ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4389/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 17 decembrie 2002 s-a înregistrat pe rolul Curții Supreme de Justiție recursul în anulare, declarat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 3522/17 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și a deciziei nr. 146/22 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ. S-a susținut că cele două hotărâri judecătorești au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În esență, se reproșează instanțelor de a fi încălcat dispozițiile art. 287 din C. proc.

civ. din vechea reglementare, privându-i pe pârâți de a le fi cercetată cauza în dublul grad de jurisdicție, o atare concluzie bazându-se în opinia autorului recursului în anulare, pe aplicarea greșită a art. 87 pct. 6 C. proc. civ. Astfel, se susține că instanța nu a solicitat părților dovada certă a vârstei pârâtei F.M.R., pentru a constata dacă procedura de comunicare a considerentelor sentinței de fond a fost legal îndeplinită. Analizând recursul în anulare, precum și dosarele atașate, Curtea constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 ianuarie 2000 pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamantul P.P.

a chemat în judecată pe pârâții F.D., F.C., Primăria Voluntari – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia județeană Ilfov pentru aplicarea Legii fondului funciar, solicitând constatarea nulității absolute a titlului de constituire a dreptului de proprietate nr. 29954/4 iunie 1996 și nulitatea parțială a titlului de constituire a dreptului nr. 29953/4 iunie 1996, emise pârâților persoane fizice, care privesc suprafețe de teren ce se suprapun peste cele proprietatea reclamantului, pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate, în comuna Voluntari. Prin petiția depusă la 21 martie 2000, pârâtul F.D. a comunicat instanței decesul fratelui său, pârâtul F.C., de pe urma căruia au rămas soția supraviețuitoare L. și două fiice, A.M.I., de 1 an și R., de 13 ani, domiciliate la mamele lor, respectiv F.L.

și F.M.F. Pârâții au formulat cerere reconvențională. Pe baza probelor cu înscrisuri administrate, Judecătoria Buftea a pronunțat sentința civilă nr. 2950 din 2 iunie 2000, prin care a admis acțiunea principală, a constatat nulitatea titlului de proprietate prin care pârâtului F.D. i-a fost constituit dreptul de proprietate pentru 1000 m 2 teren, s-a constatat nul parțial (pentru 200 m 2 ) titlul de proprietate emis pe numele defunctului F.C. și s-a respins cererea reconvențională. În motivarea sentinței s-a reținut, în esență, că la data la care reclamantul făcuse cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de cca 7000 m 2 ce a aparținut autorilor săi I.A. și V. tot terenul era liber, dar comisia i-a eliberat titlu de proprietate doar pentru 5000 m 2 în anul 1995, pentru ca în anul 1996 să considere terenul liber și să elibereze cele două titluri atacate pârâților inițiali, beneficiari ai Legii nr. 42/1992.

Prin sentința civilă nr. 2966/1999 a Judecătoriei Buftea, pronunțată în contradictoriu cu Comisia locală Voluntari și Comisia județeană Ilfov pentru aplicarea Legii fondului funciar, definitivă prin neapelare, s-a modificat titlul de proprietate al reclamantului, în sensul că s-au mai adăugat 1800 m 2 . Ca atare, instanța de fond a constatat că titlurile pârâților au fost emise cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului. Pe cale de consecință, cererea reconvențională a fost respinsă. Dispozitivul sentinței a fost comunicat la 22 iunie 2000 părților litigante, interesând în speță pârâții F.D., F.L., F.A.M., F.M.R. și mamei acesteia F.M.F. Pârâții au declarat în termen apel nemotivat la data de 4 iulie 2000. La data de 15 septembrie 2000 dosarul de fond a fost înaintat Tribunalului București de către Judecătoria Buftea.

