ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4163/2003

Asupra recursului civil  de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 3 aprilie 2002 pe rolul Tribunalului București reclamanta P.M. a solicitat

punerea sub interdicție a soțului P.A.

În motivarea cererii reclamanta

arată că soțul său suferă de boala Alzheimer în formă severă a sindromului

paranoid, datorită căreia nu mai are discernământul necesar pentru a se îngriji

de interesele sale.

În cauză, s-au efectuat cercetările

prealabile conform art. 30 din Decretul nr. 32/1954  de către Parchetul de pe

lângă Tribunalul București în cadrul cărora au fost audiați martori și a fost

efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică care a constatat că pârâtul

suferă de boala Alzheimer și îi lipsește posibilitatea psihică de a înțelege

conținutul actelor sale.

Ca o consecință a acestor cercetări

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în temeiul art. 142 C. fam., a

solicitat admiterea cererii de punere sub interdicție a lui P.A.

Instanța, la data de 25 octombrie

2002, s-a deplasat la domiciliul bolnavului și încercând să-l audieze a constatat

că acesta nu este orientat în timp și spațiu și nu poate comunica.

La dosar a fost depusă dispoziția

nr. 3767 din 18 octombrie 2002 emisă de Primăria sectorului 3 prin care a fost

instituită curatela lui P.A și a fost numit curator al acestuia P.C.C.

Tribunalul București, secția a IV –

a, prin sentința civilă nr. 1606 din 4 noiembrie 2002 a admis cererea, a dispus

punerea sub interdicție a lui P.A. și a dispus comunicarea hotărârii la

Direcția de Sănătate a Municipiului București și la Consiliul Local al

sectorului 3.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut, având în vedere probele administrate în cauză, că pârâtul

are boala Alzheimer forma severă a sindromului paranoid și îi lipsește

posibilitatea de autoîngrijire și control, fiind lipsit de discernământ; deci

sunt întrunite condițiile art. 142  C. fam., pentru a fi pus sub interdicție.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, susținând în esență

că hotărârea instanței de fond este nelegală pentru că judecarea cauzei a fost

făcută fără citarea martorului bolnavului, că în dispozitivul sentinței nu s-au

respectat prevederile art. 145 alin. (1) C. fam., în sensul de comunicare a

hotărârii autorității tutelare și de asemenea că nu s-au respectat prevederile

art. 144 alin. (2) C. fam., nefăcându-se mențiunea în dispozitiv să se facă

comunicarea hotărârii instanței de la locul de naștere a bolnavului.

Curtea de apel București, secția a

IV – a, prin decizia civilă nr. 105 din 10 martie 2003 a respins ca nefondat

apelul.

Motivând această decizie instanța de

apel a reținut că la data de 18 octombrie a fost emisă dispoziția de instituire

a curatelei pentru pârât fiind numit în această calitate P.C.C. și că la

termenul din 4 noiembrie 2002 instanța, în raport de declarațiile părților și

parchetului că nu mai sunt alte cereri, a soluționat cauza, deci critica

privind lipsa de procedură nu este fondată.

În legătură cu susținerea că nu s-a

dispus comunicarea hotărârii către autoritatea tutelară sector 3, instanța de

apel a arătat că dispunându-se comunicarea către Consiliul Local al sectorului

3, autoritatea tutelară fiind un serviciu din cadrul acestuia, prevederile art.

145 alin. (1) din C. fam. au fost respectate.

În ceea ce privește cea de a treia

critică instanța de apel a apreciat că și aceasta este nefondată pentru că

omisiunea de a se menționa în dispozitiv necesitatea comunicării hotărârii de

punere sub interdicție și instanței de la locul de naștere a bolnavului,

reprezintă o omisiune ce se putea remedia pe calea prevăzută de art. 281 C.

proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București invocând prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea legii.

Se susține că dispozitivul

sentinței criticate în apel conține mențiuni lapidare, ori dispozitivul este

partea hotărârii care trebuie pusă în executare și trebuie să cuprindă

dispoziții clare și precise.

