ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2259/2003

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, ce a format obiectul dosarului nr. 97/LC/2001 al Tribunalului Bihor – Oradea, reclamanta SC F.G. SRL Italia, cu sediul ales în comuna Borș, județul Bihor, a solicitat obligarea pârâtei SC J.H. SRL Oradea la plata sumei de 6.500.000 LIT sau echivalentul în lei, la cursul oficial al zilei în care se va face plata, cu titlu de preț transport, precum și la plata dobânzii legale aferente în sumă de 201.473 LIT. A mai solicitat să se dispună aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale pârâtei, până la concurența sumelor datorate și a cheltuielilor de judecată aferente.

Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, reducând pretențiile referitoare la prețul neachitat, la suma de 5.950.000 LIT. Tribunalul Bihor, prin sentința nr. 420 din 10 aprilie 2001, a admis acțiunea precizată și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 5.950.000 LIT, cu titlu de preț neachitat, precum și la 201.473 LIT, reprezentând dobândă sau contravaloarea în lei a acestor sume la data plății, cu 5.309.489 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeași hotărâre s-a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile urmăribile, până la concurența sumei datorate. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că a transportat mărfuri pentru pârâtă, iar aceasta din urmă nu a dovedit plata integrală a prețului transporturilor de care a beneficiat.

A mai reținut că pârâta datorează dobânda legală aferentă prețului neachitat, în baza art. 43 C. com. Pârâta, SC J.H. SRL Oradea, a declarat apel împotriva hotărârii de mai sus și a susținut că este nelegală și netemeinică, întrucât s-a pronunțat fără a se ține seama de faptul că nu s-a făcut de către reclamantă dovada convenției încheiate pentru efectuarea transporturilor, că nu s-a făcut dovada de stabilire a cuantumului sumei datorate, că este nelegală dispoziția privind suma stabilită cu titlu de dobânzi bancare și aceea privind instituirea sechestrului asigurător.

Prin decizia nr. 510/C/2001-A din 6 noiembrie 2001, Curtea de Apel Oradea a admis apelul pârâtei, a schimbat în totalitate sentința instanței de fond, în sensul că a respins acțiunea reclamantei, reținând că pretențiile reclamantei din acțiunea introductivă nu au fost dovedite, că acțiunea a fost greșit admisă de către instanța de fond, iar instituirea sechestrului asigurător nu s-a făcut cu respectarea legii, respectiv, cu stabilirea și plata unei cauțiuni. Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs și a criticat-o sub următoarele aspecte: – instanța de apel a reținut greșit că facturile cu nr. 350, 284, 241, 280 și 306 din 2000 nu fac obiectul acțiunii, aceste facturi nefiind menționate nici în notificare; – eronat a reținut instanța de apel că, la facturile cu nr. 4710, 5500, 5338 și 6592 din 2000, nu a fost anexat C.M.R.

–ul și nu rezultă că ar fi fost acceptate de către pârâtă, respectiv, semnate și ștampilate de aceasta; - eronat s-a consemnat, în decizia din apel, plata sumei de 7.000.000 LIT, în realitate, numai 600.000 LIT a reprezentat o plată parțială a pretențiilor deduse judecății prin cauza de față. Recursul reclamantei este nefondat. Criticile referitoare la facturile menționate în alineatele precedente au fost analizate în hotărârea recurată și corect instanța de apel a reținut că, în situația de calcul a dobânzilor pretinse, reclamanta a inclus facturi ce nu fac obiectul prezentei cauze; (facturile de la primul punct de mai sus). Tot astfel, facturile menționate la pct. b) au fost analizate în instanța de apel și corect s-a stabilit că acestea nu au fost însușite de pârâtă și că nu au fost însoțite de C.M.R.

Nici critica potrivit cu care s-a consemnat greșit plata sumei de 7.000.000 LIT nu este fondată. Din actele dosarului de fond, rezultă că atare plată s-a efectuat prin bancă, prin dispoziție valutară de plată externă. Față de cele de mai sus, corect a reținut instanța de apel că pretențiile reclamantei nu au fost dovedite, conform prevederilor art. 1169 C. civ. și art. 46 C. com., iar instituirea sechestrului asigurător nu a respectat prevederile art. 907 – 908 C. com., așa încât recursul reclamantei apare ca nefondat și, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC F.G. SRL Italia, cu sediul ales în Borș, împotriva deciziei nr. 510/C-2001 A din 6 noiembrie 2001 a Curții de Apel Oradea, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2003.