ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 902/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la 4 aprilie 1997 sub nr. 6930/1997 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamantul B.R. în nume propriu și în numele mamei sale B.E. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și S.C. H.N. București, solicitând instanței restituirea imobilului din București și a terenului aferent, proprietatea sa și a mamei sale. În motivarea acțiunii, s-a arătat că terenul revendicat a fost dobândit de către bunicul reclamantului prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8562/1926, care a edificat ulterior, o casă, așa cum rezultă din procesul verbal nr. 2174/1940 emis de Comisia pentru înființarea Cărților funciare în București.

Această casă a fost naționalizată abuziv, deși bunicul și tatăl reclamantului erau exceptați de la naționalizare, conform art. II din Decretul nr. 92/1950, fiind muncitor și respectiv funcționar. După parcurgerea mai multor cicluri procesuale se constată că prin sentința civilă nr. 1409 din 24 septembrie 2001, Tribunalul București, secția a IV–a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare formulată de reclamanții B.R. și B.E. împotriva pârâților Consiliul General al Municipiului București și S.C. H.N. București. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că apartamentul nr. 2 de la etajul imobilului revendicat din București a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 și că prin nici o probă nu s-a făcut dovada lipsei bunei credințe a cumpărătorilor, situație în care s-a apreciat că reclamanții își pot valorifica pretențiile numai în sensul acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, invocând, în esență, greșita reținere de către instanță, cu privire la temeiul de drept al acțiunii, care a fost întemeiată pe dispozițiile H.G. nr. 20/1996 modificată și republicată în temeiul H.G. nr. 11/1997 pe art. 1 pct. 5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995. În apel, Consiliul General al Municipiului București a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, față de împrejurarea că apartamentul nr. 2 din imobilul în litigiu a fost vândut chiriașilor. Prin decizia nr. 131 din 26 martie 2002, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanți în contradictoriu cu pârâții, a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și S.C.

H.N. București, să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie mansarda imobilului și cota de teren aferentă acesteia. A respins acțiunea privind apartamentul nr. 2 de la etajul 1 din același imobil, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a soluționa astfel, instanța de apel a reținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată pentru revendicarea întregului imobil din București compus din construcție și teren aferent. Prin precizarea de acțiune, reclamanții și-au restrâns obiectul acțiunii, în sensul că solicită restituirea în natură a apartamentului nr. 2 de la etajul 1 și a mansardei din imobil, cu cota de teren aferentă acestora.

A mai reținut instanța, în ce privește revendicarea apartamentului nr. 2 de la etajul 1, vândut chiriașilor, s-a reținut lipsa calității procesuale pasive a pârâților, acțiunea fiind întemeiată, referitor la partea de imobil nevândută, respectiv mansarda. În ce privește legea aplicabilă speței, aceasta fiind Legea nr. 10/2001 de imediată aplicare chiar în cazul acțiunilor în curs de judecată având ca obiect imobile ce fac parte din domeniul său de reglementare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.R. și B.E. și pârâtul Consiliul General al Municipiului București reprezentat de Primarul General. Recurenții-reclamanți au criticat decizia pentru netemeinicie și nelegalitate nulitate prevăzută de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ., în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind revendicarea apartamentului nr. 2, susținând, în esență, preluarea abuzivă a imobilului de către stat și faptul că acesta a fost cumpărat de chiriași, în mod ilicit, deși la 16 iulie 1996 sub nr. 1494 s-a depus cerere de retrocedare a imobilului. S-a mai susținut că valorificarea pretențiilor conform Legii nr. 10/2001, este la opțiunea reclamantului care poate alege. Recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului București a criticat decizia pronunțată în apel în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 6, 9 și 10 C. proc. civ., susținând, în esență, că reclamanților li s-a acordat mai mult decât au cerut față de restrângerea acțiunii la data de 1 februarie 2000 la Tribunalul București, secția a IV – a civilă, și cu privire la greșita aplicare în speță a prevederilor Legii nr. 10/2001.

Recursurile sunt fondate. Acțiunea reclamanților a fost fondată pe dreptul comun al revendicării, respectiv pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ. Întrucât la data de 14 februarie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, acțiunea era pendinte în sensul art. 47 alin. (1) din lege, iar reclamanții nu au renunțat la judecata ei, instanțele erau obligate să respecte principiul ultraactivității legii vechi, impus de textul de lege menționat, cât și principiul disponibilității, și să rezolve pricina pe temeiul juridic invocat prin cererea de chemare în judecată, adică pe dreptul comun al revendicării, (art. 480 și art. 481 C. civ.). Or, soluționând recursul prin trimiterea părții la dispozițiile Legii nr. 10/2001, instanțele au avut în vedere un alt temei juridic decât cel invocat de reclamanți, situație care echivalează cu nerezolvarea fondului și care atrage nulitatea soluției pronunțate.

Nu mai puțin, instanțele erau obligate să pretindă reclamanților să justifice calitatea procesuală, necesară, simultan, pentru dovedirea temeiniciei cererii lor. Din conținutul actului aflat în dosarul nr. 2106/2000 al Curții de Apel București, secția a IV – a civilă, rezultă că de pe urma defunctului B.A.R.P., decedat la 1 aprilie 1960, a rămas B.G., – în calitate de fiu (de asemenea decedat) și că urmașii acestuia sunt intervenienții. Nu au fost administrate probele necesare, inclusiv consultarea dosarului notarial nr. 35/2000 al Biroului Notarial M.R. pentru a stabili cu certitudine raporturile succesorale invocate prin acțiune, respectiv dacă autorul reclamanților a acceptat succesiunea defunctului B.A.R.P.

și dacă aceasta a fost retransmisă, de asemenea prin devoluțiune succesorală și acceptare, reclamanților. După cum, instanțele aveau obligația să determine corect, în raport cu fiecare capăt de cerere legitimarea procesuală a pârâților, știut fiind că determinarea valabilității titlului statului este legată juridic de prezența în proces a Consiliului General al Municipiului București, iar revendicarea nu poate avea ca pârât decât pe posesorul (posesorii) neproprietar al bunului. Cât privește obiectul cererii de chemare în judecată, de asemenea instanțele erau datoare să respecte limitele acesteia și să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, ca o garanție a aplicării principiului disponibilității [ art. 129 alin. (6) C. proc.

civ.]. Întrucât pricina a fost soluționată cu încălcarea legii, în sensul arătat, situație care relevă că împrejurările de fapt esențiale ale pricinii nu au fost deplin stabilite, se impune, în baza art. 313 și art. 314 C. proc. civ., admiterea recursurilor cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru rejudecare, cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ. În temeiul art. 725 alin. (2) art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., cauza urmează a fi trimisă la Judecătoria sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanții B.R. și B.E., decedată la 1 ianuarie 2003 și al cărei recurs este continuat de B.R. și de pârâtul Consiliul General al Municipiului București. Casează decizia nr. 131 din 26 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și sentința civilă nr. 1409 din 24 septembrie 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria sectorului 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2003.