ÎCCJ, Decizia nr. 30/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 22 martie 2001,

reclamanta S.C. A.A.M. S.R.L a chemat în judecată Autoritatea pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București și A.P.A.P.S.,

sucursala regională București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în

cauză pârâtele să fie obligate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni, în forma cuprinsă în dosarul de prezentare privind oferta de vânzare

acțiuni deținute de Fondul Proprietății de Stat la S.C. G. S.A. Jilava.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata de daune

cominatorii de 10.000.000 lei/zi întârziere de la data introducerii acțiunii și

până la încheierea contractului.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că prin procesul verbal din 8 ianuarie 2001 a fost declarată

câștigătoare a licitației cu strigare organizată de reclamantă pentru vânzarea

pachetului de acțiuni deținut de aceasta la S.C. G. S.A. Jilava.

La data de 18 ianuarie 2001,

reclamanta a fost convocată de către pârâtă care, invocând Ordinul nr. 13 din

16 ianuarie 2001, a solicitat introducerea unor clauze suplimentare în

contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, de natură a modifica condițiile

prevăzute la momentul adjudecării licitației și a refuzat încheierea acestuia

în alte condiții decât cele reglementate de ordinul menționat.

Prin sentința nr. 2928 din 12

aprilie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea așa cum

a fost formulată, cu motivarea că procesul verbal de adjudecare a licitației

stabilește că, ulterior, condițiile cuprinse în caietul de sarcini și care se

vor înscrie în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, pot fi modificate numai

cu acordul părților.

Împotriva acestei sentințe pârâta a

declarat apel, susținând că prima instanță a stabilit greșit starea de fapt,

neobservând că prin ordinul nr. 13/2001 al Ministrului privatizării nu s-a

adăugat nimic nou la dispozițiile legale în vigoare, precum și faptul că, chiar

și în lipsa acestui ordin, clauza privind obligația efectuării de investiții,

sub aspectul cuantumului acestora, era supusă negocierii, cu ocazia stabilirii

formei finale a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia nr. 112 din 17 august 2001, a admis apelul

declarat de pârâta A.P.A.P.S. și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul

că a respins acțiunea reclamantei S.C. A.A.M. S.R.L, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că obligația de a transfera sau de a constitui dreptul de

proprietate, sau orice alt drept real asupra unui bun, este o obligație de a da

ce nu poate fi realizată decât în temeiul acordului de voință al părților. În

speță, acordul de voință al reclamantei lipsește.

În interpretarea dispozițiilor H.G.

nr. 450/1999, nu se poate concluziona că legiuitorul suplinește acordul de

voință al transmițătorului dreptului, la încheierea contractului sub incidența

acestui act normativ. Așadar, principiul libertății de voință nu este înfrânt

de actul normativ menționat, iar părțile sunt libere să încheie ori nu un act

juridic, să modifice ori să pună capăt acestuia. Acest principiu fundamental al

dreptului civil nu poate fi înfrânt nici de către instanțele de judecată, iar

partea care refuză în mod culpabil încheierea contractului, va putea fi

obligată la daune interese.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

reclamanta a declarat recurs, invocând motivele de modificare prevăzute de art.

304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 6853 din 22

noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul

declarat de reclamantă și a modificat decizia atacată, în sensul că a respins

apelul declarat de pârâtă, ca nefondat, cu motivarea că acordul de voință s-a

realizat la 8 ianuarie 2001, dată la care s-a încheiat procesul verbal de

adjudecare a licitației, așa încât în raport de dispozițiile art. 1295 C. civ.,

contractul de vânzare-cumpărare acțiuni a fost perfectat la acea dată, iar

ordinul invocat, emis ulterior acestei date, nu poate avea efecte retroactive

asupra acestui contract.

Împotriva deciziei pronunțate în recurs,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 330

pct. 2 C. proc. civ.

S-a arătat că, potrivit

dispozițiilor legale, licitația este o etapă a vânzării, urmată de etapa

negocierii și definitivării contractului. Prin licitație se stabilește prețul

acțiunilor, fapt ce nu conduce la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni, în mod automat, această operațiune realizându-se doar după finalizarea

negocierilor asupra tuturor clauzelor esențiale ale convenției.

Pe de altă parte, normele

metodologice au prevăzut că instituția publică implicată determină clauzele

esențiale ale contractului de vânzare-cumpărare acțiuni. În consecință,

adjudecatarul licitației dobândește calitatea de cumpărător al acțiunilor numai

după realizarea acordului de voință al părților asupra clauzelor contractului

de vânzare-cumpărare acțiuni.

Așadar, în cauză instanțele trebuiau

să stabilească dacă puteau părțile să încheie un contract de vânzare-cumpărare

acțiuni, în forma cuprinsă în oferta de vânzare de acțiuni, în condițiile în

care acestea nu ajunseseră la un acord, în etapa negocierilor, cu privire la

clauzele esențiale din convenție.

Ca atare, în cauză nu s-au întâlnit

cele două laturi ale voinței de a contracta, situație în care instanța de

judecată, în speță un terț, nu putea obliga părțile să încheie un contract,

care să aibă un anumit conținut.

În consecință, prin admiterea

acțiunii reclamantei, este neîndoielnic că instanțele au încălcat, atât

dispozițiile legale din materia privatizării, cât și principiul libertății de

voință a părților la încheierea actelor juridice civile.

