. 326 din 8 iulie 1996 a devenit proprietarul imobilului din București, str.

Labirint nr. 33 bis conform sentinței civile nr. 145 din 21 februarie 1946 a

Tribunalului Ilfov – secția a III – a civilă.

Această

hotărâre judecătorească nu este depusă la dosar și nici actul de

vânzare-cumpărare prin care soții Ierinici au dobândit imobilul. Au fost

anexate, în copii xerox, fără a fi certificate de reclamant că sunt la fel cu

originalul, cerință impusă de art.112 pct. 5 al. 2 C.proc.civ., numai două acte

de vânzare-cumpărare, prin care C.și I.I.  înstrăinează familiilor  S. și B.

apartamentele nr. 5 și 6 situate în imobilul din București, str. Mitropolit

Ghenadie Petrescu (fostă Labirint) nr. 33 bis, fost 33, fost 29.

În cuprinsul

acestor înscrisuri se face referire la titlul de proprietate al vânzătorilor,

respectiv actul autentic de vânzare-cumpărare și hotărârea judecătorească la

care s-a făcut referire mai sus, însă acestea nu au fost depuse.

Lipsa acestor

probe esențiale în soluționarea acțiunii în revendicare a fost invocată de

recurent la mai multe termene și la data de 11 aprilie 2002, când pricina a

fost soluționată în fond, fără a se răspunde cererii formulate.

În plus, în

cauză nu s-au făcut dovezi în legătură cu identitatea imobilului astfel cum

rezultă din acte și cel revendicat. De asemenea este de examinat compunerea

actuală a clădirii, precum și situarea la o anumită adresă, ce a fost schimbată

de-a lungul anilor.

Față de cele

arătate, recursul de față va fi admis, conform art. 315 C.proc.civ. în sensul

casării deciziei recurate, precum și a sentinței dată în cauză, cu trimiterea

cauzei spre soluționare Judecătoriei Sectorului 3, competentă să hotărască în

primă instanță, conform art. 725 al. 2 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat

prin O.U.G. nr. 138/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de pârâtul Consiliul General

al Municipiului București

împotriva deciziei 170 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a

IV – a civilă.

Casează această decizie

precum și sentința civilă 950 din 18 septembrie   2000   a  Tribunalului

București,secția a III – a civilă și trimite cauza pentru rejudecarea în fond

la Judecătoria Sectorului 3, București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi  21 martie   2003.