ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4339/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 21 aprilie 2000, reclamantul S.T. a chemat în judecată pârâta S.C. C.G. S.A., pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, reprezentând teren în suprafață de 3,5 ha situat în incinta Fermei nr. 4 din Dragomirești – Vale, Județul Ilfov. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că terenul mai sus individualizat a aparținut în proprietate, conform construcției de vânzare – cumpărare încheiat la 9 aprilie 1947 și transcris în Registrul de Transcripțiuni Imobiliare sub nr. 17085 la 10 aprilie 1947 autorului T.T.

apoi fiind preluat de Stat în mod abuziv și deținut în prezent de pârâtă. Mai arată reclamantul că imobilul ridicat pe terenul indicat i-a fost restituit prin sentința civilă 506 din 22 martie 1996 formulată de Tribunalul București. În drept au fost invocate dispozițiile art. 480 din C. civ. La termenul de judecată din 18 mai 2000 reclamantul a depus o cerere modificatoare solicitând obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie și cele două grajduri precum și constatarea calității de proprietar, conform accesiunii inițiale cu privire la construcțiile edificate pe acest teren. În acest sens, reclamantul a învederat că bunurile ce fac obiectul acțiunii în revendicare cu care a investit instanța, au fost deținute succesiv de Gospodăria Agricolă de Stat Dudu și I.A.S.

Buftea și de pârâta S.C. C.C. S.A. Prin sentința civilă nr. 5733 bis din 2 noiembrie 2000 a Judecătoriei Buftea a respins acțiunea, cu motivarea că reclamantul nu ș-ia dovedit legitimarea procesuală activă de pe urma defunctului T.T. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivelor de apel, intimata - pârâtă S.C. C. S.A. le-a opus întâmpinare arătând că în temeiul H.G. nr. 735/1992 s-a emis acesteia Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Seria N07 nr/1831 din 24 februarie 1997 pentru suprafața totală de 526375,6 m 2 , din care 155148,90 m 2 aparțin fermei nr. 4 Dragomirești, arătând că în mod corect instanța de fond a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada titlului de proprietate.

Prin decizia civilă nr. 98 din 23 ianuarie 2002, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul păstrând motivarea instanței de fond. Ulterior pronunțării acestei decizii, la 24 ianuarie 2002 reclamantul S.T. a depus o cerere de îndreptare a erorilor strecurate în „încheierea” de ședință de la 23 ianuarie 2002 în sensul că instanță a soluționat apelul fără a pune în discuția părților excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 15/1990 și a preceda suspendarea cauzei până la soluționarea acestei excepții de către Curtea Constituțională. Prin încheierea din camera de consiliu de la 6 februarie 2002 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată cererea de îndreptare a erorii materiale, astfel cum a fost formulată, reținând în considerentele încheierii că această „excepția nu a fost invocată în ședința publică”.

Împotriva deciziei 98 A din 23 ianuarie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, precum și a încheierii de la 6 februarie 2002 pronunțată de aceeași instanță în dosarul 608/2001 au declarat recurs reclamanții, promovând critici încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7, 9 și 10 din C. proc. civ. pentru decizia indicată și art. 304 pct. 9 din același cod cu privire la Încheierea din 6 februarie 2002. Cum la termenul din 10 aprilie 2002, reclamantul S.T. a depus o cerere prin care a solicitat suspendarea judecării cauzei; motivat de împrejurarea că acesta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, prin încheierea din 10 aprilie 2002, această instanță a dispus suspendarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. (1) din acest act normativ.

Încheierea menționată a făcut obiectul exercitării căii de atac a recursului fiind invocate motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 și 3, în sensul că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, încheierea fiind dată cu încălcarea competenței alte instanțe. La termenul de judecată din 29 octombrie 2003 reclamantul prezent personal în instanță a declarat în sedință publică – că renunță la judecarea recursului și a solicitat Curții să ia act de această menifestare de voință. Având în vedere cererea de renunțare la judecată, instanța urmează a lua act de manifestare de voință a recurentului, expresie a principiului disponibilității ce generează procesul civil, constatând că acest act de dispoziție întrunește toate condițiile de fond și de formă.

Ca atare, apreciind incidente de prevederile art. 246 din C. proc. civ., instanța va lua act de renunțarea la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Ia act de renunțarea la judecarea recursului declarat de reclamantul S.T. împotriva încheierii din 10 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă (dosarul 932/2002). Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2003.