ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1228/2003

Asupra recursului de față constată:

Prin sentința civilă nr. 1411 din 18 octombrie 2000 a

Tribunalului Dolj, s-a admis în parte acțiunea precizată și în parte cererea

reconvențională și s-a constatat rezilierea contractului de locațiune nr. 16

din 26 septembrie 1998. A fost obligată pârâta la plata sumei de 394 de dolari

S.U.A. + T.V.A, reprezentând garanție nerestituită, iar pe reclamanta-pârâtă la

plata sumei de 27.468.502 lei chirie pe perioada aprilie – iulie 2000,

reclamanta a fost obligată și la ridicarea bunurilor din spațiul locativ,

consemnate în procesul-verbal din 12 iulie 2000.

Au fost respinse capetele de cerere formulate în acțiunea

reclamantei, privind daunele pentru viciile lucrului și îmbunătățiri.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond reține că

reclamanta a anulat concediul în octombrie 1999, ca urmare a expirării

contractului de locațiune încheiat pentru o perioadă de un an, iar tacita

relocațiune nu a putut fi reținută, situație față de care reclamanta trebuie să

restituie garanția depusă la încheierea contractului, iar pârâta să suporte

contravaloarea lipsei de folosință. Cât privește contravaloarea energiei

electrice, în contract, nu s-a stipulat această obligație, iar tulburarea

folosinței, prin inundația produsă, nu a fost dovedită, culpa aparținând

locatarilor de la etajele superioare.

Împotriva sentinței nr. 1411 din 2000, pronunțată de

Tribunalul Dolj, ambele părți au formulat apel.

Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamantă și a admis în parte cererea reconvențională.

S-a constatat reziliat contractul de locațiune și a fost

obligată reclamanta la plata sumei de 30.886.976 lei, (22.774.816 lei, reprezentând

chirie, și 8.112.160 lei, energie electrică) reclamanta fiind obligată să-și

ridice bunurile din spațiul locativ consemnate în procesul-verbal din 12 iulie

2002.

Instanța de apel a reținut că rezilierea contractului de

locație a avut loc prin acord, operând tacita relocațiune, până la 12 iulie

2000.

În ce privesc daunele-interese pentru nefolosința spațiului,

s-a reținut că acestea nu au fost dovedite, ca pagube din garanția reținută.

Împotriva deciziei nr. 302 din 10 aprilie 2001, pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, reclamanta SC B.C. SRL Craiova a declarat recurs,

criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât greșit a fost obligată

la plata energiei termice pe baza unor facturi calculate estimativ, precum și

la restituirea garanției de 394 de dolari S.U.A. (+ T.V.A) constituită pentru

eventualele pagube și, cum pagubele nu au existat, garanția trebuia înapoiată, întrucât

proprietarul nu avea dreptul să scadă după bunul său plac.

Se mai susține că eronat instanța a reținut tacita

relocațiune, ca și obligarea reclamantei-recurente la contravaloarea chiriei pe

perioada 1 mai – 12 iulie 2000.

Ultimul motiv de recurs se referă la cheltuieli de judecată,

care trebuiau compensate față de faptul că pretențiile ambelor părți au fost

admise în parte.

Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, în

raport cu criticile formulate, se constată că recursul declarat este nefondat.

Raporturile dintre părți s-au derulat în baza contractului

de locație nr. 16 din 25 septembrie 1998, având ca obiect închirierea spațiului

în suprafață de 120 mp, pe o durată de un an.

La 13 octombrie 1999, reclamanta a făcut cunoscut

reclamantei-pârâte că dorește încetarea contractului, dar și intenția acceptării

reînnoirii acestuia în condițiile în care ar accepta continuarea folosinței,

situație ce s-a concretizat prin achitarea contravalorii chiriei pe perioada

contractului și după octombrie 1999, până în martie 2000, chirie primită de

pârâta-reclamantă.

Tacita relocațiune a fost prelungită în iulie 2000, când

pârâta-reclamantă a preluat spațiul de la reclamanta-pârâtă, prin acord,

intervenind rezilierea, așa cum corect a reținut și instanța de apel. În art. 8

din contractul de locațiune s-a prevăzut acoperirea unor pagube din garanție și

chiria restantă, pagube ce nu s-au dovedit, astfel că legal instanța a obligat

recurenta la restituirea garanției.

Cu adresele din dosarul de apel s-a făcut dovada plății de

către pârâta-reclamantă a energiei termice ce cădea în sarcina reclamantei-pârâte,

care, deși avea partidă separată, nu i s-a achitat obligațiile ce-i reveneau.

Facturile au fost calculate de RA T., iar S.P. le-a achitat.

Cheltuielile de judecată au fost legal apreciate în raport

cu culpa procesuală a recurentei și capetele de cerere admise din ambele faze

procesuale.

Astfel fiind, în raport cu considerentele arătate, recursul

declarat fiind nefondat a fost respins, conform art. 312 pct. 1 C. proc. civ.,

decizia pronunțată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC B.C.

SRL Craiova, împotriva deciziei nr. 302 din 10 aprilie 2001 a Curții de Apel

Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2003.