ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 704/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și pentru

Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.74 din 2 iulie 2001 a

Curții de Apel Ploiești – Secția civilă.

La apelul

nominal s-au prezentat recurenta-pârâtă reprezentată de consilier juridic E.B.,

intimatul reclamant N.N.M., reprezentat de avocat V.C.și intimatul-pârât

Consiliul local al Municipiului Ploiești, prin consilier juridic A.D.

Procedura

completă.

Consilier

juridic E.B. solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în

sensul respingerii acțiunii.

Avocat

V.C., consilier juridic A.D. și reprezentantul Ministerului Public pun

concluzii în sensul respingerii recursului.

C U R T E A

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 8 octombrie 1998 pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamantul N.N.M. a chemat

în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Ploiești și Direcția

Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat pentru obligarea

acestora la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea imobilului denumit

Hotel Moldavia situat în str.Romană Ploiești compus din      1524 m.p. teren din

care 900 m.p. suprafață construită.

Imobilul a fost preluat

abuziv și demolat în anii 50 și a avut ca proprietar pe O.A.. Acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile art.480 și 481 C. civ.

Judecătoria Ploiești, prin

sentința civilă nr.480 din 13 ianuarie 1999 a respins acțiunea ca prescrisă.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut că O.A. a fost proprietara imobilului în litigiu,

preluat abuziv de stat în 1950 și demolat. Ca urmare dreptul de proprietate al

succesorului proprietarei s-a transformat în drept de creanță având ca obiect

despăgubirile pentru bunul expropriat, drept prescriptibil conform al.1   și 3

al Decretului 167/1958 privind prescripția extinctivă.

Reclamantul a declarat apel

împotriva acestei soluții, criticând-o pentru motive de nelegalitate și

netemeinicie dreptul său de proprietate nu se putea transforma în drept de

creanță pentru faptul că nu toate construcțiile existente pe teren au fost

demolate și cu privire la acestea dreptul său de proprietate nu poate fi pus în

discuție. S-a mai criticat soluția pentru încălcarea dispozițiilor de

competență materială, cauza, în raport de valoarea litigiului, revenind spre

competență tribunalului.

Tribunalul Prahova prin

decizia 2393/8.X.1999 a admis apelul a desființat sentința civilă nr.480/1999

și a fixat competența de soluționare în favoarea tribunalului. S-a considerat

astfel că acțiunea cu care reclamantul a investit instanța a fost una în

revendicare imobiliară, instanța de fond pierzând din vedere că odată cu

construcțiile – în prezent demolate a fost revendicat și terenul de 1524 m.p.,

încălcând disp.art.21 din Decretul 167/1958 care exceptează aplicarea acestuia

acțiunilor privind drepturi de proprietate, uzufruct, uz, servitute și

superficie. Cum reclamantul a precizat valoarea pretențiilor sale la peste  1

miliard de lei, competența în fond a cauzei revenind tribunalului cauza s-a

trimis acestuia.

Tribunalul Prahova,

rejudecând cauza, prin sentința civilă 89/28.III.2000, a respins ca prescrisă

acțiunea în temeiul art.3 din Decretul 167/1952. S-a reținut că dreptul de a

pretinde despăgubiri pentru o clădire demolată în 1950 s-a prescris,

depășindu-se termenul de trei ani înlăuntrul căruia dreptul putea fi

valorificat.

Curtea de Apel Ploiești

prin decizia nr.63/20 iunie 2000 a admis apelul reclamantului a desființat

decizia 80/2000 și a trimis cauza spre rejudecare. S-a considerat că în

perioada regimului comunist dreptul nu a putut fi valorificat cu eficiență

juridică. Numai după apariția Legii 112/1995, când s-au reglementat normativ

situații de genul celei deduse judecății prin prezenta cauză, a început să

curgă dreptul de prescripție și față de această dată, acțiunea fiind în termen

s-a trimis cauza spre judecarea în fond la tribunal.

Tribunalul Prahova prin

sentința civilă nr.43/6.III.2001 a respins excepția de prescripție și de lipsă

de calitate procesuală activă a reclamantului și pasivă a pârâtei

D.G.F.P.C.F.S. Prahova. A fost respinsă acțiunea împotriva Consiliului local

Ploiești, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă a acestuia.

A fost admisă în parte

acțiunea reclamantului și obligată pârâta D.G.F.P.C.F.S. Prahova la plata sumei

de 1.633.470.584 lei c/val. hotelului Moldavia omologându-se în acest sens

raportul de expertiză G.N.. A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei

la c/val.terenului aferent construcției.

