ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1057/2003

Decizia nr. 1057

Dosar nr. 3194/2002

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

București la 6 noiembrie 2001 Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în

temeiul art. 2 pct. 1 lit. g) C. proc. civ. a transmis instanței cererea

formulată de P.L. de punere sub interdicție a numitei K.J., solicitând în

temeiul art. 30 din Decretul nr. 32/1954 respingerea cererii.

S-a atașat dosarul întocmit în urma audierii

martorilor, care au relatat despre comportamentul lipsit de discernământul al

numitei K.J.

S-a mai arătat însă că în cauză nu s-a efectuat

o expertiză medico-legală psihiatrică datorită imposibilității de a transporta

persoana.

Tribunalul București prin sentința civilă 1809

din 3 decembrie 2001 a respins cererea de punere sub interdicție considerând că

în lipsa unei expertize medico-legale nu se poate lua o asemenea măsură.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

prin decizia 221 A din 10 mai 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta

K.J. împotriva încheierii din 15 martie 2002 pronunțată în dosarul 7806/2001 al

Tribunalului București prin care i s-a respins ca nefondată cererea de

îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței 1809 din 3

decembrie 2001 a Tribunalului București în sensul înlocuirii cuvintelor „daune

materiale” cu daune morale.

Soluția respingerii a fost motivată de

împrejurarea că apelul reiterează în fapt neînțelegerile existente între părți

și nu sunt invocate greșeli ale instanței.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs K.J.

Recursul nu a fost structurat conform

prevederilor art. 303 alin. (3) C. proc. civ. care prevede că motivarea

recursului va cuprinde arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor, fiecare

în parte.

Analizând petiția prin prisma motivelor admise

de lege în această cale de atac se constată că aceasta este neîntemeiată urmând

a se respinge.

Părțile din acest proces sunt fiică –

petiționara și mamă – persoana bolnavă pentru care s-a solicitat punerea sub

interdicție.

Urmare respingerii cererii de punere sub

interdicție s-a admis în parte cererea intimatei K.J. de îndreptare a erorii

materiale și s-a dispus îndreptarea acesteia în sentința civilă 1809 din 3

decembrie 2001 în sensul că s-a înlocuit cuvântul „bolnavă” cu „pârâta”.

După această modificare aceeași intimată a

solicitat o altă rectificare în sensul de a se înlocui din încheierea de

îndreptare termenul daune „materiale” și „morale”.

Tribunalul în mod corect a respins această din

urmă cerere.

Nici în cuprinsul sentinței civile nr. 1809/2001

nici în încheierea de îndreptare din 26 februarie 2002 nu se face vorbire de

„daune materiale sau morale”.

Termenul „eroare materială” este cel folosit de C.

proc. civ. în art. 280 și a stat la baza admiterii cererii de îndreptare a unei

erori materiale din sentință în sensul că s-a consemnat inițial bolnav în loc

de pârâtă.

Recursul nefiind fondat, urmează a se respinge

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta

K.J. împotriva deciziei nr. 221 A din 10 mai 2002 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie

2003.