ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1199/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1199/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

La data de 25

martie 2002 s-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ministerul

Apărării Naționale și Consiliul Local al Municipiului Ploiești prin primar

împotriva deciziei civile nr.100 Ap din 20 septembrie 2000 a Curții de Apel

Brașov, Secția civilă.

Dezbaterile au

fost consemnate în încheierea cu data de 28 februarie 2003 iar pronunțarea s-a

amânat succesiv la 13 martie 2003 și 25 martie 2003.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 26 noiembrie 1997 reclamanții P.P. și N.S.V.au chemat în

judecată Consiliul Municipal Ploiești solicitând lăsarea în deplină proprietate

și liniștită posesie a imobilului proprietatea lor, situat în Ploiești, B-dul

Independenței nr.5 (fost B-dul Independenței nr.6) compus din construcții și

terenul aferent, preluat fără nici un titlu de Statul Român, după ce în anul

1949 fusese reparat pentru înlăturarea avariilor suferite în timpul

bombardamentelor din cel de-al doilea război mondial.

La termenul de

judecată din 5.01.1998 la cererea pârâtului Consiliului Local Ploiești, s-a

dispus introducerea în cauză a Consiliului Județean Prahova și a U.M. 01907

Ploiești, pentru ca, la solicitarea acesteia din urmă să fie introdus în cauză

Ministerul Apărării Naționale, în calitate de administrator al clădirii aflate

în folosința acestuia.

Prin

întâmpinare, Ministerul Apărării Naționale a arătat că imobilul în litigiu i-a

fost predat de către fostul Consiliu Popular al Județului Prahova, fiind trecut

în proprietatea statului prin decizia nr.1430/24.07.1961 a Comitetului Executiv

al Sfatului Popular al Regiunii Ploiești în baza art.III din Decretul

nr.218/1960.

Prin sentința

civilă nr.6492/11.06.1998 a Judecătoriei Ploiești, a fost respinsă acțiunea în

contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, Consiliul Județean Prahova și

Consiliul Local Ploiești, reținându-se că restituirea imobilului pe calea

acțiunii în revendicare este inadmisibilă, având în vedere că statul îl deține

în baza unui titlu legal, Decretul 218/1960 și nr.712/1966, instanța neputând

soluționa o astfel de acțiune decât cu încălcarea atribuțiilor puterii

judecătorești.

Investit cu

soluționarea apelului declarat împotriva sentinței, urmare strămutării

judecării cauzei, Tribunalul București, prin decizia civilă nr.1282/13 iunie

1999, a admis apelul, a desființat sentința și-a trimis cauza spre rejudecare

la Judecătoria Brașov.

Reclamanții

și-au precizat apoi acțiunea arătând că înțeleg să cheme în judecată Municipiul

Brașov prin primar.

Prin sentința

civilă nr.15350/1999 a Judecătoriei Brașov s-a admis excepția privind lipsa

calității procesuale pasive a Consiliului Local Ploiești și a Consiliului

Județean Prahova, în baza art.42 al.2 din Legea nr.69/1991, dispunându-se

scoaterea din cauză a acestora și, totodată, s-a declinat competența materială

a soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului Brașov față de valoarea

imobilului ce depășește suma de 150.000.000 lei.

Tribunalul

Brașov prin sentința civilă nr.136 din 10 martie 2000, a respins acțiunea

formulată de reclamanții P.P.și N.S.V., în contradictoriu cu pârâții Municipiul

Ploiești prin Primar și Ministerul Apărării Naționale, având ca obiect imobilul

situat în Ploiești str.Independenței 4-5; a respins acțiunea în contradictoriu

cu pârâții Consiliul Local Ploiești și Consiliul Județean Prahova ca urmare a

admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți.

Pentru aceasta,

prima instanță a reținut că:

- prin actul de

vânzare-cumpărare întocmit la 17 octombrie 1945 numitele N.V.și P.P.au dobândit

în proprietate imobilul din litigiu, iar reclamantul N.S.V.este unicul

moștenitor al numitei G.C.V., fostă N.;

- imobilul a

intrat în proprietatea statului în temeiul legii, mod de dobândire reglementat

de dispozițiile art.645 C.civ., titlul statului fiind constituit de decizia

nr.1430/1961 a Sfatului Popular al Regiunii Ploiești, emisă în baza

dispozițiilor art.III din Decretul nr.218/1960;

