ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4389/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4389/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

17 decembrie 2002 s-a înregistrat pe rolul Curții Supreme de Justiție recursul

în anulare, declarat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei

civile nr. 3522/17 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă, și a deciziei nr. 146/22 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția

a V-a civilă și de contencios administrativ.

S-a

susținut că cele două hotărâri judecătorești au fost pronunțate cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În

esență, se reproșează instanțelor de a fi încălcat dispozițiile art. 287 din C.

proc. civ. din vechea reglementare, privându-i pe pârâți de a le fi cercetată

cauza în dublul grad de jurisdicție, o atare concluzie bazându-se în opinia

autorului recursului în anulare, pe aplicarea greșită a art. 87 pct. 6 C. proc.

civ. Astfel, se susține că instanța nu a solicitat părților dovada certă a vârstei

pârâtei F.M.R., pentru a constata dacă procedura de comunicare a

considerentelor sentinței de fond a fost legal îndeplinită.

Analizând

recursul în anulare, precum și dosarele atașate, Curtea constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 25 ianuarie 2000 pe rolul Judecătoriei Buftea,

reclamantul P.P. a chemat în judecată pe pârâții F.D., F.C., Primăria Voluntari

– Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia județeană Ilfov pentru

aplicarea Legii fondului funciar, solicitând constatarea nulității absolute a

titlului de constituire a dreptului de proprietate nr. 29954/4 iunie 1996 și

nulitatea parțială a titlului de constituire a dreptului nr. 29953/4 iunie

1996, emise pârâților persoane fizice, care privesc suprafețe de teren ce se

suprapun peste cele proprietatea reclamantului, pentru care i s-a reconstituit

dreptul de proprietate, în   comuna Voluntari.

Prin petiția depusă la 21 martie 2000, pârâtul F.D. a

comunicat instanței decesul fratelui său, pârâtul F.C., de pe urma căruia au

rămas soția supraviețuitoare L. și două fiice, A.M.I., de 1 an și R., de 13

ani, domiciliate la mamele lor, respectiv F.L. și F.M.F. Pârâții au formulat

cerere reconvențională.

Pe

baza probelor cu înscrisuri administrate, Judecătoria Buftea a pronunțat sentința

civilă nr. 2950 din 2 iunie 2000, prin care a admis acțiunea principală, a

constatat nulitatea titlului de proprietate prin care pârâtului F.D. i-a fost

constituit dreptul de proprietate pentru 1000 m

2

teren, s-a

constatat nul parțial (pentru 200 m

2

) titlul de proprietate emis pe

numele defunctului F.C. și s-a respins cererea reconvențională.

În

motivarea sentinței s-a reținut, în esență, că la data la care reclamantul

făcuse cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de

cca 7000 m

2

ce a aparținut autorilor săi I.A. și V. tot terenul era

liber, dar comisia i-a eliberat titlu de proprietate doar pentru 5000 m

2

în anul 1995, pentru ca în anul 1996 să considere terenul liber și să elibereze

cele două titluri atacate pârâților inițiali, beneficiari ai Legii nr. 42/1992.

Prin

sentința civilă nr. 2966/1999 a Judecătoriei Buftea, pronunțată în

contradictoriu cu Comisia locală Voluntari și Comisia județeană Ilfov pentru

aplicarea Legii fondului funciar, definitivă prin neapelare, s-a modificat

titlul de proprietate al reclamantului, în sensul că s-au mai adăugat 1800 m

2

.

Ca

atare, instanța de fond a constatat că titlurile pârâților au fost emise cu

încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului. Pe cale de consecință,

cererea reconvențională a fost respinsă.

Dispozitivul

sentinței a fost comunicat la 22 iunie 2000 părților litigante, interesând în

speță pârâții F.D., F.L., F.A.M., F.M.R. și mamei acesteia F.M.F.

Pârâții

au declarat în termen apel nemotivat la data de 4 iulie 2000.

La

data de 15 septembrie 2000 dosarul de fond a fost înaintat Tribunalului

București de către Judecătoria Buftea.

S-a

fixat termen de judecată la data de 6 noiembrie 2000.

La

30 octombrie intimatul-reclamant a solicitat în scris respingerea apelului ca

nemotivat în termen, conform art. 281

1

C. proc. civ.

La primul termen de judecată, pârâtul-apelant F.D. a

invederat instanței că a trimis motivele de apel la Judecătoria Buftea.

