ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2919/2005

Asupra cererii de repunere în

termenul de contestație în anulare formulate de M.L.:

Prin cererea înregistrată la 12

februarie 2003 pe rolul Curții Supreme de Justiție M.L. a formulat o

contestație în anulare împotriva deciziei nr. 5487 din 4 decembrie 2001 a

Curții Supreme de Justiție.

În motivarea contestației în anulare

petiționara a arătat că la 4 decembrie 2004 a fost îndrumată de la Curtea

Supremă de Justiție să depună cerere la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, cererea fiindu-i înregistrată, la această instituție, la 4 decembrie

2002, cu nr. 63893/17485.

Petiționara a mai arătat că a fost

împiedicată să depună contestație în anulare din cauza superficialității

funcționarului de la registratura Curții Supreme de Justiție.

Examinând lucrările dosarului se

rețin următoarele:

Contestația în anulare a fost

întemeiată pe art. 103 alin. (1) C. proc. civ. și art. 19 din Decretul nr. 167/1958,

pentru repunerea în termenul de declarare a contestație în anulare, iar pe fond

pe art. 318 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 5487 din 4

decembrie 2001 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul declarat de

Primăria Municipiului București și de M.L. împotriva deciziei nr. 643 din 25

decembrie 2000 a Curții de Apel București.

După un an de la pronunțarea acestei

decizii contestatoarea înregistrează o cerere la registratura Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție sub nr. 63983 din 4 decembrie 2002, conform

originalului ștampilei de înregistrare, aflat în dosar la fila 6.

Din acest act nu rezultă că s-a

înregistrat această contestație dar se presupune că s-a depus un memoriu pentru

declanșarea unui recurs în anulare deoarece cu adresele nr. 63893/17485/2002;

nr. 21551/5683/2002 din 13 decembrie 2002 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție i se răspunde petiționarei M.L. la memoriul înregistrat

pentru declararea recursului în anulare împotriva deciziei civile nr. 5487 din 4

decembrie 2001, că nu sunt motive pentru un asemenea demers, termenul de un an

pentru declararea recursului în anulare fiind de altfel și expirat.

Susținerea contestatoarei că a fost

împiedicată de neglijența funcționarului de la registratura Curții Supreme de

Justiție, să depună contestația în termen, nu se poate primi.

Osebit de faptul că o asemenea

situație nu a fost dovedită, o atare împrejurare nu este de natură a fi

considerată „mai presus de voința părții” cum impune regula din art. 103 alin.

(1) C. proc. civ.

Partea în

fața unei atări situații avea fie calea plângerii administrative, audiență

ierarhică, împotriva funcționarului care își încalcă îndatoririle, fie

trimiterea cererii prin poștă.

În cauză se constată mai degrabă o lipsă de diligență din

partea contestatoarei care a sesizat, în ultima zi a termenului de recurs în

anulare, instituția abilitată să declanșeze o atare cale de atac și, față de

răspunsul negativ primit la 13 decembrie 2003 (adresa fila 7 din dosar), s-a

îndreptat, după două luni, la instanță cu o cerere de contestație în anulare cu

ignorarea dispozițiilor art. 319 alin. (2) C. proc. civ., adică în termen de 15

zile de la data când contestatoarea a luat la cunoștință de hotărâre, dar nu

mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Din practicaua deciziei nr. 5487 din 4 decembrie 2001,

atacate, cu contestație în anulare, rezultă că M.L. a fost reprezentată la

momentul judecății de avocatul său ales, G.C., deci a luat cunoștință de

soluție în aceeași zi sau în ziua următoare.

Înregistrând la 12 februarie contestația în anulare

împotriva deciziei irevocabile nr. 5487/2001 contestatoarea a depășit cu mult

termenul prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ. și nu a făcut dovada,

potrivit art. 103 C. proc. civ., că a fost împiedicată din împrejurări mai

presus de voința sa să respecte termenul prevăzut de lege pentru această cale

de atac.

Ca urmare se va respinge ca nefondată cererea contestatoarei

de repunere în termenul de contestație în anulare ceea ce conduce la concluzia

că petenta M.L. a formulat tardiv contestația în anulare împotriva deciziei nr.

5487/2001 a Curții Supreme de Justiție.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. constatând că intimații N.I.

și N.E. au solicitat obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de

judecată și pentru că aceștia au dovedit că au plătit cu acest titlu suma de

3.000.000 lei reprezentând onorariul avocatului ales, conform chitanței nr.223

din 13 septembrie 2002 depusă la dosar, se va dispune obligarea contestatoarei

la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimații N.I. și N.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea formulată de M.L. de repune în termenul de

declarare a contestației în anulare împotriva deciziei civile nr. 5487 din 4

decembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă.

Obligă contestatoarea M.L. la plata cheltuielilor de

judecată în cuantum de 3 milioane lei către intimații-pârâți N.I. și N.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 aprilie 2005.