ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3438/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată la Curtea de Apel Bacău, reclamanta SC D.R. SA a chemat în

judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Neamț, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța,

să dispună anularea deciziei nr. 417/2002 și a procesului-verbal de control nr.

2470/2002, cu consecința exonerării sale, de plata sumelor stabilite drept

obligații către bugetul de stat, respectiv:

- 4.630.913.003 lei, diferența T.V.A.

și 3.093.388.245 lei, majorări de întârziere,

- 1.015.945.072 lei, T.V.A. și

185.907.314 lei, majorări de întârziere;

- 395.731.957 lei, majorări de

întârziere calculate eronat.

Prin acțiune, reclamanta a solicitat

în final, obligarea pârâților, la rambursarea sumei de 5.646.858.075 lei,

reprezentând diferență T.V.A.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că nu datorează sumele reținute în sarcina sa, prin procesul-verbal de

control din 12 noiembrie 2002 și că măsura desființării capitolului din

procesul-verbal contestat, referitor la T.V.A. și majorări de întârziere și

dispunerea unui nou control, este nelegală.

Curtea de Apel Bacău, prin sentința

civilă nr. 54/2002, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 417/2002, emisă de

Ministerul Finanțelor Publice, precum și procesul-verbal nr. 2470/2002, cu

privire la sumele de 4.630.913.003 lei, T.V.A.; 3.093.388.245 lei, majorări de

întârziere și 11.002.599.149 lei, T.V.A.. A constatat că T.V.A. calculat pentru

perioada 1 septembrie - 30 aprilie 2002, este de 1.810.802.590 lei. Prin aceeași

sentință s-a dispus și anularea deciziei nr. 1336/2002, privind reverificarea

perioadei 15 martie 2000 - 31 august 2001.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut în esență că procesul-verbal de control din 12 iunie

2002, este nelegal, cu privire la estimarea controlului, prin reverificarea

perioadei 15 martie 2000 - 31 august 2001 și că potrivit art. 6 lit. A) din

O.U.G. nr. 17/2000, sunt scutite de plata T.V.A., lucrările de bunuri rezultate

din activitatea specifică autorizată efectuată în țară, de gospodăriile

agricole individuale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termenul legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Neamț, atât în nume propriu, cât și în numele Ministerului de Finanțe.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă

a susținut că:

- prin decizia contestată nr. 417/2002

a fost desființat capitolul privitor la T.V.A. și majorări de întârziere și s-a

dispus să se efectueze o reverificare pentru perioada octombrie 2000 - august

2001;

- instanța, greșit s-a pronunțat cu

privire la restituirea T.V.A. și majorări în cuantum de 4.630.913.003 lei și

respectiv, 3.093.388.245 lei, în discuție rămânând doar suma de 1.015.945.072

lei, T.V.A. și 581.639.271 lei, majorări, pentru care contestația a fost respinsă

ca neîntemeiată;

- greșit s-a respins anularea

deciziei Ministerului Finanțelor Publice nr. 1336/2002, deoarece viza o altă

perioadă de control, respectiv 15 martie 2000 - 31 august 2001;

- deși suma contestată rămasă în

discuție era de 1.015.945.072 lei, T.V.A. și 581.639.271 lei, majorări,

instanța a constatat că reclamanta-intimată datorează mai mult, respectiv

1.810.802.590 lei;

- la expertiza efectuată în cauză,

Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț nu a fost citată, deși era parte

în proces, iar expertiza conține erori de calcul.

Analizând recursul formulat prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea îl va admite, în sensul celor ce se vor arăta:

Obiectul acțiunii introductive de

instanță îl constituie anularea deciziei nr. 417 din 29 iulie 2002, emisă de

Ministerul Finanțelor Publice, prin care a fost soluționată contestația

formulată de intimata-reclamantă, împotriva unor măsuri dispuse prin procesul-verbal

de control nr. 2470 din 12 iunie 2002, cu privire la sumele de 4.630.913.003

lei, diferență T.V.A., plus majorări de întârziere, de 3.093.388.245 lei și

1.015.945.072 lei, T.V.A., plus majorări de întârziere, în sumă de 185.907.314

lei.

Prin decizia contestată s-a decis

desființarea capitolelor referitoare la T.V.A. și majorări de întârziere

(4.630.913.003 lei și 3.093.388.245 lei) și efectuarea unui nou control, care

să reverifice și să recalculeze obligațiile de plată ale intimatei.

Prin aceeași decizie a fost respinsă

ca neîntemeiată, contestația cu privire la suma de 1.015.945.072 lei, diferență

T.V.A. pentru perioada septembrie 2001 - aprilie 2002.

Instanța de fond, fără a stabili

cadrul procesual, în raport cu cuprinsul deciziei contestate și fără a solicita

intimatei, să-și precizeze pretențiile, dispune anularea deciziei nr. 417/2002,

în totalitate, deși singura sumă rămasă în discuție, era cea de 1.015.9435.072

lei diferență T.V.A., cu majorările aferente, pentru restul sumelor reprezentând

T.V.A., dispunându-se un nou control.

De altfel, acest nou control care a

fost efectuat în baza deciziei contestate, a fost finalizat pe parcursul

procesului, fără, însă, ca instanța să țină cont de concluziile lui.

Tot astfel, deși nu a făcut obiectul

acțiunii, instanța a dispus și anularea deciziei nr. 1336 din 4 septembrie

2002, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, privind reverificarea

perioadei impozabile, 15 martie 2000 - 31 august 2001.

Fără a motiva hotărârea, conform

dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., arătând motivele de fapt și de

drept care i-au format convingerea, instanța constată în chiar dispozitivul

hotărârii, că T.V.A. de calculat pentru perioada 1 septembrie 2001 - 30 aprilie

2002, este de 1.810.802.590 lei, deși suma contestată de intimată, pentru

această perioadă, era de 1.015.945.072 lei, sumă reținută, de altfel și în

decizia contestată.

În fine, instanța a avut în vedere

concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, expertiză la care nu au

fost citate toate părțile, respectiv pârâta Direcție Generală a Finanțelor

Publice Neamț, fiind încălcate dispozițiile art. 208 alin. (1) C. proc. civ. și

care reprezintă o lucrare minoră pe baza unor obiective neclare și care nu

cuprind toate aspectele invocate, atât în acțiune, cât și în întâmpinarea

recurentei-pârâte.

În raport cu cele mai sus reținute,

Curtea va admite recursul și în baza dispozițiilor art. 312 și 313 Cod

procedură civilă, va casa sentința și va trimite cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, se va stabili

clar și precis cadrul procesual, avându-se în vedere și decizia emisă ulterior

de Ministerul Finanțelor Publice, ca urmare a reverificării dispuse prin

decizia contestată (pct. 1 din dispozitivul deciziei nr. 417/2002) și se va

dispune eventual, o nouă expertiză contabilă, care să aibă în vedere toate

aspectele invocate de părți, în raport cu obiectul acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Neamț, în nume propriu și al Ministerului

Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 54 din 21 mai 2003 a Curții

de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 iunie 2004.