ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4102/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la data de

15 martie 2000 la Judecătoria sectorului 1 reclamanții G.A., G.M., G.E. și E.V.

au chemat în judecată Primăria Municipiului București – Consiliul General

solicitând constatarea calității de moștenitori față de tatăl lor G.I. și mama

M.G. și restituirea imobilului de la parter cu un apartament și 348 m.p. teren

situat în București.

În motivare s-a arătat că imobilul a

fost cumpărat de tatăl  lor și a fost naționalizat cu încălcarea art. II din

Decretul nr. 92/1950.

Prin sentința civilă nr. 9311 din 22

mai 2000 Judecătoria sector 1 București și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului București.

La data de 29 septembrie 2000

reclamanții și-au completat  acțiunea cerând anularea contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.

Prin sentința civilă nr. 1283 din 30

noiembrie 2000 Tribunalul București, secția a III – a civilă, a respins ca

neîntemeiată acțiunea cu motivarea că reclamanții s-au adresat din anul 1996

Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 în vederea obținerii de

despăgubiri pentru imobilul naționalizat, cererea fiind aprobată. Prin acest

demers reclamanții au recunoscut că imobilul revendicat a trecut în

proprietatea statului cu titlu. Instanța a mai reținut că nu s-au administrat

dovezi clare cu privire la situația juridică actuală a terenului revendicat, cu

privire la temeiul juridic al trecerii în proprietatea statului (lista anexă la

Decretul nr. 92/1950) și nici cu privire la cererea de constatare a nulității

contractelor de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul G.A. în nume propriu și în numele celor trei frați ai săi a

formulat apel susținând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii,

este netemeinică și se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt decurgând din

aprecierea eronată a probelor administrate.

Reclamantul arată că imobilul a fost

preluat fără titlu și că a notificat Comisiile de aplicare a Legii nr. 112/1995

pentru a nu înstrăina proprietatea. Reclamantul mai arată că instanța nu a obligat

pârâtul să depună probe în vederea clarificării situației de fapt și de drept.

Prin decizia nr. 198 A din 13

aprilie 2001 Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, a respins ca

nefondat apelul confirmând soluția instanței de fond, în esență cu aceeași

motivare.

Astfel, instanța a reținut că

reclamanții s-au adresat din anul 1996 Comisiei pentru aplicarea Legii nr.

112/1995 în vederea obținerii de despăgubiri, cerere care le-a fost și

aprobată, retrocedarea în natură nu mai poate avea loc, imobilul revendicat

trecând în proprietatea statului.

Nu s-au administrat dovezi clare cu

privire la situația juridică a imobilului, a temeiului de drept al trecerii în

proprietatea statului.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul G.A. în nume propriu și în numele celor trei frați a formulat

recurs invocând motivele de casare prevăzute în art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 și 11

C. proc. civ. reluând criticile formulate în apel.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis pentru considerentele ce vor urma.

Instanțele au clarificat situația

juridică a imobilului revendicat.

Din fila 16 a dosarului de apel

(Dosar nr. 1166/2001 al Curții de Apel București, secția a III – a civilă,)

reiese că lui G.I. i s-au naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 mai multe

imobile dintre care și în București. Această probă este însă insuficientă

pentru ca să se poată verifica pretinsa injustețe a titlului statului în raport

de celelalte probe aflate la dosarul de fond.

Materialul probator evidențiază că

reclamantul s-a adresat în baza Legii nr. 112/1995 Comisiei locale de pe lângă

Primăria sectorului 1, dosarul fiind înaintat comisiei municipale cu propunerea

de acordare de despăgubiri.  Procedurile administrative au fost suspendate

fiind promovată acțiunea în revendicare.

În același timp reiese că imobilul

revendicat a fost vândut de S.C. H.N. S.A. către P.F.E.

În raport de cele expuse se impune

casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru

rejudecare.

În rejudecare se va avea în vedere

suplimentarea materialului probator, eventual efectuarea unei expertize care să

identifice imobilul revendicat.

În baza completării  materialului

probator se va clarifica situația de fapt și legalitatea aplicării Decretului

nr. 92/1950 respectiv se va stabili cu certitudine proprietarul imobilului

revendicat, faptul că acest imobil a fost moștenit de reclamanți, că la data

naționalizării imobilul se afla în proprietatea autorilor lor, iar aceștia erau

exceptați de la măsura naționalizării.

Se impune introducerea în cauză a

S.C. H.N. S.A. și a lui P.F.E.  și depunerea la dosar a contractului de

vânzare-cumpărare al imobilului revendicat în scopul clarificării aspectelor

privind respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, dacă dobânditoarea este

de bună credință sau nu.

În rejudecare vor fi avute în vedere

și celelalte critici ce formează obiectul prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul G.A. împotriva deciziei nr. 198 A din 13 aprilie 2001 a Curții de

Apel București,  secția a III- a civilă.

Casează decizia precum și sentința

civilă nr. 1283 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția a III –

a civilă, și trimite cauza pentru rejudecare acestei instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  17 octombrie 2003.