ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2747/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1521/2002, reclamanta SC I.I. SRL, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a formulat plângere împotriva deciziei nr. 35 din 20 iunie 2002 emisă de pârât, prin care s-a respins contestația formulată de societate împotriva procesului-verbal nr. 8993/2002 al Direcției de Supraveghere Vamală și Luptă împotriva Fraudelor Vamale din cadrul Direcției Generale a Vămilor, pentru sumele de 1.002.308.021 lei, datorie vamală, 403.731.040 lei, majorări de întârziere aferente și suma de 37.741.132 lei, penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal nr. 8993/C.1 din 9 mai 2002, s-a constatat că la importul cu scutire de taxe vamale și T.V.A., conform art. 13 din Legea nr. 35/1991 și O.U.G. nr. 17/2000, în perioada 21 august 2000 – 31 decembrie 2001, privind cantitatea de 4.175.638,70 kg cafea verde, la recepționarea mărfii în vamă a rezultat în raport de documentele legale, o diferență în minus de 4.952 kg cafea, din cantitatea de 208.197 kg cafea în perioada 21 august 2000 – 31 decembrie 2000, reprezentând 2,378% și cantitatea de 67.339,70 kg cafea, din 3.967.441,70 kg cafea verde în perioada 1 ianuarie 2001 – 31 decembrie 2001, reprezentând 1,697%. Pentru 72.291 kg cafea verde, nejustificată, conform art. 71 și 144 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 141/1997, s-a stabilit o datorie vamală de 1.002.308.021 lei.

Organele vamale nu au avut în vedere art. 52 și 53 din Legea nr. 141/1997, problema fiind tranșată prin prevederile Contractului European privind cafeaua, ce a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 1998 și prin care se are în vedere că la această marfă există un proces natural de uscare, aleatoriu în raport de controlul vânzărilor. Prin sentința nr. 1141 din 27 noiembrie 2002, s-a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere că reclamanta, la importul de cafea verde în perioada 21 august 2000 – 31 decembrie 2001, a beneficiat de scutire de la plata taxelor vamale și T.V.A. în condițiile art. 13 din Legea nr. 35/1991 privind regimul investițiilor străine și ale O.U.G.

nr. 17/2000 privind T.V.A., aprobată prin Legea nr. 547/2001, scutirea de plata taxelor vamale și T.V.A. privind cantitatea declarată în vederea importului definitiv. La controlul ulterior, efectuat în perioada 26 februarie – 22 aprilie 2002, la sediul societății reclamante, conform prevederilor Codului vamal și H.G. nr. 1114/2001, coroborate cu H.G. nr. 70/2001, ca și Ordinului de control nr. 8993/C.1 din 26 februarie 2002, din documentele puse la dispoziție de reclamantă, a rezultat o diferență în minus la cafea verde de 72,291,70 kg ce nu a fost utilizată în producție proprie, respectiv cafea prăjită și pentru care nu s-au făcut dovezi, în sensul că scăderea s-ar fi datorat factorilor naturali, ca și faptul că aceasta operează doar în situația în care s-a produs, înainte de acordarea liberului de vamă.

Reclamanta nu a depus diligențe pentru rectificarea cantității nete în declarațiile vamale, nu a întocmit documentele necesare. Întrucât nu s-a făcut mențiunea modificării privind greutatea declarată în D.V.I. - uri pentru cafeaua constatată minus, în vederea stabilirii drepturilor de import, în mod legal Ministerul Finanțelor Publice prin decizia nr. 365 din 20 iunie 2002, a respins contestația împotriva procesului-verbal de control din 9 august 2002 pentru datoria vamală de 1.002.308.021 lei, precum și pentru majorările de întârziere aferente, de 441.445.172 lei. Împotriva sentinței a formulat recurs reclamanta SC I.I.

SRL, criticând-o astfel: instanța de fond nu a avut în vedere apărarea recurentei, în sensul că marfa importată, cafea verde, prin natura sa, are calități specifice, fiind recunoscut și prin Contractul European privind Cafeaua, la care România a aderat, că se admite o abatere de 3% față de cantitatea netă expediată de furnizorul extern, tocmai datorită proceselor naturale ce au loc.

