ÎCCJ, decizie (scj.ro #82696)

Punerea sub interdicție. Împrejurări care survin după

pronunțarea hotărârii de punere sub interdicție, printre care omisiunea comunicării

hotărârii instanței locului unde actul de naștere al celui pus sub interdicție

a fost înregistrat conform art.144 alin.2 din C. fam. Consecințe

Asemenea împrejurări nu

constituie motive de reformare a hotărârii de punere sub interdicție, ele

putând avea, eventual, consecințe în legătură cu efectele hotărârii, după

rămânerea definitivă a acesteia.

Secția civilă, decizia nr.4163 din 21

octombrie 2003

Prin cererea înregistrată la data de 3 aprilie 2002 reclamanta

P.M. a solicitat punerea sub interdicție a soțului său P.A.

În motivarea cererii reclamanta arată că soțul său suferă de

boala Alzheimer în formă severă a sindromului paranoid, datorită căreia nu mai

are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale.

În cauză, s-au efectuat cercetările prealabile conform art. 30

din Decretul  32/1954  de către Parchetul de pe lângă Tribunalul

București în cadrul cărora au fost audiați martori și a fost efectuată o

expertiză medico-legală psihiatrică care a constatat că pârâtul suferă de boala

Alzheimer și îi lipsește posibilitatea psihică de a înțelege conținutul actelor

sale.

Ca o consecință a acestor cercetări, Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, în temeiul art. 142 C. fam., a solicitat admiterea

cererii de punere sub interdicție.

Instanța, la data de 25 octombrie 2002, s-a deplasat la

domiciliul bolnavului și încercând să-l audieze a constatat că acesta nu este

orientat în timp și spațiu și nu poate comunica.

La dosar a fost depusă dispoziția nr. 3767 din 18 octombrie 2002

emisă de Primăria sectorului 3 prin care a fost instituită curatela lui P.A. și

a fost numit curator al acestuia  pe P.C.C.

Tribunalul București, secția a IV–a, prin sentința civilă nr.

1606 din 4 noiembrie 2002, a admis cererea, a dispus punerea sub interdicție a

lui P.A. și a dispus comunicarea hotărârii la Direcția de Sănătate a

Municipiului București și la Consiliul Local al sectorului 3.

Instanța a reținut, că pârâtul are boala Alzheimer forma severă

a sindromului paranoid și îi lipsește posibilitatea de autoîngrijire și

control, fiind lipsit de discernământ; deci sunt întrunite condițiile art. 142,

C. fam., pentru a fi pus sub interdicție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este

nelegală pentru că judecarea cauzei a fost făcută fără citarea martorului

bolnavului, că în dispozitivul sentinței nu s-au respectat prevederile art. 145

alin. 1 C. fam., în sensul de comunicare a hotărârii autorității tutelare și de

asemenea că nu s-au respectat prevederile art. 144 al. 2 C. fam., nefăcându-se

mențiunea în dispozitiv să se facă comunicarea hotărârii instanței de la locul

de naștere a bolnavului.

Curtea de apel București, secția a IV–a prin decizia civilă nr.

105 din 10 martie 2003 a respins ca nefondat apelul.

Instanța de apel a reținut că la data de 18 octombrie 2002 a

fost emisă dispoziția de instituire a curatelei pentru pârât, fiind numit în

această calitate P.C.C. și că, la termenul din 4 noiembrie 2002, instanța, în

raport de declarațiile părților și parchetului că nu mai sunt alte cereri, a

soluționat cauza; deci, critica privind lipsa de procedură nu este fondată.

În legătură cu susținerea că nu s-a dispus comunicarea hotărârii

către Autoritatea tutelară sector 3, instanța de apel a arătat că dispunându-se

comunicarea către Consiliul Local al sectorului 3, autoritatea tutelară fiind

un serviciu din cadrul acestuia, prevederile art. 145 al. 1  C. fam. au

fost respectate.