În acest sens, se susține în recurs,

hotărârea de punere sub interdicție este  lipsită de eficiență juridică în

lipsa comunicării sale către instituțiile expres și limitativ prevăzute de art.

144 alin. (2) și art. 145 C. fam.

Se mai susține că instanța de apel a

încălcat și prevederile art. 144 alin. (3) C. fam. care prevăd ca atunci când

instanța de apel respinge apelul împotriva hotărârii prin care s-a pronunțat

interdicția, ea este aceea care trebuie să facă comunicările prevăzute de art.

144 C. fam.

În concluzie, se susține în recurs,

în lipsa comunicărilor prevăzute de art. 144 alin. (20 și 145 C. fam.,

instituțiile competente nu pot lua măsurile pentru asigurarea eficienței

hotărârii de punere sub interdicție conform art. 149 din C. fam..

Recursul este nefondat.

Este în primul rând de reținut că

recurenta a circumscris în mod precis obiectul recursului, respectiv ipoteza a

doua a articolului 304 pct. 9 C. proc. civ. prima ipoteză „hotărârea pronunțată

a fost dată cu încălcarea legii”.

În acest sens este de menționat că

hotărârea prin care s-a dispus punerea sub interdicție a avut la bază toate

probele administrate în faza de cercetare prealabilă chiar de către Parchet

plus cele administrate de către instanță, care toate au condus la concluzia că

pârâtul nu are discernământul pentru a se îngriji de interesele sale din cauza

alienației mintale.

Hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea

corectă a prevederilor art. 142 C. fam. precum și a dispozițiilor art. 30-35

din Decretul nr. 32/1954 incidente în cauză îndeplinindu-se toate fazele

procedurale și administrându-se toate dovezile prevăzute de textele mai înainte

menționate.

Motivul de recurs invocat de către

recurent se referă la încălcarea normelor de drept material care se aplică cu

ocazia judecării cauzei, care au fost însă respectate după cum s-a arătat mai

înainte.

De reținut este și faptul că soluția

pronunțată pe fondul cauzei, de punere sub interdicție a pârâtului, este aceea

pe care recurentul a solicitat-o după ce a efectuat procedura prealabilă

administrând și probele în această fază prin adresa nr. 1034/IV-7/2002, care de

altfel a fost susținută cu ocazia concluziilor orale la judecarea cauzei la

instanța de fond.

Încălcările de lege invocate în

motivele de recurs nu care se referă la prevederi legale care ar fi putut

schimba soluția în faza de judecată, ci ele se referă la împrejurări care

survin după pronunțarea hotărârii, mai exact după rămânerea definitivă a

acesteia.

Aceste „încălcări ale legii”

invocate în recurs ar avea eventual consecințe în legătură cu efectele

hotărârii după rămânerea definitivă, nu în legătură cu modalitatea de judecare

a cauzei.

În legătură cu criticile formulate

în recurs urmează a constata că instanța de apel a reținut corect, referindu-se

la susținerea că hotărârea nu a fost comunicată autorității tutelare sector 3,

conform art. 145 C. fam., ci Consiliului Local sector 3, că acesta nu

reprezintă un motiv de încălcare a legii în sensul pct. 9 din art. 304 C. proc.

civ., cu atât mai mult cu cât pe tot parcursul judecării cauzei autoritatea

tutelară a fost citată autoritatea tutelară Consiliu Local sector 3, ea fiind

de altfel un serviciu în cadrul acestui Consiliu.

În legătură cu cea de a doua

susținere privind omisiunea de a comunica hotărârea de punere sub interdicție,

de către instanța de fond și apel către instanțe locului unde actul de naștere

a celui pus sub interdicție a fost înregistrat [art. 144 alin. (2) C. fam.],

urmează a reține de asemenea că instanța de apel a apreciat corect că aceasta

nu constituie un motiv de casare conform pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.;

această omisiune putând fi remediată conform procedurii prevăzute de art. 281

C. proc. civ. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, urmează

a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei

civile nr. 105 din 10 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV – a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  21 octombrie  2003.