În speță, procentul de scădere este sub cel admis și în acest caz, nu este necesar să se producă dovezi, fiind absolut normal ca această diminuare să se fi produs înainte de a intra marfa în vamă; este neîntemeiată argumentarea instanței de fond, în sensul că recurenta avea obligația de a dovedi că scăderea cantității de cafea s-a produs înainte de acordarea liberului de vamă; Societatea a depus toate diligențele, în sensul că a cerut Direcției Generale a Vămilor să efectueze cântărirea containerelor cu cafea verde, însă i s-a refuzat acest lucru, pentru că punctul vamal de control și vămuire nu are dotarea necesară pentru cântărire; Lipsa cafelei, constatată prin procesul-verbal de control, nu este contestată, practic nu a existat la întocmirea declarației vamale, astfel că era imposibilă schimbarea destinației unui produs inexistent.

În măsura în care organul de control a susținut această ipoteză, trebuia să o și dovedească. Cu privire la suma de 441.445.172 lei, majorări de întârziere aferente datoriei vamale, s-a susținut nemotivarea. Atâta vreme, cât s-a contestat datoria vamală, majorările constituie un accesoriu ce depinde de datoria principală. Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Organele de control au constatat că reclamanta-recurentă nu a putut justifica o cantitate de 72.291,70 kg cafea verde. Conform art. 40 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, aprobat prin H.G. nr. 626/1997 și H.G. nr. 1114/2001, se prevede că „declarația vamală în detaliu, semnată de importator, de exportator sau de reprezentantul acestuia, are valoarea unei declarații pe proprie răspundere a acestuia cu privire la exactitatea datelor înscrise în declarația vamală, autenticitatea documentelor anexate la declarația vamală, plasarea mărfurilor sub regimul vamal solicitat”.

Conform art. 52 din Legea nr. 141/1997 „autoritatea vamală poate aproba titularului operațiunii sau reprezentantului acestuia, la cerere, să efectueze, înainte de depunerea declarației vamale, verificarea felului și a cantității mărfii și să preleveze probe în vederea întocmirii și depunerii corecte a declarației vamale”. Din prevederile art. 53 și 54 din actul normativ citat, rezultă că rectificarea sau retragerea unei declarații vamale, se poate face dacă acestea au fost solicitate înainte de începerea controlului fizic al mărfurilor. Rectificarea sau retragerea declarației vamale se poate face dacă declaratorul a solicitat acest lucru, înainte de efectuarea controlului fizic al mărfii de către autoritatea vamală și dacă acest lucru a fost refuzat, ca și în ipoteza când s-au întocmit și prezentat autorității vamale acte constatatoare întocmite de organisme neutre, abilitate prin lege.

Recurenta nu s-a aflat în nici una din situațiile ce o îndreptățeau la rectificarea declarațiilor vamale. Cântărirea mărfii nu constituie obligația Biroului Vamal. Cererea recurentei la autoritatea vamală a fost ulterioară depunerii declarației vamale, nefiind realizate condițiile art. 52 C. vam. Nu au fost realizate nici celelalte situații ce ar fi dat dreptul la o cerere de rectificare a declarațiilor vamale, astfel că răspunderea pentru cantitatea lipsă îi revine reclamantei, decizia pârâtului fiind legală. Cu privire la majorările de întârziere, avându-se în vedere faptul că datoria principală de 1.002.308.021 lei s-a constatat că a fost corect stabilită în sarcina recurentei, majorările aferente fiind datorate conform art. 3 alin. (1) lit. c) din O.U.G.

nr. 13/2001, de altfel acest capăt de cerere nu s-a motivat în contestația depusă la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Pentru considerentele expuse, constatându-se că nu sunt motive care să ducă la casare, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC I.I. SRL Otopeni împotriva sentinței civile nr. 1141 din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2003.