În ceea ce privește cea de a treia critică instanța de apel a

apreciat că și aceasta este nefondată pentru că omisiunea de a se menționa în

dispozitiv necesitatea comunicării hotărârii de punere sub interdicție și

instanței de la locul de naștere a bolnavului, reprezintă o omisiune ce se

putea remedia pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea legii.

Se susține că dispozitivul sentinței criticate în apel

conține mențiuni lapidare; că, dispozitivul este partea hotărârii care trebuie

pusă în executare și trebuie să cuprindă dispoziții clare și precise. Or,

hotărârea de punere sub interdicție este lipsită de eficiență juridică în lipsa

comunicării sale către instituțiile expres și limitativ prevăzute de art. 144

al. 2 și 145 C. fam.

Se mai susține că instanța de apel a încălcat și prevederile

art. 144 al. 3 C. fam. care prevăd că, atunci când instanța de apel respinge

apelul împotriva hotărârii prin care s-a pronunțat interdicția, ea este aceea

care trebuie să facă comunicările prevăzute de art. 144 Cod familie.

În concluzie, se susține, în recurs că, în lipsa comunicărilor

prevăzute de art. 144 al. 2 și 145 C. fam., instituțiile competente nu pot lua

măsurile pentru asigurarea eficienței hotărârii de punere sub interdicție

conform art. 149  C. fam.

Recursul este nefondat.

Hotărârea prin care s-a dispus punerea sub interdicție a

avut la bază toate probele administrate în faza de cercetare prealabilă chiar

de către parchet, plus cele administrate de către instanță, care au condus la

concluzia că pârâtul nu are discernământul, pentru a se îngriji de interesele

sale, din cauza alienației mintale.

Hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea corectă a prevederilor art.

142 C. fam. precum și a dispozițiilor art. 30-35 din Decretul

nr.32/1954,   incidente în cauză, îndeplinindu-se toate fazele

procedurale și administrându-se și dovezile prevăzute de aceste textele.

Motivul de recurs invocat de către recurent se referă la

încălcarea normelor de drept material, care se aplică cu ocazia judecării

cauzei, care au fost însă respectate.

Soluția pronunțată pe fondul cauzei, de punere sub interdicție a

pârâtului, este aceea pe care recurentul a solicitat-o după ce a efectuat

procedura prealabilă administrând și probele în această fază  care de

altfel a fost susținută cu ocazia concluziilor orale la judecarea cauzei la

instanța de fond.

Încălcările de lege invocate în motivele de recurs nu se referă

la prevederi legale care ar fi putut schimba soluția în faza de judecată, ci ele

se referă la împrejurări care survin după pronunțarea hotărârii, mai exact după

rămânerea definitivă a acesteia.

Aceste „încălcări ale legii” invocate în recurs ar avea eventual

consecințe în legătură cu efectele hotărârii după rămânerea definitivă, nu în

legătură cu modalitatea de judecare a cauzei.

În legătură cu criticile formulate în recurs urmează a constata

că instanța de apel a reținut corect, referindu-se la susținerea că hotărârea

nu a fost comunicată autorității tutelare sector 3, conform art. 145 C. fam.,

ci Consiliului Local sector 3, că acesta nu reprezintă un motiv de încălcare a

legii în sensul punctului 9 din art. 304 cod proc.civilă, cu atât mai mult cu

cât, pe tot parcursul judecării cauzei, a fost citată autoritatea tutelară -

Consiliu Local sector 3, ea fiind de altfel un serviciu în cadrul acestui

consiliu.

În legătură cu cea de a doua susținere privind omisiunea de a

comunica hotărârea de punere sub interdicție, de către instanța de fond și

apel, către instanțe locului unde actul de naștere a celui pus sub interdicție

a fost înregistrat (art. 144 al. 2 C. fam.), urmează a reține, de asemenea, că

instanța de apel a apreciat corect că aceasta nu constituie un motiv de casare

conform punctului 9 al art.304 c.proc.civilă; această omisiune putând fi

remediată conform procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ. Astfel fiind,

urmează a respinge recursul ca nefondat.