ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1199/2003

La data de 25 martie 2002 s-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ministerul Apărării Naționale și Consiliul Local al Municipiului Ploiești prin primar împotriva deciziei civile nr.100 Ap din 20 septembrie 2000 a Curții de Apel Brașov, Secția civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 28 februarie 2003 iar pronunțarea s-a amânat succesiv la 13 martie 2003 și 25 martie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 noiembrie 1997 reclamanții P.P.

și N.S.V.au chemat în judecată Consiliul Municipal Ploiești solicitând lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului proprietatea lor, situat în Ploiești, B-dul Independenței nr.5 (fost B-dul Independenței nr.6) compus din construcții și terenul aferent, preluat fără nici un titlu de Statul Român, după ce în anul 1949 fusese reparat pentru înlăturarea avariilor suferite în timpul bombardamentelor din cel de-al doilea război mondial. La termenul de judecată din 5.01.1998 la cererea pârâtului Consiliului Local Ploiești, s-a dispus introducerea în cauză a Consiliului Județean Prahova și a U.M. 01907 Ploiești, pentru ca, la solicitarea acesteia din urmă să fie introdus în cauză Ministerul Apărării Naționale, în calitate de administrator al clădirii aflate în folosința acestuia.

Prin întâmpinare, Ministerul Apărării Naționale a arătat că imobilul în litigiu i-a fost predat de către fostul Consiliu Popular al Județului Prahova, fiind trecut în proprietatea statului prin decizia nr.1430/24.07.1961 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Ploiești în baza art.III din Decretul nr.218/1960. Prin sentința civilă nr.6492/11.06.1998 a Judecătoriei Ploiești, a fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, Consiliul Județean Prahova și Consiliul Local Ploiești, reținându-se că restituirea imobilului pe calea acțiunii în revendicare este inadmisibilă, având în vedere că statul îl deține în baza unui titlu legal, Decretul 218/1960 și nr.712/1966, instanța neputând soluționa o astfel de acțiune decât cu încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești.

Investit cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței, urmare strămutării judecării cauzei, Tribunalul București, prin decizia civilă nr.1282/13 iunie 1999, a admis apelul, a desființat sentința și-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Brașov. Reclamanții și-au precizat apoi acțiunea arătând că înțeleg să cheme în judecată Municipiul Brașov prin primar. Prin sentința civilă nr.15350/1999 a Judecătoriei Brașov s-a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local Ploiești și a Consiliului Județean Prahova, în baza art.42 al.2 din Legea nr.69/1991, dispunându-se scoaterea din cauză a acestora și, totodată, s-a declinat competența materială a soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului Brașov față de valoarea imobilului ce depășește suma de 150.000.000 lei.

Tribunalul Brașov prin sentința civilă nr.136 din 10 martie 2000, a respins acțiunea formulată de reclamanții P.P.și N.S.V., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Ploiești prin Primar și Ministerul Apărării Naționale, având ca obiect imobilul situat în Ploiești str.Independenței 4-5; a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Ploiești și Consiliul Județean Prahova ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți.

Pentru aceasta, prima instanță a reținut că: - prin actul de vânzare-cumpărare întocmit la 17 octombrie 1945 numitele N.V.și P.P.au dobândit în proprietate imobilul din litigiu, iar reclamantul N.S.V.este unicul moștenitor al numitei G.C.V., fostă N.; - imobilul a intrat în proprietatea statului în temeiul legii, mod de dobândire reglementat de dispozițiile art.645 C.civ., titlul statului fiind constituit de decizia nr.1430/1961 a Sfatului Popular al Regiunii Ploiești, emisă în baza dispozițiilor art.III din Decretul nr.218/1960; - prin decizia nr.72/13.02.1969 imobilul a fost transmis în administrarea fostului Minister al Forțelor Armate, el având în prezent destinația de Policlinică Militară, care, ca unitate a Ministerului Apărării Naționale, îi conferă calitatea de bun aparținând domeniului public al statului, potrivit pct.29 din lista anexă la Legea nr.213/1998; - cum litigiul poartă asupra dreptului de proprietate, iar nu asupra celui de administrare, în cauză Statul Român trebuia să fie reprezentat prin Ministerul Finanțelor și nu prin aministratorul bunului sau prin unitatea administrativ teritorială; - în ședința publică din 3 martie 2000 pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat cerere de arătare a titularului dreptului, solicitând introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor în calitate de reprezentant al Statului Român,

