ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2240/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 811 din 20 noiembrie 2001, pronunțată de Judecătoria sectorului 5, s-a dispus reducțiunea legatului făcut de G.M. în favoarea reclamantei V.M. prin testamentul autentificat sub nr.1535/27 martie 1985 în limita cotității disponibile de 1/3 din succesiune. S-a admis cererea reclamanților V.M. și V.A.L. împotriva pârâtei V.C. și s-a dispus sistarea indiviziunii asupra apartamentului nr. 1, în valoare de 952.428.511 lei, conform cotei de 91/96 din imobil avută de reclamanți și 5/95 avută de pârâtă. S-a atribuit reclamanților apartamentul în natură, cu obligarea lor de a plăti pârâtei sulta de 49.605.650 lei până la data de 20 ianuarie 2002. Apelul declarat de pârâta V.C.

împotriva sentinței a fost respins de Tribunalul București, secția a V – a civilă și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 728 din 22 aprilie 2002. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, cerând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, cu motivarea că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de suspendare formulată de reclamanți la 16 aprilie 2002. La termenul fixat pentru judecarea recursului, 16 decembrie 2002, recurenții prin avocat au depus la dosar sentința civilă nr. 826 din 6 iunie 2002 pronunțată în dosarul nr.1309/2002 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, prin care s-a declarat dispariția la 26 octombrie 1993 a numitului G.M., sentință încă nedefinitivă.

Curtea de apel, din oficiu, a pus în discuție o eventuală suspendare a cauzei până la rămânerea definitivă a hotărârii depuse. Recurenții, prin reprezentant, au fost de acord cu suspendarea cauzei în raport de dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., iar intimata-pârâtă V.C. s-a opus luării acestei măsuri. Prin încheierea din 16 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a V – a civilă, a dispus suspendarea judecării recursului conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ. Intimata-pârâtă a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare a judecării recursului, cerând casarea ei și a se dispune continuarea judecății.

În motivarea recursului, pârâta arată că suspendarea s-a dispus fără ca părțile să fi solicitat aceasta în instanța de recurs, întâmpinarea depusă de ea a fost considerată de instanță ca reprezentând concluzii scrise, nu întâmpinare și instanța nu a cerut reclamanților să facă dovada că sentința civilă nr. 829 din 6 iunie 2002, care a constituit temeiul suspendării, este definitivă. Recursul declarat de pârâtă este fondat. Potrivit prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata în cazul în care dezlegarea pricinii atârnă, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. În art. 244 alin. (2) C. proc. civ.

se prevede că suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă. Suspendarea judecării nu a fost cerută de părți în faza de recurs, dar anterior, în apel, intimații-reclamanți au formulat o cerere în acest sens, ea rămânând nesoluționată. Nesolicitarea de către părți a suspendării nu împiedica însă instanța de recurs să pună din oficiu în discuția părților această problemă și să dispună suspendarea, chiar dacă amândouă părțile s-ar fi opus. Cu privire la înrâurirea pe care sentința de declarare a dispariției, care a servit ca temei pentru a cere și obține suspendarea judecării, ar putea să o aibă asupra cauzei se apreciază că ea nu afectează rezolvarea pricinii întrucât, conform art.19 din Decretul nr. 31/1954 persoana dispărută este socotită a fi în viață dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă.

Așadar, definitivă sau nu, sentința de declarare a dispariției produce același efect asupra soluționării pricinii, prezumându-l în viață pe dispărut, iar față de prevederile art. 244 alin. (2) C. proc. civ., mai sus menționat, suspendarea poate dăinui până când hotărârea ce a determinat suspendarea a devenit irevocabilă, iar înscrisurile depuse în recurs dovedesc caracterul irevocabil al sentinței, conform art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Cu această motivare, care face inutilă cercetarea celorlalte motive invocate, recursul se va admite, se va casa încheierea recurată și se va trimite cauza la Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, pentru continuarea judecății. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta V.C. împotriva încheierii din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță, pentru continuarea judecății. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2003.