ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8576/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8576/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16 mai 1994

pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta M. (S.) M. a chemat în

judecată pe pârâta SC C.H. SA și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe

care o va pronunța, să constate că în capitalul social al pârâtei s-a inclus,

fără bază legală, imobilul format din teren în suprafață de 1.265,60 mp. și

construcțiile situate în Municipiul Constanța, B-dul. Regele Ferdinand, să dispună

modificarea contractului de societate și a tuturor evidențelor societății în sensul

înlăturării acestei erori și să oblige pârâta să-i restituie reclamantei întregul

imobil care îi aparține prin moștenire.

Au fost invocate ca

temei de drept dispozițiile art. 15 C. proc. civ, art. 111 C. proc. civ, art. 480

C. civ. și Legea nr. 31/1990.

Ulterior, la data de

10 octombrie 1994, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând ieșirea din

indiviziune cu numita Ș.L.V. (introdusă în cauză), prin atribuirea imobilului

către reclamantă, cu dezdăunarea corespunzătoare a pârâtei.

Numita Ș.A.S. a formulat

la data de 3 noiembrie 1994 cerere de intervenție în interes propriu și în

interesul reclamantei, solicitând admiterea acțiunii principale și constatarea

faptului că intervenienta, împreună cu pârâta Ș.L.V. sunt unicele moștenitoare ale

defunctei G.A.

Pe parcursul soluționării

cauzei, la data de 09 august 1995, pârâta Ș.L.V. a decedat, unica sa

moștenitoare fiind intervenienta Ș.A.S., așa cum rezultă din certificatul de

moștenitor din 15 septembrie 1995, depus la dosar.

Prin sentința civilă nr.

12077 din 16 noiembrie 1995, Judecătoria sectorului 1 București a admis cererea

precizată, formulată de reclamanta M. (S.) M. și cererea de intervenție, a

constatat că SC C.H. SA a inclus fără bază legală în capitalul social terenul

în suprafață de 1265,60 m.p. situat în Municipiul Constanța, str. B-dul.

Ferdinand, a constatat că reclamanta și intervenientele Ș.A.S. și Ș.L.V. sunt

proprietarele imobilelor, în cote de 5/6 și respectiv 1/6.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că imobilul teren și clădirea veche ce în

prezent este H.C. din Constanța, B-dul. Ferdinand, au fost proprietatea

fraților E. și A.G., iar în evidențele Primăriei Constanța și ale

Administrației Financiare nu există un document care să ateste trecerea legală în

proprietatea statului a acestor imobile.

Din relațiile puse la

dispoziția instanței de Primăria Constanța, rezultă că imobilele în litigiu au

fost rechiziționate în anul 1945 și, ulterior, puse la dispoziția

Comandamentului Sovietic, dar rechiziția nu este o formă legală de dobândire a

dreptului de proprietate de către stat, ci o formă abuzivă de deposedare,

caracteristică regimului trecut.

Rezultă că trecerea

imobilelor în capitalul social al intimatei s-a făcut fără nici o bază legală,

niciodată, din punct de vedere juridic, statul nefiind proprietar al acestora.

Față de actele de

stare civilă aflate la dosar, instanța a constatat că reclamanta este

moștenitoarea bunurilor în cotă de 5/6, iar intervenientele în cotă de 1/6.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâta SC C.H. SA București, iar prin decizia civilă nr.

1295 din 21 iunie 1996, Tribunalul Municipiului București, secția a IV-a civilă,

a respins ca nefondat apelul, reținând că reclamanta M. (S.) M. a formulat o

acțiune în constatare provocatorie, iar instanța de fond s-a pronunțat în

limitele investirii sale, constatând că SC C.H. SA București a inclus fără bază

legală imobilul în litigiu în capitalul social, precum și calitatea de

proprietar a reclamantei și intervenientelor, în cote de 5/6 și respectiv 1/6.

Instanța a reținut că

rechiziția nu poate constitui un mod legal de dobândire a dreptului de

proprietate.

În speță, nu poate

opera prescripția achizitivă, conform art. 1890 C. civ., întrucât posesia

statului s-a fondat pe violență, iar aceasta nu poate duce la dobândirea proprietății.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC C.H. SA. Învestită cu soluționarea

recursului, la termenul de judecată din data de 06 noiembrie 1996, Curtea de

Apel București, secția a IV - a civilă, din oficiu, a invocat excepția necompetenței

teritoriale a instanțelor din București pentru soluționarea cauzei.

Prin decizia civilă nr.

1607 din 18 decembrie 1996, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

admis recursul declarat de pârâta SC C.H. SA, a casat decizia civilă nr. 1295

din 21 iunie 1996 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și

sentința civilă nr. 12077 din 16 noiembrie 1995 a Judecătoriei Sectorului 1

București și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Constanța.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța a reținut că, prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta a invocat drept temei juridic al acțiunii atât dispozițiile art. 111

C. proc. civ cât și cele ale art. 480 C. civ. și a solicitat obligarea

recurentei - pârâte să-i restituie întregul imobil.

Acțiunea în

revendicare constituie o cerere privitoare la bunuri nemișcătoare și se poate

introduce, potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. civ., numai la instanța în

circumscripția căreia se află bunul.

Capătul de cerere din

acțiune privind eronata includere a imobilului în litigiu în capitalul social

al SC C.H. SA are caracter accesoriu acțiunii în revendicare, judecătoria în

circumscripția căreia se află bunul imobil revendicat fiind competentă să

soluționeze și această cerere.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 2471/1997.

Prin încheierea nr. 1246

din 04 aprilie 1997, Curtea Supremă de Justiție a dispus strămutarea judecării

dosarului de la Judecătoria Constanța la Judecătoria Buzău.

În consecință, prin

încheierea din 10 aprilie 1997, Judecătoria Constanța a dispus scoaterea

dosarului de pe rol și trimiterea la Judecătoria Buzău.

Cauza a fost

înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 4599/R/1997.

Prin sentința civilă nr.

