ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1198/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Caraș-Severin în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor

Publice împotriva sentinței civile nr. 310/CA/PI din 1 octombrie 2002 a Curții

de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice

și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Caraș-Severin

reprezentați de consilierul juridic A.L., lipsind intimatul-reclamant

Municipiul Caransebeș prin primar.

Procedura

completă.

După

prezentarea referatului cauzei, Curtea a constatat că pricina este în stare de

judecată și a acordat cuvântul în fond părților prezente și procurorului.

Atât

reprezentanta recurenților, cât și cea a Ministerului Publice au solicitat

admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea, în fond, a

acțiunii, în considerarea motivelor de casare invocate în scris.

După

încheierea dezbaterilor, s-a prezentat, pentru intimat R.V. – consilier juridic

care a depus la dosar note scrise, solicitând respingerea recursului, ca

nefondat.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea precizată înregistrată sub nr.3117/2002 reclamantul Municipiul

Caransebeș prin primar, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor

Publice Caraș-Severin și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat anularea ca

nelegale a procesului-verbal din 29.11.2001 emis de pârâta I și a deciziei

nr.229/ 22.03.2002 emisă de pârâta II cu privire la plata către stat a sumei de

627.057.043 lei cu titlu de TVA și majorări aferente în valoare de 678.318.224

lei, cu cheltuieli de judecată.

În

motivarea acțiunii reclamantul a arătat că impunerea este nelegală întrucât

veniturile asupra cărora pârâții au calculat TVA sunt de natură bugetară,

sumele fiind încasate la bugetul local și au fost utilizate numai în scopul

unor activități cu caracter administrativ.

S-a

mai arătat că veniturile provenite din chirii și concesiuni au fost încasate la

bugetul local în baza art.9 alin.3 din Legea nr.189/1998 privind finanțele

publice locale, acestea constituind venituri ale bugetelor locale, iar

încasarea s-a făcut în baza clasificației bugetare aprobată prin Legea

bugetului de stat adoptată pentru fiecare an, care la partea de venituri

cuprinde articolul bugetar 220207 „venituri din închirieri și concesiuni”.

S-a

mai menționat că nu a obținut nici un venit întrucât sumele  s-au folosit

pentru administrarea serviciilor publice locale în temeiul Legii nr.25/2001

privind administrația publică locală și ale Legii nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul judiciar al acesteia.

Veniturile

încasate din vânzarea spațiilor comerciale conform H.G. nr.505/1998, au fost

încasate la bugetul local și nu intră în sfera de aplicare a TVA.

Veniturile

pentru activitățile de autofinanțare ale serviciilor publice locale nu se pot

considera „prestări de servicii”.

Prin

sentința nr.310/CA/ 1.10.2002, s-a admis acțiunea precizată formulată de

reclamantul Municipiul Caransebeș prin primar, s-au anulat ca nelegale procesul-verbal

din 29.11.2001 și decizia nr. 292/2002 – privind obligarea la plata sumei de

627.057.043 lei TVA și 678.318.224 lei majorări de întârziere, cu 35.350.000

lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:

Pârâții

au considerat că activitatea reclamantului este una de „prestări servicii”

pentru care a fost obligată la plata TVA conform art.2 alin.1 litera a din

Ordonanța Guvernului nr.3/1992 coroborată cu pct.1 și 4 litera d pct.2 și 3 din

Hotărârea Guvernului nr.512/1998 din Normele pentru aplicarea Ordonanței

aprobate prin H.G. nr.512/1998 și art.2 alin.1 litera a din O.G. nr.17/2000

coroborate cu pct.1 și 3, pct.2 și 3 din H.G. nr.401/2000 pentru aprobarea

normelor de aplicare ale O.G. nr.17/2000 privind T.V.A., sumele realizate din

vânzarea sau închirierea bunurilor aparținând domeniului public sau privat al

statului, aflate în administrarea reclamantului reprezintă profit, atâta timp

cât se obțin beneficii bănești.

Este

adevărat că reclamantul a realizat venituri din vânzarea, închirierea sau

concesionarea unor bunuri din domeniul public sau privat al statului, aflate în

administrarea sa, din închirierea unorspații cu altă destinație decât cea de

locuință, fără a colecta T.V.A. pentru aceste operațiuni.

În

cauză s-a efectuat o expertiză contabilă care a concluzionat că sumele încasate

de reclamant din închirierea, concesionarea sau vânzarea bunurilor aflate în

administrarea sa, au intrat în bugetul local al autorității publice locale, sub

titlul de venituri bugetare, nu sunt aducătoare de profit astfel că nu pot fi

supuse TVA-ului.

Conform

art.42 din Legea nr.27/1994 republicată, consacră dreptul autorităților publice

locale în exercitarea atribuțiilor ce le revin în administrarea domeniului

public și privat al unităților administrativ teritoriale de a institui taxa

pentru utilizarea temporară a locurilor publice, deținerea în proprietate sau

folosință, după caz, de utilaje autorizate să funcționeze în scopul obținerii

de venit precum și alte taxe, sumele provenite din aceste taxe constituind

venituri ale bugetelor  locale.

Pentru

perioada supusă reglementării cuprinse în O.G.nr.3/1992, reclamanții nu

datorează TVA în temeiul art.3 alin.1 lit.d pentru că activitatea desfășurată a

fost de natură administrativă, din care nu a realizat profit, așa cum

condiționează articolul 3 alineatul ultim din ordonanță, plata TVA, prevăzând

expres că persoanele juridice prevăzute la litera a-d sunt supuse TVA-ului

pentru operațiunile efectuate sistematic, pentru obținerea de profit.

