ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 69/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Reclamanta D.L. a solicitat punerea sub interdicție a pârâtului T.O.A., cerere respinsă, ca nefondată, prin sentința civilă nr. 713 din 4 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 99 A din 20 februarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând și prev. art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța nu și-a exercitat rolul activ, în situația în care, în cauză existau două expertize medico-legale ce cuprindeau concluzii diferite și că a respins nejustificat cererea de amânare formulată de D.I.A, curatorul pârâtului, aflată în imposibilitate prezentare la data judecării procesului.

Recursul este nefondat. Printr-un prim raport de expertiză medico-legală psihiatrică (nr. A.1/7872/2001) s-a constatat că pârâtului îi lipsește posibilitatea psihică de autoîngrijire, de autocontrol și că este cazul a fi pus sub interdicție. Exercitându-și rolul activ în sensul prevederilor art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., instanța de fond a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale, astfel că este neîntemeiată critica vizând lipsa rolului activ. Prin raportul medico-legal de nouă expertiză psihiatrică nr. A.6/15.796 din 13 martie 2002, pe baza unor verificări complexe, s-a concluzionat că pârâtul prezintă modificare organică a personalității, intelect de limită, dar are capacitatea psihică de a se autoîntreține, de a se autoconduce și de a decide conform propriilor interese, situație în care nu este cazul a fi pus sub interdicție.

Acest raport de nouă expertiză medico-legală a fost aprobat de Comisia Superioară Medico-Legală, prin adresa nr. 4367 din 7 iunie 2002. În atare situație, în mod temeinic și-au întemeiat instanțele soluțiile pe cea de-a doua expertiză medico-legală, care are o forță probantă mai mare. Nu poate fi primit nici motivul de recurs referitor la imposibilitatea de prezentare a curatorului pârâtului, reclamanta neavând calitatea de a invoca o astfel de neregularitate procedurală care nu a vizat-o și deci nu-i putea produce nici o vătămare. In consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.L. împotriva deciziei nr. 99/A din 20 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.