ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2230/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 22 martie 199 la Judecătoria Oradea Bihor, F.G. în calitate de reclamant a chemat în judecată civilă pe P.G.

din comuna Sânmartin, Comisia Locală Sânmartin și Comisia Județeană Bihor de aplicare a Legii nr. 18/1991, cerând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună; anularea parțială a titlului de proprietate emis sub nr. 1896 din 15 iulie 1998 pe numele primului pârât cu privire la terenul în suprafață de 1366 mp, înmatriculat sub nr. top 249, completarea titlului său de proprietate nr. 1821 din 8 decembrie 1997 cu terenul inclus nelegal în titlul pârâtului menționat, obligarea celei de a doua pârâte la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea sa pentru imobilul în litigiu, obligarea celei de a treia pârâte la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de teren de 1798 mp și totodată anularea parțială a încheierii de intabulare nr. 22529 din 7 decembrie 1998 privind dreptul de proprietate a lui P.G.

asupra terenului revendicat. Reclamantul a susținut în esență că este proprietarul terenului în suprafață de 1734 mp arabil, înscris în CF 645 Cordău sub nr. topo 250, 251, 252 dobândit prin act de vânzare – cumpărare în forma autentică de la proprietarul tabular, precum și a terenului în suprafață de 1366 mp reprezentând cota de 1/3 din terenul înscris în CF Cordău sub nr. topo 249 pe numele B.D., pe care l-ar fi dobândit prin contract provizoriu de vânzare – cumpărare din 19 noiembrie 1998 de la C.G. și C.D., moștenitorii proprietarului tabular. În această calitate afirmată, reclamantul a pretins însă, ca prin aplicarea nelegală a dispozițiilor Legii nr. 18/1991, a fost deposedat de o parte a proprietății sale prin atribuirea greșită a suprafeței de 1366 mp teren agricol pârâtului P.G., care nu ar avea nici un titlu valabil întrucât pretinsa moștenire legală față de B.G.

proprietarul tabular ar fi infirmată prin certificatul de moștenitor. Prin întâmpinarea depusă până la prima zi de înfățișare, pârâtul P.G. a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului în exercitarea acțiunii, susținând ca în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 18/1991 cu modificările ulterioare acesta nu ar fi îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate și respectiv la obținerea titlului, întrucât nici ei, nici autorii săi nu au deținut terenurile din litigiu anterior anului 1962 (al cooperativizării), nefiindu-i așadar aplicabile dispozițiile legii speciale. Arătând totodată că suprafețele de teren în litigiu au fost înregistrate în perioada 1959 – 1963 în registrul agricol pe numele său și că reclamantul nu ar fi atacat în condițiile art. 11 din Legea nr. 18/1981 reconstituirea dreptului său de proprietate, pârâtul P.G.

a cerut pe cale cererii reconvenționale, ca în contradictoriu cu părțile din proces, să se constate nulitatea absolută a reconstituirii dreptului de proprietate pe seama reclamantului și anularea titlului de proprietate emis în favoarea acestuia de Comisia Județeană Bihor de aplicarea Legii nr. 18/1991, sub nr. 1821 din 1 decembrie 1997. Soluționând cauza în primă instanță prin sentința civilă nr. 595 din 19 ianuarie 2000, Judecătoria Oradea a admis excepțiile privind lipsa calității procesuale active și lipsa interesului procesual al reclamantului, iar ca urmare a respins acțiunea principală și a admis cererea reconvențională, constatând nulitatea absolută a reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantului - pârât F.I.

prin hotărârea Comisiei Județene de aplicarea Legii nr. 18/1991 cît și a titlului de proprietate emis sub. nr. 1821 din 1 decembrie 1997. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut din dovezile cu înscrisuri administrate în cauză, că reclamantul nu ar fi îndreptățit la acțiune prin prisma dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 republicată, potrivit cărora beneficiază de dispozițiile legii numai membrii cooperatori care au adus pământ în CAP, cei a căror terenuri au fost preluate în orice mod de către CAP - uri, sau moștenitorii acestora în condițiile legii civile, precum și membri cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă.