La

4 decembrie 2000 la dosar s-au depus motive de apel (nesemnate).

La

cererea instanței, Oficiul poștal din Buftea a răspuns că nu s-a înregistrat

nici o recomandată cu numărul indicat, destinată Judecătoriei Buftea.

Prin

decizia civilă nr. 146/22 ianuarie 2001, Tribunalul București, secția a V-a

civilă și de contencios administrativ, a respins ca nemotivat în termen apelul.

Împotriva

acestei decizii în termen legal au declarat recurs pârâții F.D., F.L., A.M.I.

și M.R., prin mama sa F.M.F. Prin recursul semnat numai de F.D. au fost

formulate trei motive de recurs, încadrate în pct. 9 din art. 304 C. proc. civ.

S-a

susținut că prin copia recipisei depuse la dosar s-a făcut dovada depunerii în

termen a motivelor de apel, că și tardiv fiind, apelul trebuia judecat, față de

caracterul său devolutiv, că F.M.F. are și calitatea de pârâtă, iar nu doar

aceea de reprezentantă legală a fiicei sale minore R.

La

solicitarea instanței, Compania Națională Poșta Română a comunicat că recipisa

prezentată de pârâtul D.F. este falsă, nici o recomandată nefiind prezentată la

data pretinsă la oficiul poștal nr. 4.

Prin

decizia civilă nr. 3522/17 decembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, a respins ca nefondat recursul. S-a reținut mai întâi că din

probele administrate (înscrisul emanând de la  Compania Națională Poșta Română)

rezultă că nu au fost încălcate dispozițiile art. 104 C. proc. civ. de către

Tribunalul București. Ca atare, potrivit legii în vigoare la data soluționării

apelului, corect s-a respins ca nemotivat în termen, ținând cont și de

inexistența unei cereri de repunere în termenul de motivare a apelului

(posibilitate prevăzută de art. 103 C. proc. civ.) și de neformularea unei

cereri de îndreptare a dispozitivului sentinței apelate, dacă ea conținea erori

cu privire la calitatea părților (art. 281 C. proc. civ... Ca atare, constatând

că nu s-au produs încălcări ale legii, recursul a fost respins.

Ultimele

două hotărâri judecătorești au fost atacate prin prezentul recurs în anulare,

pentru motivele deja expuse anterior.

Intimatul reclamant P.P.a solicitat, prin întâmpinare,

respingerea recursului în anulare, depunând înscrisuri.

Recursul în anulare nu este întemeiat, urmând a fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 330 pct. 2 C. proc. civ. (text abrogat în

prezent, ca fiind contrar exigențelor statului de drept, caracterizat, printre

altele, prin separația puterilor în stat), procurorul general (...) din oficiu

sau la cererea Ministerului Justiției, putea ataca la Curtea Supremă de

Justiție hotărârile judecătorești irevocabile (...) când (...) s-a produs o

încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe

fond ori această hotărâre este vădit netemeinică.

În speță, astfel cum rezultă din expunerea recursului în

anulare (pagina 3, lit. b), pct. 3), Procurorul general a fost sesizat prin

memoriul adresat de F.L. în nume propriu și ca reprezentată legală a minorei

F.A.M.I., F.M.R., reprezentantă de F.M.F. și F.D., împotriva deciziei nr. 3522

din 17 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, „cu

motivarea că, apelul a fost motivat în termen”.

Prin recursul în anulare promovat nu se însusește această

motivare a petiționarilor, ci sunt formulate critici, atât împotriva deciziei

irevocabile a Curții de apel, cât și împotriva deciziei pronunțate în apel a

Tribunalului București.

S-a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 105

alin. (2) din C. fam., potrivit cu care după împlinirea vârstei de 14 ani,

minorul va sta personal în proces, fiind doar asistat de reprezentantul legal,

cu referire la situația minorei F.M.R., căreia nu i-a fost comunicată motivarea

sentinței de fond, pentru a o putea ataca, motivat, în termen, comunicarea

fiind făcută doar mamei sale. Se reproșează instanțelor că nu au solicitat

părților dovada certă a vârstei pârâtei F.M.R.

Din

înscrisul depus de intimatul-reclamant rezultă că pârâta este născută la 20

septembrie 1986, ca atare împlinea 14 ani la 20 septembrie 2000. Din dovada

aflată la fila 92 dosar fond rezultă că mamei acestei pârâte (reprezentanta sa

legală) i-a fost comunicată la 23 august 2000 motivarea sentinței.

