ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 820/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.8705 din 11 decembrie 1995 a Judecătoriei Suceava deciziei civile nr.1583 din 25 aprilie 2000 a Tribunalului Suceava precum și decizia nr.2073 din 4 septembrie 2001 a Curții de Apel Suceava. La apelul nominal s-au prezentat intimații pârâți U.N., U.V.și U.R.toți personal lipsind intimatul pârât D.N.. Procedura completă. Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare așa cum a fost formulat, casarea hotărârilor judecătorești criticate și pe fond respingerea acțiunii. Intimații pârâți U.V., U.R.și U.N., având pe rând cuvântul, arată că sunt de acord cu admiterea recursului în anulare.

C U R T E A Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.8705 din 11 decembrie 1995, pronunțată de Judecătoria Suceava a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul H.I., împotriva pârâților U.V., U.R., U.N. și D.N., s-a constatat că reclamantul a cumpărat de la pârâții U.V., U.R.și U.N., în anul 1980, cu prețul de 9.000 lei, achitat integral, imobilul compus din casă de locuit, anexe gospodărești și teren în suprafață de 300 mp, aferent construcțiilor, situat în vatra satului Sf. Ilie, comuna Scheia, județul Suceava, cu vecinătățile menționate în dispozitivul sentinței, a fost dispusă radierea dreptului de proprietate asupra acestui imobil din CF 4646 a comunei cadastrale Sf.

Ilie de pe numele pârâtului U.V.și intabularea dreptului de proprietate, dobândit prin cumpărare, pe numele reclamantului, a fost respins capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de 200 mp, aferent construcțiilor dobândite prin donație de la pârâtul D.N. și au fost obligați primii trei pârâți la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 11.234 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că vânzarea-cumpărarea a fost dovedită cu martorii audiați, deoarece înscrisul sub semnătură privată a fost pierdut. Apelul declarat de pârâții U.N., U.V.și U.R.împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.1585 din 25 aprilie 2000, pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă.

Prin decizia nr.2073 din 4 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția civilă a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de aceeași pârâți împotriva deciziei tribunalului. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătorești susmenționate, în temeiul art.330 pct.2 din C.proc.civ., susținând în esență că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat a soluționare greșită a cauzei pe fond și că sunt vădit netemeinice, deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare privind imobilul ce formează obiectul litigiului, ci faptul că reclamantul a fost doar tolerat să locuiască în acest imobil, care era în stare avansată de degradare și urma să fie demolat.

Prin recursul în anulare s-a mai susținut că instanțele au încălcat prevederile art.1191 alin.1 din C.civ., bazându-și soluțiile doar pe depoziții de martori și prezumții, deși pârâții nu și-au exprimat acordul cu privire la administrarea probei testimoniale, în lipsa unui înscris și că declarația martorei P.M., singura care a pretins că a asistat la întocmirea înscrisului urma să fie înlăturată, deoarece s-a făcut dovada că în locul acesteia s-a prezentat în instanță o altă persoană, faptă pentru care a fost condamnată pentru fals privind identitatea, sancțiune luată și împotriva reclamantului. Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce vor urma.

Conform art.1191 alin.1 din C.civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată, iar potrivit alin.3 al aceluiași articol, părțile pot conveni să poată fi făcută dovada cu martori, dacă aceasta privește drepturi de care ele pot să dispună. Cum reclamantul nu a fost în măsură să depună la dosar înscrisul sub semnătură privată ce a pretins că a fost încheiat cu ocazia vânzării-cumpărării, neexistând opunerea pârâților la administrarea probei cu martori, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale susmenționate, încuviințând această probă.

Instanțele însă, au făcut o netemeinică apreciere a depozițiilor martorilor audiați în cauză, din care nu rezultă că ar fi fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, la o anumită dată, cu stabilirea și achitarea prețului, martorii cunoscând diverse împrejurări din relatările altor persoane. Din proba testimonială rezultă că pârâții l-au tolerat pe reclamant și pe copiii acestuia să locuiască în imobilul care era în stare avansată de degradare și urma să fie demolat. Soluțiile instanțelor s-au băgat în principal pe depoziția martorei P.M. (fila 39 din dosarul instanței de fond), singura care a declarat că a asistat la încheierea convenției între părți, la plata prețului de 9.000 lei și la redactarea înscrisului, pe care l-a semnat în calitate de martor.

În realitate, în locul acestei martore s-a prezentat în instanță numita C. S., care a fost condamnată pentru comiterea infracțiunii de fals privind identitatea, prin sentința penală nr.754 din 18 mai 1999 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin decizia nr.1419 din 15 decembrie 1999 a Tribunalului Suceava – secția penală, reținându-se că la data de 30 martie 1995, aceasta a declarat ca martoră în locul numitei P.M., legitimându-se cu actul de identitate al acesteia. La rândul său, pentru săvârșirea aceleiași fapte penale, a fost condamnat și reclamantul, prin sentința penală nr.1025/14 mai 1998, pronunțată de Judecătoria Suceava. În aceste condiții, se constată că instanțele au făcut o netemeinică apreciere a probei testimoniale atunci când au ajuns la concluzia că reclamantul și-a dovedit acțiunea, chiar și în lipsa înscrisului sub semnătură privată.

În consecință, recursul în anulare urmează a fi admis, a fi casate hotărârile pronunțate în cauză și, în fond, a fi respinsă acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia civilă 2073 din 4 septembrie 2001 a Curții de Apel Suceava, decizia civilă 1585 din 25 aprilie 2000 a Tribunalului Suceava și sentința civilă 8705 din 11 decembrie 1995 a Judecătoriei Suceava. În fond respinge acțiunea formulată de reclamantul H.I. împotriva pârâților U.V., U.R., U.N. și D.N.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2003.