însă această cerere a fost tardiv formulată, fiind în consecință respinsă în conformitate cu prevederile art.65 al.1 C.proc.civ.; - astfel, litigiul, referitor la dreptul de proprietate asupra unui teren aparținând domeniului public al statului, nu se poate purta în contradictoriu cu persoana juridică care nu are calitatea de a-l reprezenta, potrivit legii. Prin decizia civilă nr.100/20.09.2000, Curtea de Apel Brașov, a admis apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.136/10.03.2000 a Tribunalului Brașov pe care a schimbat-o în parte și în consecință: a admis acțiunea formulată împotriva pârâților Municipiul Ploiești prin primar și Ministerul Apărării Naționale, a obligat pe pârâți să lase reclamanților deplina posesie și proprietate, cu privire la imobilul situat în Ploiești, B-dul Independenței nr.5 (fost 6) Sud Prahova); a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: - invocându-se dispozițiile decretelor nr.218/1960 și nr.712/1966 cu privire la prescrierea dreptului de revendicare a imobilului, prin trecerea unui teren de 2 ani de la deținerea de către stat, nu se poate reține că dreptul de proprietate a fost dobândit de stat prin prescripție, deoarece nu sunt îndeplinite cerințele art.1847 C.civ., posesiunea fiind fundată de stat prin violență; - de altfel, decretele nr.218/1960 și 712/1960 sunt și neconstituționale, așa cum s-a stabilit de Curtea Constituțională prin decizia nr.159/14.10.1999; - ca urmare, Ministerul Apărării Naționale deține imobilul fără titlul valabil, decizia de transmitere în administrare neavând suport legal; - în aceste condiții, cum reclamanții dețin titlu valabil de proprietate, acțiunea în revendicare este întemeiată; - instanța de fond nu a pus în discuția părților excepțiile care stau în parte la motivarea soluției, iar o acțiune în constatarea nulității titlului statului asupra imobilului nu era necesară.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Apărării Naționale și Consiliul Local Ploiești prin Primar. În recursul Ministerului Apărării Naționale întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.3 și 9 C.proc.civ., se susține în esență că preluarea imobilului de către stat s-a făcut în mod valabil, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la acea dată, respectiv Decretul nr.111/1951, iar pe de altă parte, dată fiind destinația actuală a imobilului acesta face parte din domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile art.I pct.29 din lista anexă la Legea nr.213/1998.

Instanța a greșit – se mai arată în recurs – pronunțându-se asupra neconstituționalității unor texte de lege, respectiv Decretul 218/1960 și Decretul nr.712/1966, după cum, chiar dacă prin decizia Curții Constituționale s-ar fi admis excepția neconstituționalității art.III din Decretul nr.218/1960, aceasta ar fi creat efecte doar între părțile din cauza în care s-a ridicat excepția.

În recursul său, Consiliul Local Ploiești susține că: instanța de apel a depășit cadrul procesual cu care a fost investită prin acțiunea în revendicare, pronunțându-se și asupra valabilității titlului deținut de stat; greșit s-a apreciat asupra calității procesuale a părților ce stau în proces, în sensul că nu se recunoaște calitatea de parte a Statului Român prin Ministerul de Finanțe, ca titular al dreptului de proprietate, în conformitate cu Legea nr.213/1998 și dată fiind destinația imobilului; instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la calitatea procesuală pasivă a Consiliului Local al Municipiului Ploiești, în situația în care este vorba despre dreptul de proprietate asupra unui bun ce aparține domeniului public al statului.

