ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.06.2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2958/2003

HOTĂRÂRE
09.06.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2958/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și

Administrarea Participațiilor Statului București, a chemat în judecată, la data

de 23 martie 2001, pe pârâta P.A.S.M., pentru ca, prin hotărârea ce se va

pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 268.702.650 lei

penalități de întârziere, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr.

298 din 22 aprilie 1996 și actului adițional încheiat la 13 octombrie 2000.

Prin sentința civilă nr. 4739 din 6 iunie 2001,

Tribunalul București a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, reținându-se

că, prin încheierea unui nou act adițional, la 30 martie 2001, a fost modificat

cuantumul penalităților și perioada pentru care puteau fi pretinse.

Curtea de Apel București, secția comercială, prin

decizia civilă nr. 62 din 16 ianuarie 2002, a respins recursul reclamantei,

menținând soluția instanței de fond.

Împotriva acestor hotărâri judecătorești, Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a formulat un

recurs în anulare, prin care se solicită, în esență, modificarea lor și

admiterea acțiunii reclamantei, așa cum a fost formulată, întrucât s-a reținut

greșit modificarea clauzei penale și a scadenței prin actele adiționale încheiate

la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni aflat în litigiu.

Recursul în anulare este întemeiat pentru cele ce se

vor arăta în continuare.

Din examinarea actelor și probatoriilor aflate la

dosarul cauzei se constată că raporturile comerciale dintre părți s-au derulat

în temeiul contractului de vânzare-cumpărare (a 199.650 acțiuni cu un preț de

11.579.700.000 lei) modificat succesiv prin actele adiționale din 5 noiembrie

1999, 13 octombrie 2000 și 30 martie 2001, în ceea ce privește diferența de

preț rămasă neachitată și penalitățile de întârziere corespunzătoare ratelor

scadente.

Așa cum rezultă din actul adițional din 13 octombrie

2000, act anexat la dosarul instanței de fond, părțile au stabilit scadența

celor 6 rate pentru plata restului de preț, cumpărătorul obligându-se să

plătească o penalitate de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere calculată la

valoarea ratei nr. 4 pe perioada dintre scadența inițială, 30 iunie 2000, și

data actului adițional, până la 31 decembrie 2000.

De asemenea, s-a mai reținut la pct. 3 din acest act

adițional, că penalitățile aferente ratei nr. 2, în sumă de 797.010.514 lei, se

vor plăti de cumpărător până la 31 decembrie 2001, la termenele ratelor scadente

începând cu 2001.

Ulterior, părțile au încheiat actul adițional din 30

martie 2001, prin care s-a menținut data de 31 decembrie 2001, ca fiind

scadența penalităților în sumă de 797.010.514 lei și a fost schimbată data

scadenței pentru ratele 5, 6, 7, respectiv, la data de 31 decembrie 2002, 31

decembrie 2003 și 31 decembrie 2004.

Rezultă, așadar, că penalitățile pretinse prin

acțiune, aferente ratei nr. 4, calculate pentru 30 iunie 2000 - 13 octombrie

2000, data celui de-al doilea act adițional, nu au fost modificate prin ultimul

act adițional, cel din 30 martie 2001, cum greșit au reținut instanțele prin

hotărârile ce se atacă.

În consecință, recursul în anulare declarat de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție va fi admis, vor

fi anulate hotărârile pronunțate în fond și în recurs, va fi admisă acțiunea

reclamantei și pârâta va fi obligată la plata penalităților de întârziere în

plată, în sumă de 268.702.650 lei.

Admite recursul în anulare formulat de Procurorul General al

României.

Anulează decizia civilă nr. 62 din 16 ianuarie 2002 a

Curții de Apel București, secția comercială, și sentința civilă nr. 4739 din 6

iunie 2001 a Tribunalului București, secția comercială.

Admite acțiunea reclamantei, Autoritatea pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București, și obligă

pârâta P.A.S.M. București la plata sumei de 268.702.650 lei, reprezentând

penalități.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3017/2003
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 4885, pronunțată, la 11 iunie 2001, în dosarul nr. 4073/2000, a admis acțiune
ÎCCJ 2003-03-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3523/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 18 iunie 2003, reclamanta SC V.R.M. SRL a chemată în judecată Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor S
ÎCCJ 2003-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1121/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, a chemat în judecată pe pârâta, Asociația S.M.C.N. Codlea P.A.S., so
ÎCCJ 2003-02-17
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 30/2003
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 22 martie 2001, reclamanta S.C. A.A.M. S.R.L a chemat în judecată Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului
ÎCCJ 2010-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2287/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 13392 din 5 decembrie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S
Sursă