ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2335/2003

S-a

luat în examinare recursul  declarat  de  pârâta S.C.

„G.” S.R.L.  Oradea împotriva deciziei

nr.493/2001 - A/C din 30 octombrie 2001 a Curții de Apel  Oradea.

La apelul

nominal s-au  prezentat recurenta – pârâtă S.C.”G.” S.R.L. Oradea  prin

administrator  G. T.  lipsind  intimata – reclamantă   S.C.”G. R.” S.R.L. Borș.

Procedura legal

îndeplinită.

Magistratul

asistent referă că recursul nu a fost  timbrat.

Recurenta -

pârâtă  prin reprezentant  timbrează   recursul  cu 9.559.485 lei taxă

judiciară de timbru  și 50.000 lei  timbru judiciar  și arată  că nu mai

solicită  suspendarea executării deciziei  recurată și pune concluzii de

admitere  a recursului, casarea deciziei atacate  iar pe fond  respingerea

cererii principale și admiterea  cererii reconvenționale cu cheltuieli  de judecată.

C U

R T E A

Asupra

recursului se rețin următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Tribunalul Bihor  Oradea  - sub  nr.3114/1998 S.C.”G. R.”

S.R.L.  Borș a solicitat instanței ca prin  sentința ce o va da  în

contradictoriu cu S.C.”G. I.” S.R.L. să  oblige  pârâta  la plata sumei de

3.850 USD,  la 9.000 D.M.,  sau echivalentul  în lei la data plății, cu

cheltuieli de judecată.

Prin  cererea

reconvențională pârâta  a solicitat  obligarea  reclamantei la plata sumei de

21.422,3 DM ce   reprezintă  contravaloarea facturii 59/1997 care nu a fost

achitată de partenerul extern pe motiv  că marfa a  ajuns la   acesta

depreciată   din culpa exclusivă   a transportatorului,   respectiv a

reclamantei – pârâte.

Tribunalul

Bihor  - Oradea, prin sentința civilă  nr.899(LC din   19 octombrie 2000 a

admis acțiunea  și a respins cererea  reconvențională.

Pârâta a fost

obligată la plata sumei de 3.900 USD,  la 9.000 D.M., cu titlu de tarif

transport, la 683 USD   și 1.557 D.M. dobânzi cu  11.891.075 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a

hotărî  astfel instanța a reținut din  actele dosarului, inclusiv  excepția

efectuată  în  cauză că deprecierea mărfii nu  s-a  datorat  culpei

reclamantei – pârâte și că  pârâta  reclamantă datorează contravaloarea

transporturilor  efectuate de  acesta.

Curtea de Apel

Oradea, prin decizia   civilă nr.493/A/C din 30 octombrie  2001 a admis apelul

formulat de  pârâtă împotriva sentinței mai  sus  menționate  pe care a

schimbat-o  în parte,  înlăturând  obligarea acesteia la plata sumelor  de 683

USD și  1567 DM  cu titlu de dobânzi  și a  redus  cheltuielile  de judecată la

suma de  8.966.076 lei, menținând  celelalte dispoziții ale  sentinței.

Intimata  a

fost  obligată la 1.512.500 lei  cheltuieli de judecată.

Instanța a

înlăturat  obligarea pârâtei la plata   dobânzilor având în vedere  petitul

acțiunii în  dispozițiile art.132 Cod  procedură civilă.

S.C.”GANADOR”

S.R.L. a declarat recurs  împotriva  deciziei invocând  dispozițiile art.304

pct.7 și 9.

În

dezvoltarea  motivelor de recurs se  arată că:

- Nu le-au fost

comunicate considerentele sentinței  la sediul real al  societății motiv pentru

care  le-au fost respinse toate  cererile formulate în apel.

- Instanța de

fond și apel nu au ținut seama de dispozițiile art.17 alin.1 din convenția

referitoare la  contractul  internațional de  transport al măsurilor potrivit

cărora „transportatorul este răspunzător pentru pierderea   totală  sau

parțială sau pentru  avaria produsă  între momentul primirii mărfii și cel al

eliberării  acesteia cât și pentru  întârzierea în  eliberare”.

