ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8793/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8793/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 9 mai 2002, reclamanta D.J.P.D.C. Dâmbovița a chemat în judecată pe pârâții R.I. și A.V.I., solicitând punerea lor sub interdicție, conform art. 142-143 C. fam., cu motivarea că aceștia suferă de boli psihice (schizofrenie, respectiv, oligofrenie) și nu au discernământ. Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin sentința nr. 636 din 27 septembrie 2004, a admis cererea și a dispus punerea sub interdicție a pârâților, precum și comunicarea hotărârii definitive și irevocabile autorității tutelare, Consiliul local Mănești, reținând că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 142 și urm. C. fam. Curtea de Apel Ploiești, secția pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 5 din 11 aprilie 2005, a admis apelul declarat de pârâta A.V.I.
și, în consecință, a schimbat în parte sentința și pe fond a respins cererea referitoare la aceasta. Prin aceeași decizie, curtea de apel a respins apelul declarat de pârâtul R.I. și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. S-a reținut că pârâtul R.I. are discernământul abolit dar pârâta A.V.I. prezintă doar o ușoară întârziere mintală, care nu face necesară punerea ei sub interdicție. Reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta A.V.I. și menținerii sentinței și în privința acesteia. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, reține că, urmare modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, competența soluționării acestui recurs revine Curții de Apel Ploiești.
Așa fiind, conform art. II alin. (1) și (3) din Legea nr. 219/2005, recursul declarat în cauză va fi trimis spre competență soluționare curții de apel sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Trimite recursul declarat de D.G.A.S.P.C. Dâmbovița împotriva deciziei nr. 5 din 11 aprilie 2005 a Curții de Apel Ploiești, spre competentă soluționare la Curtea de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.