Prin întâmpinare, intimații reclamanți au invocat nulitatea recursului declarat de Ministerul Apărării Naționale, întrucât: nu sunt indicate decât generic motivele de casare, fapt care echivalează cu nemotivarea recursului; motivele de recurs nu au rezoluție de primire și nici dată certă astfel încât nu rezultă dacă au fost depuse la Curtea de Apel Brașov și în termenul legal; motivele de recurs nu sunt semnate de reprezentantul legal al persoanei juridice, ci de consilierul juridic. Cu privire la recursul declarat de Consiliul Local Ploiești, s-a invocat deasemeni nulitatea acestuia, ca fiind făcut de o persoană fără calitate procesuală activă și aceasta întrucât, prin sentința dată de Judecătoria Brașov sub nr.15350/1999 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Prahova și a Consiliului Local Ploiești, Tribunalul Brașov respingând la rândul său acțiunea față de aceste părți pentru același considerent.

Pe de altă parte, mai susțin intimații, recursul este lovit de nulitate, deoarece nu a fost indicat nici unul din motivele de casare, expres și limitativ prevăzute de lege. Pe fond, se solicită respingerea celor două recursuri, întrucât statul nu are titlu valabil asupra imobilului din litigiu, situație în care, conform prevederilor art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, poate fi revendicat de foștii proprietari; instanța de apel nu a depășit cadrul procesual cu care a fost investită, în speță nu era necesară citarea Ministerului Finanțelor în calitate de reprezentant al Statului Român. Recursurile sunt întemeiate potrivit celor ce urmează. Referitor la excepția privind nulitatea recursurilor este de reținut că: Motivele de recurs, astfel formulate, pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., instanța putând face o asemenea încadrare în temeiul prevederilor art.306 al.3 C.proc.civ..

S-a stabilit în dosar, prin relații obținute de la instanța de apel, că motivele recursului promovat de Ministerul Apărării Naționale au fost depuse și înregistrate la instanța a cărei hotărâre a fost atacată (f.67) la data de 17 noiembrie 2000. Este adevărat că recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale a fost semnat numai de consilierul juridic și că persoana juridică trebuie să stea în justiție prin intermediul organelor sale de conducere, potrivit art.35 din Decretul nr.31/1954. Tot atât de adevărat este însă, că actele juridice îndeplinite de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși.

Actualul cadru juridic al reprezentării persoanelor juridice este consacrat de Decretul nr.143/1955 cu privire la organizarea și funcționarea oficiilor juridice potrivit căruia (art.6) de câte ori persoana juridică, parte în proces, nu se înfățișează în justiție prin organele sale de conducere, reprezentarea acesteia se realizează prin oficiul juridic. Pe acest temei, jurisconsulții pot face orice acte procedurale care sunt necesare pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanei juridice reprezentate, fiind chiar „obligate să exercite, dacă este cazul căile de atac legale și să ia orice alte măsuri necesare apărării intereselor legale ale unității în care funcționează” (art.7).

Or, în speță, tocmai un asemenea act procedural – declararea recursului – a fost realizat de jurisconsult, situație în care, față de cele arătate, și cum de altfel, calea de atac a fost însușită, prin prezența în fața instanței a reprezentantului legal, cu delegație (f.24, 52) recursul apare ca legal promovat. Cât privește recursul declarat de Consiliul Local Ploiești, ca fiind pretins declarat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, este de reținut că, deși, în adevăr, ca parte în proces instanțele au reținut lipsa calității procesuale pasive în acest cadru procesual, totuși, în ce interesează, Consiliul Local a acționat în acest sens în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv, prin primar, în virtutea atribuțiilor conferite de legea administrației publice locale, recursul ca și motivele acestuia fiind semnate de primar.

