ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2919/2005

Asupra cererii de repunere în termenul de contestație în anulare formulate de M.L.: Prin cererea înregistrată la 12 februarie 2003 pe rolul Curții Supreme de Justiție M.L. a formulat o contestație în anulare împotriva deciziei nr. 5487 din 4 decembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție. În motivarea contestației în anulare petiționara a arătat că la 4 decembrie 2004 a fost îndrumată de la Curtea Supremă de Justiție să depună cerere la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, cererea fiindu-i înregistrată, la această instituție, la 4 decembrie 2002, cu nr. 63893/17485. Petiționara a mai arătat că a fost împiedicată să depună contestație în anulare din cauza superficialității funcționarului de la registratura Curții Supreme de Justiție.

Examinând lucrările dosarului se rețin următoarele: Contestația în anulare a fost întemeiată pe art. 103 alin. (1) C. proc. civ. și art. 19 din Decretul nr. 167/1958, pentru repunerea în termenul de declarare a contestație în anulare, iar pe fond pe art. 318 C. proc. civ. Prin decizia nr. 5487 din 4 decembrie 2001 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul declarat de Primăria Municipiului București și de M.L. împotriva deciziei nr. 643 din 25 decembrie 2000 a Curții de Apel București.

După un an de la pronunțarea acestei decizii contestatoarea înregistrează o cerere la registratura Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sub nr. 63983 din 4 decembrie 2002, conform originalului ștampilei de înregistrare, aflat în dosar la fila 6. Din acest act nu rezultă că s-a înregistrat această contestație dar se presupune că s-a depus un memoriu pentru declanșarea unui recurs în anulare deoarece cu adresele nr. 63893/17485/2002; nr. 21551/5683/2002 din 13 decembrie 2002 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție i se răspunde petiționarei M.L. la memoriul înregistrat pentru declararea recursului în anulare împotriva deciziei civile nr. 5487 din 4 decembrie 2001, că nu sunt motive pentru un asemenea demers, termenul de un an pentru declararea recursului în anulare fiind de altfel și expirat.

Susținerea contestatoarei că a fost împiedicată de neglijența funcționarului de la registratura Curții Supreme de Justiție, să depună contestația în termen, nu se poate primi. Osebit de faptul că o asemenea situație nu a fost dovedită, o atare împrejurare nu este de natură a fi considerată „mai presus de voința părții” cum impune regula din art. 103 alin. (1) C. proc. civ. Partea în fața unei atări situații avea fie calea plângerii administrative, audiență ierarhică, împotriva funcționarului care își încalcă îndatoririle, fie trimiterea cererii prin poștă.

În cauză se constată mai degrabă o lipsă de diligență din partea contestatoarei care a sesizat, în ultima zi a termenului de recurs în anulare, instituția abilitată să declanșeze o atare cale de atac și, față de răspunsul negativ primit la 13 decembrie 2003 (adresa fila 7 din dosar), s-a îndreptat, după două luni, la instanță cu o cerere de contestație în anulare cu ignorarea dispozițiilor art. 319 alin. (2) C. proc. civ., adică în termen de 15 zile de la data când contestatoarea a luat la cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Din practicaua deciziei nr. 5487 din 4 decembrie 2001, atacate, cu contestație în anulare, rezultă că M.L. a fost reprezentată la momentul judecății de avocatul său ales, G.C., deci a luat cunoștință de soluție în aceeași zi sau în ziua următoare.

Înregistrând la 12 februarie contestația în anulare împotriva deciziei irevocabile nr. 5487/2001 contestatoarea a depășit cu mult termenul prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ. și nu a făcut dovada, potrivit art. 103 C. proc. civ., că a fost împiedicată din împrejurări mai presus de voința sa să respecte termenul prevăzut de lege pentru această cale de atac. Ca urmare se va respinge ca nefondată cererea contestatoarei de repunere în termenul de contestație în anulare ceea ce conduce la concluzia că petenta M.L. a formulat tardiv contestația în anulare împotriva deciziei nr. 5487/2001 a Curții Supreme de Justiție. În temeiul art. 274 C. proc. civ. constatând că intimații N.I. și N.E.

au solicitat obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată și pentru că aceștia au dovedit că au plătit cu acest titlu suma de 3.000.000 lei reprezentând onorariul avocatului ales, conform chitanței nr.223 din 13 septembrie 2002 depusă la dosar, se va dispune obligarea contestatoarei la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimații N.I. și N.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge cererea formulată de M.L. de repune în termenul de declarare a contestației în anulare împotriva deciziei civile nr. 5487 din 4 decembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Obligă contestatoarea M.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3 milioane lei către intimații-pârâți N.I. și N.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2005.