ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 689/2003

S-au luat în

examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

de Ministerul Finanțelor Publice și de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Caraș Severin împotriva sentinței civile nr.124 din 21 mai 2002 a Curții de

Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ.

La

apelul nominal  s-au prezentat: recurenții Ministerul Finanțelor Publice și

Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin, ambii reprezentați de

consilierul juridic E.B., intimata reclamantă SC „T.T.” SRL  prin consilierul

juridic I.V.G., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin procuror A.B.

Procedura

completă.

Reprezentanta

recurentului  Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a pus concluzii de

admitere atât a recursului declarat de Parchet, cât și a recursului declarat de

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș

Severin pentru motivele de recurs, pe care le-a reiterat oral.

Consilierul

juridic E.B. a solicitat admiterea recursului propriu, modificarea sentinței

atacate în sensul  respingerii acțiunii pentru motivele din recurs precum și

admiterea recursului Parchetului.

Consilierul

juridic I.V.G. a solicitat respingerea recursurilor, menținerea sentinței

atacate ca temeinică și legală pentru motivele prezentate pe larg în

concluziile ce au fost înmânate în ședință părților prezente (fila 21).

C

U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 13 martie 2002, reclamanta Societatea comercială „T.T.”SRL

a solicitat anularea procesului verbal de control nr.752 din 7 noiembrie 2001

întocmit de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin și a

deciziei nr.148 din 7 februarie 2002 emisă de  pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice cu privire la suma de 763.482.275 lei, reprezentând TVA colectată.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost nelegal obligată să plătească

TVA pentru suma de 4.781.810.039 lei primită cu titlul de garanție în baza

convenției de promisiune de vânzare a unui imobil, fără a se avea în vedere că

nu este proprietara imobilului și că, potrivit Ordonanței de Urgență a

Guvernului nr.17/2000, taxa pe valoarea adăugată se datorează pentru transferul

proprietății imobilelor.

Prin

sentința civilă nr.124 din 21 mai 2002, Curtea de Apel Timișoara – Secția

comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea, a anulat pct.1 din

decizia nr.148 din 7 februarie 2002 și procesul verbal nr.752 din 7 noiembrie

2001, în partea privind obligația reclamantei de a plăti la bugetul statului

suma de 763. 482.275, reprezentând TVA.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, reclamanta nu  datorează TVA

pentru avansul încasat în baza promisiunii de vânzare a unui imobil, întrucât

convenția încheiată cu societatea N.H. nu reprezintă o vânzare și nu este un

fapt generator  al exigibilității taxei pe valoarea adăugată.

Împotriva

acestei sentințe și în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara și pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Caraș Severin.

În

recursul declarat de Parchetul  de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a

solicitat casarea hotărârii în baza art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și

pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

Recurentul

a susținut că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art.12  din

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.17/2000, ale pct.7.9 lit.c din Hotărârea

Guvernului nr.401/2000, precum și convenția de promisiune de vânzare din care

rezultă că suma încasată de intimată reprezintă un avans din prețul vânzării,

pentru care avea obligația să colecteze taxa pe valoare adăugată calculată de

organele de control.

În

recursul declarat de pârâți au fost invocate motivele de casare prevăzute de

art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă și s-a solicitat casarea hotărârii și

respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamantă.

Recurenții

pârâți au susținut că instanța de fond nu a avut în vedere că, intimata a

încasat un avans care nu se încadrează în excepțiile prevăzute la pct.7.9 lit.c

din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 privind exigibilitatea anticipată a taxei

pe valoarea adăugată. Sub acest aspect, recurenții au arătat că, în cauză, este

lipsit de relevanță faptul că nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare

a imobilului, cu atât mai mult cu cât, intimata nu este proprietara imobilului

și perfectarea vânzării reprezintă un eveniment incert.

