ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4163/2003

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 aprilie 2002 pe rolul Tribunalului București reclamanta P.M. a solicitat punerea sub interdicție a soțului P.A. În motivarea cererii reclamanta arată că soțul său suferă de boala Alzheimer în formă severă a sindromului paranoid, datorită căreia nu mai are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale. În cauză, s-au efectuat cercetările prealabile conform art. 30 din Decretul nr. 32/1954 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București în cadrul cărora au fost audiați martori și a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică care a constatat că pârâtul suferă de boala Alzheimer și îi lipsește posibilitatea psihică de a înțelege conținutul actelor sale.

Ca o consecință a acestor cercetări Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în temeiul art. 142 C. fam., a solicitat admiterea cererii de punere sub interdicție a lui P.A. Instanța, la data de 25 octombrie 2002, s-a deplasat la domiciliul bolnavului și încercând să-l audieze a constatat că acesta nu este orientat în timp și spațiu și nu poate comunica. La dosar a fost depusă dispoziția nr. 3767 din 18 octombrie 2002 emisă de Primăria sectorului 3 prin care a fost instituită curatela lui P.A și a fost numit curator al acestuia P.C.C. Tribunalul București, secția a IV – a, prin sentința civilă nr. 1606 din 4 noiembrie 2002 a admis cererea, a dispus punerea sub interdicție a lui P.A.

și a dispus comunicarea hotărârii la Direcția de Sănătate a Municipiului București și la Consiliul Local al sectorului 3. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, având în vedere probele administrate în cauză, că pârâtul are boala Alzheimer forma severă a sindromului paranoid și îi lipsește posibilitatea de autoîngrijire și control, fiind lipsit de discernământ; deci sunt întrunite condițiile art. 142 C. fam., pentru a fi pus sub interdicție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, susținând în esență că hotărârea instanței de fond este nelegală pentru că judecarea cauzei a fost făcută fără citarea martorului bolnavului, că în dispozitivul sentinței nu s-au respectat prevederile art. 145 alin. (1) C. fam., în sensul de comunicare a hotărârii autorității tutelare și de asemenea că nu s-au respectat prevederile art. 144 alin. (2) C. fam., nefăcându-se mențiunea în dispozitiv să se facă comunicarea hotărârii instanței de la locul de naștere a bolnavului. Curtea de apel București, secția a IV – a, prin decizia civilă nr. 105 din 10 martie 2003 a respins ca nefondat apelul. Motivând această decizie instanța de apel a reținut că la data de 18 octombrie a fost emisă dispoziția de instituire a curatelei pentru pârât fiind numit în această calitate P.C.C.

și că la termenul din 4 noiembrie 2002 instanța, în raport de declarațiile părților și parchetului că nu mai sunt alte cereri, a soluționat cauza, deci critica privind lipsa de procedură nu este fondată. În legătură cu susținerea că nu s-a dispus comunicarea hotărârii către autoritatea tutelară sector 3, instanța de apel a arătat că dispunându-se comunicarea către Consiliul Local al sectorului 3, autoritatea tutelară fiind un serviciu din cadrul acestuia, prevederile art. 145 alin. (1) din C. fam. au fost respectate. În ceea ce privește cea de a treia critică instanța de apel a apreciat că și aceasta este nefondată pentru că omisiunea de a se menționa în dispozitiv necesitatea comunicării hotărârii de punere sub interdicție și instanței de la locul de naștere a bolnavului, reprezintă o omisiune ce se putea remedia pe calea prevăzută de art. 281 C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea legii. Se susține că dispozitivul sentinței criticate în apel conține mențiuni lapidare, ori dispozitivul este partea hotărârii care trebuie pusă în executare și trebuie să cuprindă dispoziții clare și precise. În acest sens, se susține în recurs, hotărârea de punere sub interdicție este lipsită de eficiență juridică în lipsa comunicării sale către instituțiile expres și limitativ prevăzute de art. 144 alin. (2) și art. 145 C. fam. Se mai susține că instanța de apel a încălcat și prevederile art. 144 alin. (3) C. fam.

care prevăd ca atunci când instanța de apel respinge apelul împotriva hotărârii prin care s-a pronunțat interdicția, ea este aceea care trebuie să facă comunicările prevăzute de art. 144 C. fam. În concluzie, se susține în recurs, în lipsa comunicărilor prevăzute de art. 144 alin. (20 și 145 C. fam., instituțiile competente nu pot lua măsurile pentru asigurarea eficienței hotărârii de punere sub interdicție conform art. 149 din C. fam.. Recursul este nefondat. Este în primul rând de reținut că recurenta a circumscris în mod precis obiectul recursului, respectiv ipoteza a doua a articolului 304 pct. 9 C. proc. civ. prima ipoteză „hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea legii”.

În acest sens este de menționat că hotărârea prin care s-a dispus punerea sub interdicție a avut la bază toate probele administrate în faza de cercetare prealabilă chiar de către Parchet plus cele administrate de către instanță, care toate au condus la concluzia că pârâtul nu are discernământul pentru a se îngriji de interesele sale din cauza alienației mintale. Hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea corectă a prevederilor art. 142 C. fam. precum și a dispozițiilor art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 incidente în cauză îndeplinindu-se toate fazele procedurale și administrându-se toate dovezile prevăzute de textele mai înainte menționate. Motivul de recurs invocat de către recurent se referă la încălcarea normelor de drept material care se aplică cu ocazia judecării cauzei, care au fost însă respectate după cum s-a arătat mai înainte.

De reținut este și faptul că soluția pronunțată pe fondul cauzei, de punere sub interdicție a pârâtului, este aceea pe care recurentul a solicitat-o după ce a efectuat procedura prealabilă administrând și probele în această fază prin adresa nr. 1034/IV-7/2002, care de altfel a fost susținută cu ocazia concluziilor orale la judecarea cauzei la instanța de fond. Încălcările de lege invocate în motivele de recurs nu care se referă la prevederi legale care ar fi putut schimba soluția în faza de judecată, ci ele se referă la împrejurări care survin după pronunțarea hotărârii, mai exact după rămânerea definitivă a acesteia. Aceste „încălcări ale legii” invocate în recurs ar avea eventual consecințe în legătură cu efectele hotărârii după rămânerea definitivă, nu în legătură cu modalitatea de judecare a cauzei.

În legătură cu criticile formulate în recurs urmează a constata că instanța de apel a reținut corect, referindu-se la susținerea că hotărârea nu a fost comunicată autorității tutelare sector 3, conform art. 145 C. fam., ci Consiliului Local sector 3, că acesta nu reprezintă un motiv de încălcare a legii în sensul pct. 9 din art. 304 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât pe tot parcursul judecării cauzei autoritatea tutelară a fost citată autoritatea tutelară Consiliu Local sector 3, ea fiind de altfel un serviciu în cadrul acestui Consiliu. În legătură cu cea de a doua susținere privind omisiunea de a comunica hotărârea de punere sub interdicție, de către instanța de fond și apel către instanțe locului unde actul de naștere a celui pus sub interdicție a fost înregistrat [art. 144 alin. (2) C. fam.], urmează a reține de asemenea că instanța de apel a apreciat corect că aceasta nu constituie un motiv de casare conform pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ.; această omisiune putând fi remediată conform procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei civile nr. 105 din 10 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.