Pentru a pronunța această

hotărâre s-a reținut că dreptul la acțiune nu este prescris deoarece acțiunea a

fost introdusă înăuntrul termenului de 3 ani prev. de Decretul 167/1958, la

8.X.1998 în raport de data intrării în vigoare a Legii 112/29.I.1996.

S-a mai reținut că imobilul

ce a aparținut O.A.a fost trecut în proprietatea statului și ulterior demolat.

Reclamantul a dovedit că este succesorul fostului proprietar.

Pârâtele nu au putut dovedit

titlul în baza căruia bunul a intrat în patrimoniul statului, instanța a

considerat că în cauză nu este vorba de o naționalizare, acest lucru rezultând

din adresa 777/20.VII.1992 a Filialei Prahova a Arhivelor Statului care

referindu-se la imobilul în litigiu a confirmat că acesta nu figurează în lista

imobilelor naționalizate în județ. Imobilul a fost considerat ca fiind trecut

în proprietatea statului fără titlu în înțelesul art.2 pct.1 din Legea 10/2001

și conform art.10 pct.6 s-a dispus plata către reclamant a despăgubirilor –

c/val. construcție Hotel Moldavia – conform expertizei.

Au fost respinse

pretențiile pentru contravaloarea terenului aferent construcției pentru că nu

s-a dovedit că autorul reclamantului a fost proprietarul acestui teren și nici

care era suprafața acestui teren. A fost respinsă acțiunea față de Consiliul

local statul fiind reprezentat de D.G.F.P.C.F.S. Prahova conform Legii 10/2001

și Decretului 32/1954 art.25.

Curtea de Apel Ploiești

prin decizia 74/2.VII.2001 a respins ca nefondate apelurile Ministerului

Finanțelor și, respectiv al reclamantului. Au fost respinse criticile pârâtului

Ministerul Finanțelor în sensul că greșit s-a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive și greșit s-a fundamentat soluția pe prevederile Legii

10/2001 și nu pe dispozițiile de drept comun. S-a considerat că imobilul a fost

trecut în mod nelegal în proprietatea statului și că numai Ministerul

Finanțelor, ca reprezentant al statului prin D.G.F.P.C.F.S. Prahova,

reprezentanța din teritoriu, putea fi obligat la plata despăgubirilor. Deși

instanța s-a referit la dispozițiile Legii 10/2001 nu se poate considera că a

dat o hotărâre neîntemeiată, ea nefiind lipsită de temeiul juridic dat în

acțiune de reclamant, instanța făcând corecta încadrare în lege a situației de

fapt. Nu s-a reținut critica privind valoarea despăgubirilor pentru că părțile

nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză care a fixat cuantumul. Nici

critica nerestituirii terenului nu a fost susținută de probe cu privire la

acest teren.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs D.G.F.P. Prahova în nume propriu și în numele Ministerului

Finanțelor. S-a criticat soluția pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9

C.proc.civ., curtea de apel încălcând legea. Acțiunea introductivă a fost

formulată împotriva Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor

Publice așa cum prevede art.2 din Decretul 31/1954, privind persoanele fizice

și juridice, ca urmare acțiunea trebuia respinsă față de D.G.F.P. Prahova. A

doua critică s-a referit la greșita fundamentare a soluției pe disp. Legii

10/2001 și nu pe cele de drept comun art.480, 481 C.civ., dispoziție pe care

reclamantul și-a întemeiat acțiunea. Ultimele două motive au reiterat criticile

din apel, în sensul că nu s-au administrat suficiente probe pentru dovedirea

modului în care a fost preluat imobilul, și demolarea acestuia și evaluarea a

avut la bază elemente ipotetice.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor

art.295 C.proc.civ., instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel,

stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. În

acest sens legiuitorul a dat posibilitate acestei instanțe de a încuviința

refacerea sau completarea probelor administrate la  prima instanță, precum și

administrarea probelor noi în condițiile art.292, dacă se consideră necesare

pentru soluționarea cauzei.

Instanța de apel,

respingând criticile referitoare la modul în care     s-au administrat probele

de către instanța de fond a încălcat dispozițiile mai sus citate abținându-se

nelegal de la demersurile cu care legea o investește pentru aflarea adevărului

și soluționarea cauzei.

Pentru aceste considerente

se va admite recursul, se va casa decizia 74/2001 și se va trimite cauza spre

rejudecarea apelurilor formulate de pârâta D.G.F.P. Prahova și reclamant.

Cu ocazia rejudecării

apelurilor se va verifica și calitatea procesuală activă a pârâtei prin prisma

mandatului de reprezentare a statului chemat de reclamant în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și pentru

Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.74 din 2 iulie 2001 a

Curții de Apel Ploiești – Secția civilă, pe care o casează.

Trimite cauza aceleiași

curți pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2003.