ÎCCJ, Decizia nr. 288/2004

ÎCCJ, Decizia nr. 288/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 22 martie 2001,

reclamanta SC A.A.M. SRL a chemat în judecată Autoritatea pentru Privatizare și

Administrarea Participațiilor Statului București, precum și sucursala regională

București a Autorității pentru Privatizare, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța

în cauză, pârâtele să fie obligate la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni, în forma cuprinsă în dosarul de prezentare, privind

oferta de vânzare a acțiunilor deținute de acționarul Fondul Proprietății de

Stat București la SC G.I.R. SA Jilava.

Totodată, reclamanta a solicitat

obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii de 10.000.000 lei/zi de

întârziere, de la data introducerii acțiunii și până la încheierea contractului

de vânzare-cumpărare acțiuni.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că, prin procesul-verbal din 8 ianuarie 2001, a fost declarată câștigătoare

a licitației cu strigare, organizată de reclamantă pentru vânzarea pachetului

de acțiuni deținut de aceasta la SC G.I.R. SA Jilava.

La data de 18 ianuarie 2001,

reclamanta a fost convocată de către pârâtă, care, invocând Ordinul nr. 13 din

16 ianuarie 2001, a solicitat introducerea unor clauze suplimentare în

contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, de natură a modifica condițiile

prevăzute la momentul adjudecării licitației și a refuzat încheierea acestuia

în alte condiții decât cele reglementate de ordinul menționat.

Prin sentința nr. 2928 din 12

aprilie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea, astfel

cum a fost formulată, cu motivarea că procesul-verbal de adjudecare a

licitației stabilește că, ulterior, condițiile cuprinse în caietul de sarcini

și care se vor înscrie în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, pot fi

modificate numai cu acordul părților.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a

declarat apel, susținând că prima instanță a stabilit greșit starea de fapt,

neobservând că, prin Ordinul nr. 13/2001 al Ministrului Privatizării, nu s-a

adăugat nimic nou la dispozițiile legale în vigoare, precum și faptul că, chiar

în lipsa acestui ordin, clauza privind obligația efectuării de investiții, sub

aspectul cuantumului acestora, era supusă negocierii, cu ocazia stabilirii

formei finale a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia nr. 112 din 17 august 2001, a admis apelul

declarat de pârâta Autoritatea pentru Privatizare și a schimbat în tot sentința

atacată, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că obligația de a transfera sau constitui dreptul de proprietate,

precum și orice alt drept real asupra unui bun, este o obligație de a da ce nu

poate fi realizată decât în temeiul acordului de voință al părților, ceea ce în

cauză, cu referire la consimțământul reclamantei, lipsește.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ.

Prin decizia nr. 6853 din 22

noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul

și a modificat decizia atacată, în sensul că a respins apelul declarat de către

pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat, cu motivarea că

acordul de voință s-a realizat la 8 ianuarie 2001, dată la care s-a încheiat

procesul-verbal de adjudecare a licitației.

Ca atare, în raport cu dispozițiile art.

1295C. civ., contractul de vânzare-cumpărare acțiuni a fost perfectat la acea

dată, iar ordinul invocat, emis ulterior încheierii procesului-verbal de

adjudecare a licitației, nu poate avea efecte retroactive asupra acestui

contract.

Împotriva deciziei instanței de

recurs, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

a declarat recurs în anulare întemeiat pe art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

Titularul recursului în anulare a

arătat că licitația este o etapă a vânzării, urmată de etapa negocierii și

definitivării contractului.

Prin licitație se stabilește prețul

acțiunilor, fapt ce nu conduce la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni, în mod automat, această operațiune realizându-se numai după

finalizarea negocierilor asupra tuturor clauzelor esențiale ale convenției.

Totodată, Normele metodologice au

prevăzut că instituția publică implicată determină clauzele esențiale ale

contractului de vânzare-cumpărare acțiuni.

În consecință, adjudecatarul

licitației dobândește calitatea de cumpărător al acțiunilor numai după

realizarea acordului de voință al părților asupra clauzelor contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni.

Așadar, în cauză, instanța trebuia

să stabilească dacă părțile puteau să încheie contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni, în forma cuprinsă în oferta de vânzare, în condițiile în care acestea

nu ajunseseră la un acord, în etapa negocierilor, cu privire la clauzele

esențiale ale convenției.