Ca

atare, văzând că la acea dată minora R. era lipsită de capacitatea de exercițiu

au fost respectate și dispozițiile art. 87 pct. 6 C. proc. civ., Curtea

constată că prin hotărârile atacate nu s-a produs nici o încălcare a legii sub

aspectul invocat de procurorul general.

S-a

mai susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 287 C. proc. civ.din vechea

reglementare, potrivit cu care motivarea în fapt și în drept a apelului se

putea face până la prima zi de înfățișare, definită de art. 134 C. proc. civ.

Din analiza ansamblului dosarelor, Curtea constată că nici

acest motiv nu poate atrage desființarea hotărârii judecătorești irevocabile și

înfrângerea autorității lucrului judecat.

Astfel

cum rezultă din expunerea anterioară a desfășurării procesului, prin

întâmpinare depusă în termen în fața Tribunalului București,

intimatul-reclamant a invocat, înainte de primul termen de judecată,

nemotivarea apelului. Singurul pârât-apelant (al cărui titlu de constituire a

dreptului de proprietate fusese în întregime anulat), față de această excepție,

a susținut existența unei neregularități a poștei, iar instanța i-a acordat

termen pentru a face dovada depunerii în termen a motivelor de apel și pentru

lipsă de apărare.

La

4 decembrie 2000 (care a fost, într-adevăr, prima zi de înfățișare în sensul

art. 134 C. proc. civ..) apelantul-pârât F.D. s-a prezentat personal și

neasistat, a depus copia xerox a unei recipise și motive de apel formulate în

numele tuturor pârâtelor, dar nesemnate de nimeni.

Tribunalul

București a respins ca nemotivat apelul.

Redactorul

recursului în anulare susține că instanța trebuia să judece pe fond apelul, el

fiind introdus în termen. Acest motiv ar putea fi întemeiat, dacă s-ar constata

într-adevăr, o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

În

speță, însă declarația de apel a fost semnată doar de pârâtul F.D., fără a avea

procură din partea celorlalți  pârâți; tot acesta s-a prezentat în fața Tribunalului

București și a depus un înscris (dovedit ulterior ca fals) și o motivare a

apelului, pe care nimeni nu a semnat-o.

În

aceste condiții, instanța avea temei să nu ia în considerare o cerere nulă

potrivit art. 287 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ.

Această

hotărâre a fost însă supusă cenzurii Curții de Apel București, care, dând

dovadă de rol activ, a stăruit prin toate mijloacele legale să lămurească

adevărul din cauză. Și a motivat exhaustiv, respingerea recursului: înscrisul

pe care pârâtul îl invoca era fals, nici unul dintre pârâți nu a solicitat

repunerea în termenul de motivare a recursului.

Pe

fond, din probele aflate la dosarul judecătoriei rezultă că în mod temeinic

acțiunea reclamantului (succesor în drepturi al foștilor proprietari ai

terenului, căruia i s-a reconstituit, la cererea formulată în baza Legii nr.

18/1991 dreptul de proprietate, parțial pe cale necontencioasă și apoi întregit

în urma unei judecăți irevocabile) a fost admisă, în detrimentul pârâților care

nu au avut teren în zonă, ci li s-a constituit un titlu gratuit în temeiul unei

legi speciale.

Prin soluția pronunțată, pârâtelor (succesoare în drepturi

ale defunctului F.C.) li s-a anulat titlul astfel dobândit doar parțial, pentru

200 m

2

, care se suprapuneau peste terenul reclamantului.

Nu

este de neglijat nici împrejurarea că în mod constant, pârâta Comisia județeană

Ilfov pentru aplicarea Legii fondului funciar, emitenta celor două titluri de

proprietate, a pus concluzii în sensul admiterii acțiunii reclamantului.

Față

de toate aceste considerente, văzând că nu s-a produs, prin pronunțarea celor

două hotărâri, o încălcare esențială a legii care să fi determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond (în sensul art. 330 pct. 2 C. proc. civ.,

conform art. 312 C. proc. civ., recursul în anulare se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 146 din 22 ianuarie 2001 a Tribunalului București,

secția a V-a civilă și contencios administrativ, precum și deciziei nr. 3522

din 17 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2003.