Pentru

perioada reglementată de O.G. nr.17/2000, art.3 pct.2.2 lit.b din H.G.

nr.401/2000 pentru aprobarea normelor de aplicare a ordonanței, legiuitorul a

dispus că nu se cuprind în sfera de aplicare a TVA operațiunile efectuate de

contribuabili înregistrați ca plătitori care au ca obiect de activitate administrarea

și întreținerea locurilor publice, pentru încasările cuvenite bugetelor locale

conform art.42 din Legea nr.27/1994 privind taxele și impozitele locale,

republicată și modificată.

De

asemeni, din interpretarea art.39 alin.3 din Legea nr.72/1996 și art.9 alin.3,4

din Legea nr.189/1998 privind finanțele publice locale, rezultă că activitatea

reclamantului nu constituie una cu caracter economic, producătoare de profit

economic, de valoare adăugată, lipsind baza justificată a calculului T.V.A.,

valoarea încasată sub forma taxelor din litigiu neprezentând un cost economic

ci o taxă de impozitare a utilizărilor bunurilor publice pentru care nu se

percepe T.V.A.

Împotriva

sentinței a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice

Caraș-Severin în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice,

criticând sentința astfel:

Conform

art.2 din O.G. nr.3/1992 republicată, în sfera de aplicare a TVA se cuprind

operațiunile cu plată, precum și cele asimilate acestora potrivit prezentei

ordonanțe, efectuate într-o manieră independentă de către persoane fizice și

juridice, privid: livrări de bunuri mobile și/sau prestări de servicii; la

transferul proprietății bunurilor imobile dintre contribuabili, precum și între

aceștia și persoane fizice.

Atâta

timp cât Primăria Caransebeș a încasat sume aferente contractelor de închiriere

a unor spații din administrarea sa, aceste operațiuni sunt aducătoare de

profit, în urma lor obținându-se venituri bănești.

De

asemeni, conform  pct.1-3 din Normele de aplicare a O.U.G. nr.17/2000,

închirierea de bunuri este impozabilă.

Expertiza

este irelevantă în cauză atâta vreme cât concluziile sale contravin

dispozițiilor legale citate.

Reclamantul

a realizat venituri din operațiuni supuse taxei pe valoarea adăugată ce au depășit

plafonul legal, iar conform art.114 din Normele de aplicare a O.U.G. nr.17/2000

trebuia să se declare plătitor de T.V.A. pentru activitățile ce îndeplinesc

condițiile unor operațiuni impozabile și de a ține o evidență contabilă

distinctă care să permită calcularea T.V.A.-ului către bugetul de stat.

Atât

TVA-ul cât și majorările de întârziere au fost corect calculate de organul de

control financiar – cu referire la majorări – s-au aplicat deoarece nu a

existat o declarație de înregistrare fiscală.

Analizându-se

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Așa

cum s-a constatat din actele de control financiar, reclamanta-intimată a

realizat venituri din operațiuni de închiriere, concesionare și vânzare a unor

bunuri imobile aflate în administrarea sa, respectiv venituri din concesionarea

și vânzarea unor spații, clădiri, terenuri, fără a înregistra și a colecta

T.V.A. aferentă acestor operațiuni.

Instanța

de fond nu a avut în vedere dispozițiile art.2 din O.G. nr. 3/1992 republicată,

care stabilește că în sfera de aplicare a T.V.A. intră operațiunile cu plată și

cele asimilate acestora, conform ordonanței și care sunt efectuate de o manieră

independentă de persoane fizice sau juridice ca: livrări de bunuri mobile

și/sau prestări de servicii, transferul proprietății bunurilor imobile dintre

contribuabili, precum și între aceștia și persoane fizice.

Atât

timp cât s-au încasat sume aferente contractelor de închiriere a unor spații

din administrarea intimatei, operațiunile fiind aducătoare de venit, se obțin

venituri.

Conform

prevederilor pct.1-3 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, „închirierea de

bunuri” este o operațiune impozabilă chiar dacă sunt efectuate de o instituție

publică – cu atât mai mult cu cât sumele se încasează lunar.

Expertiza

efectuată și care a fost avută în vedere de instanța de fond nu este

concludentă, atâta vreme cât nu a clarificat specificul activității în speță,

prin prisma încadrării în activități economice raportat la sfera de

aplicabilitate a T.V.A.

Întrucât

prin aceste activități intimata a depășit plafonul legal conform art.114 din

OUG nr.17/2000 – normele de aplicare – trebuia să se declare plătitoare de TVA

pentru operațiunile impozabile și în paralel cu ținerea evidenței contabile

distincte pentru facilitarea calculului obligațiilor către bugetul de stat.

Datorându-se

TVA, în mod legal organul de control a calculat majorările de întârziere

aferente – conform O.G. nr.3/1992, întrucât nu s-a depus declarație de

înregistrare fiscală.

Așa

fiind și pentru considerentele expuse, se va admite recursul, se va casa

sentința și, în fond se va respinge ca nefondată acțiunea formulată de

Municipiul Caransebeș prin primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Caraș-Severin în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice

împotriva sentinței civile nr. 310/CA/PI din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel

Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ.

Casează

sentința atacată și, în fond, respinge acțiunea formulată de Municipiul

Caransebeș prin primar.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.