ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 704/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.74 din 2 iulie 2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenta-pârâtă reprezentată de consilier juridic E.B., intimatul reclamant N.N.M., reprezentat de avocat V.C.și intimatul-pârât Consiliul local al Municipiului Ploiești, prin consilier juridic A.D. Procedura completă. Consilier juridic E.B. solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii. Avocat V.C., consilier juridic A.D. și reprezentantul Ministerului Public pun concluzii în sensul respingerii recursului.

C U R T E A Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 octombrie 1998 pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamantul N.N.M. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Ploiești și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat pentru obligarea acestora la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea imobilului denumit Hotel Moldavia situat în str.Romană Ploiești compus din 1524 m.p. teren din care 900 m.p. suprafață construită. Imobilul a fost preluat abuziv și demolat în anii 50 și a avut ca proprietar pe O.A.. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.480 și 481 C. civ.

Judecătoria Ploiești, prin sentința civilă nr.480 din 13 ianuarie 1999 a respins acțiunea ca prescrisă. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că O.A. a fost proprietara imobilului în litigiu, preluat abuziv de stat în 1950 și demolat. Ca urmare dreptul de proprietate al succesorului proprietarei s-a transformat în drept de creanță având ca obiect despăgubirile pentru bunul expropriat, drept prescriptibil conform al.1 și 3 al Decretului 167/1958 privind prescripția extinctivă. Reclamantul a declarat apel împotriva acestei soluții, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie dreptul său de proprietate nu se putea transforma în drept de creanță pentru faptul că nu toate construcțiile existente pe teren au fost demolate și cu privire la acestea dreptul său de proprietate nu poate fi pus în discuție.

S-a mai criticat soluția pentru încălcarea dispozițiilor de competență materială, cauza, în raport de valoarea litigiului, revenind spre competență tribunalului. Tribunalul Prahova prin decizia 2393/8.X.1999 a admis apelul a desființat sentința civilă nr.480/1999 și a fixat competența de soluționare în favoarea tribunalului. S-a considerat astfel că acțiunea cu care reclamantul a investit instanța a fost una în revendicare imobiliară, instanța de fond pierzând din vedere că odată cu construcțiile – în prezent demolate a fost revendicat și terenul de 1524 m.p., încălcând disp.art.21 din Decretul 167/1958 care exceptează aplicarea acestuia acțiunilor privind drepturi de proprietate, uzufruct, uz, servitute și superficie.

Cum reclamantul a precizat valoarea pretențiilor sale la peste 1 miliard de lei, competența în fond a cauzei revenind tribunalului cauza s-a trimis acestuia. Tribunalul Prahova, rejudecând cauza, prin sentința civilă 89/28.III.2000, a respins ca prescrisă acțiunea în temeiul art.3 din Decretul 167/1952. S-a reținut că dreptul de a pretinde despăgubiri pentru o clădire demolată în 1950 s-a prescris, depășindu-se termenul de trei ani înlăuntrul căruia dreptul putea fi valorificat. Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr.63/20 iunie 2000 a admis apelul reclamantului a desființat decizia 80/2000 și a trimis cauza spre rejudecare. S-a considerat că în perioada regimului comunist dreptul nu a putut fi valorificat cu eficiență juridică.

Numai după apariția Legii 112/1995, când s-au reglementat normativ situații de genul celei deduse judecății prin prezenta cauză, a început să curgă dreptul de prescripție și față de această dată, acțiunea fiind în termen s-a trimis cauza spre judecarea în fond la tribunal. Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr.43/6.III.2001 a respins excepția de prescripție și de lipsă de calitate procesuală activă a reclamantului și pasivă a pârâtei D.G.F.P.C.F.S. Prahova. A fost respinsă acțiunea împotriva Consiliului local Ploiești, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă a acestuia. A fost admisă în parte acțiunea reclamantului și obligată pârâta D.G.F.P.C.F.S. Prahova la plata sumei de 1.633.470.584 lei c/val.

