ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3389/2003

X Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1629 din 11 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV – a civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M.G., în contradictoriu cu bolnava C.I. și Autoritatea Tutelară – Consiliul Local al sectorului 4 și a dispus punerea sub interdicție a bolnavei, comunicarea hotărârii Serviciului de Stare Civilă a Primăriei sectorului 4 și Direcției Sanitare a Municipiului București pentru constituirea supravegherii medicale. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București a avut în vedere probele administrate în cauză, înscrisuri, declarații martori și expertiza medico-legală, din care rezulta că bolnava suferă de maladia alzheimer și este lipsită de posibilitatea psihică de a înțelege conținutul actelor sale (lipsa discernământului și a capacității de exercițiu).

Împotriva sentinței susmenționate, a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pe care a criticat-o pentru nerespectarea dispozițiilor art. 144 alin. (2) din C. fam. în sensul că, nu s-a dispus comunicarea hotărârii instanței locului de naștere al bolnavei și pentru nerespectarea dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 32/1954, în sensul că, s-a procedat la ascultarea bolnavei în lipsa procurorului, conducând la nulitatea hotărârii. Prin decizia civilă nr. 48/A din 3 februarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, s-a admis apelul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței civile nr. 1629 din 11 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția a IV – a civilă, s-a anulat sentința și a reținut cauza, pentru evocarea fondului.

Împotriva deciziei susmenționată, a declarat recurs reclamantul M.G., arătând că cele două condiții nu au fost respectate din vina sa și a cerut să se mențină punerea sub interdicție a sorei sale C.I., astfel cum a hotărât Tribunalul. Recursul urmează a fi respins ca inadmisibil pentru următoarele considerente: Potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care prima instanță a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului și, instanța de apel găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul și va judeca procesul pronunțând o hotărâre definitivă. Prin dispozițiile procedurale menționate, pentru celeritatea judecății, față de caracterul devolutiv al apelului, în ipotezele respingerii sau anulării cererii de chemare în judecată fără a se fi intrat în cercetarea fondului s-a prevăzut obligația instanței de apel de a anula hotărârea instanței de fond și de a evoca fondul pricinii.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel, în aceste ipoteze, are caracterul unei încheieri interlocutorii, dar premergătoare, susceptibilă de a fi recurată odată cu fondul, potrivit art. 282 alin. (2) C. proc. civ. Instanța de apel, investită să soluționeze calea de atac a apelului se dezinvestește prin pronunțarea unei hotărâri definitive, act procedural unic. Față de considerentele menționate, Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca inadmisibil, declarat M.G., împotriva deciziei nr. 48 A din 3 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a III - a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2003.