5132 din 19 iunie 1997, Judecătoria Buzău a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Pe parcursul

soluționării cauzei, la termenul de judecată din data de 3 noiembrie 1997,

reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat restituirea în

natură a terenului ce urmează să-i fie predat liber de orice construcție rămasă

în urma demolării ilegale a hotelului și obligarea pârâtei SC C.H. SA la plata

integrală a contravalorii hotelului.

La același termen de

judecată, SC C.H. SA a formulat cerere de chemare în garanție a Fondului

Proprietății de Stat București, pentru ca, în cazul în care va fi admisă

cererea reclamantei, chemata în garanție să fie obligată să o despăgubească

pentru suma la care ar fi obligată față de reclamantă ori pentru valoarea

bunurilor de care ar fi evinsă, după caz, precum și la plata cheltuielilor de

judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea cererii,

s-a arătat că la data de 27 iulie 1995, între A.C. a salariaților din SC C.H.

SA și Fondul Proprietății de Stat, în baza Legilor nr. 58/1991 și nr. 77/1994,

s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, prin care A.C. a

cumpărat pentru și în numele membrilor săi, 343.162 acțiuni pe care Fondul

Proprietății de Stat le deținea la SC C.H. SA, în valoare nominală totală de

8.579.050.000 lei, pentru care s-a convenit prețul de 10.710.000.000 lei.

Toate aporturile

Fondului Proprietății de Stat la capitalul social, reprezentate de acțiunile ce

au fost transmise prin contractul menționat, au fost aporturi în natură,

constând din terenuri, construcții și bunuri de inventar, care s-au aflat în

proprietatea statului la momentul când, în baza Legii nr. 15/1990, s-a

constituit SC C.H. SA, prin H.G. nr. 1041 din 25 septembrie 1991.

Între bunurile

reprezentând partea din capitalul social deținută de Fondul Proprietății de

Stat s-au aflat și imobilele ce fac obiectul acțiunii reclamantei, respectiv H.C.

din Constanța și terenul aferent acestuia în suprafață de 1265,60 m.p.

Prin art. 6.3 din

contract, vânzătorul a atestat că deține în proprietate principalele clădiri

prevăzute în anexa acestuia, asumându-și față de cumpărător răspunderea pentru

liniștita posesie a acestora, conform art. 1336 C. civ.

Instanța a dispus

introducerea în cauză a Fondului Proprietății de Stat în calitate de chemat în

garanție. Prin întâmpinare, chematul în garanție a invocat excepția lipsei

calității procesuale active a SC C.H. SA, care nu este parte în contractul de

vânzare-cumpărare din 14 iulie 1997 încheiat între Fondul Proprietății de Stat

în calitate de vânzător și A.C. în calitate de cumpărător, obiectul

contractului fiind vânzarea-cumpărarea pachetului de acțiuni de 33,25% din

valoarea capitalului social al SC C.H. SA.

La data de 8

decembrie 1997 au formulat cerere de intervenție în interes propriu numiții P.C.T.

și P.G.C.N., solicitând instanței să constate că ei sunt moștenitorii legali ai

defunctului G.E.A., fostul proprietar al H.C. și al terenului aferent, să

respingă acțiunea reclamantei M. (S.) M. care nu are vocație succesorală cu

privire la aceste imobile, să admită cererea lor în revendicarea celor două

imobile ce au aparținut autorului lor și să anuleze certificatul de moștenitor din

10 martie 1989.

Prin sentința civilă nr.

143 din 15 iunie 1998, Tribunalul Buzău a respins acțiunea principală formulată

de reclamanta M. (S.) M. cât și cererile de chemare în garanție și de

intervenție.

Instanța a reținut că

autorul reclamantei, G.E.A., a fost condamnat prin sentința penală nr. 779 din 26

mai 1949 a Tribunalului Militar București, secția a I-a, la 15 ani închisoare

pentru crimă de înaltă trădare și la confiscarea averii, averea incluzând și

imobilul H.C. Constanța și terenul aferent, care a fost preluat efectiv de

stat. Cât privește cota de 17% a autorului intervenientelor Ș.A.S. și Ș.L.V.,

acestea se afla în stare de indiviziune cu statul, putând urma calea ieșirii

din indiviziune.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamanta M. (S.) M. și intervenienții P.C.T. și P.G.C.N.,

apelurile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel Ploiești.

Prin întâmpinarea

formulată, intimatul, chemat în garanție Fondul Proprietății de Stat a invocat

excepția lipsei calității sale procesual pasive, arătând că nu este proprietarul

bunurilor revendicate în cauză. A invocat, totodată, și excepția lipsei

calității procesual active a pârâtei SC C.H. SA în formularea cererii de

chemare în garanție, cu motivarea că pârâta nu este parte în contractul de

vânzare - cumpărare de acțiuni din 24 iulie 1995, încheiat între Fondul

Proprietății de Stat și A.C. și care constituie temeiul cererii de chemare în

garanție formulată.

La data de 16

februarie 1999, A.C. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul

pârâtei SC C.H. SA, prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție

formulată de pârâtă împotriva Fondului Proprietății de Stat. Cererea de

intervenție accesorie a fost admisă în principiu de instanță prin încheierea de

la termenul de judecată din data de 10 mai 1999.

La data de 06 aprilie

1999, numita A.I.M. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei

SC C.H. SA, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanta M.

(S.) M., cu motivarea că are calitatea de comoștenitor legal al defunctului G.E.A.

Cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu de instanță prin încheierea

de la termenul de judecată din data de 10 mai 1999.

Prin decizia civilă nr.

62 din 20 martie 2009, Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată

excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată de pârâta SC C.H.

SA și de intervenienta A.C.

A respins ca

neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția

inadmisibilității apelului, excepții invocate de intervenienta A.I.M.

A respins, ca fiind

lipsită de interes, cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC

C.H. SA, formulată de intervenienta A.I.M.

A luat act că, prin

declarația autentificată din 4 aprilie 2006, intervenientele B.M., moștenitoarea

intervenientului defunct P.C.T., P.C. și P.D.R., moștenitoarele lui P.G.C.N.,

au renunțat la orice fel de drept legat de succesiunea defunctului G.E.A.,

considerând inoportună continuarea acțiunilor judecătorești promovate și

continuate de autorii lor, P.C.T. și P.G.C.N.