- prin decizia

nr.72/13.02.1969 imobilul a fost transmis în administrarea fostului Minister al

Forțelor Armate, el având în prezent destinația de Policlinică Militară, care,

ca unitate a Ministerului Apărării Naționale, îi conferă calitatea de bun

aparținând domeniului public al statului, potrivit pct.29 din lista anexă la

Legea nr.213/1998;

- cum litigiul

poartă     asupra dreptului de proprietate, iar nu asupra celui de

administrare, în cauză Statul Român trebuia să fie reprezentat prin Ministerul

Finanțelor și nu prin aministratorul bunului sau prin unitatea administrativ

teritorială;

- în ședința publică

din 3 martie 2000 pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat cerere de

arătare a titularului dreptului, solicitând introducerea în cauză a

Ministerului Finanțelor în calitate de reprezentant al Statului Român, însă

această cerere a fost tardiv formulată, fiind în consecință respinsă în

conformitate cu prevederile art.65 al.1 C.proc.civ.;

- astfel,

litigiul, referitor la dreptul de proprietate asupra unui teren aparținând

domeniului public al statului, nu se poate purta în contradictoriu cu persoana

juridică care nu are calitatea de a-l reprezenta, potrivit legii.

Prin decizia

civilă nr.100/20.09.2000, Curtea de Apel Brașov, a admis apelul formulat de

reclamanți împotriva sentinței civile nr.136/10.03.2000 a Tribunalului Brașov

pe care a schimbat-o în parte și în consecință: a admis acțiunea formulată

împotriva pârâților Municipiul Ploiești prin primar și Ministerul Apărării

Naționale, a obligat pe pârâți să lase reclamanților deplina posesie și

proprietate, cu privire la imobilul situat în Ploiești, B-dul Independenței

nr.5 (fost 6) Sud Prahova); a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

- invocându-se

dispozițiile decretelor nr.218/1960 și nr.712/1966 cu privire la prescrierea

dreptului de revendicare a imobilului, prin trecerea unui teren de 2 ani de la

deținerea de către stat,  nu se poate reține că dreptul de proprietate a fost

dobândit de stat prin prescripție, deoarece nu sunt îndeplinite cerințele

art.1847 C.civ., posesiunea fiind fundată de stat prin violență;

- de altfel,

decretele nr.218/1960 și 712/1960 sunt și neconstituționale, așa cum s-a

stabilit de Curtea Constituțională prin decizia nr.159/14.10.1999;

- ca urmare,

Ministerul Apărării Naționale deține imobilul fără titlul valabil, decizia de

transmitere în administrare neavând suport legal;

- în aceste

condiții, cum reclamanții dețin titlu valabil de proprietate, acțiunea în

revendicare este întemeiată;

- instanța de

fond nu a pus în discuția părților excepțiile care stau în parte la motivarea

soluției, iar o acțiune în constatarea nulității titlului statului asupra

imobilului nu era necesară.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs Ministerul Apărării Naționale și Consiliul

Local Ploiești prin Primar.

În recursul

Ministerului Apărării Naționale întemeiat pe motivele de casare prevăzute de

art.304 pct.3 și 9 C.proc.civ., se susține în esență că preluarea imobilului de

către stat s-a făcut în mod valabil, în conformitate cu dispozițiile legale în

vigoare la acea dată, respectiv Decretul nr.111/1951, iar pe de altă parte,

dată fiind destinația actuală a imobilului acesta face parte din domeniul

public al statului, în conformitate cu prevederile art.I pct.29 din lista anexă

la Legea nr.213/1998.

Instanța a

greșit – se mai arată în recurs – pronunțându-se asupra neconstituționalității

unor texte de lege, respectiv Decretul 218/1960 și Decretul nr.712/1966, după

cum, chiar dacă prin decizia Curții Constituționale s-ar fi admis excepția

neconstituționalității art.III din Decretul nr.218/1960, aceasta ar fi creat

efecte doar între părțile din cauza în care s-a ridicat excepția.

În recursul

său, Consiliul Local Ploiești susține că: instanța de apel a depășit cadrul

procesual cu care a fost investită prin acțiunea în revendicare, pronunțându-se

și asupra valabilității titlului deținut de stat; greșit s-a apreciat asupra

calității procesuale a părților ce stau în proces, în sensul că nu se

recunoaște calitatea de parte a Statului Român prin Ministerul de Finanțe, ca

titular al dreptului de proprietate, în conformitate cu Legea nr.213/1998 și

dată fiind destinația imobilului; instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire

la calitatea procesuală pasivă a Consiliului Local al Municipiului Ploiești, în

situația în care este vorba despre dreptul de proprietate asupra unui bun ce

aparține domeniului public al statului.

