ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 484/2003

S-a luat în

examinare recursul declarat de pârâta C.V.S.împotriva deciziei nr.126 din 13

decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, Secția civilă.

La apelul nominal

s-au prezentat recurenta-pârâtă C.V.S., prin avocat G.G., intimatul-reclamant

Spitalul de Boli Pulmonare Breaza, prin consilier juridic M.V.,

intimatul-intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în reprezentarea consilier

juridic M.V.

Procedura

completă.

Nefiind chestiuni

prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost

investită.

Avocat G.G.

solicită admiterea recursului, casarea decizirei 126/13 decembrie 2001 a Curții

de Apel Ploiești, Secția civilă și pe fond respingerea acțiunii formulată de

reclamantul Spitalul de Boli Pulmonare Breaza.

Consilier juridic

M.V. învederează Curții că, deși recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei,

în conținutul cererii de recurs au fost indicate motivele prevăzute de art.304

pct.7 și 9 din C.proc.civ., ce atrag modificarea, ci nu casarea deciziei menționate.

Cu privire la

recurs, solicită respingerea acestuia ca nefondat, în conformitate cu

prevederile art.312 alin.(1) teza a II-a din același cod, arătând că recurenta

nu se poate prevala de dispozițiile Legii 10/2001, cât timp temeiul de drept al

acțiunii este art.480 din C.civ., ce reglementează procedura dreptului comun.

Consilier juridic

E.M.solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca

legale și temeinice a hotărârilor pronunțate.

Reprezentantul

Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

C U R T E A

Asupra recursului

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr.288/10.10.2001 a Tribunalului Prahova, s-a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâta C.V.S.V.; s-a admis acțiunea și

cererea de intervenție în interes propriu formulată de Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P.C.F.S. Prahova, la termenul de judecată din 13.09.2001, în

sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 3.490.977.000 lei

reprezentând contravaloarea construcțiilor noi și a lucrărilor de îmbunătățire,

edificate de reclamant și Statul Român la imobilul proprietatea pârâtei, situat

în orașul Breaza, str.Miron Căproiu nr.46, județul Prahova; s-a acordat

reclamantului un drept de retenție asupra imobilului până la achitarea

integrală a despăgubirilor de către pârâți.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că imobilul situat în orașul Breaza

str.Miron Căproiu nr.46 județul Prahova este proprietatea pârâtei C.V.S.,

conform sentinței civile nr.258/25.01.2000 a Judecătoriei Câmpina județul

Prahova. La imobilul respectiv, reclamantul Spitalul de Boli Pulmonare Breaza a

efectuat lucrări de construcție noi, dar și îmbunătățiri, necesare activității

desfășurate de acesta. Aceste îmbunătățiri au fost făcute cu bună-credință.

S-a mai reținut de

instanța de fond că acordarea dreptului de retenție în favoarea reclamantului

asupra imobilului proprietatea pârâtei reprezintă o garanție în favoarea

reclamantului (creditorului) și produce efecte până la achitarea integrală a

debitului datorat de pârâtă.

Curtea de Apel

Ploiești, prin decizia civilă nr.126/13.12.2001, a respins ca nefondat recursul

declarat de pârâta C.V.S.V., împotriva sentinței civile nr.288/10.10.2001 a

Tribunalului Prahova.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că la imobilul proprietatea pârâtei C.V.S.V.

situat în orașul Breaza str.Miron Căproiu nr.46, reclamantul a efectuat lucrări

de construcție noi dar și îmbunătățiri necesare activității desfășurate de

acesta. Că, în conformitate cu art.482 C.civ.pârâta prin accesiune, își va

apropria lucrările efectuate de reclamant, iar, în conformitate cu art.491

alin.1 și 3 C.civ.pârâta va trebui să plătească reclamantului valoarea

materialelor și prețul muncii constructorului, fiind fără relevanță atât

împrejurarea că acesta a folosit imobilul fără titlu cât și faptul că lucrările

cădeau sau nu în sarcina acestuia sau că nu i-a fost plătită pârâtei lipsa de

folosință a imobilului.

S-a mai reținut

faptul că instituirea de către instanța de fond a dreptului de retenție asupra

imobilului proprietatea pârâtei, în favoarea reclamantului, are ca efect

principal facultatea creditorului aflat în posesia bunului, de a refuza

restituirea lui până la stingerea integrală a creanței, fiind un mijloc pur

pasiv de respingere a pretenției proprietarului debitor de a intra anticipat în

posesie.