hotelului Moldavia omologându-se în acest sens raportul de expertiză G.N.. A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la c/val.terenului aferent construcției. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că dreptul la acțiune nu este prescris deoarece acțiunea a fost introdusă înăuntrul termenului de 3 ani prev. de Decretul 167/1958, la 8.X.1998 în raport de data intrării în vigoare a Legii 112/29.I.1996. S-a mai reținut că imobilul ce a aparținut O.A.a fost trecut în proprietatea statului și ulterior demolat. Reclamantul a dovedit că este succesorul fostului proprietar. Pârâtele nu au putut dovedit titlul în baza căruia bunul a intrat în patrimoniul statului, instanța a considerat că în cauză nu este vorba de o naționalizare, acest lucru rezultând din adresa 777/20.VII.1992 a Filialei Prahova a Arhivelor Statului care referindu-se la imobilul în litigiu a confirmat că acesta nu figurează în lista imobilelor naționalizate în județ.

Imobilul a fost considerat ca fiind trecut în proprietatea statului fără titlu în înțelesul art.2 pct.1 din Legea 10/2001 și conform art.10 pct.6 s-a dispus plata către reclamant a despăgubirilor – c/val. construcție Hotel Moldavia – conform expertizei. Au fost respinse pretențiile pentru contravaloarea terenului aferent construcției pentru că nu s-a dovedit că autorul reclamantului a fost proprietarul acestui teren și nici care era suprafața acestui teren. A fost respinsă acțiunea față de Consiliul local statul fiind reprezentat de D.G.F.P.C.F.S. Prahova conform Legii 10/2001 și Decretului 32/1954 art.25. Curtea de Apel Ploiești prin decizia 74/2.VII.2001 a respins ca nefondate apelurile Ministerului Finanțelor și, respectiv al reclamantului.

Au fost respinse criticile pârâtului Ministerul Finanțelor în sensul că greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și greșit s-a fundamentat soluția pe prevederile Legii 10/2001 și nu pe dispozițiile de drept comun. S-a considerat că imobilul a fost trecut în mod nelegal în proprietatea statului și că numai Ministerul Finanțelor, ca reprezentant al statului prin D.G.F.P.C.F.S. Prahova, reprezentanța din teritoriu, putea fi obligat la plata despăgubirilor. Deși instanța s-a referit la dispozițiile Legii 10/2001 nu se poate considera că a dat o hotărâre neîntemeiată, ea nefiind lipsită de temeiul juridic dat în acțiune de reclamant, instanța făcând corecta încadrare în lege a situației de fapt.

Nu s-a reținut critica privind valoarea despăgubirilor pentru că părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză care a fixat cuantumul. Nici critica nerestituirii terenului nu a fost susținută de probe cu privire la acest teren. Împotriva acestei soluții a declarat recurs D.G.F.P. Prahova în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor. S-a criticat soluția pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., curtea de apel încălcând legea. Acțiunea introductivă a fost formulată împotriva Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice așa cum prevede art.2 din Decretul 31/1954, privind persoanele fizice și juridice, ca urmare acțiunea trebuia respinsă față de D.G.F.P.

Prahova. A doua critică s-a referit la greșita fundamentare a soluției pe disp. Legii 10/2001 și nu pe cele de drept comun art.480, 481 C.civ., dispoziție pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea. Ultimele două motive au reiterat criticile din apel, în sensul că nu s-au administrat suficiente probe pentru dovedirea modului în care a fost preluat imobilul, și demolarea acestuia și evaluarea a avut la bază elemente ipotetice. Recursul este fondat. Potrivit dispozițiilor art.295 C.proc.civ., instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. În acest sens legiuitorul a dat posibilitate acestei instanțe de a încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi în condițiile art.292, dacă se consideră necesare pentru soluționarea cauzei.

Instanța de apel, respingând criticile referitoare la modul în care s-au administrat probele de către instanța de fond a încălcat dispozițiile mai sus citate abținându-se nelegal de la demersurile cu care legea o investește pentru aflarea adevărului și soluționarea cauzei. Pentru aceste considerente se va admite recursul, se va casa decizia 74/2001 și se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor formulate de pârâta D.G.F.P. Prahova și reclamant. Cu ocazia rejudecării apelurilor se va verifica și calitatea procesuală activă a pârâtei prin prisma mandatului de reprezentare a statului chemat de reclamant în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.74 din 2 iulie 2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția civilă, pe care o casează. Trimite cauza aceleiași curți pentru rejudecarea apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.