ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4795/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2001 pe rolul Tribunalului Arad reclamanta S.D.L. a solicitat punerea sub interdicție a mamei sale F. Z. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că mama sa a suferit un șoc după operația ce i s-a făcut la piciorul stâng urmare a fracturării osului femurului cu deplasare. Pe durata celor aproximativ patru luni cât a stat împreună cu mama sa, arată reclamanta, a avut ocazia să-i observe comportamentul acesteia, ocazie cu care a constatat că mama sa are grave probleme de sănătate în sensul că nu tot timpul are reprezentarea actelor și faptelor sale, mai ales în probleme importante.

Mai arată reclamanta că această stare este consecința consumului cronic de alcool, vârstei și a unui psihic extrem de labil. În consecință, se arată în motivarea acțiunii toate aceste cauze au determinat ca mama sa să nu mai aibă discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale. În cauză Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, prin adresa din 5 noiembrie 2001, a comunicat instanței că din cercetări nu a rezultat că pârâta F.Z. s-ar afla în situația de a nu se putea îngriji singură de propriile interese, și pentru că aceasta nu s-a supus unui control psihiatric, propune instanței măsura internării provizorii pentru observarea stării de sănătate a pârâtei. Tribunalul, în baza art. 33 alin. (2) din Decretul nr. 32/1954, a audiat-o pe pârâtă care a dat răspunsuri coerente și s-a prezentat ca o persoană sănătoasă și cu discernământ nediminuat.

Prin sentința civilă nr. 226 din 16 mai 2002 Tribunalul Arad a respins cererea de punere sub interdicție ca nefondată. Pentru a pronunța această sentință instanța a avut în vedere constatările pe care le-a făcut cu ocazia audierii pârâtei, declarațiile martorilor, din care rezultă că pârâta este o persoană cu discernământ deplin, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 142 C. fam., care prevăd că punerea sub interdicție este condiționată de existența unei stări de tulburare mintală cu caracter general și permanent și care să rezulte dintr-un act medical întocmit în condițiile legii. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care arată că hotărârea este netemeinică și nelegală pentrucă de la data audierii pârâtei starea de sănătate a acesteia s-a degradat astfel că în prezent este lipsită de discernământ.

Se mai susține de către apelantă că în cauză nu a fost efectuată ă expertiză medico legală psihiatrică, datorită reprezentării pârâtei și se solicită să se dispună de către instanță internarea în vederea expertizării. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 16 din 18 februarie 2003, a respins apelul ca nefondat. Instanța de apel a dispus expertizarea medico – legală psihiatrică a pârâtei. Având în vedere cooncluziile acestei expertize coroborate cu celelalte probe s-a reținut de către instanță că pârâta nu se află în situațiile prevăzute de art. 142 C. fam. pentru a putea fi pusă sub interdicție și, în consecință, apelul a fost respins.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, recurs care, însă, nu a fost structurat conform prevederilor art. 303 alin. (3) și art. 304 pct. 1 – 10. De menționat că recurenta susține generic că hotărârile instanței de fond și apel sunt nelegale iar motivele de casare sunt cele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. În continuarea motivării recursului reclamanta arată că „starea de fapt a fost reținută greșit de către ambele instanțe și aceasta a dus la aplicarea greșită a legii”. Motivând în continuare recursul, reclamanta arată că prezintă „situația reală” și în acest sens relatează pe larg o serie de întâmplări din viața pârâtei care ar avea ca scop să prezinte modul de comportament al acesteia și discernământul ei.

Mai susține că expertiza nu reflectă starea reală a sănătății psihice a pârâtei. Recursul este nefondat. Astfel toate relatările făcute de către recurentă în „motivarea recursului” privesc situații de fapt care în orice caz nu mai pot fi analizate în cadrul unui recurs, ca urmare a faptului că prin O.U.G. nr. 138/2000 a fost abrogat pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. care permitea analizarea hotărârii recurate pe motive de netemeinicie, respectiv „o apreciere eronată a probelor administrate” care să genereze o gravă greșeală de fapt pe care să se întemeieze hotărârea. Susținerea generică că recursul se întemeiază pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9, și 10 nu sunt dezvoltate de loc în motivarea recursului și, în orice caz, decizia instanței de apel cuprinde motivele pe care se spijină, a interpretat corect actul juridic dedus judecății a fost dată cu aplicarea corectă a legii și s-a pronunțat asupra tuturor probelor administrate.

În acest sens este de reținut că pârâta în conformitate cu art. 33 alin. (2) din Decretul nr. 32/1954 a fost audiată de instanța de fond dând răspunsuri coerente, prezentându-se ca o persoană cu discernământ. Concluziile expertizei medico – legale o prezintă ca o persoană cu potențial intelectual bun, inteligentă peste medie. Nu prezintă tulburări psihice care să-i altereze conștiința și descernământul. Are capacitate psihică de exprimare liberă a voinței și își poate apăra singură interesele. Concluziile expertizei se coroborează cu constatările instanței ca urmare a audierii pârâtei și cu declarațiile martorilor și, în consecință, hotărârile instanțelor care au apreciat că pârâta nu se afla în situațiile prevăzute de art. 142 C. fam.

și au respins cererea de punere sub interdicție, sunt legale și temeinice. Astfel fiind față de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.D.L. împotriva deciziei nr. 16 din 18 februarie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2003.