A admis apelul

declarat de reclamanta M. (S.) M. împotriva sentinței civile nr. 143 din 15

iunie 1998 pronunțată de Tribunalul Buzău, a schimbat în tot sentința apelată și,

pe fond, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta M. (S.) M. și

cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei, formulată

de intervenienta Ș.A.S.

A obligat pârâta SC

C.H. SA să restituie reclamantei și intervenientei terenul în suprafață de 788,847 m.p., amplasat în intravilanul Municipiului Constanța, B-dul. Ferdinand, și poziționat pe „Planul

de situație Anexa 5” în raportul de expertiză topo P.D., teren aflat pe

conturul punctelor 1, 2, 18, 12, 13, 14, 15, 17 - 1.

A obligat pârâta SC

C.H. SA să plătească reclamantei M. (S.) M. și intervenientei Ș.A.S. suma de

11.138.275 lei reprezentând valoarea de circulație a clădirii H.C. demolată,

care s-a aflat pe terenul în suprafață de 788, 847 m.p., conform raportului de expertiză întocmit de expert tehnic M.I..

A obligat pârâta SC

C.H. SA să plătească reclamantei M. (S.) M. cheltuieli de judecată, în sumă

totală de 8.700 lei.

A respins ca

neîntemeiate excepția lipsei calității sale procesuale pasive invocată de

chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și

excepția lipsei calității procesuale active a SC C.H. SA în formularea cererii

de chemare în garanție, invocată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

A admis cererea de

intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA formulată de

intervenienta A.C., în cadrul cererii de chemare în garanție a Autorității

pentru Valorificarea Activelor Statului.

A admis cererea de

chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, succesor

legal al Fondului Proprietății de Stat, formulată de pârâta SC C.H. SA și de

intervenienta accesorie A.C.

A obligat chemata în

garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să despăgubească pe

pârâta SC C.H. SA și pe intervenienta A.C. cu sumele de 11.138.271 lei

reprezentând valoarea de circulație a clădirii demolate – H.C. din Municipiul

Constanța - și 12.200 lei cheltuieli de judecată ocazionate de pârâtă și

intervenientă pe tot parcursul procesului.

Împotriva deciziei nr.

62 din 20 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești au declarat recurs SC C.H. SA,

reclamanta M. (S.) M., Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, și A.C.

Prin decizia nr. 9787

din 02 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

declarate de SC C.H. SA, M. (S.) M., A.C. și Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, reținând următoarele considerente:

În speța supusă

judecății, cererea de chemare în garanție formulată de SC C.H. SA și de A.C.

vizează obligarea chematei în garanție la plata sumelor reprezentând valoarea

construcției demolate și valoarea terenului, bunuri de care a fost evinsă.

Instanța de judecată

a admis în parte cererea de chemare în garanție, obligând Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului la plata de despăgubiri doar pe capătul de

cerere privind valoarea de circulație a imobilului clădire, nu și pe capătul de

cerere privind valoarea terenului.

Sub acest aspect

susținerile recurenților SC C.H. SA și Asociației Contirom sunt fondate, fiind

incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a reținut ca fiind

fondate și criticile formulate de recurenta - reclamantă sub aspectul

incidenței motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au

determinat soluția pronunțată de instanță în ceea ce privește cererea de

chemare în garanție și nici cele pentru care s-au înlăturat susținerile

reclamantei privind probele administrate, și anume expertizele efectuate în

cauză.

Rejudecând cauza, prin

decizia civila nr. 263 din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a respins

excepția inadmisibilității acțiunii raportat la dispozițiile Legii 10/2001

invocată de intimații Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

București și A.I.M.

A respins excepția

inadmisibilității acțiunii raportat la dispozițiile art. 5 din Legea 221/2009

invocată de pârâta SC C.H. SA.

A respins cererea de

chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice

formulată de pârâta SC C.H. SA.

A respins ca

nefondată cererea de suspendare a judecății apelului formulată de pârâta SC

C.H. SA și intervenienta A.C..

A respins ca

neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, invocată

de intervenienta A.I.M.

A respins ca

neîntemeiată excepția inadmisibilității apelului invocată de intervenienta A.I.M.

A respins ca lipsită

de interes cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA

formulată de intervenienta A.I.M.

A luat act că prin

declarația autentificată sub nr. 1026 din 4 aprilie 2006, intervenientele B.M.,

moștenitoarea intervenientului defunct P.C.T., P.C. și P.D.R., moștenitoarele

intervenientului defunct P.G.C.N., au renunțat la orice fel de drept legat de

succesiunea defunctului G.E.A., considerând inoportună continuarea acțiunilor

judecătorești promovate și continuate de autorii lor, P.C.T. și P.G.C.N.

A admis apelul

declarat de reclamanta M. (S.) M. împotriva sentinței civile nr. 143 din 15

iunie 1998 pronunțată de Tribunalul Buzău, a schimbat în tot sentința apelată

și, pe fond, a admis acțiunea precizată formulată de reclamantă și cererea de

intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei formulată de

intervenienta Ș.A.S..

A obligat pârâta SC

C.H. SA să restituie reclamantei și intervenientei terenul în suprafață de 788,847 m.p. stabilită conform calculelor, amplasat în intravilanul Municipiului Constanța, B-dul Ferdinand,

și poziționat pe planul de situație - anexa 5 din raportul de expertiză topo P.D.,

teren definit pe conturul punctelor 1, 2, 18, 12, 13, 14, 15, 17-1.

A obligat pârâta SC

C.H. SA să plătească reclamantei și intervenientei Ș.A.S. suma de 11.138.275

lei reprezentând valoarea de circulație a clădirii H.C., demolată, care s-a

aflat pe terenul de 788,847 mp., conform raportului de expertiză întocmit de

expert tehnic M.I.

A obligat pârâta SC

C.H. SA să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă totală de 8.700

lei.