Prin

întâmpinare, intimații reclamanți au invocat nulitatea recursului declarat de

Ministerul Apărării Naționale, întrucât: nu sunt indicate decât generic

motivele de casare, fapt care echivalează cu nemotivarea recursului; motivele

de recurs nu au rezoluție de primire și nici dată certă astfel încât nu rezultă

dacă au fost depuse la Curtea de Apel Brașov și în termenul legal; motivele de

recurs nu sunt semnate de reprezentantul legal al persoanei juridice, ci de

consilierul juridic.

Cu privire la

recursul declarat de Consiliul Local Ploiești, s-a invocat deasemeni nulitatea

acestuia, ca fiind făcut de o persoană fără calitate procesuală activă și aceasta

întrucât, prin sentința dată de Judecătoria Brașov sub nr.15350/1999 s-a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Prahova și a

Consiliului Local Ploiești, Tribunalul Brașov respingând la rândul său acțiunea

față de aceste părți pentru același considerent.

Pe de altă

parte, mai susțin intimații, recursul este lovit de nulitate, deoarece nu a

fost indicat nici unul din motivele de casare, expres și limitativ prevăzute de

lege.

Pe fond, se

solicită respingerea celor două recursuri, întrucât statul nu are titlu valabil

asupra imobilului din litigiu, situație în care, conform prevederilor art.6

alin.2 din Legea nr.213/1998, poate fi revendicat de foștii proprietari;

instanța de apel nu a depășit cadrul procesual cu care a fost investită, în

speță nu era necesară citarea Ministerului Finanțelor în calitate de

reprezentant al Statului Român.

Recursurile

sunt întemeiate potrivit celor ce urmează.

Referitor la

excepția privind nulitatea recursurilor este de reținut că:

Motivele de

recurs, astfel formulate, pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de

art.304 pct.9 C.proc.civ., instanța putând face o asemenea încadrare în temeiul

prevederilor art.306 al.3 C.proc.civ..

S-a stabilit în

dosar, prin relații obținute de la instanța de apel, că motivele recursului

promovat de Ministerul Apărării Naționale au fost depuse și înregistrate la

instanța a cărei hotărâre a fost atacată (f.67) la data de 17 noiembrie 2000.

Este adevărat

că recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale a fost semnat numai de

consilierul juridic și că persoana juridică trebuie să stea în justiție prin

intermediul organelor sale de conducere, potrivit art.35 din Decretul

nr.31/1954. Tot atât de adevărat este însă, că actele juridice îndeplinite de

organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite,

sunt actele persoanei juridice însăși.

Actualul cadru

juridic al reprezentării persoanelor juridice este consacrat de Decretul

nr.143/1955 cu privire la organizarea și funcționarea oficiilor juridice

potrivit căruia (art.6) de câte ori persoana juridică, parte în proces, nu se

înfățișează în justiție prin organele sale de conducere, reprezentarea acesteia

se realizează prin oficiul juridic. Pe acest temei, jurisconsulții pot face

orice acte procedurale care sunt necesare pentru apărarea drepturilor și

intereselor legitime ale persoanei juridice reprezentate, fiind chiar „obligate

să exercite, dacă este cazul căile de atac legale și să ia orice alte măsuri

necesare apărării intereselor legale ale unității în care funcționează”

(art.7).

Or, în speță,

tocmai un asemenea act procedural – declararea recursului – a fost realizat de

jurisconsult, situație în care, față de cele arătate, și cum de altfel, calea

de atac a fost însușită, prin prezența în fața instanței a reprezentantului

legal, cu delegație (f.24, 52) recursul apare ca legal promovat.

Cât privește

recursul declarat de Consiliul Local Ploiești, ca fiind pretins declarat de o

persoană lipsită de calitate procesuală activă, este de reținut că, deși, în

adevăr, ca parte în proces instanțele au reținut lipsa calității procesuale

pasive în acest cadru procesual, totuși, în ce interesează, Consiliul Local a

acționat în acest sens în calitate de reprezentant al unității administrativ

teritoriale, respectiv, prin primar, în virtutea atribuțiilor conferite de

legea administrației publice locale, recursul ca și motivele acestuia fiind

semnate de primar.

Așadar și în

această privință, recursul este legal promovat.