Împotriva deciziei

civile mai sus menționată, a declarat recurs pârâta C.V.S. criticând-o ca fiind

netemeinică și nelegală, invocând art.304 pct.7,9 C.proc. civ.,deoarece:

- Instanțele au

reținut că nu sunt aplicabile prevederile art.49 alin.3 din Legea 10/2001, fără

a observa că, de fapt, s-a solicitat instanțelor să se constate că utilizatorul

(spitalul) a fost de rea-credință și deci nu i se datorează despăgubiri. Statul

și spitalul neavând vreun titlu cu privire la imobilul din litigiu, atunci când

au edificat construcții noi și îmbunătățiri la imobilul revendicat, au fost

constructori de rea-credință;

- Instanța de

apel, deși își motivează soluția pe îmbogățirea fără just temei a pârâtei,

totuși nu are în vedere reaua-credință avută de stat și de Spitalul Breaza,

atunci când au făcut îmbunătățirile respective la imobilul în litigiu;

- Instanța de apel

a greșit și atunci când a acordat dreptul de retenție pârâtului asupra

imobilului în litigiu.

Recursul nu este

fondat.

Imobilul situat pe

raza orașului Breaza str.Miron Căproiu nr.46, compus din teren și construcții,

aparține pârâtei C.V.S.V.– sentința nr.238/25.01.2000 a Judecătoriei Câmpina

județul Prahova (f. 8 dosar 9257/2000). În anul 1945 imobilul a fost

rechiziționat, iar mai apoi a fost dat în administrarea Spitalului de Boli

Pulmonare Breaza.

În perioada cât

imobilul s-a aflat în proprietatea statului și în administrarea Spitalului de

Boli Pulmonare Breaza (reclamant în cauză) au fost efectuate la imobil o serie

de lucrări de îmbunătățiri, reparații capitale precum și construcții noi, a

căror valoare se ridică la 3.490.977.000 lei (raport de expertiză f.29-38 dosar

9257/2000).

Cu privire la

nereținerea de către instanțe a prevederilor art.49 alin.3 din Legea nr.10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada

6.03.1945-22.12.1989, invocate de pârâtă, acestea nu-și găsesc aplicabilitate

deoarece legea mai sus menționată are caracter special ce derogă de la dreptul

comun, iar pârâta nu a înțeles să uzeze de prevederile acesteia, pârâta a

intrat în posesia și proprietatea imobilului în litigiu urmare a exercitării

acțiunii în revendicare, folosind deci calea dreptului comun.

De altfel, și

prezenta acțiune în pretenții formulată de reclamantul Spitalul de Boli

Pulmonare Breaza se întemeiază tot pe dreptul comun. În atare situație

dispozițiile art.49 alin.3 din Legea nr.10/2001 nu pot fi invocate de pârâtă în

vederea exonerării ei de la plata contravalorii reprezentând îmbunătățiri la

imobilul în litigiu stabilite de instanța de fond, deoarece pârâta nu face

parte din categoria de persoane la care se referă textul de lege enunțat.

Obligarea de către

instanțe a pârâtei la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate de-a lungul

timpului la imobilul în litigiu a avut la bază principiul îmbogățirii fără

justă cauză a pârâtei care o dată intrată în posesia și proprietatea imobilului

beneficiază de îmbunătățirile respective.

De altfel prin

acțiunea în revendicarea imobilului în litigiu, pârâta a solicitat dreptul de

proprietate și cu privire la construcțiile care nu au existat în momentul

rechiziționării imobilului în litigiu, înțelegând să uzeze de dreptul său de

accesiune reglementat de art.482 C.civ.

Însușindu-și

lucrările efectuate de reclamant, conform art.494 alin.1 C.civ.pârâta este datoare

să plătească valoarea materialelor și prețul muncii constructorului -

reclamantul în cauză -, iar potrivit art.494 alin.3 din același cod, este fără

relevanță împrejurarea că reclamantul sau statul - intervenient în cauză – au

folosit imobilul fără titlu, sau că nu au plătit lipsa de folosință.

În ce privește

acrodarea dreptului de retenție în favoarea reclamantului cu privire la

imobilul în litigiu, se rețin următoarele:

Dreptul de

retenție constituie prin el însuși un mijloc de garantare a obligațiilor, care

conferă creditorului posibilitatea de a opune excepția de retenție „erga

omnes”, deci oricui ar reclama bunul obligând astfel pe debitor să-și plătească

datoria. Acest drept nu-i conferă creditorului retentor dreptul de a folosi

bunul sau de a și-l însuși.

În speță, s-a

reținut de instanțe în mod corect ca dovedite îmbunătățirile făcute la imobilul

în litigiu, precum și construcțiile noi edificate de reclamant.

Cu alte

cuvinte,pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 3.490.977.000

lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor făcute de reclamant la imobilul

proprietatea pârâtului. În acest caz, există o conexiune materială între

creanța datorată de pârâtă și deținerea sau posesia exercitată de reclamant cu

privire la imobilul litigios.

Pentru toate

aceste considerente, Curtea va reține că motivele de recurs invocate nu se

circumscriu motivelor de casare prevăzute de art.304 pct.7,9 C.proc.civ.și în

consecință conform art.312 alin.1 C.proc.civ.se va respinge recursul declarat

de pârâta C.V.S. împotriva deciziei civile nr.126/13 decembrie 2001 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta C.V.S.împotriva deciziei 126/13 decembrie

2001 a Curții de Apel Ploiești, Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.