Ca atare, în cauză nu s-au întâlnit cele

două laturi ale voinței de a contracta, situație în care instanța de judecată,

în speță un terț, nu putea obliga părțile să încheie un contract, care să aibă

un anumit conținut.

În consecință, prin admiterea acțiunii

reclamantei, este neîndoielnic că instanțele au încălcat atât dispozițiile legale

din materia privatizării, cât și principiul libertății de voință a părților la

încheierea actelor juridice civile.

Or, potrivit principiului autonomiei

de voință, consacrat de art. 966C. civ., părțile sunt libere să încheie ori să

nu încheie un act juridic civil și să determine forma acestuia, așa cum doresc.

În concluzie, Procurorul General a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei pronunțate în

recurs și respingerea recursului declarat de reclamantă împotriva deciziei

instanței de apel.

Prin decizia nr. 30 din 17 februarie

2003, Curtea Supremă de Justiție - Completul de 9 judecători a admis recursul

în anulare, astfel cum a fost formulat.

Împotriva acestei din urmă decizii,

reclamanta SC A.A.M. SRL București a formulat contestație în anulare, invocând judecarea

cauzei cu nerespectarea normelor imperative privind citarea.

Prin decizia nr. 79 din 16 februarie

2004, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 9 judecători a admis

contestația în anulare, a anulat decizia atacată și a fixat termen pentru

judecarea recursului în anulare la 17 mai 2004, cu citarea părților.

Recursul în anulare este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Actele normative constituind legislația

privatizării, adoptate în scopul creării cadrului legal pentru restabilirea în

economie a echilibrului natural, efect al interacțiunii legilor economice, care

implică recunoașterea libertății ca factor comun al politicului și economicului,

prin trecerea de la economia hipercentralizată și excesiv dirijată la economia

de piață, menite a arbitra și pondera acțiunea liberă a legilor economice și

interesele protecției sociale specifice perioadei de tranziție, fără ca, prin

aceasta, să fie afectată inițiativa privată, dau, într-adevăr, caracter complex

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni ale statului, ca modalitate

derivată de reintroducere în economie, în mod prioritar, a proprietății private,

astfel cum arată titularul recursului în anulare.

Caracterul complex al contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni, ca transpunere particulară în acest plan a

obiectivelor și scopurilor menționate, este dat de faptul că, într-adevăr, acesta

are înserate și alte clauze, considerate esențiale de către vânzător, în afara

celor privind obiectul și prețul.

Aceste clauze privesc obligații ale

cumpărătorului, referitoare la menținerea obiectului de activitate al

societății ale cărei acțiuni sunt destinate schimbării titularului dreptului de

proprietate asupra acestora prin una din metodele reglementate prin O.U.G. nr. 88/1997,

situația personalului angajat în societate, volumul investițiilor ce urmează a

fi realizate de cumpărător ș.a.

Toate aceste obligații sunt înscrise

în dosarul de prezentare, corespunzător principiului transparenței procesului

de privatizare și în contractul tip, adus, de asemenea, la cunoștință

potențialilor cumpărători.

Așadar, obiectul contractului este

predeterminat, cu referire la pachetul de acțiuni scos la vânzare, în acest

caz, iar celelalte obligații, considerate clauze esențiale de către vânzător,

precum și prețul sunt aduse la cunoștință publică, în modul arătat, ca cerințe

minimale, supuse negocierii ulterioare, cu ocazia licitației și, totodată, ca

unele din condițiile de eligibilitate a licitanților.

Ca atare, încheierea contractului

este supusă principiului autonomiei de voință și, în acest caz, libertatea

cumpărătorului eligibil neputând fi limitată decât de propria-i voință de a

participa sau a nu participa la licitație în condițiile stabilite prin dosarul

de prezentare.

În același timp, în momentul

adjudecării licitației în favoarea unuia dintre licitanții eligibili, acordul

de voință al părților s-a realizat.

Așadar, caracterul complex al

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, dat de raportul juridic complex,

în sensul arătat, nu este de natură a modifica dispozițiile art. 971 și art. 1295

C. civ., legiuitorul nepropunându-și acest scop prin adoptarea O.U.G. nr. 88/1997,

care, de altfel, nici nu conține dispoziții în acest sens.

Astfel, potrivit art. 971 C. civ.,

dreptul de proprietate „se transmite prin efectul consimțământului părților”.

Totodată, potrivit art. 1295 din

același cod, „vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept

strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au

învoit asupra lucrului și asupra prețului (...)”.

