Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.03.2003
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1052/2003

HOTĂRÂRE
18.03.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1052/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Gorj în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice împotriva încheierii în camera de consiliu din 8 martie 2002 a Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ pronunțată în dosarul nr.377/A/2002. La apelul nominal s-a prezentat recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de consilierul juridic C.V.S., lipsind recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Gorj precum și intimata reclamanta SC ”S.C.” SRL. Procedura completă. Consilierul juridic C.V.S. a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la dosar, învederând instanței că fondul cauzei privind soluționarea contestației reclamantei a fost rezolvată, cererea de suspendare a deciziei Ministerului Finanțelor Publice rămânând fără obiect.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței atacate și în fond respingerea cererii de suspendare. După încheierea dezbaterilor, pentru intimata reclamantă SC ”S.C.” SRL s-a prezentat doamna E.Gh., care a solicitat respingerea recursului, ca rămas fără obiect. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 8.03.2002, reclamanta SC ”S.C.” SRL a solicitat suspendarea executării deciziei nr.148 din 7 februarie 2002 emisă de Ministerul Finanțelor, prin care s-a dispus suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea dosarului penal și a procesului verbal încheiat la data de 20.XII.2001, de către organele de control ale Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Gorj.

In motivarea acțiunii reclamanta arată că executarea acestor acte îi crează grave prejudicii materiale și că a formulat acțiune pentru anularea acestor acte. Curtea de Apel Craiova Secția de contencios administrativ prin încheierea din 8.03.2002 a admis cererea și a dispus suspendarea executării, până la soluționarea acțiunii în anulare a acestor acte. Impotriva acestei soluții a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice susținând în esență că reclamanta nu a făcut dovada privind prevenirea producerii unei pagube iminente. Recursul este fondat. Potrivit dispozițiile art.9 din Legea nr.29/1990, în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere tribunalului să dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea acțiunea.

Astfel, de situații trebuie dovedite în concret. Intrucât reclamanta nu a prezentat nici o astfel de dovadă, nu erau îndeplinite cerințele art.9 din Legea nr.29/1990. Așa fiind, se va admite recursul, se va casa încheierea atacată și se va modifica în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamantă.

DECIDE: Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Gorj în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice împotriva încheierii în camera de consiliu din 8 martie 2002 a Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ. Modifică încheierea atacată și respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC ”S.C.” SRL. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-04-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1367/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Târgu Jiu în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Gorj împotriva sentinței civile nr.463 din 25 iunie 2001 a Curții de Apel Cra
ÎCCJ 2003-03-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1044/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vrancea împotriva sentinței civile nr.147 din 18 iunie 2001 a Curți de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul n
ÎCCJ 2003-03-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1011/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Consiliul local Segarcea, județul Dolj împotriva sentinței nr.163 din 24 mai 2002 a Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat: recurentul reclama
ÎCCJ 2003-05-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1893/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 15 ianuarie 1999, SC A.I. SRL Craiova a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Cont
ÎCCJ 2003-04-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1342/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, reclamanta SC M.P. SRL a solicitat anularea pct. 1 și 3 din deci
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă