ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 146/2004

Asupra

recursurilor de față;

Anlizând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel București reclamanta

Compania Națională „Fluvială Giurgiu Nav” S.A. a chemat în judecată Ministerul

Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu pentru ca instanța

prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea deciziei 1602/2001 cu

consecința exonerării de plata sumei de 1.628.487.960 lei T.V.A. suplimentar și

a majorărilor de întârziere în cuantum de 696.652.132 lei. Reclamanta a

solicitat deasemeni anularea deciziei menționate și cu privire la suma de

237.967.619 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii cu majorările

aferente precum și la suma de 307.594.578 lei reprezentând majorări de

întârziere a debitului privind fondul de învățământ și fondul de handicap.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat pe larg că nu datorează sumele reținute

și că organele de control au făcut o greșită aplicare și interpretare a

normelor legale aplicabile.

Curtea

de Apel București prin sentința civilă nr. 106/2003 a admis în parte acțiunea

formulată și a dispus anularea „în parte a deciziei nr. 1602/2001 emisă de

Ministerul Fijnanțelor Publice pentru suma de 696.652.135 lei majorări de

întârziere, suma datorată fiind de 200.204.063 lei pentru 1.983.427.305 lei

T.V.A. suplimentar și majorări de întâtziere  de 391.346.421 lei”.

Prin

aceeași sentință Ministerul Finanțelor a fost obligat și la 25.000.000 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut  că din expertiza

efectuată rezultă ce sume datorează reclamanta, altele decât cele reținute prin

actul de control.

Împotriva

acestei sentințe au formulat recurs în termenul legal pârâții Ministerul

Finațelor Publice și Direcția Generală a Finanțeor Publice Giurgiu .

I. În

motivarea recursului său  recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor

Publice Giurgiu  a susținut în esență că:

- în

mod greșit instanța a exonerat reclamanta de plata sumei de 1.306.465.226 lei

reprezentând T.V.A. suplimentar, ignorând dispozițiile H.G. nr. 401/2000 pentru

aprobarea normelor de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A. respectiv

pct. 9.3 – 9.8 din această hotărâre, care reglementează condițiile pe care trebuie

să le îndeplinească agentul economic pentru a beneficia de cota „0” T.V.A.;

- din

probele dosarului rezultă că reclamanta intimată a efectuat încasări în numerar

la agenții din străinătate și nu prin bănci autorizate de BNR, așa cum prevede

legea.

II.

Recurentul pârât Ministrerul Finanțelor Publice, motivându-și recursul, a

susținut că:

- greșit

a avut în vedere instanța suplimentul la raportul de expertiză cu privire la

calcularea majorărilor de întârziere, deoarece expertul în mod nelegal a

procedat la recalcularea majorărilor de întârziere până la data încheierii

procesului verbal de control, respectiv 31 august 2001, deși actul de compensare

este ulterior finalizării controlului;

- greșit

s-a considerat că intimata reclamantă nu datorează suma de 1.983.427.305 lei

T.V.A. suplimentar, neținându-se cont de condițiile pe care trebuia să le

îndeplinească aceasta pentru aplicarea cotei „0” T.V.A., condiții prevăzute

O.M.F. nr.565/2000.

Analizând

recursurile formulate prin prisma dispozițiilor art. 304 – 304

1

C.

proc. civ., în raport de motivele invocate, Curtea le va admite în sensul celor

de mai jos.

Orice

hotărâre judecătorească pronunțată într-o cauză soluționată, reprezintă

convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, convingere formată ca

urmare a situației de fapt rezultate din probele administrate și a

dispozițiilor legale aplicabile în materie.

Acesta

este și motivul pentru care instanța încuviințează și administrează probe la

cererea ambelor părți, menite să confirme sau să infirme cele susținute.

În

acest sens, legiuitorul a prevăzut în art. 261 pct. 5 C. proc. civ. că

hotărârea se dă în numele legii și cuprinde „motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererilor părților”.

O

hotărâre nemotivată nu poate fi supusă controlului judecătoresc ierarhic prin

intermediul căilor legale de atac, deoarece instanța de control nu poate

aprecia asupra motivelor de recurs formulate în lipsa motivării, respectiv a

argumentării soluției pronunțate și ulterior atacate.

În

cauza dedusă judecății, Curtea urmează a reține că sentința civilă nr.106/2003

este total nemotivată atât în fapt cât și în drept, instanța pronunțând o

hotărâre nelegală și netemeinică cu încălcarea dispozițiilor art. 261. pct. (5)

C. proc. civ.

Sub

acest aspect este de menționat că o expertiză administrată într-o o cauză

reprezintă o probă care trebuie însă coroborată și cu celelalte probe și cu

privire la care instanța trebuie să motiveze de ce a reținut-o sau nu.

În

cauza de față, instanța nu numai că nu a motivat sub nici un aspect de ce a

reținut concluziile expertizei, dar nici nu a invocat vreun temei de drept în

baza căruia a reținut sumele cuprinse în expertiză.

Or,

recurenții pârâți au susținut atât la fond cât și în recurs că expertul a făcut

o greșită aplicare a dispozițiilor legale aplicabile, ori a omis și alte

dispoziții.

Așa

fiind, în raport de cele mai sus reținute și în baza dispozițiilor art. 312 și 313

C. proc. civ. recursurile vor fi admise, sentința casată și cauza trimisă  spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Cu

ocazia rejudecării, instanța urmează a avea în vedere și motivele de recurs

invocate, probele deja administrate pronunțând o soluție motivată care  să

reprezinte convingerea ei cu privire la obiectul acțiunii în raport de situația

de fapt ce rezultă și cadrul  legal aplicabil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și de Direcția Generală

a Finanțelor Publice a județului Giurgiu împotriva sentinței civile nr. 106 din

30 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.