Or., în

absența  unor mențiuni în  scrisoarea  de trăsură  există  prezumția  ca marfa

și  ambalajul ei erau  în stare bună în  momentul primirii   transportului (art.9

alin.2 din aceeași convenție).

Deprecierea

mărfii s-a datorat întârzierii   exagerate a transportului data plecării  fiind

4 septembrie, iar cea a ajungerii la destinație 8 septembrie. Greșit  deci s-a

reținut   că nu au fost încălcate  dispozițiile C.M.R.

- În  apel au

solicitat  efectuarea unei noi expertize și  datorită     faptului că experții

nu au avut  certificarea  necesară  cauzei, expertiza  celor doi experți s-a

efectuat cu  încălcarea dispozițiilor art.201 Cod procedură civilă, fără  temei

deci  li s-a respins cererea – deși nu s-a  făcut  dovada  despre citarea

părților.

Recursul a

fost  respins ca nefondat pentru următoarele  motive:

La fond, primul

termen a fost fixat pentru data de 1 octombrie 1998,  la cel de-al 2-lea

termen, la 29 octombrie, pârâta s-a  prezentat prin apărător,  astfel că pe tot

parcursul soluționării cauzei procedura a fost legal  îndeplinită. Comunicarea

motivării sentinței i s-a făcut  într-adevăr la vechiul sediu, apelul a fost

însă   declarat și motivat în termen, iar   instanța de  apel având    în

vedere comunicarea neregulată   a motivării sentinței, a analizat și motivele

de apel depuse  ulterior.

În apel,

singura cerere formulată în  apărare cu ocazia soluționării în fond,  a fost în

sensul  admiterii unei noi expertize, iar  instanța în mod corect, având  în

vedere motivele  pentru care s-a solicitat a respins cererea (necitarea cu

ocazia efectuării expertizei  la fond  și   numărul experților ce au întocmit

lucrarea).

Este adevărat

că,  potrivit   dispozițiilor  art.17 alin.1 din Convenția referitoare la

contractul internațional de  transport, transportatorul răspunde  inclusiv

pentru deteriorarea  mărfii survenită din momentul  primirii acesteia până la

eliberare.

Potrivit însă

dispozițiilor curpinse în art.9 alin.2  din  aceeiași  convenție,  în  sarcina

acestuia  este instituită   prezumția  de culpă, această prezumție  a fost

răsturnată prin  expertiza efectuată     în cauză din care  rezultă  că încă de

la  predare a început    deprecierea  mărfii ținând seama de data recoltării

acesteia și cea a   expedierii, inclusiv  a ambalajelor  necorespunzătoare.

În sarcina

reclamantei neputând fi reținută nici un fel de culpă,  transportul fiind

efectuat în timp  util și în condiții de siguranță privind  temperatura.

Apelanta  a

solicitat o nouă  expertiză  fără  a arăta  eventuale dispoziții  legale ce ar

fi  fost  încălcate  sau neavute în vedere de cei  doi experți cu ocazia

întocmirii raportului.

Experții ce au

întocmit  lucrarea au avut  specialitatea necesară  fiind ingineri cu

specialitatea „frigotehnică  și industrie alimentară”.

Dispozițiile

art.201 Cod  procedură civilă  nu au fost  încălcate, pentru  fiecare

specialitate a fost  numit  un expert, iar  eventuala neregularitate în

citarea  părților,  trebuia ridicată la   primul termen după depunerea

raportului de  expertiză,  fiind  vorba de o nulitate  relativă care nefiind

invocată s-a ocoperit.

Pentru motivele

arătate, reținând  legalitatea   deciziei recurate s-a  respins ca  nefondat

recursul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. „G.” S.R.L.  Oradea împotriva

deciziei nr.493/2001 - A/C din 30 octombrie 2001 a Curții de Apel  Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.