ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1584/2003

Deliberând asupra recursului de

față:

Prin cererea înregistrată sub nr. 379

din 5 ianuarie 2001, reclamanta SC T.C. II SA Craiova a solicitat evacuarea

pârâților L.I.L. și L.I.A. din imobilul pe care îl ocupă fără drept în blocul I.T.,

camera 3 b.

Motivându-și cererea formulată ca

ordonanță președințială, reclamanta arată că a avut contract de închiriere

pentru spațiul respectiv cu T.I., contractul acestuia fiind reziliat și

încheindu-se un alt contract cu un alt salariat, reclamanta pretinde că acest

din urmă chiriaș nu poate folosi spațiul, fiindcă este ocupat de pârâți.

Tribunalul Dolj, prin sentința

civilă nr. 1150 din 30 aprilie 2001, a respins acțiunea ca nefondată, reținând

că există o altă hotărâre judecătorească, prin care reclamanta a fost obligată

să vândă locuința lui T.I., sentința civilă nr. 5678/2000 a Tribunalului Dolj.

În această situație, pârâții, care sunt tolerați de titularul dreptului de

folosință, nu pot fi evacuați.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta, susținând că instanța de fond a apreciat greșit

faptul că, pentru spațiul din litigiu, există un contract de închiriere pentru

o altă persoană fizică și că acesta ar fi deținut și dreptul de a cumpăra

spațiul. În realitate, procesul este în curs, iar contractul de închiriere

anterior a fost reziliat, începând cu 14 noiembrie 2000, pentru neplata

chiriei.

Curtea de Apel Craiova a respins, ca

nefondat, apelul reclamantei, pronunțând decizia civilă nr. 772 din 18 iulie

2001.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că susținerile reclamantei apelante sunt infirmate

de înscrisurile de la dosar, respectiv, actul adițional la contractul nr. 26,

din care rezultă că termenul închirierii camerei nr. 3 b din căminul de

nefamiliști către T.I. s-a prelungit până la 31 decembrie 2003. Astfel,

persoanele tolerate de acesta nu pot fi evacuate.

În ceea ce privește hotărârea prin

care reclamanta a fost obligată să vândă locuința către chiriașul T.I., s-a

apreciat că aceasta nu poate fi ignorată, chiar dacă împotriva ei s-a exercitat

calea de atac a recursului, atâta timp, cât aceasta nu suspendă executarea.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs reclamanta, susținând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Se arată că a fost reziliat

contractul de închiriere pe care se întemeiază pretinsele drepturi ale

chiriașului T.I.

Este considerată greșită

interpretarea dată de instanța de apel dispozițiilor art. 1418 C. civ., privind

subînchirierea, susținându-se că aceasta este interzisă chiriașului pentru

locuința accesorie contractului de muncă.

Este criticată și susținerea instanței

de apel, potrivit căreia doar titularul dreptului de folosință, respectiv,

chiriașul, ar avea dreptul de a cere evacuarea persoanelor care o dețin fără

titlu.

Recursul reclamantei este nefondat pentru

următoarele considerente:

Prima critică nu are suport în

actele dosarului, întrucât, din actul adițional aflat la dosarul de fond,

rezultă că termenul de închiriere, pentru camera 3 b, este de 5 ani, respectiv,

până la 31 decembrie 2003, deci nu a expirat și nu s-au depus dovezi cu privire

la pretinsa reziliere a contractului de închiriere nr. 26, aparținând lui T.I.

Nici critica referitoare la greșita

aplicare a dispozițiilor art. 1418 C. civ. nu este întemeiată, întrucât

titularul dreptului de folosință nu a subînchiriat camera, ci doar a tolerat

folosirea acesteia de către cei doi pârâți, fără a le percepe vreo sumă cu

titlu de chirie.

Așadar, nu se poate discuta

încălcarea dispozițiilor art. 1418 C. civ.

Tocmai pentru că nu este o

subînchiriere, instanțele au considerat că numai titularul dreptului de folosință

poate cere evacuarea celor doi pârâți, cărora le-au permis să folosească doar

temporar și cu un titlu precar locuința sa. În această situație, nu există

decât raporturi personale și nu unele patrimoniale, care ar fi similare cu

subînchirierea, tocmai pentru că lipsește prețul - chiria.

Negăsindu-se întemeiate criticile

recurentei, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul acesteia.

Conform art. 274 C. proc. civ., va

fi obligată recurenta la plata sumei de 3.000.000 lei, cheltuieli de judecată

către intimații-pârâți, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.C. SA Craiova,

împotriva deciziei nr. 772 din 11 iulie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția

comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească

intimaților L.I.L. și L.I.A., suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 13 martie 2003.