ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5396/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 665 din 19 iunie 2001 pronunțată de Tribunalul București, s-a admis acțiunea în revendicare și constatare nulitate act, formulată de reclamanții: A.N. și A.G., împotriva pârâților: Consiliul General al Municipiului București și M.I. și S.C. A. S.A. București și pe cale de consecință: pârâta M.I. a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, format din garsoniera nr. 17 și terenul aferent acesteia; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 03837 din 3 iunie 1997 încheiat între Primăria Municipiului București și S.C.

A. S.A. București și M.I. Pentru a hotărî astfel instanța de fond în rejudecarea cauzei a reținut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, iar actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 3 iunie 1997 este lovit de nulitate absolută deoarece a fost încheiat cu nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 56 din 6 februarie 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții: Consiliul General al Municipiului București și M.I., împotriva sentinței civile nr. 665 din 19 iunie 2001 pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu reclamanții: A.N. și A.G.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că în conformitate cu prevederile art. 2, art. 4, art. 5 și art. 20 lit. g) din Legea nr. 69/1991 republicată și în vigoare la data introducerii acțiunii în revendicare formulată de reclamanți, precum și cu art. 12 alin. (5) din Legea nr. 123/1998, Consiliul General al Municipiului București are calitate procesuală pasivă în cauză. De asemenea, s-a reținut că imobilul în litigiu – garsoniera nr. 17, și terenul aferent – din București a fost preluată de stat fără titlu valabil, deoarece Decretul nr. 92/1950 în baza căruia a fost preluat imobilul contravenea Constituției din 1948 în - vigoare la data preluării precum și tratatelor internaționale la care România era parte.

Mai mult, autorul reclamanților era persoană exceptată – avocat – de la actul de naționalizare. Cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 03837 din 30 iunie 1997, s-a reținut că acesta a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995, deoarece cumpărătoarea M.I., nu a avut calitatea de chiriași în momentul facerii actului vânzare-cumpărare menționat mai sus. Împotriva deciziei civile mai sus enunțată, au declarat recurs pârâții: Consiliul General al Municipiului București și M.I.. Consiliul General al Municipiului București, critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală – invocând art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.– deoarece: - În mod greșit instanțele au reținut că preluarea imobilului în litigiu – garsoniera nr. 17, și terenul aferent din București – s-a făcut fără titlu valabil, de vreme ce în cauză au fost aplicate corect prevederile Decretului nr. 92/1950; - Contractul de vânzare-cumpărare nr. 03837 din 30 iunie 1997 a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995. M.I., critică decizia atacată ca fiind nelegală și netemeinică – invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.– deoarece: - Instanța de apel a omis să se pronunțe asupra bunei credințe avută de pârâta-recurentă M.I.

la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 03837 din 30 iunie 1997; - Aprecierea instanței de apel în sensul că Decretul nr. 92/1950 nu este un titlu valabil deoarece contravine dispozițiilor Constituției din 1948 – în vigoare la data preluării imobilului în litigiu – și tratatelor internaționale la care România era parte – Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948, este nefondată întrucât aspectele de inechitate și neconstituționalitate au fost înlăturate la data de 24 noiembrie 1955 și respectiv 25 noiembrie 1955 prin adoptarea Decretului nr. 524 al Prezidiului Marii Adunări Naționale și respectiv H.C.M. nr. 2586; - Contractul de vânzare-cumpărare nr. 03837 din 30 iunie 1997 a fost încheiat cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995.

I. Cu privire la recursul declarat de Consiliul General al Municipiului București, se rețin următoarele: Reclamanții A.N. și A.G. au dedus judecății încălcarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu – garsoniera nr. 17 de la etajul 6 și terenul aferent – situat în București, și au solicitat restabilirea acestui drept prin aplicarea greșită a dispozițiilor Decretului nr. 92/1950. În sensul celor solicitate, reclamanții au invocat calitatea de avocat a autorului lor, A.G. decedat la 16 decembrie 1970 și dispozițiile art. II din Decretul nr. 92/1950 privind exceptarea anumitor categorii de persoane de la naționalizare.

Într-adevăr, potrivit textului de lege menționat, așa cum a fost modificat prin Decretul nr. 524/1955 „nu intră în prevederile decretului de față și nu pot fi naționalizate imobilele clădite proprietatea muncitorilor și a pensionarilor proveniți din muncitori, precum și a funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și a celorlalți pensionari - provenite din muncă”. În speță, reclamanții au făcut dovada că imobilul în litigiu a aparținut autorilor lor respectiv A.G. și A.E. decedată la 16 ianuarie 1997, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6484 din 24 februarie 1940 transcris sub nr. 2702/1940 – dosar 16525/1997 anexat la dosarul cauzei, care făceau parte dintr-o categorie socio-profesională exceptată în mod expres și imperativ de la naționalizare, astfel că în mod corect instanțele au reținut că dispozițiile art. II ale Decretului nr. 92/1950 erau aplicabile acestora.

Încălcarea dispozițiilor legale amintite, respectiv art. II din Decretul nr. 92/1950, conferă caracterul abuziv al măsurii de naționalizare și un astfel de titlu emis cu încălcarea legii nu poate fi considerat valabil, fiind lovit de nulitate absolută. Drept urmare – de vreme ce statul nu poate invoca proprietatea asupra imobilului în baza unui titlu nul – nu poate fi reținută critica în sensul că în speță au fost aplicate corect prevederile Decretului nr. 92/1950.

Nu poate fi reținută nici critica referitoare la faptul că actul de vânzare-cumpărare nr. 03837 din 30 iunie 1997 a fost încheiat cu respectarea art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995 pentru următoarele considerente: Potrivit art. 9 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuințe trecute în proprietatea statului, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau succesorilor acestora pot opta, după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 14 din lege, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului. Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, așa cum au fost aprobate prin H.G.

nr. 20/1996 și republicate în temeiul art. II din H.G. nr. 11/1997, în art. 6 prevăd că au dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc potrivit art. 9 din lege numai chiriașii care, având contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii. În speță, pârâta-recurentă M.I. nu a avut calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 – 27 ianuarie 1996, deoarece contractul de închiriere nr. 11375 ce a intervenit între ea și S.C. A.S.A. București s-a perfectat la data de 11 martie 1999 – fila 18 dosar 882/2001 al Tribunalului București anexat la dosarul cauzei.

Cum actul de vânzare-cumpărare nr. 03837 din 30 iunie 1997 fila 51 dosar 16525/1997 al Tribunalului București anexat la dosarul cauzei, a fost întocmit cu încălcarea normelor imperative prevăzute de Legea nr. 112/1995 – cauza actului juridic respectiv fiind ilicită, deoarece vine în contradicție cu normele imperative ale legii (art. 968 C. civ.) – sancțiunea aplicabilă este nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare, și nu nulitatea relativă așa cum susține pârâta-recurentă M.I. II. Cu privire la recursul declarat de pârâta M.I. se rețin următoarele: Potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, „actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință”.

Textul de lege mai sus menționat despre care face vorbire recurenta-pârâtă M.I. în motivele de recurs și de apel nu-și găsește aplicabilitate în cauză, deoarece Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, iar prezentul litigiu (acțiunea în revendicare și constatare nulitate contract de vânzare-cumpărare) a fost soluționat pe calea dreptului comun așa cum au solicitat reclamanții A.N. și A.G. încă de la introducerea procesului – 29 octombrie 1997. Principiul ocrotirii bunei-credințe, a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros este o creație a doctrinei și jurisprudenței însă în prezent a primit și o consacrare legislativă - art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În speță nu poate fi vorba de buna credință a pârâtei-recurente M.I.

în momentul întocmirii contractului de vânzare-cumpărare nr. 03837 din 30 iunie 1997, de vreme ce acest act de vânzare a fost încheiat cu nesocotirea normelor imperative prevăzute de Legea nr. 112/1995, iar încălcarea art. II din Decretul nr. 92/1950 de către Statul Român atunci când a naționalizat imobilul (garsoniera nr. 17, București) conferă caracterul abuziv al măsurii de naționalizare și un astfel de titlu emis cu încălcarea legii este lovit de nulitate absolută. Pentru cele ce preced nu poate fi reținută critica pârâtei-recurente în sensul că a fost de bună credință în momentul facerii contractului de vânzare-cumpărare din 30 iunie 1997. Instanțele au rezolvat în mod judicios și problema privitoare la naționalizarea imobilului din litigiu – garsoniera nr. 17, București – în sensul statuării faptului că Decretul nr. 92/1950 nu este un titlu valabil, deoarece naționalizarea imobilului respectiv s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. II din decretul amintit.

Autorii, reclamanților făceau parte dintr-o categorie socio-profesională exceptată în mod expres de la naționalizare. Susținerea pârâtei-recurente în sensul că aspectele de inechitate și neconstituționalitate cuprinse în Decretul nr. 92/1950 au fost înlăturate prin Decretul nr. 524/1995, nu poate fi reținută întrucât chiar acest decret prevede că „nu intră prevederile decretului de față și nu pot fi naționalizate imobilele clădite, proprietatea muncitorilor și a pensionarilor proveniți din muncitori, precum și a funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și a celorlalți pensionari, provenite din muncă”. În speță, autorul reclamanților a fost de profesie intelectual (avocat) deci era persoană exceptată de la actul de naționalizare.

De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea pârâtei-recurente în sensul că actul de vânzare-cumpărare nr. 03837 din 30 iunie 1997 a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995, pentru considerentele arătate atunci când s-a răspuns la criticile formulate de recurentul C.G.M.B. Pentru toate aceste considerente, Curtea va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de casare prevăzute de art. 304, pct. 9 și 10 C. proc. civ. și în consecință se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de Consiliul General al Municipiului București, și de pârâta M.I. împotriva deciziei civile nr. 56 din 6 februarie 2002 a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Consiliul General al Municipiului București și de pârâta M.I. împotriva deciziei civile nr. 56 A din 6 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2003.