Analizând

actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art.304 și art.304

1

Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile pentru următoarele

considerente:

Prin

contractul preliminar de vânzare-cumpărare imobiliară și de sublocație încheiat

la 1 martie 2001, Societatea comercială „T.T.” SRL, în calitate de

promitent-vânzător și firma N.H., în calitate de  promitent-cumpărător, au

consimțit să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare a spațiului

industrial în suprafața de 2.134 mp., situat în Reșița, Calea Timișorii nr.2 și

aflat la acea dată în proprietatea Societății Comerciale „C” SA. Prețul

vânzării a fost fixat la suma de 330.000.000 LIT, urmând a fi plătit

promitentului-vânzător în momentul în care acesta va emite în favoarea

promitentului-cumpărător o garanție bancară aferentă îndeplinirii propriilor

obligații asumate și restituirii prețului.

În

luna septembrie 2001, societatea intimată a încasat de la firma N.H. suma de

4.781.810.039 lei, reprezentând avans promisiune de vânzare imobil, pentru care

nu a achitat la bugetul statului TVA colectată în sumă de 763.482.275 lei.

Deși

a calificat corect convenția părților ca fiind o promisiune bilaterală de

vânzare-cumpărare, instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit

prevederile legale care au constituit temeiul  actelor de control și al

obligației intimatei de a plăti TVA colectată aferentă avansului primit.

În

art.12 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.17/2000 și pct.7.9 lit.c din

Hotărârea Guvernului nr.401/2000 se prevede că, exigibilitatea taxei pe

valoarea adăugată este anticipată faptului generator atunci când se încasează

avansuri, cu excepția avansurilor acordate pentru plata importurilor și a

datoriei vamale, pentru realizarea producției destinate exportului sau pentru

efectuarea de plăți în contul clientului.

Față

de aceste dispoziții legale, instanța de fond a apreciat eronat ca fiind

relevant în cauză faptul că nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra

imobilului, fără a avea în vedere că în cazul avansurilor încasate,

exigibilitatea TVA este anticipată transferului proprietății, ca fapt generator

al obligației de plată.

Apărarea

intimatei că avansul  primit este exceptat de la plata anticipată a TVA

aferente pentru că este  destinat efectuării de plăți în contul clientului, nu

poate fi reținută în condițiile în care nu a  fost dovedită o asemenea

convenție, iar achiziționarea imobilului și înstrăinarea lui către

promitentul-cumpărător reprezintă obligațiile pe care intimata și le-a asumat

în nume propriu. Această apărare este infirmată și de temeiul plății afectuate

de promitentul-cumpărător, ca reprezentând avans promisiune vânzare imobil,

astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la pct.7.9 lit.c/3 pentru

exceptarea sumei respective de la plata anticipată a TVA.

De

asemenea, este nefondată apărarea intimatei că suma primită de la

promitentul-cumpărător reprezintă o garanție și nu un avans din prețul

stabilit.

Din

clauzele contractului încheiat la 1 martie 2001 rezultă dimpotrivă că pentru

garantarea executării obligației asumate, și anume aceea de a  transmite

proprietatea imobilului, intimata este cea care s-a obligat să constituie o

garanție în favoarea promitentului-cumpărător, ca o condiție pentru achitarea

prețului. În consecință, suma primită de intimată nu a reprezentat un preț al promisiunii

de vânzare la care s-a obligat și nici o garanție pentru executarea de către

promitentul-cumpărător a propriilor obligații.

Față

de considerentele expuse, Curtea va admite recursurile, va casa hotărârea

atacată și pe fond, va respinge acțiunea formulată de Societatea comercială „T.T.”

SRL  menținând ca legale procesul-verbal de control nr.752 din 7 noiembrie 2001

și decizia nr.148 din 7 februarie 2002, cu privire la obligația de plată a TVA

colectată în sumă de 763.482.275 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, de

Ministerul Finanțelor Publice și de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Caraș Severin împotriva sentinței civile nr.124 din 21 mai 2002 a Curții de

Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ.

Casează

hotărârea atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de SC „T.T.” SRL.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 februarie 2003.