ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1584/2003

Deliberând asupra recursului de față: Prin cererea înregistrată sub nr. 379 din 5 ianuarie 2001, reclamanta SC T.C. II SA Craiova a solicitat evacuarea pârâților L.I.L. și L.I.A. din imobilul pe care îl ocupă fără drept în blocul I.T., camera 3 b. Motivându-și cererea formulată ca ordonanță președințială, reclamanta arată că a avut contract de închiriere pentru spațiul respectiv cu T.I., contractul acestuia fiind reziliat și încheindu-se un alt contract cu un alt salariat, reclamanta pretinde că acest din urmă chiriaș nu poate folosi spațiul, fiindcă este ocupat de pârâți. Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 1150 din 30 aprilie 2001, a respins acțiunea ca nefondată, reținând că există o altă hotărâre judecătorească, prin care reclamanta a fost obligată să vândă locuința lui T.I., sentința civilă nr. 5678/2000 a Tribunalului Dolj.

În această situație, pârâții, care sunt tolerați de titularul dreptului de folosință, nu pot fi evacuați. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând că instanța de fond a apreciat greșit faptul că, pentru spațiul din litigiu, există un contract de închiriere pentru o altă persoană fizică și că acesta ar fi deținut și dreptul de a cumpăra spațiul. În realitate, procesul este în curs, iar contractul de închiriere anterior a fost reziliat, începând cu 14 noiembrie 2000, pentru neplata chiriei. Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, pronunțând decizia civilă nr. 772 din 18 iulie 2001. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că susținerile reclamantei apelante sunt infirmate de înscrisurile de la dosar, respectiv, actul adițional la contractul nr. 26, din care rezultă că termenul închirierii camerei nr. 3 b din căminul de nefamiliști către T.I.

s-a prelungit până la 31 decembrie 2003. Astfel, persoanele tolerate de acesta nu pot fi evacuate. În ceea ce privește hotărârea prin care reclamanta a fost obligată să vândă locuința către chiriașul T.I., s-a apreciat că aceasta nu poate fi ignorată, chiar dacă împotriva ei s-a exercitat calea de atac a recursului, atâta timp, cât aceasta nu suspendă executarea. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, susținând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se arată că a fost reziliat contractul de închiriere pe care se întemeiază pretinsele drepturi ale chiriașului T.I. Este considerată greșită interpretarea dată de instanța de apel dispozițiilor art. 1418 C. civ., privind subînchirierea, susținându-se că aceasta este interzisă chiriașului pentru locuința accesorie contractului de muncă.

Este criticată și susținerea instanței de apel, potrivit căreia doar titularul dreptului de folosință, respectiv, chiriașul, ar avea dreptul de a cere evacuarea persoanelor care o dețin fără titlu. Recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente: Prima critică nu are suport în actele dosarului, întrucât, din actul adițional aflat la dosarul de fond, rezultă că termenul de închiriere, pentru camera 3 b, este de 5 ani, respectiv, până la 31 decembrie 2003, deci nu a expirat și nu s-au depus dovezi cu privire la pretinsa reziliere a contractului de închiriere nr. 26, aparținând lui T.I. Nici critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1418 C. civ. nu este întemeiată, întrucât titularul dreptului de folosință nu a subînchiriat camera, ci doar a tolerat folosirea acesteia de către cei doi pârâți, fără a le percepe vreo sumă cu titlu de chirie.

Așadar, nu se poate discuta încălcarea dispozițiilor art. 1418 C. civ. Tocmai pentru că nu este o subînchiriere, instanțele au considerat că numai titularul dreptului de folosință poate cere evacuarea celor doi pârâți, cărora le-au permis să folosească doar temporar și cu un titlu precar locuința sa. În această situație, nu există decât raporturi personale și nu unele patrimoniale, care ar fi similare cu subînchirierea, tocmai pentru că lipsește prețul - chiria. Negăsindu-se întemeiate criticile recurentei, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul acesteia. Conform art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta la plata sumei de 3.000.000 lei, cheltuieli de judecată către intimații-pârâți, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.C. SA Craiova, împotriva deciziei nr. 772 din 11 iulie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimaților L.I.L. și L.I.A., suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 13 martie 2003.