Totodată, s-a invocat drept temei pentru admiterea cererii reconvenționale, dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 potrivit cărora ar fi lovite de nulitate absolută toate actele de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate făcute în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite la aceasta conform art. 8 din Legea nr. 18/1991. Hotărârea primei instanțe a fost confirmată de Tribunalul Bihor prin decizia civilă nr. 2279A din 23 noiembrie 2000 și de Curtea de Apel Oradea prin decizia civilă nr. 1121R din 29 iunie 2001 ca urmare a respingerii apelului și respectiv a recursului declarate de reclamantul pârât F.I. Ambele instanțe de control judiciar și-au întemeiat la rândul lor soluțiile, pe lipsa calității procesuale active a reclamantului, analizată prin prisma dispozițiilor Legii fondului funciar arătate precum și a lipsei interesului legitim ocrotit de lege, raportat la pretențiile formulate.

În termenul și condițiile reglementate de art. 330 și urm. C. proc. civ. la 13 noiembrie 2001, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recursul în anulare de față, prin care invocând încălcarea esențială a legii cu consecința soluționării netemeinice a fondului pricinii, a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă. Invocându-se dispozițiile art. 44 din 13 din Legea nr. 169/1997 s-a susținut în esență, că instanțele au soluționat greșit lipsa calității procesuale active și lipsa interesului legitim la acțiune ca urmare a stabilirii necorespunzătoare a cadrului procesual și a procedurii aplicabile, care în raport de dreptul afirmat și de scopul urmărit s-ar fi impus a fi judecate potrivit dreptului comun.

Recursul în anulare este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 44 din 10 din Legea 169 din 27 octombrie 1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, terții care au fost vătămați în drepturile lor prin hotărârea comisiei județene sau prin ordinul prefectului, ori în alt mod, prin acte administrative prealabile ordinului, cum este cazul propunerilor primarului și care nu aveau interes de a se adresa acestor organe, având deja un titlu de proprietate privată asupra terenului, ori li se recunoscuse un asemenea drept potrivit legii, nu pot folosi decât calea acțiunilor de drept comun, petitorii sau după caz posesorii, în special revendicarea.

Din examinarea cererii de chemare în judecată, rezultă evident că cel puțin trei dintre capetele de cerere formulate de reclamant, în raport de dreptul afirmat, cel de proprietar al terenului, cum și de scopul urmărit, readucerea bunului în patrimoniul său, cu consecința constatării nulității parțiale a actelor emise în favoarea pârâtului potrivit Legii nr. 18/1991, sunt specifice unei acțiuni de drept comun ce se impunea a fi soluționat în acest cadru, nefiind așadar aplicabilă procedura de soluționare a contestațiilor prevăzută în legea specială.

Așa fiind chiar dacă în examinarea validității, respectiv a nulității actelor juridice prin care reclamantul pretinde că a fost vătămat, ar fi incidente și dispoziții de fond cuprinse în legea specială, condițiile de admisibilitate ale acțiunii care fac obiectul excepțiilor ridicate de pârât, respectiv îndreptățirea reclamantului la acțiune și interesul legitim se impuneau a fi examinate potrivit dreptului comun, adică în raport de dreptul de proprietate afirmat și de scopul urmărit în concordanță cu interesul legal ocrotit prin art. 480 și urm. C. civ. Ca urmare recursul în anulare se va admite cu consecința casării hotărârilor atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei 1121 din 29 iunie 2001 a Curții de Apel Oradea, secția civilă, și 2279 din 23 noiembrie 2000 a Tribunalului Bihor, secția civilă, precum și sentința civilă 595 din 19 ianuarie 2000 a Judecătoriei Oradea, pe care le casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași judecătorie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2003.