A respins ca

neîntemeiată excepția lipsei calității sale procesuale pasive invocată de

chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

A respins ca

neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active a pârâtei SC C.H. SA în

formularea cererii de chemare în garanție, invocată de pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului.

A admis cererea de

intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA, formulată de

intervenienta A.C. în cadrul cererii de chemare în garanție a Autorității

pentru Valorificarea Activelor Statului.

A admis cererea de

chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului,

formulată de pârâta SC C.H. SA și de intervenienta accesorie A.C.

A obligat chemata în

garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să despăgubească pe

pârâta SC C.H. SA și pe intervenienta A.C. cu următoarele sume: 11.138.275 lei

reprezentând valoarea de circulație a clădirii demolate - H.C., 2.209.200 lei

reprezentând valoarea de circulație a terenului în suprafață de 788,847 m.p., calculată conform raportului de expertiză topo P.D. și 12.200 lei reprezentând

cheltuieli de judecată ocazionate de pârâtă și intervenientă înainte de casare.

A respins cererea

apelantei reclamante privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de

judecată ocazionate de rejudecarea cauzei după casare ca nedovedită.

A admis cererea

intimatei pârâte SC C.H. SA și a dispus obligarea intimatei chemate în garanție

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata către intimata

pârâtă SC C.H. SA a 500 lei cheltuieli de judecată ocazionate de rejudecarea

cauzei după casare.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

La termenul de

judecată din data de 23 septembrie 2010, intimata pârâtă SC C.H. SA și intimata

intervenientă A.C. au formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009, solicitând obligarea Statului Român la

plata despăgubirilor la care ar putea fi îndreptățită apelanta-reclamantă M.

(S.) M.

Curtea de Apel a considerat

cererea de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice ca fiind o cerere nouă și a apreciat-o ca inadmisibilă în această fază

procesuală, față de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., respingând-o

ca atare.

Excepția

inadmisibilității acțiunii în revendicare formulată după apariția Legii nr. 221/2009,

invocată de intimata-pârâtă SC C.H. SA a fost respinsă cu motivarea că acțiunea

reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., legea civilă în

vigoare la momentul sesizării instanței, fiind imposibil ca aceasta să se

raporteze la acte normative edictate ulterior.

Excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei, raportată la art. 6 alin. (2) din

Legea nr. 213/1998, invocată de intervenienta A.I.M. a fost respinsă de

instanța de apel în raport de conținutul testamentul autentificat din 24

decembrie 1983 de fostul Notariat de Stat al Sectorului 2 București, certificatul

de moștenitor din 10 martie 1989 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 3 București

și sentința civilă din 26 noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București,

rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 282/ A din 12 iunie 2002 pronunțată

de Curtea de Apel București și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1369 din 18

iunie 2006 a Curții de Apel București.

Excepția

inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de intimata A.I.M., precum și de

intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin raportare la

prevederile Legii 10/2001, a fost respinsă pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 46 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 instituie o posibilitate de opțiune liberă pentru cei

ce au formulat anterior apariției Legii nr. 10/2001 acțiuni în justiție, fiind

greșit să se considere că textul ar institui o obligație generală în sensul

suspendării acțiunilor în curs, ori renunțării la judecata acestora.

Reclamanta a optat

pentru acțiunea în revendicare și a preferat continuarea judecării acestei

acțiuni formulată pe calea dreptului comun.

În plus, dezlegarea

dată prin decizia nr. 62 din 20 martie 2009 de Curtea de Apel Ploiești asupra

acestei excepții a intrat în puterea lucrului judecat, fapt ce reiese din

considerentele deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de prevederile art.

48 alin. (2) C. proc. civ., s-a apreciat ca neîntemeiată și susținerea că

apelul este inadmisibil pentru faptul că Ș.A.S. nu a promovat la rândul său apel,

în cauză existând o coparticipare procesuală activă.Cererea de intervenție

accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA, formulată de intervenienta A.I.M., a

fost respinsă, instanța reținând că intervenienta nu justifică un interes

propriu și legitim întrucât nu are calitatea de moștenitor al defuncților G.E.A.

și G.A.

Cu privire la cererea

de intervenție în nume propriu formulată de către P.C.T., decedat pe parcursul

procesului, moștenitoare fiind B.M., și P.G.C.N., decedat pe parcursul

procesului, moștenitoare fiind P.C. și P.D.R., instanța a luat act că prin declarația

autentificată din 04 aprilie 2006 de Societatea Civilă „M.” - Birou Notarial,

intervenientele B.M., P.C. și P.D.R. au renunțat la orice fel de drept legat de

succesiunea defunctului G.E.A. decedat la data de 24 noiembrie 1998,

considerând inoportună continuarea acțiunilor judecătorești promovate de

autorii lor, respectiv P.C.T. și P.G.C.N.

În ceea ce privește

calitatea procesuală activă a reclamantei și intervenientei Ș.A.S., instanța de

apel a reținut următoarele:

În promovarea

prezentei acțiuni în revendicare și despăgubiri, reclamanta M. (S.) M. are calitate

procesuală activă, fiind succesoarea în drepturi a defunctului G.E.A., decedat

la data de 24 noiembrie 1988, coproprietar al imobilului din litigiu, în baza

testamentului autentificat din 24 decembrie 1983 de fostul Notariat de Stat al

Sectorului 2 București și a certificatului de moștenitor din 10 martie 1989

emis de Notariatul de Stat al Sectorului 3 București.

Calitatea de

moștenitor a reclamantei a fost confirmată prin sentința civilă nr. 1771 din 20

noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, prin care s-a respins ca

neîntemeiată acțiunea completată formulată de reclamanții P.G.C.N. și P.C.T.,

intervenienții din prezenta cauză, și cererea de intervenție în interes propriu

formulată de intervenienta A.I.M. împotriva pârâtei M. (S.) M., având ca obiect

constatarea nulității absolute a testamentului autentificat din 24 decembrie 1983,

a certificatului de moștenitor din 10 martie 1989 și constatarea calității lor

de moștenitori legali ai defunctului G.E.A.

