Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.05.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4183/2005

HOTĂRÂRE
19.05.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4183/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 13 septembrie 2000, reclamanta SC M. SRL a chemat în judecată pe pârâții SA C., Comisia județeană pentru aplicarea Legii fondului funciar și Prefectura Galați solicitând să se constate nulitatea ordinului nr. 151 din 16 iunie 2000 emis de Prefectul județului Galați cu referire la jumătate din suprafața de 9545 mp atribuită primei pârâte. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că: - a cumpărat de la A.A.V. și A.A.G.

mai multe spații de depozitare, un garaj și o platformă situate în incinta fostei CAP din comuna Costache Negri, județul Galați, bunuri nevândute sau restituite foștilor cooperatori, ci transferate prin protocol celor doi vânzători; - datorită alegerilor din luna mai 2000, Primăria comunei Costache Negri a omis analizarea documentației depusă de reclamantă pentru concesionarea terenului aferent imobilelor menționate; - concomitent, pârâta SA C. a trecut în documentația necesară Prefecturii Galați doar imobilele ce-i aparțineau (alte spații de depozitare și jumătate cu platformă), omițând deliberat bunurile imobile ale reclamantei; - pe baza acestei documentații, care nu avea avizul Primăriei comunei Costache Negri, Prefectul Județului Galați a emis ordinul atacat, atribuind pârâtei SA C. întreaga suprafață de teren.

La 19 octombrie 2000, pârâta SA C. a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la eliberarea terenului revendicat și a construcțiilor amplasate pe acest teren cu motivarea că este singura societate constituită potrivit Legii nr. 36/1991 cu personalitate juridică, deci îndreptățită să preia patrimoniul fostei CAP din comuna Costache Negri. Judecătoria Galați, prin sentința civilă nr. 989 din 28 ianuarie 2002, a respins acțiunea ca nefondată, a admis în parte cererea reconvențională, în sensul obligării reclamantei la lăsarea în deplină proprietate și pașnică folosință a suprafeței de teren situate în comuna Costache Negri, dobândită de pârâta SA C. în baza Ordinului nr. 151/2000 și a respins capătul de cerere reconvențională referitor la două magazii pentru cereale cu platforme betonate aferente și un garaj auto.

S-a reținut că: - pârâta SA C. este singura asociație de tip privat cu personalitate juridică din comuna Costache Negri, constituită potrivit Legii nr. 18/1991, în timp ce asociațiile agricole V. și G. sunt private, constituite în baza Legii nr. 36/1991, fără personalitate juridică; - pe cale de consecință doar pârâta SA C. era îndreptățită să preia în proprietate bunurile menționate în art. 29 din Legea nr. 18/1991 (construcții agrozootehnice, ateliere de industrie mică și alte asemenea) ce au aparținut fostei CAP; - magaziile de depozitare a cerealelor, platformele betonate aferente și un garaj situat în incinta fostei CAP desființată au fost atribuite de comisia de lichidare asociațiilor agricole V. și G., care le-au înstrăinat reclamantei, iar pârâta nu a făcut dovada anulării prin hotărâre judecătorească a proceselor verbale și celorlalte acte referitoare la bunurile menționate.

Tribunalul Galați, secția civilă, prin decizia nr. 38 din 21 ianuarie 2003, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă și pârâta SA C. Reclamanta a declarat recurs, a cărui judecată a fost suspendată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin încheierea din 9 septembrie 2003, la cererea recurentei, conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. 641/2003 al Judecătoriei Liești. La 9 aprilie 2004, pârâta SA C. a solicitat repunerea pe rol a cauzei, cerere respinsă de Curtea de Apel Galați, secția civilă prin încheierea din 26 mai 2004. Pârâta SA C. a declarat recurs împotriva acestei încheieri, susținând că dosarul nr. 641/2003 al Judecătoriei Liești nu are nici o legătură cu pricina dedusă judecății.

În sprijinul recursului, recurenta SA C. a depus, în copie, sentința civilă nr. 310 din 20 octombrie 2003, pronunțată de Judecătoria Liești în dosarul nr. 641/2003, precum și două planuri de situație. Prin sentința civilă menționată, nedefinitivă, Judecătoria Liești a admis acțiunea formulată de Comisia județeană Galați de aplicare a Legii nr. 18/1991, a constatat nulitatea absolută a hotărârii nr. 6629 din 13 iunie 2000 a aceleiași comisii și a Ordinului nr. 151 din 16 iunie 2000 emis de Prefectul județului Galați și a dispus radierea a 1045,20 mp din suprafața de 9545,20 mp atribuită pârâtei SA C. Din înscrisurile noi prezentate de recurentă nu rezultă însă dacă diferența de 1045,20 mp se află sau nu pe suprafața de teren contestată în prezentul litigiu.

Drept consecință, Înalta Curte reține că în speță sunt incidente dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ. deoarece, în funcție de amplasament, diferența de 1045,20 mp ar putea determina reducerea suprafeței revendicată de reclamanta SC M. SRL. Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta SA C. împotriva încheierilor de ședință din 9 septembrie 2003 și 26 mai 2004, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 341/2010
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Liești, reclamantul M.C., prefectul Județului Galați a solicitat în contradictoriu cu Comisia Locala de aplic
ÎCCJ 2005-11-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9162/2005
intervenit între Primăria Municipiului Galați prin primar și SC Ș.N.D. SA Galați este prescrisă. Că, potrivit art. 9 alin. (2) și art. 27 alin. (10) din Legea nr. 10/2001 reclamanta este îndreptățită să solicite măsuri reparatorii prin echi
ÎCCJ 2005-10-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7999/2005
i; - au fost respectate dispozițiile actelor normative ce reglementau această operațiune (îndeosebi O.G. nr. 88/1997); - toate părțile au fost de bună-credință la încheierea actului. Tribunalul Galați, prin încheierea din 15 noiembrie 2001,
ÎCCJ 2005-09-29
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4372/2005
Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, înregistrată la data de 20 martie 2003 la Judecătoria Pitești, reclamanții B.P., H.V., B.V., B.C., B.E., D.M., I.M.
ÎCCJ 2004-11-24
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6583/2004
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Reclamanta C.V., prin acțiunea înregistrată la 5 ianuarie 1999 a chemat în judecată pârâții Consiliul Local Galați și SC C. SA Galați și a solicitat ob
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă