ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2335/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. „G.” S.R.L. Oradea împotriva deciziei nr.493/2001 - A/C din 30 octombrie 2001 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal s-au prezentat recurenta – pârâtă S.C.”G.” S.R.L. Oradea prin administrator G. T. lipsind intimata – reclamantă S.C.”G. R.” S.R.L. Borș. Procedura legal îndeplinită. Magistratul asistent referă că recursul nu a fost timbrat. Recurenta - pârâtă prin reprezentant timbrează recursul cu 9.559.485 lei taxă judiciară de timbru și 50.000 lei timbru judiciar și arată că nu mai solicită suspendarea executării deciziei recurată și pune concluzii de admitere a recursului, casarea deciziei atacate iar pe fond respingerea cererii principale și admiterea cererii reconvenționale cu cheltuieli de judecată.

C U R T E A Asupra recursului se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bihor Oradea - sub nr.3114/1998 S.C.”G. R.” S.R.L. Borș a solicitat instanței ca prin sentința ce o va da în contradictoriu cu S.C.”G. I.” S.R.L. să oblige pârâta la plata sumei de 3.850 USD, la 9.000 D.M., sau echivalentul în lei la data plății, cu cheltuieli de judecată. Prin cererea reconvențională pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 21.422,3 DM ce reprezintă contravaloarea facturii 59/1997 care nu a fost achitată de partenerul extern pe motiv că marfa a ajuns la acesta depreciată din culpa exclusivă a transportatorului, respectiv a reclamantei – pârâte. Tribunalul Bihor - Oradea, prin sentința civilă nr.899(LC din 19 octombrie 2000 a admis acțiunea și a respins cererea reconvențională.

Pârâta a fost obligată la plata sumei de 3.900 USD, la 9.000 D.M., cu titlu de tarif transport, la 683 USD și 1.557 D.M. dobânzi cu 11.891.075 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut din actele dosarului, inclusiv excepția efectuată în cauză că deprecierea mărfii nu s-a datorat culpei reclamantei – pârâte și că pârâta reclamantă datorează contravaloarea transporturilor efectuate de acesta. Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr.493/A/C din 30 octombrie 2001 a admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate pe care a schimbat-o în parte, înlăturând obligarea acesteia la plata sumelor de 683 USD și 1567 DM cu titlu de dobânzi și a redus cheltuielile de judecată la suma de 8.966.076 lei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Intimata a fost obligată la 1.512.500 lei cheltuieli de judecată. Instanța a înlăturat obligarea pârâtei la plata dobânzilor având în vedere petitul acțiunii în dispozițiile art.132 Cod procedură civilă. S.C.”GANADOR” S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că: - Nu le-au fost comunicate considerentele sentinței la sediul real al societății motiv pentru care le-au fost respinse toate cererile formulate în apel. - Instanța de fond și apel nu au ținut seama de dispozițiile art.17 alin.1 din convenția referitoare la contractul internațional de transport al măsurilor potrivit cărora „transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avaria produsă între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia cât și pentru întârzierea în eliberare”.

Or., în absența unor mențiuni în scrisoarea de trăsură există prezumția ca marfa și ambalajul ei erau în stare bună în momentul primirii transportului (art.9 alin.2 din aceeași convenție). Deprecierea mărfii s-a datorat întârzierii exagerate a transportului data plecării fiind 4 septembrie, iar cea a ajungerii la destinație 8 septembrie. Greșit deci s-a reținut că nu au fost încălcate dispozițiile C.M.R. - În apel au solicitat efectuarea unei noi expertize și datorită faptului că experții nu au avut certificarea necesară cauzei, expertiza celor doi experți s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art.201 Cod procedură civilă, fără temei deci li s-a respins cererea – deși nu s-a făcut dovada despre citarea părților.

Recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele motive: La fond, primul termen a fost fixat pentru data de 1 octombrie 1998, la cel de-al 2-lea termen, la 29 octombrie, pârâta s-a prezentat prin apărător, astfel că pe tot parcursul soluționării cauzei procedura a fost legal îndeplinită. Comunicarea motivării sentinței i s-a făcut într-adevăr la vechiul sediu, apelul a fost însă declarat și motivat în termen, iar instanța de apel având în vedere comunicarea neregulată a motivării sentinței, a analizat și motivele de apel depuse ulterior. În apel, singura cerere formulată în apărare cu ocazia soluționării în fond, a fost în sensul admiterii unei noi expertize, iar instanța în mod corect, având în vedere motivele pentru care s-a solicitat a respins cererea (necitarea cu ocazia efectuării expertizei la fond și numărul experților ce au întocmit lucrarea).

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art.17 alin.1 din Convenția referitoare la contractul internațional de transport, transportatorul răspunde inclusiv pentru deteriorarea mărfii survenită din momentul primirii acesteia până la eliberare. Potrivit însă dispozițiilor curpinse în art.9 alin.2 din aceeiași convenție, în sarcina acestuia este instituită prezumția de culpă, această prezumție a fost răsturnată prin expertiza efectuată în cauză din care rezultă că încă de la predare a început deprecierea mărfii ținând seama de data recoltării acesteia și cea a expedierii, inclusiv a ambalajelor necorespunzătoare. În sarcina reclamantei neputând fi reținută nici un fel de culpă, transportul fiind efectuat în timp util și în condiții de siguranță privind temperatura.

Apelanta a solicitat o nouă expertiză fără a arăta eventuale dispoziții legale ce ar fi fost încălcate sau neavute în vedere de cei doi experți cu ocazia întocmirii raportului. Experții ce au întocmit lucrarea au avut specialitatea necesară fiind ingineri cu specialitatea „frigotehnică și industrie alimentară”. Dispozițiile art.201 Cod procedură civilă nu au fost încălcate, pentru fiecare specialitate a fost numit un expert, iar eventuala neregularitate în citarea părților, trebuia ridicată la primul termen după depunerea raportului de expertiză, fiind vorba de o nulitate relativă care nefiind invocată s-a ocoperit. Pentru motivele arătate, reținând legalitatea deciziei recurate s-a respins ca nefondat recursul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. „G.” S.R.L. Oradea împotriva deciziei nr.493/2001 - A/C din 30 octombrie 2001 a Curții de Apel Oradea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.