Sentința nr. 1771 din

26 noiembrie 2001 a Tribunalului București a rămas definitivă prin decizia

civilă nr. 282/ A din 12 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București și

irevocabilă prin decizia civilă nr. 1369 din 18 iunie 2006 pronunțată de Curtea

de Apel București, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de A.I.M.

împotriva deciziei civile nr. 282/ A din 12 iunie 2002 pronunțată de Curtea de

Apel București, s-a admis recursul declarat de B.M., P.D.R. și P.C., s-a anulat

în parte sentința civilă nr. 1771/26 noiembrie 2001 a Tribunalului București și,

luându-se act de renunțarea reclamantelor la drept, conform art. 247 C. proc.

civ, s-a respins acțiunea.

Și intervenienta Ș.A.S.

are calitate procesuală activă, fiind coproprietară cu reclamanta, în calitate

de moștenitoare prin retransmitere, a defunctului G.A., conform certificatului

de moștenitor nr. X/1974, certificatului de moștenitor nr. Z/1990 și certificatului

de moștenitor din 15 septembrie 1995.

Pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului a invocat excepția lipsei calității

sale procesual pasive în cererea privind revendicarea imobilului, susținând că

această calitate revine, în temeiul Legii 10/2001 deținătoarei bunului,

respectiv SC C.H. SA.

Instanța de apel a

respins această excepție cu motivarea că excede cadrului procesual stabilit de

reclamantă și intervenientă, prezenta acțiune fiind promovată în temeiul

dispozițiilor dreptului comun și nu ale Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu

pârâta SC C.H. SA, de la care se solicită restituirea în natură și plata de

despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de stat.

În soluționarea fondului

litigiului sub aspectul cererii principale, instanța de apel a reținut următoarele:

Dovada dreptului de

proprietate al autorilor reclamantei și intervenientei asupra bunurilor în

litigiu:

Terenul, în suprafață

de 784,80 m.p., situat în Municipiul Constanța, B-dul. Ferdinand,, a fost donat

de G.N. fiilor săi, G.E.A. și G.A., prin actul de donație autentificat de

Tribunalul Constanța la data de 11 aprilie 1938 și trecut în Registrul de

transcripțiuni sub nr. 2761 din aceeași dată.

Pe acest teren s-a

construit de către frații E. și A.G. aripa veche a hotelului compusă din

subsol, parter și 5 etaje în care au fost amenajate 90 camere de hotel.

În registrul Camerei

de Comerț Constanța a fost înmatriculată sub nr. 4943/1938 firma individuală „G.H.R.”

Constanța, care a fost radiată la data de 30 decembrie 1943 și înregistrată sub

nr. 765 ca firmă colectivă „Frații E. și A.G.” - exploatare hotel, având

emblema „C.”.

Preluarea fără titlu a

imobilului de către stat:

În anul 1945, hotelul

a fost pus la dispoziția Comisiei Aliate de Control fiind rechiziționat, iar în

anul 1946 a fost pus la dispoziția Comandamentului Sovietic.

După retragerea

armatelor sovietice în anul 1948, imobilul nu a mai revenit proprietarilor de

drept, ci a fost predat în administrarea unei societăți hoteliere de stat, sub

numele „H.R.”, iar ulterior „H.C.”.

Decretul nr. 511/1955

nu poate fi considerat temei legal al preluării imobilului de către stat,

întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 1 din decret,

respectiv ca bunurile să fie rechiziționate până la data emiterii decretului,

în temeiul unor acte normative menționate în decret, pentru a se considera

intrate în proprietatea statului pe data rechiziționării lor.

În speță,

rechiziționarea nu s-a făcut în baza unui act normativ și, ca urmare, nu sunt

incidente dispozițiile Decretului nr. 511/1955, iar statul nu a devenit

proprietar.

Un alt motiv pentru

care acest decret nu constituie un titlu pentru trecerea imobilului în

proprietatea statului este și acela că decretul nu a fost publicat în Buletinul

Oficial al Republicii Populare Române, condiție obligatorie pentru orice act

normativ în vederea producerii de efecte juridice.

Prin sentința penală nr.

779 din 26 mai 1949 a Tribunalului Militar București, autorul reclamantei, G.E.A.,

a fost condamnat la 25 de ani închisoare pentru crimă de înaltă trădare și la

confiscarea averii, în care a fost inclusă și cota de 50% din imobilul în

litigiu.

Această măsură însă

nu a fost executată, neexistând nicio dovadă în acest sens.

În prezent, măsura

confiscării averii nu poate fi considerată drept titlu pentru preluarea

imobilului de către stat, deoarece Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a

pronunțat decizia penală nr. 3208 din 08 decembrie 1998 prin care a admis recursul

în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 779 din 26 mai 1949 a Tribunalului

Militar București, secția I, deciziei nr. 1334 din 24 mai 1950 a Curții

Militare de Casare și Justiție și, în baza art. II pct. 2 lit. a), raportat la art.

10 lit. d) C. pen., a achitat pe inculpatul G.E.A. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 191 C. pen. anterior și a înlăturat măsura confiscării

averii.

Ineficiența titlului

în baza căruia pârâta deține imobilul:

Prin H.G. nr. 1041

din 25 septembrie 1991 privind înființarea societăților comerciale pe acțiuni

în turism, a fost înființată SC C.H. SA. Acest act normativ constituie actul în

baza căruia H.C. din Constanța a fost inclus în patrimoniul societății.

H.G. nr. 1041/1990 a

fost dată în aplicarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților

economice de stat ca regii autonome și și societăți comerciale, care prevede în

art. 20 alin. (2) că „bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt

proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu acest titlu”.

Dar, dispozițiile art.

20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 nu pot constitui temeiul juridic al unui

drept de proprietate asupra imobilului în cauză, pentru că imobilul nefiind

trecut în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, nu intră în

categoria acelora care au puteau fi înglobate în patrimoniul societăților

comerciale nou create.

La data de 22

februarie 1994, Ministerul Turismului a emis în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G.

nr. 834/1991, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate al SC C.H. SA

asupra unei suprafețe de 1.265,60 m.p. în care se include și terenul în

suprafață de 784,80 m.p. din Constanța, B-dul Ferdinand,, proprietatea

autorilor reclamantei și ai intervenientei.

Certificatul de

atestarea dreptului de proprietate nu respectă însă prevederile H.G. nr. 834/1991

care erau aplicabile exclusiv terenurilor deținute de statul român în baza unui

titlu valabil.

În conformitate cu

legislația privind privatizarea societăților comerciale, în anul 1995, SC C.H.

SA a fost complet privatizată, salariații societății constituindu-se în A.C. și

cumpărând toate acțiunile deținute de stat și de Fondul Proprietății de Stat,

prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din 24 iulie 1995, în lista

anexă la contract fiind și imobilul din litigiu.

Întrucât măsura

confiscării averii autorului reclamantei și intervenientei, dispusă prin

sentința penală nr. 779 din 16 mai 1949 a Tribunalului Militar București, a

fost anulată prin decizia penală nr. 3208 din 08 decembrie 1998 de Curtea

Supremă de Justiție, a fost desființat retroactiv titlul executoriu care a stat

la baza preluării bunurilor și, pe cale de consecință, titlul pârâtei referitor

la imobilul din litigiu nu își mai produce efectele juridice.

Art. 404 C. proc. civ

prevede că în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau

însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării,

prin restabilirea situației anterioare acesteia. Bunurile asupra cărora s-a

făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit.

În speță, bunurile au

fost înstrăinate și, de aceea, reclamanta nu are la îndemână o acțiune pentru

întoarcerea executării, îndreptată împotriva Statului Român, ci prezenta

acțiune în revendicare, îndreptată împotriva societății pârâte, actualul

deținător.

În ceea ce privește

modalitatea de restituire a imobilului:

Potrivit raportului

de expertiză topo și schiței de plan întocmite de expert P.D., terenul în

suprafață de 783,80 m.p. se află amplasat în intravilanul Municipiului

Constanța, B-dul Ferdinand,, adică la fosta adresă poștală menționată în actul

de donație „Bulevardul Ferdinand”.

Expertul tehnic a

precizat că suprafața terenului conform calculelor este de 788,847 m.p. și a fost poziționat pe „Planul de situație Anexa 5”, definit pe conturul punctelor 1, 2,

18, 12, 13, 14, 15, 17-1.

Terenul este liber și

poate fi restituit în natură, sens în care instanța a obligat pârâta SC C.H. SA

să îl restituie reclamantei și intervenientei Ș.A.S. Cât privește construcția H.C.,

aceasta nu mai există în prezent, fiind demolată de pârâtă în anul 1996, în

timpul soluționării litigiului, în baza unei autorizații de demolare, care însă

a fost anulată prin decizia civilă nr. 539 din 4 septembrie 1997 pronunțată de

Curtea de Apel Brașov.

În aceste condiții, instanța

a obligat pârâta să le despăgubească pe reclamantă și pe intervenientă.

Pentru stabilirea

cuantumului despăgubirilor, în urma evaluării imobilului prin expertizele

tehnice în specialitatea construcții efectuate în cauză, instanța a înlăturat

raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic P.O. întrucât nu a

răspuns la toate obiectivele stabilite de instanță, existând și acordul

părților în acest sens, exprimat prin cererile pentru efectuarea unui alt

raport de expertiză cu aceleași obiective, dar de un alt expert.

A fost avut în vedere

raportul de expertiză întocmit de expert tehnic în specialitatea construcții

civile și industriale M.I., care a stabilit valoarea de circulație a corpului

vechi al H.C. Constanța astfel: la momentul rechiziționării 1 aprilie 1945 - 27.702.890

lei; la momentul privatizării iulie 1995 - 11.138.275 lei; la momentul

demolării octombrie 1996 - 7.311.278 lei și la momentul expertizei - 3.198.683

lei.

Reclamanta și

intervenienta au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 22.250.830 lei

fără TVA, reprezentând contravaloarea clădirii la data la care aceasta a intrat

în patrimoniul pârâtei prin privatizare, respectiv în cursul anului 1995,

stabilită de expert consilier D.L.

Reclamanta și

intervenienta au solicitat valoarea de piață a imobilului la data privatizării,

respectiv în anul 1995, întrucât aceasta reprezintă cea mai apropiată valoare ca

situare în timp față de momentul introducerii acțiunii, când este neîndoielnică

existența prejudiciului constând în atingerea adusă dreptului reclamantelor,

prin refuzul societății pârâte de a le restitui imobilul.

În vederea stabilirii

despăgubirilor la care urmează a fi obligată pârâta, instanța a apreciat că sunt

două aspectele care urmează a fi lămurite și anume: momentul din circuitul

civil al imobilului, în raport de care s-a stabilit valoarea de circulație și

cuantumul.

Referitor la momentul

în raport de care se stabilește valoarea de circulație a imobilului, fiind

vorba de un imobil preluat abuziv de stat, data producerii prejudiciului poate

fi deopotrivă momentul rechiziționării - 1 aprilie 1945, momentul privatizării

societății - iulie 1995 și momentul demolării - octombrie 1996.

Reclamanta și

intervenienta însă au ales ca moment al producerii prejudiciului, momentul

promovării acțiunii, determinată de refuzul pârâtei de a le restitui imobilul.

Cel mai apropiat

moment în timp față de data introducerii acțiunii - 16 mai 1994 este momentul

privatizării societății pârâte - iulie 1995.

