ÎCCJ, decizie (scj.ro #82696)

Punerea sub interdicție. Împrejurări care survin după pronunțarea hotărârii de punere sub interdicție, printre care omisiunea comunicării hotărârii instanței locului unde actul de naștere al celui pus sub interdicție a fost înregistrat conform art.144 alin.2 din C. fam. Consecințe Asemenea împrejurări nu constituie motive de reformare a hotărârii de punere sub interdicție, ele putând avea, eventual, consecințe în legătură cu efectele hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Secția civilă, decizia nr.4163 din 21 octombrie 2003 Prin cererea înregistrată la data de 3 aprilie 2002 reclamanta P.M. a solicitat punerea sub interdicție a soțului său P.A. În motivarea cererii reclamanta arată că soțul său suferă de boala Alzheimer în formă severă a sindromului paranoid, datorită căreia nu mai are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale.

În cauză, s-au efectuat cercetările prealabile conform art. 30 din Decretul 32/1954 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București în cadrul cărora au fost audiați martori și a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică care a constatat că pârâtul suferă de boala Alzheimer și îi lipsește posibilitatea psihică de a înțelege conținutul actelor sale. Ca o consecință a acestor cercetări, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în temeiul art. 142 C. fam., a solicitat admiterea cererii de punere sub interdicție. Instanța, la data de 25 octombrie 2002, s-a deplasat la domiciliul bolnavului și încercând să-l audieze a constatat că acesta nu este orientat în timp și spațiu și nu poate comunica.

La dosar a fost depusă dispoziția nr. 3767 din 18 octombrie 2002 emisă de Primăria sectorului 3 prin care a fost instituită curatela lui P.A. și a fost numit curator al acestuia pe P.C.C. Tribunalul București, secția a IV–a, prin sentința civilă nr. 1606 din 4 noiembrie 2002, a admis cererea, a dispus punerea sub interdicție a lui P.A. și a dispus comunicarea hotărârii la Direcția de Sănătate a Municipiului București și la Consiliul Local al sectorului 3. Instanța a reținut, că pârâtul are boala Alzheimer forma severă a sindromului paranoid și îi lipsește posibilitatea de autoîngrijire și control, fiind lipsit de discernământ; deci sunt întrunite condițiile art. 142, C. fam., pentru a fi pus sub interdicție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală pentru că judecarea cauzei a fost făcută fără citarea martorului bolnavului, că în dispozitivul sentinței nu s-au respectat prevederile art. 145 alin. 1 C. fam., în sensul de comunicare a hotărârii autorității tutelare și de asemenea că nu s-au respectat prevederile art. 144 al. 2 C. fam., nefăcându-se mențiunea în dispozitiv să se facă comunicarea hotărârii instanței de la locul de naștere a bolnavului. Curtea de apel București, secția a IV–a prin decizia civilă nr. 105 din 10 martie 2003 a respins ca nefondat apelul. Instanța de apel a reținut că la data de 18 octombrie 2002 a fost emisă dispoziția de instituire a curatelei pentru pârât, fiind numit în această calitate P.C.C.

și că, la termenul din 4 noiembrie 2002, instanța, în raport de declarațiile părților și parchetului că nu mai sunt alte cereri, a soluționat cauza; deci, critica privind lipsa de procedură nu este fondată. În legătură cu susținerea că nu s-a dispus comunicarea hotărârii către Autoritatea tutelară sector 3, instanța de apel a arătat că dispunându-se comunicarea către Consiliul Local al sectorului 3, autoritatea tutelară fiind un serviciu din cadrul acestuia, prevederile art. 145 al. 1 C. fam. au fost respectate. În ceea ce privește cea de a treia critică instanța de apel a apreciat că și aceasta este nefondată pentru că omisiunea de a se menționa în dispozitiv necesitatea comunicării hotărârii de punere sub interdicție și instanței de la locul de naștere a bolnavului, reprezintă o omisiune ce se putea remedia pe calea prevăzută de art. 281 C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea legii. Se susține că dispozitivul sentinței criticate în apel conține mențiuni lapidare; că, dispozitivul este partea hotărârii care trebuie pusă în executare și trebuie să cuprindă dispoziții clare și precise. Or, hotărârea de punere sub interdicție este lipsită de eficiență juridică în lipsa comunicării sale către instituțiile expres și limitativ prevăzute de art. 144 al. 2 și 145 C. fam. Se mai susține că instanța de apel a încălcat și prevederile art. 144 al. 3 C. fam. care prevăd că, atunci când instanța de apel respinge apelul împotriva hotărârii prin care s-a pronunțat interdicția, ea este aceea care trebuie să facă comunicările prevăzute de art. 144 Cod familie.

În concluzie, se susține, în recurs că, în lipsa comunicărilor prevăzute de art. 144 al. 2 și 145 C. fam., instituțiile competente nu pot lua măsurile pentru asigurarea eficienței hotărârii de punere sub interdicție conform art. 149 C. fam. Recursul este nefondat. Hotărârea prin care s-a dispus punerea sub interdicție a avut la bază toate probele administrate în faza de cercetare prealabilă chiar de către parchet, plus cele administrate de către instanță, care au condus la concluzia că pârâtul nu are discernământul, pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației mintale. Hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea corectă a prevederilor art. 142 C. fam. precum și a dispozițiilor art. 30-35 din Decretul nr.32/1954, incidente în cauză, îndeplinindu-se toate fazele procedurale și administrându-se și dovezile prevăzute de aceste textele.

Motivul de recurs invocat de către recurent se referă la încălcarea normelor de drept material, care se aplică cu ocazia judecării cauzei, care au fost însă respectate. Soluția pronunțată pe fondul cauzei, de punere sub interdicție a pârâtului, este aceea pe care recurentul a solicitat-o după ce a efectuat procedura prealabilă administrând și probele în această fază care de altfel a fost susținută cu ocazia concluziilor orale la judecarea cauzei la instanța de fond. Încălcările de lege invocate în motivele de recurs nu se referă la prevederi legale care ar fi putut schimba soluția în faza de judecată, ci ele se referă la împrejurări care survin după pronunțarea hotărârii, mai exact după rămânerea definitivă a acesteia.

Aceste „încălcări ale legii” invocate în recurs ar avea eventual consecințe în legătură cu efectele hotărârii după rămânerea definitivă, nu în legătură cu modalitatea de judecare a cauzei. În legătură cu criticile formulate în recurs urmează a constata că instanța de apel a reținut corect, referindu-se la susținerea că hotărârea nu a fost comunicată autorității tutelare sector 3, conform art. 145 C. fam., ci Consiliului Local sector 3, că acesta nu reprezintă un motiv de încălcare a legii în sensul punctului 9 din art. 304 cod proc.civilă, cu atât mai mult cu cât, pe tot parcursul judecării cauzei, a fost citată autoritatea tutelară - Consiliu Local sector 3, ea fiind de altfel un serviciu în cadrul acestui consiliu.

În legătură cu cea de a doua susținere privind omisiunea de a comunica hotărârea de punere sub interdicție, de către instanța de fond și apel, către instanțe locului unde actul de naștere a celui pus sub interdicție a fost înregistrat (art. 144 al. 2 C. fam.), urmează a reține, de asemenea, că instanța de apel a apreciat corect că aceasta nu constituie un motiv de casare conform punctului 9 al art.304 c.proc.civilă; această omisiune putând fi remediată conform procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ. Astfel fiind, urmează a respinge recursul ca nefondat.