S-a fixat termen de judecată la data de 6 noiembrie 2000. La 30 octombrie intimatul-reclamant a solicitat în scris respingerea apelului ca nemotivat în termen, conform art. 281 1 C. proc. civ. La primul termen de judecată, pârâtul-apelant F.D. a invederat instanței că a trimis motivele de apel la Judecătoria Buftea. La 4 decembrie 2000 la dosar s-au depus motive de apel (nesemnate). La cererea instanței, Oficiul poștal din Buftea a răspuns că nu s-a înregistrat nici o recomandată cu numărul indicat, destinată Judecătoriei Buftea. Prin decizia civilă nr. 146/22 ianuarie 2001, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a respins ca nemotivat în termen apelul. Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs pârâții F.D., F.L., A.M.I.

și M.R., prin mama sa F.M.F. Prin recursul semnat numai de F.D. au fost formulate trei motive de recurs, încadrate în pct. 9 din art. 304 C. proc. civ. S-a susținut că prin copia recipisei depuse la dosar s-a făcut dovada depunerii în termen a motivelor de apel, că și tardiv fiind, apelul trebuia judecat, față de caracterul său devolutiv, că F.M.F. are și calitatea de pârâtă, iar nu doar aceea de reprezentantă legală a fiicei sale minore R. La solicitarea instanței, Compania Națională Poșta Română a comunicat că recipisa prezentată de pârâtul D.F. este falsă, nici o recomandată nefiind prezentată la data pretinsă la oficiul poștal nr. 4. Prin decizia civilă nr. 3522/17 decembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat recursul.

S-a reținut mai întâi că din probele administrate (înscrisul emanând de la Compania Națională Poșta Română) rezultă că nu au fost încălcate dispozițiile art. 104 C. proc. civ. de către Tribunalul București. Ca atare, potrivit legii în vigoare la data soluționării apelului, corect s-a respins ca nemotivat în termen, ținând cont și de inexistența unei cereri de repunere în termenul de motivare a apelului (posibilitate prevăzută de art. 103 C. proc. civ.) și de neformularea unei cereri de îndreptare a dispozitivului sentinței apelate, dacă ea conținea erori cu privire la calitatea părților (art. 281 C. proc. civ... Ca atare, constatând că nu s-au produs încălcări ale legii, recursul a fost respins.

Ultimele două hotărâri judecătorești au fost atacate prin prezentul recurs în anulare, pentru motivele deja expuse anterior. Intimatul reclamant P.P.a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului în anulare, depunând înscrisuri. Recursul în anulare nu este întemeiat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 330 pct. 2 C. proc. civ. (text abrogat în prezent, ca fiind contrar exigențelor statului de drept, caracterizat, printre altele, prin separația puterilor în stat), procurorul general (...) din oficiu sau la cererea Ministerului Justiției, putea ataca la Curtea Supremă de Justiție hotărârile judecătorești irevocabile (...) când (...) s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond ori această hotărâre este vădit netemeinică.

În speță, astfel cum rezultă din expunerea recursului în anulare (pagina 3, lit. b), pct. 3), Procurorul general a fost sesizat prin memoriul adresat de F.L. în nume propriu și ca reprezentată legală a minorei F.A.M.I., F.M.R., reprezentantă de F.M.F. și F.D., împotriva deciziei nr. 3522 din 17 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, „cu motivarea că, apelul a fost motivat în termen”. Prin recursul în anulare promovat nu se însusește această motivare a petiționarilor, ci sunt formulate critici, atât împotriva deciziei irevocabile a Curții de apel, cât și împotriva deciziei pronunțate în apel a Tribunalului București.

S-a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 105 alin. (2) din C. fam., potrivit cu care după împlinirea vârstei de 14 ani, minorul va sta personal în proces, fiind doar asistat de reprezentantul legal, cu referire la situația minorei F.M.R., căreia nu i-a fost comunicată motivarea sentinței de fond, pentru a o putea ataca, motivat, în termen, comunicarea fiind făcută doar mamei sale. Se reproșează instanțelor că nu au solicitat părților dovada certă a vârstei pârâtei F.M.R. Din înscrisul depus de intimatul-reclamant rezultă că pârâta este născută la 20 septembrie 1986, ca atare împlinea 14 ani la 20 septembrie 2000. Din dovada aflată la fila 92 dosar fond rezultă că mamei acestei pârâte (reprezentanta sa legală) i-a fost comunicată la 23 august 2000 motivarea sentinței.