Referitor la

cuantumul despăgubirilor egale cu valoarea de circulație a clădirii vechi a H.C.,

stabilită la momentul privatizării societății pârâte - iulie 1995, instanța a

omologat raportul de expertiză întocmit de expert tehnic M.I., care a stabilit

valoarea la suma de 11.138.275 lei, sumă la care urmează a fi obligată pârâta, pentru

următoarele argumente: este raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat

de instanță prin tragere la sorți și nu de consilierul - parte, pentru

culegerea tuturor datelor și informațiilor legate de corpul vechi al H.C. din

Constanța, expertul a avut în vedere actele și documentele existente la dosar,

printre care și raportul de expertiză întocmit de expert T.E. în Dosarul nr. 15070/1996

al Judecătoriei Sectorului 1 București și de expert P.C. în Dosarul nr. 6609/1994

al Judecătoriei Sectorului 1 București, a avut în vedere coeficienții de

corecție pozitivi și negativi și indicii de actualizare stabiliți de Institutul

de Cercetări în Construcții și Economia Construcțiilor și aplicați de

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, iar în ceea ce

privește temeiul reactualizării contravalorii bunului, a avut în vedere, pe

lângă Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și

Metodologiile specifice de evaluarea clădirilor și construcțiilor speciale,

legislația în vigoare, indicele de inflație, datele prezentate de Comisia

Națională pentru Statistică, cursul de schimb leu - dolari S.U.A., informațiile

directe de la institute de proiectare antreprize de construcții și furnizori de

materiale.

Cu privire la cererea

de chemare în garanție a Fondului Proprietății de Stat, în prezent Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului, formulată de pârâta SC C.H. SA.,

instanța de apel a reținut următoarele:

La data de 31

octombrie 1997, pârâta SC C.H. SA a formulat cerere de chemare în garanție a

Fondului Proprietății de Stat solicitând ca, în cazul în care va fi admisă

cererea reclamantei și a intervenientei, chemata în garanție să fie obligată să

despăgubească pe pârâtă pentru suma la care ar fi obligată față de reclamantă

și intervenientă ori pentru valoarea bunurilor de care ar fi evinsă, precum și

la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Excepția lipsei

calității procesuale active a pârâtei SC C.H. SA în formularea cererii de

chemare în garanție, invocată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, a fost respinsă de instanța de apel ca neîntemeiată, reținându-se că A.C.

a salariaților din SC C.H. SA, parte în contractul de vânzare-cumpărare de

acțiuni din 24 iulie 1995 încheiat cu Fondul Proprietății de Stat, a formulat cerere

de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA prin care a solicitat

ca, în cazul în care va fi admisă acțiunea în revendicare și despăgubiri față

de pârâtă, să fie admisă și cererea de chemare în garanție a Fondului

Proprietății de Stat formulată de pârâta SC C.H. SA.

S-a apreciat că cererea

de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA, formulată de

intervenienta A.C. în cadrul cererii de chemare în garanție a Autorității

pentru Valorificarea Activelor Statului, este întemeiată întrucât contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni din 24 iulie 1995 ce s-a încheiat între Fondul

Proprietății de Stat în calitate de vânzător și A.C. în calitate de cumpărător,

având ca obiect un număr de 343.162 de acțiuni reprezentând 33,25% din

capitalul social al SC C.H. SA, constituie temeiul cererii de chemare în

garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului formulată de

pârâta SC C.H. SA, cerere însușită de intervenienta accesorie A.C.

Analizând pe fond

cererea formulată de pârâta SC C.H. SA și de intervenienta accesorie A.C. de

chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului., instanța

de apel a apreciat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

La data constituirii sale

prin H.G. nr. 1041/1990, SC C.H. SA a fost o societate cu capital integral de

stat, iar H.C. din Constanța constituia aport în natură al statului la

capitalul social al societății.

Prin contractul de

vânzare - cumpărare de acțiuni din 24 iulie 1995, Fondul Proprietății de Stat a

vândut cumpărătorului A.C. un număr de 343.162 de acțiuni reprezentând 33,25%

din capitalul social al SC C.H. SA. În art. 6.3 din contract s-a prevăzut că: „vânzătorul

atestă că societatea deține în proprietate principalele clădiri prevăzute în

anexa la prezentul contract și răspunde față de cumpărător pentru liniștita

posesie a acestora, conform art. 1336 din C. civ.”.

Printre bunurile

cuprinse în lista anexă la contract se află și terenul în suprafață de 1.265,6 m.p. din Constanța (în care este inclus terenul din litigiu) și clădirea H.C. din Constanța.

Pârâta SC C.H. SA

și-a exercitat dreptul reglementat de art. 60 C. proc. civ. potrivit căruia

partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să

se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții în garanție sau în

despăgubire.

Temeiul cererii de

chemare în garanție îl reprezintă prevederile art. 6.3 din contractul de

vânzare - cumpărare de acțiuni din 24 iulie 1995 și prevederile art. 1336, art.

1337 și art. 1341 C. civ. În consecință, instituția implicată în procesul de

privatizare în calitate de reprezentantă a statului este obligată să acopere

prejudiciul creat societății pârâte privatizate ca urmare a micșorării

patrimoniului acesteia prin plata valorii de circulație a clădirii demolate

către reclamantă și intervenientă, imobilul fiind preluat abuziv de stat de la

autorii acestora.

Prin urmare, instanța

a obligat chemata în garanție să despăgubească pe pârâta SC C.H. SA și pe intervenienta

accesorie A.C. cu suma de 11.138.275 lei reprezentând valoarea de circulație a

imobilului demolat H.C. ce va trebui achitată de pârâtă și intervenienta

accesorie către reclamanta M.S.M. și intervenienta Ș.A.S., precum și cu suma de

2.209.200 lei reprezentând valoarea de circulație a terenului în suprafață de 788,847 m.p., calculată conform raportului de expertiză topo P.D.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanta M. (S.) M.,

pârâta SC C.H. SA București și chemata în garanție Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului.

A. Prin recursul

formulat, reclamanta M. (S.) M. critică decizia instanței de apel pentru

următoarele motive:

dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

1.1. Construcția

trecută în proprietatea statului în mod abuziv, fără titlu, a fost demolată de

pârâtă pe riscul său, pe parcursul prezentului litigiu.

Conduita pârâtei

reprezintă un abuz de drept care trebuia cenzurat de instanță în considerarea

dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, art. 970 C. civ. și art.

723 alin. (1) C. proc. civ, precum și a principiilor care sancționează o

conduită culpabilă, vătămătoare.