În cauză, acordul de voință al

părților, privind vânzarea pachetului majoritar de acțiuni deținute de Fondul

Proprietății de Stat la SC G.I.R. SA Jilava, s-a realizat la data de 8 ianuarie

2001, când reclamanta a fost declarată câștigătoare a licitației, ca urmare a faptului

că, alături de obiectul predeterminat al contractului, cu referire la pachetul

majoritar de acțiuni supus vânzării de către autoritatea publică implicată,

părțile au convenit și asupra prețului, precum și a celorlalte clauze apreciate

ca esențiale de cumpărător, la nivelul stabilit de cumpărător prin oferta

depusă, cu valori peste cele minimale stabilite anterior de vânzător, în vederea

negocierii.

Așadar, la data menționată, s-a

realizat

negotium

în sensul dispozițiilor art. 1295 C. civ. și a avut

loc transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor, corespunzător

dispozițiilor art. 971 din același cod.

Ca atare, semnarea contractului

întocmit în formă scrisă, în termenul prevăzut prin procesul-verbal de

licitație, reprezintă doar constatarea în scris a voinței concordante a

părților, ca mijloc de probațiune.

Din același moment al încheierii

contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, în sensul dispozițiilor menționate,

nici o clauză dintre cele existente nu mai putea fi modificată și nici o clauză

nouă nu putea fi înserată în contractul căruia urma a i se da doar forma scrisă.

Conform procesului-verbal de

adjudecare a licitației, corespunzător principiului obligativității

contractului în raporturile dintre părțile contractante, stabilit prin art. 969

C. civ., contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nu putea fi modificat decât cu

acordul părților.

Corespunzător principiului

pacta

sunt servanda

menționat, cu referire și la împrejurarea că, în momentul

încheierii contractului, s-a stabilit, prin negociere, în modul specific

arătat, un echilibru contractual concret, refuzul pârâtei de a semna contractul

în formă scrisă apare ca fiind nelegal.

Este de arătat că, în acest sens,

pârâtul nu a putut justifica intenția modificării contractului, nici prin

întâlnirea voințelor în vederea stabilirii unui alt echilibru contractual și

nici pe existența unui temei legal, ca excepție expres prevăzută, de înlăturare

a aplicabilității principiului contractual menționat și, respectiv, a simetriei

prevăzute de lege între modul de încheiere a contractului și modului de

modificare a acestuia.

Drept urmare, refuzul pârâtului de a

semna contractul se constată a fi nejustificat, de natură a încălca imperativul

social al respectării stricte a contractelor legal încheiate și de a vătăma

drepturile contractuale ale reclamantei, stabilite la data adjudecării

licitației.

În fine, pârâtul a invocat în

apărare Ordinul nr. 13 din 16 ianuarie 2001 al Președintelui Fondului

Proprietății de Stat, ca motiv al nesemnării contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni.

Această apărare a fost preluată de

titularul recursului în anulare, în raport cu care s-a distins între adjudecarea

licitației și negocierea ulterioară a clauzelor contractuale, conform ordinului

menționat, ca etape diferite ale încheierii contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni.

Or, nașterea oricărui raport juridic

și, respectiv, modificarea acestuia sunt supuse normelor legale în vigoare,

între momentul adoptării și cel al abrogării acestora.

Din dispozițiile art. 15 alin. (2)

din Constituția României și art. 1 C. civ., prin care a fost reglementat

principiul neretroactivității legii civile, rezultă că ordinul menționat, emis

ulterior datei de 8 ianuarie 2001, la care contractul de vânzare-cumpărare de

acțiuni a fost perfectat conform art. 1295 C. civ., ca orice alt act normativ,

nu are putere retroactivă, prin voința legiuitorului, așa încât acesta nu putea

modifica raportul juridic născut anterior, la data menționată și, ca atare, nu

putea justifica legal refuzul semnării formei scrise a contractului.

În consecință, în mod legal instanța

de recurs a constatat că Ordinul din 16 ianuarie 2001 nu produce efecte asupra

contractului încheiat anterior, la 8 ianuarie 2001, recursul în anulare fiind nefondat

și sub aspectul acestor critici.

Ca atare, hotărârea atacată este

temeinică și legală, nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., invocat de Procurorul General în calea extraordinară de atac,

exercitată ca urmare a confuziei între

negotium

și

instrumentum

.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei nr. 6853 din 22 noiembrie 2001 a Curții Supreme de

Justiție, secția comercială, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

18 octombrie 2004.