Trecând la motivele

de recurs, acestea sunt întemeiate potrivit celor ce urmează.

În cauză,

apărarea principală, formulată ca o chestiune prejudicială, de Ministerul

Apărării Naționale, a fost în sensul că imobilul în litigiu are destinația de

policlinică militară, făcând parte din domeniul public al statului, în

conformitate cu prevederile art.I, pct.29 din lista anexă la Legea nr.213/1998

situație în care, în virtutea dispozițiilor art.12 alin.5 aceeași lege, în

cauză trebuia introdus Ministerul Finanțelor Publice.

În acest sens,

Ministerul Apărării Naționale, în primă instanță, a formulat cererea intitulată

în arătarea titularului dreptului, ce a fost respinsă ca tardivă (f.16) în

temeiul prevederilor art.65 alin.1 C.proc.civ., deși apoi, prin hotărârea dată

acțiunea a fost respinsă, printre altele, pe considerentul că trebuia

îndreptată împotriva Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al

Statului Român.

Instanța nu a

observat însă, sub acest aspect, că această chestiune a fost invocată anterior,

încă în fața Judecătoriei Brașov – dosar nr.13004/1999 – când această instanță

și-a declinat competența materială în favoarea tribunalului.

În atare

situație, investită astfel și în considerarea prevederilor art.129 C.proc.civ.,

tribunalul putea să pună chiar din oficiu în discuția părților introducerea în

cauză a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și să

dispună în consecință.

Aceasta pentru

a se lămuri astfel, față de raportul juridic dedus judecății calitatea

procesuală a părților și tocmai pentru că, raportat la prevederile art.6 din

Legea nr.213/1998 imobilul putea fi supus restituirii în proprietate chiar în

ipoteza în care făcea parte din domeniul public în măsura în care Decretele

nr.218/1960 și nr.712/1966 nu puteau constitui un titlu valabil.

Sigur, în

virtutea principiului disponibilității, acordul reclamanților era necesar,

reclamantul fiind cel care, în principiu, leagă procesul și stabilește cadrul

procesual, dar aceasta nu împiedică instanța să verifice calitatea părților, în

considerarea faptului că principiul amintit nu poate avea un caracter absolut,

raportul de drept procesual neputându-se lega valabil decât între titularii

dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.

Or, în speță,

norma legală cuprinsă în art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998 are, indiscutabil

un caracter imperativ, iar pe de altă parte, din încheierea de dezbateri – f.16

– nu rezultă că reclamanții s-au opus la admiterea unei astfel de cereri, așa

cum eronat se reține în motivarea hotărârii, ci numai că, în opinia lor cererea

era formulată tardiv.

Așa fiind, dacă

acesta a fost considerentul avut în vedere, față de cele arătate, cererea

trebuia admisă și introdus în cauză Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice pentru ca astfel, în contradictoriu  (și) cu acesta să se judece

acțiunea în raport de apărările formulate pe acest temei.

Cât privește

instanța de apel, aceasta, deși investită în calea de atac și cu modul în care

prima instanță a soluționat cauza pe acest considerent, omite să cerceteze

problema în discuție admițând acțiunea numai pe considerațiuni ce țin de fondul

dreptului.

Chiar sub acest

aspect însă în ce privește identificarea imobilului supus restituirii în

proprietate omite a observa că, reclamanții și-au precizat (oral) acțiunea, în

raport de relațiile comunicate la dosar – f.10 – în sensul că revendicarea are

ca obiect numai corpul B de clădire.

Față de cele

arătate, în sensul celor de mai sus, și în temeiul art.312, 313 C.proc.civ.,

recursurile urmează a fi admise, a se casa hotărârile atacate și a se trimite

cauza spre rejudecare primei instanțe.

Raportat la

prevederile art.725 alin.2 C.proc.civ., coroborate cu art.2 pct.1 lit.b

C.proc.civ., instanța de trimitere se identifică a fi judecătoria, respectiv

Judecătoria Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții

Ministerul Apărării Naționale și Consiliul Local al Municipiului Ploiești, prin

Primar împotriva deciziei 100 Ap din 20 septembrie 2000 a Curții de Apel

Brașov, Secția civilă.

Casează decizia

atacată, sentința civilă nr.136 din 10 martie 2000 a Tribunalului Brașov,

Secția civilă precum și sentința civilă nr.15360 din 10 decembrie 1999 a

Judecătoriei Brașov și trimite cauza, spre rejudecare Judecătoriei Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 martie 2003.