ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 69/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Reclamanta D.L. a solicitat punerea sub

interdicție a  pârâtului T.O.A., cerere respinsă, ca nefondată, prin sentința

civilă nr. 713 din 4 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă și de contencios administrativ.

Apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței a fost respins, ca  nefondat, prin decizia nr. 99 A din  20 februarie

2003, pronunțată de Curtea de Apel București,  secția a III-a civilă.

Împotriva susmenționatei decizii a

declarat recurs reclamanta, invocând și prev. art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

și susținând, în esență, că instanța nu și-a exercitat rolul activ, în situația

în care, în cauză existau două expertize medico-legale ce cuprindeau concluzii

diferite și că a respins nejustificat cererea de amânare formulată de D.I.A,

curatorul pârâtului, aflată în imposibilitate prezentare la data judecării

procesului.

Recursul este nefondat.

Printr-un prim raport de expertiză

medico-legală psihiatrică (nr. A.1/7872/2001) s-a constatat că pârâtului îi

lipsește posibilitatea psihică de autoîngrijire, de autocontrol și că este

cazul a fi pus sub interdicție.

Exercitându-și rolul activ în sensul

prevederilor art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., instanța de fond a dispus

efectuarea unei noi expertize medico-legale, astfel că este neîntemeiată

critica vizând lipsa rolului activ.

Prin raportul medico-legal de nouă

expertiză psihiatrică nr. A.6/15.796 din 13 martie 2002, pe baza unor

verificări complexe, s-a concluzionat că pârâtul prezintă modificare organică a

personalității, intelect de limită, dar are capacitatea psihică de a se

autoîntreține, de a se autoconduce și de a  decide conform propriilor interese,

situație în care nu este cazul a fi pus sub interdicție.

Acest raport de nouă expertiză

medico-legală a fost aprobat de Comisia Superioară Medico-Legală, prin adresa

nr. 4367 din 7 iunie 2002.

În atare situație, în mod temeinic și-au

întemeiat instanțele soluțiile pe cea de-a doua expertiză medico-legală, care

are o forță probantă mai mare.

Nu poate fi primit nici motivul de recurs

referitor la imposibilitatea de prezentare a curatorului pârâtului, reclamanta

neavând calitatea de a invoca o astfel de neregularitate procedurală care nu a

vizat-o și deci nu-i putea produce nici o vătămare.

In consecință, recursul urmează a fi

respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de  reclamanta  D.L. împotriva deciziei nr. 99/A din 20 februarie 2003

a Curții de Apel București,  secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 ianuarie 2004.