Or, potrivit principiului autonomiei

de voință, consacrat de dispozițiile art. 969 C. civ., părțile sunt libere să

încheie ori nu un act juridic civil și să determine forma acestuia, așa cum

doresc.

În concluzie, procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a solicitat admiterea

recursului în anulare, casarea deciziei pronunțate în recurs și respingerea

recursului declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 1127 din 17 august

2001 a Curții de Apel București.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 13 din

O.U.G. nr. 88/1997, așa cum a fost modificat prin art. I pct. 21 al Legii nr.

99/1999, instituțiile publice implicate vând acțiunile societăților comerciale

supuse privatizării prin mai multe metode,printre care, licitația cu strigare

sau în plic.

Art. 14 alin. (3) din același act

normativ, dispune că vânzarea va fi precedată de întocmirea unui dosar de

prezentare, potrivit dispozițiilor prevăzute în normele metodologice emise în

aplicarea O.U.G. nr. 88/1997.

Prin pct. 3.43 din Normele metodologice

de aplicare a actului normativ menționat, cu modificările și completările

ulterioare, aprobate prin H.G. nr. 450/1999, care fac trimitere la pct. 3.31

din aceleași norme ce reglementează metoda vânzării acțiunilor prin negociere,

s-a stabilit că adjudecatarul licitației este persoana fizică sau juridică cu

care urmează să se încheie contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.

Totodată, s-a stabilit că, în termen de 10 zile de la data întocmirii

procesului-verbal, comisia și ofertantul câștigător vor definitiva și vor

încheia contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, precum și orice alte documente

prevăzute la pct. 3.25 lit. a), dacă este cazul. Pe de altă parte, potrivit

art. 3.64 din normele metodologice, elemente principale ale vânzării

constituie, alături de acțiunile ce urmează a fi vândute și prețul acestora, în

egală măsură, volumul investițiilor ce urmează a fi efectuate de către

cumpărător în societatea supusă privatizării, precum și cele privind măsurile

de restructurare ce conduc la concedieri colective.

Așadar, apar ca fiind riguros exacte

susținerile procurorului general privind faptul că, potrivit dispozițiilor

legale ce reglementează privatizarea societăților comerciale la care statul sau

o autoritate a administrației publice locale este acționar, prin licitație se

stabilește doar prețul acțiunilor și că adjudecatarul licitației dobândește

calitatea de cumpărător numai după realizarea acordului de voință al părților

asupra clauzelor contractului de vânzare-cumpărare.

Din probatoriul administrat în

cauză, rezultă că licitația cu strigare din 8 ianuarie 2001 privind vânzarea

pachetului de acțiuni gestionate de Fondul Proprietății de Stat București la

S.C. G. S.A. Jilava a fost adjudecată în favoarea ofertantei S.C. A.A.M.

S.R.L.. Prin licitație valoarea acțiunii a fost stabilită la 4.666 lei/acțiune,

contractul urmând a fi încheiat în termen de 10 zile prin negociere.

În vederea încheierii contractului

de vânzare-cumpărare acțiuni sunt supuse negocierii, printre altele, valoarea

investițiilor și perioada de efectuare a acestora.

Negocierile cu privire la această

clauză au eșuat, reclamanta propunând alte valori, mai mici, decât cea

stabilită de pârâtă, în calitate de instituție publică implicată în sensul

dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, singura abilitată a

stabili această valoare în temeiul pct. 3.64 din normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 450/1999.

Cum în temeiul legii acest atribut

revine, exclusiv, instituției implicate, apare ca fiind întemeiată critica

formulată prin recursul în anulare privind nelegalitatea hotărârii de admitere

a cererii reclamantei prin determinarea clauzelor contractului de către

instanța de judecată, cu neobservarea conținutului și caracterului imperativ al

dispozițiilor legale arătate.

Pe de altă parte, condițiile privind

încheierea contractului, respectiv întâlnirea concordantă a ofertei de a

contracta cu acceptarea acelei oferte, precum și cele privind condițiile de

validitate a acestuia, rămân cele statuate de C. civ., normele legale reglementând

privatizarea, având caracter complementar și fiind menite a da configurația

complexă a contractului de vânzare-cumpărare.

Așadar, hotărârea de admitere a

cererii reclamantei este dată cu încălcarea esențială a legii, cu referire atât

la normele imperative din materia privatizării, cât și la cele din dreptul

comun reglementând principiul autonomiei de voință.

Din probele administrate rezultă că,

pe de o parte, acordul de voință nu a fost realizat și, pe de altă parte, că la

8 ianuarie 2001 a fost stabilit doar prețul acțiunilor.

Ca atare, considerentul instanței de

recurs privind realizarea, la data de 8 ianuarie 2001, a acordului de voință cu

privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni este contrar

materialului probator administrat în cauză, așa încât decizia pronunțată în

recurs apare ca fiind vădit netemeinică.

Rezultă așadar, că prin hotărârea

criticată „s-a produs o încălcare esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond", aceasta fiind, totodată și „vădit

netemeinică", așa încât în cauză este incident cazul de casare prevăzut de

art. 330 pct. 2 C. proc. civ., invocat prin recursul în anulare.

În consecință, pentru considerentele ce preced,

Curtea va admite recursul în anulare, va casa decizia atacată și va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei pronunțate în

apel, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 6853 din 22 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție,

secția comercială, pe care o casează.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta S.C. A.A.MA. S.R.L București împotriva deciziei nr. 1127

din 17 august 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care

o menține.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 februarie 2003.