Așadar și în această privință, recursul este legal promovat. Trecând la motivele de recurs, acestea sunt întemeiate potrivit celor ce urmează. În cauză, apărarea principală, formulată ca o chestiune prejudicială, de Ministerul Apărării Naționale, a fost în sensul că imobilul în litigiu are destinația de policlinică militară, făcând parte din domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile art.I, pct.29 din lista anexă la Legea nr.213/1998 situație în care, în virtutea dispozițiilor art.12 alin.5 aceeași lege, în cauză trebuia introdus Ministerul Finanțelor Publice.

În acest sens, Ministerul Apărării Naționale, în primă instanță, a formulat cererea intitulată în arătarea titularului dreptului, ce a fost respinsă ca tardivă (f.16) în temeiul prevederilor art.65 alin.1 C.proc.civ., deși apoi, prin hotărârea dată acțiunea a fost respinsă, printre altele, pe considerentul că trebuia îndreptată împotriva Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român. Instanța nu a observat însă, sub acest aspect, că această chestiune a fost invocată anterior, încă în fața Judecătoriei Brașov – dosar nr.13004/1999 – când această instanță și-a declinat competența materială în favoarea tribunalului. În atare situație, investită astfel și în considerarea prevederilor art.129 C.proc.civ., tribunalul putea să pună chiar din oficiu în discuția părților introducerea în cauză a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și să dispună în consecință.

Aceasta pentru a se lămuri astfel, față de raportul juridic dedus judecății calitatea procesuală a părților și tocmai pentru că, raportat la prevederile art.6 din Legea nr.213/1998 imobilul putea fi supus restituirii în proprietate chiar în ipoteza în care făcea parte din domeniul public în măsura în care Decretele nr.218/1960 și nr.712/1966 nu puteau constitui un titlu valabil. Sigur, în virtutea principiului disponibilității, acordul reclamanților era necesar, reclamantul fiind cel care, în principiu, leagă procesul și stabilește cadrul procesual, dar aceasta nu împiedică instanța să verifice calitatea părților, în considerarea faptului că principiul amintit nu poate avea un caracter absolut, raportul de drept procesual neputându-se lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.

Or, în speță, norma legală cuprinsă în art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998 are, indiscutabil un caracter imperativ, iar pe de altă parte, din încheierea de dezbateri – f.16 – nu rezultă că reclamanții s-au opus la admiterea unei astfel de cereri, așa cum eronat se reține în motivarea hotărârii, ci numai că, în opinia lor cererea era formulată tardiv. Așa fiind, dacă acesta a fost considerentul avut în vedere, față de cele arătate, cererea trebuia admisă și introdus în cauză Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca astfel, în contradictoriu (și) cu acesta să se judece acțiunea în raport de apărările formulate pe acest temei. Cât privește instanța de apel, aceasta, deși investită în calea de atac și cu modul în care prima instanță a soluționat cauza pe acest considerent, omite să cerceteze problema în discuție admițând acțiunea numai pe considerațiuni ce țin de fondul dreptului.

Chiar sub acest aspect însă în ce privește identificarea imobilului supus restituirii în proprietate omite a observa că, reclamanții și-au precizat (oral) acțiunea, în raport de relațiile comunicate la dosar – f.10 – în sensul că revendicarea are ca obiect numai corpul B de clădire. Față de cele arătate, în sensul celor de mai sus, și în temeiul art.312, 313 C.proc.civ., recursurile urmează a fi admise, a se casa hotărârile atacate și a se trimite cauza spre rejudecare primei instanțe. Raportat la prevederile art.725 alin.2 C.proc.civ., coroborate cu art.2 pct.1 lit.b C.proc.civ., instanța de trimitere se identifică a fi judecătoria, respectiv Judecătoria Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Apărării Naționale și Consiliul Local al Municipiului Ploiești, prin Primar împotriva deciziei 100 Ap din 20 septembrie 2000 a Curții de Apel Brașov, Secția civilă. Casează decizia atacată, sentința civilă nr.136 din 10 martie 2000 a Tribunalului Brașov, Secția civilă precum și sentința civilă nr.15360 din 10 decembrie 1999 a Judecătoriei Brașov și trimite cauza, spre rejudecare Judecătoriei Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.