ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4795/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 25 mai 2001 pe rolul Tribunalului Arad

reclamanta S.D.L. a solicitat punerea sub interdicție a mamei sale F. Z.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că mama sa a

suferit un șoc după operația ce i s-a făcut la piciorul stâng urmare a

fracturării osului femurului cu deplasare.

Pe

durata celor aproximativ patru luni cât a stat împreună cu mama sa, arată

reclamanta, a avut ocazia să-i observe comportamentul acesteia, ocazie cu care

a constatat că mama sa are grave probleme de sănătate în sensul că nu tot

timpul are reprezentarea actelor și faptelor sale, mai ales în probleme

importante.

Mai arată reclamanta că această stare este consecința

consumului cronic de alcool, vârstei și a unui psihic extrem de labil.

În consecință, se arată în motivarea

acțiunii toate aceste cauze au determinat ca mama sa să nu mai aibă

discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale.

În

cauză Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, prin adresa din 5 noiembrie 2001,

a comunicat instanței că din cercetări nu a rezultat că pârâta F.Z. s-ar afla

în situația de a nu se putea îngriji singură de propriile interese, și pentru

că aceasta nu s-a supus unui control psihiatric, propune instanței măsura

internării provizorii pentru observarea stării de sănătate a pârâtei.

Tribunalul, în baza art. 33 alin.

(2) din Decretul nr. 32/1954, a audiat-o pe pârâtă care a dat răspunsuri

coerente și s-a prezentat ca o persoană sănătoasă și cu discernământ

nediminuat.

Prin sentința civilă nr. 226 din 16

mai 2002 Tribunalul Arad a respins cererea de punere sub interdicție ca

nefondată.

Pentru a pronunța această sentință

instanța a avut în vedere constatările pe care le-a făcut cu ocazia audierii

pârâtei, declarațiile martorilor, din care rezultă că pârâta este o persoană cu

discernământ deplin, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 142 C.

fam., care prevăd că punerea sub interdicție este condiționată de existența

unei stări de tulburare mintală cu caracter general și permanent și care să

rezulte dintr-un act medical întocmit în condițiile legii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta, care arată că hotărârea este netemeinică și nelegală

pentrucă de la data audierii pârâtei starea de sănătate a acesteia s-a degradat

astfel că în prezent este lipsită de discernământ.

Se mai susține de către apelantă că

în cauză nu a fost efectuată ă expertiză medico legală psihiatrică, datorită

reprezentării pârâtei și se solicită să se dispună de către instanță internarea

în vederea expertizării.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 16 din 18 februarie 2003, a respins apelul ca nefondat.

Instanța de apel a dispus

expertizarea medico – legală psihiatrică a pârâtei.

Având în vedere cooncluziile acestei

expertize coroborate cu celelalte probe s-a reținut de către instanță că pârâta

nu se află în situațiile prevăzute de art. 142 C. fam. pentru a putea fi pusă

sub interdicție și, în consecință, apelul a fost respins.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, recurs care, însă, nu a fost structurat conform prevederilor

art. 303 alin. (3) și art. 304 pct. 1 – 10.

De menționat că recurenta susține

generic că hotărârile instanței de fond și apel sunt nelegale iar motivele de

casare sunt cele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În continuarea motivării recursului

reclamanta arată că „starea de fapt a fost reținută greșit de către ambele

instanțe și aceasta a dus la aplicarea greșită a legii”.

Motivând în continuare recursul,

reclamanta arată că prezintă „situația reală” și în acest sens relatează pe

larg o serie de întâmplări din viața pârâtei care ar avea ca scop să prezinte

modul de comportament al acesteia și discernământul ei.

Mai susține că expertiza nu reflectă

starea reală a sănătății psihice a pârâtei.

Recursul este nefondat.

Astfel toate relatările făcute de

către recurentă în „motivarea recursului” privesc situații de fapt care în

orice caz nu mai pot fi analizate în cadrul unui recurs, ca urmare a faptului

că prin O.U.G. nr. 138/2000 a fost abrogat pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

care permitea analizarea hotărârii recurate pe motive de netemeinicie,

respectiv „o apreciere eronată a probelor administrate” care să genereze o

gravă greșeală de fapt pe care să se întemeieze hotărârea.

Susținerea generică că recursul se

întemeiază pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9, și 10 nu sunt

dezvoltate de loc în motivarea recursului și, în orice caz, decizia instanței

de apel cuprinde motivele pe care se spijină, a interpretat corect actul juridic

dedus judecății a fost dată cu aplicarea corectă a legii și s-a pronunțat

asupra tuturor probelor administrate.

În acest sens este de reținut că

pârâta în conformitate cu art. 33 alin. (2) din Decretul nr. 32/1954 a fost

audiată de instanța de fond dând răspunsuri coerente, prezentându-se ca o

persoană cu discernământ.

Concluziile expertizei medico –

legale o prezintă ca o persoană cu potențial intelectual bun, inteligentă peste

medie.

Nu prezintă tulburări psihice care

să-i altereze conștiința și descernământul.

Are capacitate psihică de exprimare

liberă a voinței și își poate apăra singură interesele.

Concluziile expertizei se

coroborează cu constatările instanței ca urmare a audierii pârâtei și cu

declarațiile martorilor și, în consecință, hotărârile instanțelor care au

apreciat că pârâta nu se afla în situațiile prevăzute de art. 142 C. fam. și au

respins cererea de punere sub interdicție, sunt legale și temeinice.

Astfel fiind față de considerentele

mai înainte arătate  urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta S.D.L. împotriva deciziei nr. 16 din 18 februarie 2003 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  18 noiembrie 2003.