ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 902/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la

4 aprilie 1997 sub nr. 6930/1997 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București,

reclamantul B.R. în nume propriu și în numele mamei sale B.E. au chemat în

judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și S.C. H.N. București,

solicitând instanței restituirea imobilului din București și a terenului

aferent, proprietatea sa și a mamei sale.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că

terenul revendicat a fost dobândit de către bunicul reclamantului prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8562/1926, care a edificat

ulterior, o casă, așa cum rezultă din procesul verbal nr. 2174/1940 emis de

Comisia pentru înființarea Cărților funciare în București.

Această casă a fost naționalizată

abuziv, deși bunicul și tatăl reclamantului erau exceptați de la naționalizare,

conform art. II din Decretul nr. 92/1950, fiind muncitor și respectiv

funcționar.

După parcurgerea mai multor cicluri

procesuale se constată că prin sentința civilă nr. 1409 din 24 septembrie 2001,

Tribunalul București, secția a IV–a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea

în revendicare formulată de reclamanții B.R. și B.E. împotriva pârâților

Consiliul General al Municipiului București și S.C. H.N. București.

Pentru a pronunța această soluție,

tribunalul a reținut că apartamentul nr. 2 de la etajul imobilului revendicat

din   București a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 și că prin nici o

probă nu s-a făcut dovada lipsei bunei credințe a cumpărătorilor, situație în

care s-a apreciat că reclamanții își pot valorifica pretențiile numai în sensul

acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanții, invocând, în esență, greșita reținere de către instanță, cu

privire la temeiul de drept al acțiunii, care a fost întemeiată pe dispozițiile

H.G. nr. 20/1996 modificată și republicată în temeiul H.G. nr. 11/1997 pe art. 1

pct. 5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995.

În apel, Consiliul General al

Municipiului București a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,

față de împrejurarea că apartamentul nr. 2 din imobilul în litigiu a fost

vândut chiriașilor.

Prin decizia nr. 131 din 26 martie

2002, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat

de reclamanți în contradictoriu cu pârâții, a schimbat în tot sentința, în

sensul că a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâții

Consiliul General al Municipiului București și S.C. H.N. București, să lase

reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie mansarda imobilului

și cota de teren aferentă acesteia. A respins acțiunea privind apartamentul nr.

2 de la etajul 1 din același imobil, ca fiind îndreptată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a soluționa astfel, instanța

de apel a reținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată pentru revendicarea

întregului imobil din București compus din construcție și teren aferent.

Prin precizarea de acțiune,

reclamanții și-au restrâns obiectul acțiunii, în sensul că solicită restituirea

în natură a apartamentului nr. 2 de la etajul 1 și a mansardei din imobil, cu

cota de teren aferentă acestora.

A mai reținut instanța, în ce

privește revendicarea apartamentului nr. 2 de la etajul 1, vândut chiriașilor,

s-a reținut lipsa calității procesuale pasive a pârâților, acțiunea fiind

întemeiată, referitor la partea de imobil nevândută, respectiv mansarda.

În ce privește legea aplicabilă

speței, aceasta fiind Legea nr. 10/2001 de imediată aplicare chiar în cazul

acțiunilor în curs de judecată având ca obiect imobile ce fac parte din

domeniul său de reglementare.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții B.R. și B.E. și pârâtul Consiliul General al

Municipiului București reprezentat de Primarul General.

Recurenții-reclamanți au criticat

decizia pentru netemeinicie și nelegalitate nulitate prevăzută de art. 304 pct.

9 și 10 C. proc. civ., în ceea ce privește respingerea capătului de cerere

privind revendicarea apartamentului nr. 2, susținând, în esență, preluarea

abuzivă a imobilului de către stat și faptul că acesta a fost cumpărat de

chiriași, în mod ilicit, deși la 16 iulie 1996 sub nr. 1494 s-a depus cerere de

retrocedare a imobilului.