Ca atare, văzând că la acea dată minora R. era lipsită de capacitatea de exercițiu au fost respectate și dispozițiile art. 87 pct. 6 C. proc. civ., Curtea constată că prin hotărârile atacate nu s-a produs nici o încălcare a legii sub aspectul invocat de procurorul general. S-a mai susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 287 C. proc. civ.din vechea reglementare, potrivit cu care motivarea în fapt și în drept a apelului se putea face până la prima zi de înfățișare, definită de art. 134 C. proc. civ. Din analiza ansamblului dosarelor, Curtea constată că nici acest motiv nu poate atrage desființarea hotărârii judecătorești irevocabile și înfrângerea autorității lucrului judecat. Astfel cum rezultă din expunerea anterioară a desfășurării procesului, prin întâmpinare depusă în termen în fața Tribunalului București, intimatul-reclamant a invocat, înainte de primul termen de judecată, nemotivarea apelului.

Singurul pârât-apelant (al cărui titlu de constituire a dreptului de proprietate fusese în întregime anulat), față de această excepție, a susținut existența unei neregularități a poștei, iar instanța i-a acordat termen pentru a face dovada depunerii în termen a motivelor de apel și pentru lipsă de apărare. La 4 decembrie 2000 (care a fost, într-adevăr, prima zi de înfățișare în sensul art. 134 C. proc. civ..) apelantul-pârât F.D. s-a prezentat personal și neasistat, a depus copia xerox a unei recipise și motive de apel formulate în numele tuturor pârâtelor, dar nesemnate de nimeni. Tribunalul București a respins ca nemotivat apelul. Redactorul recursului în anulare susține că instanța trebuia să judece pe fond apelul, el fiind introdus în termen.

Acest motiv ar putea fi întemeiat, dacă s-ar constata într-adevăr, o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În speță, însă declarația de apel a fost semnată doar de pârâtul F.D., fără a avea procură din partea celorlalți pârâți; tot acesta s-a prezentat în fața Tribunalului București și a depus un înscris (dovedit ulterior ca fals) și o motivare a apelului, pe care nimeni nu a semnat-o. În aceste condiții, instanța avea temei să nu ia în considerare o cerere nulă potrivit art. 287 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ. Această hotărâre a fost însă supusă cenzurii Curții de Apel București, care, dând dovadă de rol activ, a stăruit prin toate mijloacele legale să lămurească adevărul din cauză.

Și a motivat exhaustiv, respingerea recursului: înscrisul pe care pârâtul îl invoca era fals, nici unul dintre pârâți nu a solicitat repunerea în termenul de motivare a recursului. Pe fond, din probele aflate la dosarul judecătoriei rezultă că în mod temeinic acțiunea reclamantului (succesor în drepturi al foștilor proprietari ai terenului, căruia i s-a reconstituit, la cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991 dreptul de proprietate, parțial pe cale necontencioasă și apoi întregit în urma unei judecăți irevocabile) a fost admisă, în detrimentul pârâților care nu au avut teren în zonă, ci li s-a constituit un titlu gratuit în temeiul unei legi speciale. Prin soluția pronunțată, pârâtelor (succesoare în drepturi ale defunctului F.C.) li s-a anulat titlul astfel dobândit doar parțial, pentru 200 m 2 , care se suprapuneau peste terenul reclamantului.

Nu este de neglijat nici împrejurarea că în mod constant, pârâta Comisia județeană Ilfov pentru aplicarea Legii fondului funciar, emitenta celor două titluri de proprietate, a pus concluzii în sensul admiterii acțiunii reclamantului. Față de toate aceste considerente, văzând că nu s-a produs, prin pronunțarea celor două hotărâri, o încălcare esențială a legii care să fi determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond (în sensul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., conform art. 312 C. proc. civ., recursul în anulare se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 146 din 22 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și contencios administrativ, precum și deciziei nr. 3522 din 17 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2003.