În aceste condiții, pârâta

este responsabilă a despăgubi în integralitate pentru prejudiciul produs,

aceasta fiind singura modalitate prin care s-ar repara atingerea adusă.

Obligația de

despăgubire se întemeiază și pe ideea răspunderii civile delictuale pentru

fapta proprie și ea trebuie să aibă în vedere valoarea de circulație a bunului

în cauză, nu numai în condițiile stabilite de legislația reparatorie (titlul

VII din Legea nr. 247/2005), cum a procedat instanța de apel, ci in condițiile

dreptului comun, în care reparația completă și integrală a prejudiciului nu se

poate face fără a se avea în vedere starea bunului la momentul distrugerii

sale.

În acest sens se

impune ca, în aplicarea strictă a principiilor ce guvernează materia

criteriilor privind reparația prejudiciului creat prin săvârșirea unei fapte

ilicite, la stabilirea despăgubirii să se aibă în vedere suma de 22.250.830 lei

fără TVA (26.478.579 lei cu TVA) reprezentând contravaloarea clădirii la data

la care aceasta a intrat în patrimoniul pârâtei prin privatizare, respectiv în

cursul anului 1995, cuprinsă ca atare în raportul de expertiză întocmit de expert

constructor D.L., numai în acest mod putându-se asigura o reparare efectivă și

integrală a prejudiciului suferit de reclamantă.

1.2. Instanța de apel

a aplicat greșit principiul conform căruia toate mijloacele de probă au valoare

probatorie egală, în măsura în care acestea sunt prevăzute de lege.

Nu există un text de

lege care să confere opiniei unui expert nominalizat de parte, o forță

probatorie inferioară opiniei exprimate de expertul desemnat de instanță, iar procedeul

instanței de apel care a preferat, fără temei, raportul de expertiză întocmit

de ing. M., este incorect.

Soluția echivalează

cu refuzul de aplicare a dispozițiilor art. 18 din O.G. nr. 2/2000 privind

organizarea activității de expertiză, astfel cum aceasta a fost aprobată prin

Legea nr. 156/2002.

În speță, încălcarea

legii s-a făcut printr-o prezumție judiciară, care încălcă condițiile prevăzute

de art. 1203 C. civ.

Soluția de validare a

opiniei expertului numit de către instanța, în condițiile arătate, reprezintă și

o încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ care prevăd

îndatorirea instanței de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni

orice greșeală de judecată, dar și o încălcare a dispozițiilor art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu s-a respectat principiul

imparțialității instanței și principiul examinării cauzei în mod echitabil.

1.3. Soluția dată încalcă

principiul reparării integrale și efective a prejudiciului cauzat prin fapta

ilicită a pârâtei.

Suma cu care trebuie

despăgubită reclamanta pentru imobilul - clădire care nu-i poate fi restituit

în natură este de 22.250.830 RON, fără TVA, cât valora acesta la data intrării

în patrimoniul pârâtei.

Acțiunea în

revendicare este formulată în anul 1994, astfel că despăgubirea datorată de

pârâta SC C.H. SA trebuie să reprezinte cel puțin valoarea de piață pe care

construcția o avea la data privatizării, respectiv în anul 1995, întrucât

aceasta reprezintă cea mai apropiată valoare (determinată prin expertiza

efectuată, la un moment apropiat privatizării, deci certă).

Între data

introducerii acțiunii în revendicare (1994), ca urmare a refuzului de

restituire a imobilului de către pârâtă, și data la care clădirea a fost

demolată (1996), aceasta s-a aflat în stăpânirea de fapt a SC C.H. SA.

În principiu, prelungirea

in timp a atitudinii culpabile a posesorului neproprietar nu poate diminua

întinderea obligației sale de despăgubire.

Între 1994 - 1995

(data privatizării) și apoi, după 1996 (data demolării), a existat o culpă a

pârâtei în nerespectarea dreptului de proprietate al reclamantei, cu caracter

continuu, situație care a condus la o soluție inechitabilă.

Instanța a încălcat

dispozițiile art. 240 - 241 C. civ., care organizează valoarea probantă a expertizelor

efectuate în caz de primejdie in întârziere, când probele administrate

anticipat sunt dobândite cauzei.

Numai expertiza D. valorifică

datele stabilite prin expertiza efectuată de T.E. prin procedura asigurării

dovezilor, astfel că și sub acest aspect, instanța de apel a încălcat

principiul opozabilității dovezilor conservate în condițiile legii, care au aceeași

putere de dovadă ca și probele administrate în cursul judecații.

B. Pârâta SC C.H. SA

formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.:

cererii formulate de pârâta SC C.H. SA și A.C. privind introducerea în cauză a

Statului Român în calitate de chemat în garanție a fost dată cu aplicarea

greșită a legii.

Cererea de chemare în

garanție a Statului Român s-a făcut în considerarea obligației de garanție

instituită în sarcina Statului Român prin art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Dat fiind caracterul

special al Legii nr. 221/2009 în raport cu Codul civil pe temeiul căruia s-a

formulat acțiunea, există un concurs între legea generală și legea specială a

cărui rezolvare este în favoarea legii speciale, lege adoptată cu finalitatea

expres declarată de a despăgubi victimele condamnărilor cu caracter politic și

urmașii acestora pentru prejudiciile morale și materiale ce le-au fost cauzate.

excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun

s-a făcut, de asemenea, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Prin Legea nr. 221/2009

s-a reglementat o acțiune și o procedură speciale pentru despăgubirea persoanelor

care se referă.

Având în vedere

dispozițiile legii noi, potrivit cărora pentru despăgubiri avându-și cauza în

condamnări cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora,

Statul Român și-a asumat expres răspunderea, urmărirea celor ce au dobândit de

la stat sau entități ale statului bunuri preluate de stat prin mijloacele

prevăzute de Legea nr. 221/2009 nu mai este posibilă.

C. Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului critică decizia instanței de apel pentru

următoarele motive întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

1.Hotărârea criticată

este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 51 C. proc. civ.

1.1 În mod nelegal a

fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de A.C. în interesul

pârâtei SC C.H