ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5331/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 13928 din 20 septembrie

1999, Judecătoria sectorului 1 București, respingând excepția de necompetență

teritorială și admițând excepția de necompetență materială, a declinat în

favoarea Tribunalului București competența soluționării procesului, în raport

cu criteriul valoric al obiectului cauzei.

Instanța de fond a fost sesizată prin acțiunea

introductivă cu partaj succesoral asupra unui imobil din Buzău, la cererea

reclamantului G.M., în contradictoriu cu pârâții S.D.C., S.A.E., S.R.A.,

G.T.O., R.M. și G.I.

Prin sentința civilă nr. 1811 din 14 martie

1996, Judecătoria Buzău a declinat competența de soluționare în favoarea

Judecătoriei sectorului 5 București, iar prin sentința civilă nr. 5728/1996,

Judecătoria sectorului 5 București a declinat competența de soluționare a

pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, unde s-a format

dosarul nr. 18524/1996, iar cea venită prin declinare de la Judecătoria Buzău,

în care figurează ca reclamanți S.A.E. și S.R.A., iar ca pârâți R.M., G.A.M.

(moștenitoarea defunctului G.T.O. – decedat pe parcursul judecății), S.D.C. și

G.V. (moștenitoarea defunctului G.M. – decedat pe parcursul judecății), a

format dosarul nr. 7715/1997.

La data de 23 martie 1998 s-au conexat cele două

dosare sub nr. 7715/1997.

Împotriva sentinței civile nr. 13928 din 20

septembrie 1999, a declarat apel reclamanta G.V., iar prin decizia civilă nr.

132/A din 17 ianuarie 2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de

contencios administrativ,  s-a luat act de renunțarea acesteia la judecata

apelului.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs

pârâții S.E.A., S.R.A., S.D.C., G.I. și G.A.M., dar și-au retras recursul, fapt

statuat prin decizia civilă nr. 2528 din 5 septembrie 2000 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă.

Investit cu judecarea cauzei în fond, Tribunalul

București, secția  a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr. 280 din 23 aprilie 2001, a respins acțiunea formulată de reclamanta

G.V. ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că, în cauză, nu s-a depus

nici un titlu de proprietate cu privire la bunurile despre care se susține că

ar compune masa succesorală și că părțile nu au dovedit existența stării de

indiviziune ca modalitate a dreptului de proprietate.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta G.V. a

declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 647 din

19 decembrie 2001 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Instanța de apel a constatat corecta reținere,

de către tribunal, a faptului că nici una din părțile implicate în proces nu a

depus titlul de proprietate pentru bunurile enunțate ca făcând parte din masa

succesorală, certificatele de moștenitor sau procesele verbale eliberate de

Administrația financiară neputând constitui titluri de proprietate.

Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta

G.V. a formulat recurs, invocând, în baza art. 129 C. proc. civ., lipsa rolului

activ al instanțelor care nu i-au dat suficiente indicații și lămuriri în

privința actelor pe care trebuie să le depună, respingându-i cu multă ușurință

cererea de chemare în judecată.

Aceasta a mai arătat că a solicitat Arhivelor

Statului să-i elibereze o copie a titlului de proprietate, iar această

instituție, fără a-i preciza că nu ar deține actul, i-a eliberat o copie a

Matricolei nr. 2 a impozitului pe clădiri, înscris care reprezintă un început

de dovadă scrisă ce poate fi completat cu alte probe și care, oricum nu i-a

fost contestat de pârâți.

Recursul urmează a fi admis pentru

considerentele ce succed.

Prima acțiune de ieșire din indiviziune asupra

masei succesorale rămase de pe urma defunctei G.A. a fost promovată de către

reclamantul G.M. la data de 16 octombrie 1995, iar cealaltă acțiune pornită de

reclamanții S.A.E. și S.R.A. a fost înregistrată pe rolul instanței la 16 iulie

1996.

Ambele acțiuni, conexate ulterior sub nr. 7715/1997,

au fost promovate la o dată la care era în vigoare art. 657 C. proc. civ.,

respectiv anterior abrogării acestui text de lege prin O.U.G. nr. 138/2000 și

avea următorul conținut: „Împărțirea de succesiuni între mai multe persoane se

va face prin judecătorie dacă ele nu o pot face prin bună înțelegere”.

Trebuie precizat faptul că, în vechea

reglementare a Codului de procedură civilă, potrivit prevederilor art. 2 pct. 1

lit. b), tribunalele judecau în primă instanță, printre altele, procesele și cererile

privind drepturi și obligații rezultând din raporturile juridice civile al

căror obiect avea o valoare mai mare de 150.000.000 lei; din această prevedere

legală rezulta că, în primă instanță, competența tribunalelor era dată de

criteriul valoric.

Competența instanțelor judecătorești după

materie, reglementată de Cartea I, Titlul I din Codul de  procedură  civilă,

atât în vechea, ca, de altfel, și în actuala reglementare, reprezintă sediul

materiei și este legea generală aplicabilă instanțelor în ceea ce privește

competența materială.

Dar, de la această normă generală existau în

vechea reglementare unele derogări, prin care competența materială era dată de

lege, în cazul anumitor acțiuni și cereri, altor instanțe decât celor care, în

mod normal judecau astfel de cereri.

O atare derogare, în care competența materială

revenea judecătoriei în primă instanță era cea prevăzută în art. 657 C. proc.

civ., care a fost menținută și după modificarea Codului de procedură civilă

prin Legea nr. 59 din 23 iulie 1993.

În concluzie, competența judecării

în fond a prezentului litigiu aparține judecătoriei.

Față de cele ce preced, recursul urmează a fi

admis, se vor casa decizia atacată, sentința nr. 280/2001 a Tribunalului

București, pronunțată pe fondul cauzei și sentința nr. 13928/1999 a

Judecătoriei sectorul 1 București, prin care s-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, iar cauza va fi

trimisă Judecătoriei sector 1 București pentru soluționarea pe fond a

pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta G.V. împotriva deciziei nr. 647 din 19 decembrie 2001 a Curții de

Apel București, secția   a IV-a civilă.

Casează decizia atacată, precum și sentința

civilă nr. 280 din 23 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a

civilă și de contencios administrativ, și sentința civilă nr. 13928 din 20

septembrie 1999 a Judecătoriei sector 1 București și trimite cauza la această

din urmă instanță pentru soluționarea pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2003.