S-a mai susținut că valorificarea

pretențiilor conform Legii nr. 10/2001, este la opțiunea reclamantului care

poate alege.

Recurentul-pârât

Consiliul General al Municipiului București a criticat decizia pronunțată în

apel în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 6, 9 și 10 C. proc. civ.,

susținând, în esență, că reclamanților li s-a acordat mai mult decât au cerut

față de restrângerea acțiunii la data de 1 februarie 2000 la Tribunalul

București, secția a IV – a civilă, și cu privire la greșita aplicare în speță a

prevederilor Legii nr. 10/2001.

Recursurile sunt fondate.

Acțiunea reclamanților a fost

fondată pe dreptul comun al revendicării, respectiv pe dispozițiile art. 480 și

art. 481 C. civ.

Întrucât la data de 14 februarie

2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, acțiunea era pendinte în

sensul art. 47 alin. (1) din lege, iar reclamanții nu au renunțat la judecata

ei, instanțele erau obligate să respecte principiul ultraactivității legii

vechi, impus de textul de lege menționat, cât și principiul disponibilității,

și să rezolve pricina pe temeiul juridic invocat prin cererea de chemare în

judecată, adică pe dreptul comun al revendicării, (art. 480 și art. 481 C. civ.).

Or, soluționând recursul prin trimiterea părții la dispozițiile Legii nr. 10/2001,

instanțele au avut în vedere un alt temei juridic decât cel invocat de

reclamanți, situație care echivalează cu nerezolvarea fondului și care atrage

nulitatea soluției pronunțate.

Nu mai puțin, instanțele erau

obligate să pretindă reclamanților să justifice calitatea procesuală, necesară,

simultan, pentru dovedirea temeiniciei cererii lor.

Din conținutul actului aflat  în

dosarul nr. 2106/2000 al Curții de Apel București, secția a IV – a civilă,

rezultă că de pe urma defunctului B.A.R.P., decedat la 1 aprilie 1960, a rămas B.G.,

– în calitate de fiu (de asemenea decedat) și că urmașii acestuia sunt

intervenienții. Nu au fost administrate probele necesare, inclusiv consultarea

dosarului notarial nr. 35/2000 al Biroului Notarial M.R. pentru a stabili cu

certitudine raporturile succesorale invocate prin acțiune, respectiv dacă

autorul reclamanților a acceptat succesiunea defunctului B.A.R.P. și dacă

aceasta a fost retransmisă, de asemenea prin devoluțiune succesorală și

acceptare, reclamanților.

După cum, instanțele aveau obligația

să determine corect, în raport cu fiecare capăt de cerere legitimarea

procesuală a pârâților, știut fiind că determinarea valabilității titlului

statului este legată juridic de prezența în proces a Consiliului General al

Municipiului București, iar revendicarea nu poate avea ca pârât decât pe

posesorul (posesorii) neproprietar al bunului.

Cât privește obiectul cererii de

chemare în judecată, de asemenea instanțele erau datoare să respecte limitele

acesteia și să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, ca o garanție a

aplicării principiului disponibilității

[

art. 129 alin. (6) C. proc. civ.].

Întrucât pricina a fost soluționată

cu încălcarea legii, în sensul arătat, situație care relevă că împrejurările de

fapt esențiale ale pricinii nu au fost deplin stabilite, se impune, în baza

art. 313 și art. 314 C. proc. civ., admiterea recursurilor cu trimiterea cauzei

la aceeași instanță, pentru rejudecare, cu respectarea prevederilor art. 315 C.

proc. civ.

În temeiul art. 725 alin. (2) art. 1

pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., cauza urmează a fi trimisă la

Judecătoria sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamanții B.R. și B.E.,

decedată la 1 ianuarie 2003 și al cărei recurs este continuat de B.R. și de

pârâtul Consiliul General al Municipiului București.

Casează decizia nr. 131 din 26

martie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și sentința civilă

nr. 1409 din 24 septembrie 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă,

și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria sectorului 1 București.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi   7 martie  2003.