ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 484/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C.V.S.împotriva deciziei nr.126 din 13 decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenta-pârâtă C.V.S., prin avocat G.G., intimatul-reclamant Spitalul de Boli Pulmonare Breaza, prin consilier juridic M.V., intimatul-intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în reprezentarea consilier juridic M.V. Procedura completă. Nefiind chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită. Avocat G.G. solicită admiterea recursului, casarea decizirei 126/13 decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, Secția civilă și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamantul Spitalul de Boli Pulmonare Breaza.

Consilier juridic M.V. învederează Curții că, deși recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei, în conținutul cererii de recurs au fost indicate motivele prevăzute de art.304 pct.7 și 9 din C.proc.civ., ce atrag modificarea, ci nu casarea deciziei menționate. Cu privire la recurs, solicită respingerea acestuia ca nefondat, în conformitate cu prevederile art.312 alin.(1) teza a II-a din același cod, arătând că recurenta nu se poate prevala de dispozițiile Legii 10/2001, cât timp temeiul de drept al acțiunii este art.480 din C.civ., ce reglementează procedura dreptului comun. Consilier juridic E.M.solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a hotărârilor pronunțate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.288/10.10.2001 a Tribunalului Prahova, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta C.V.S.V.; s-a admis acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu formulată de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.C.F.S. Prahova, la termenul de judecată din 13.09.2001, în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 3.490.977.000 lei reprezentând contravaloarea construcțiilor noi și a lucrărilor de îmbunătățire, edificate de reclamant și Statul Român la imobilul proprietatea pârâtei, situat în orașul Breaza, str.Miron Căproiu nr.46, județul Prahova; s-a acordat reclamantului un drept de retenție asupra imobilului până la achitarea integrală a despăgubirilor de către pârâți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul situat în orașul Breaza str.Miron Căproiu nr.46 județul Prahova este proprietatea pârâtei C.V.S., conform sentinței civile nr.258/25.01.2000 a Judecătoriei Câmpina județul Prahova. La imobilul respectiv, reclamantul Spitalul de Boli Pulmonare Breaza a efectuat lucrări de construcție noi, dar și îmbunătățiri, necesare activității desfășurate de acesta. Aceste îmbunătățiri au fost făcute cu bună-credință. S-a mai reținut de instanța de fond că acordarea dreptului de retenție în favoarea reclamantului asupra imobilului proprietatea pârâtei reprezintă o garanție în favoarea reclamantului (creditorului) și produce efecte până la achitarea integrală a debitului datorat de pârâtă.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr.126/13.12.2001, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta C.V.S.V., împotriva sentinței civile nr.288/10.10.2001 a Tribunalului Prahova. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că la imobilul proprietatea pârâtei C.V.S.V. situat în orașul Breaza str.Miron Căproiu nr.46, reclamantul a efectuat lucrări de construcție noi dar și îmbunătățiri necesare activității desfășurate de acesta. Că, în conformitate cu art.482 C.civ.pârâta prin accesiune, își va apropria lucrările efectuate de reclamant, iar, în conformitate cu art.491 alin.1 și 3 C.civ.pârâta va trebui să plătească reclamantului valoarea materialelor și prețul muncii constructorului, fiind fără relevanță atât împrejurarea că acesta a folosit imobilul fără titlu cât și faptul că lucrările cădeau sau nu în sarcina acestuia sau că nu i-a fost plătită pârâtei lipsa de folosință a imobilului.

S-a mai reținut faptul că instituirea de către instanța de fond a dreptului de retenție asupra imobilului proprietatea pârâtei, în favoarea reclamantului, are ca efect principal facultatea creditorului aflat în posesia bunului, de a refuza restituirea lui până la stingerea integrală a creanței, fiind un mijloc pur pasiv de respingere a pretenției proprietarului debitor de a intra anticipat în posesie. Împotriva deciziei civile mai sus menționată, a declarat recurs pârâta C.V.S. criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând art.304 pct.7,9 C.proc. civ.,deoarece: - Instanțele au reținut că nu sunt aplicabile prevederile art.49 alin.3 din Legea 10/2001, fără a observa că, de fapt, s-a solicitat instanțelor să se constate că utilizatorul (spitalul) a fost de rea-credință și deci nu i se datorează despăgubiri.

Statul și spitalul neavând vreun titlu cu privire la imobilul din litigiu, atunci când au edificat construcții noi și îmbunătățiri la imobilul revendicat, au fost constructori de rea-credință; - Instanța de apel, deși își motivează soluția pe îmbogățirea fără just temei a pârâtei, totuși nu are în vedere reaua-credință avută de stat și de Spitalul Breaza, atunci când au făcut îmbunătățirile respective la imobilul în litigiu; - Instanța de apel a greșit și atunci când a acordat dreptul de retenție pârâtului asupra imobilului în litigiu. Recursul nu este fondat. Imobilul situat pe raza orașului Breaza str.Miron Căproiu nr.46, compus din teren și construcții, aparține pârâtei C.V.S.V.– sentința nr.238/25.01.2000 a Judecătoriei Câmpina județul Prahova (f. 8 dosar 9257/2000).

În anul 1945 imobilul a fost rechiziționat, iar mai apoi a fost dat în administrarea Spitalului de Boli Pulmonare Breaza. În perioada cât imobilul s-a aflat în proprietatea statului și în administrarea Spitalului de Boli Pulmonare Breaza (reclamant în cauză) au fost efectuate la imobil o serie de lucrări de îmbunătățiri, reparații capitale precum și construcții noi, a căror valoare se ridică la 3.490.977.000 lei (raport de expertiză f.29-38 dosar 9257/2000).

Cu privire la nereținerea de către instanțe a prevederilor art.49 alin.3 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6.03.1945-22.12.1989, invocate de pârâtă, acestea nu-și găsesc aplicabilitate deoarece legea mai sus menționată are caracter special ce derogă de la dreptul comun, iar pârâta nu a înțeles să uzeze de prevederile acesteia, pârâta a intrat în posesia și proprietatea imobilului în litigiu urmare a exercitării acțiunii în revendicare, folosind deci calea dreptului comun. De altfel, și prezenta acțiune în pretenții formulată de reclamantul Spitalul de Boli Pulmonare Breaza se întemeiază tot pe dreptul comun.

În atare situație dispozițiile art.49 alin.3 din Legea nr.10/2001 nu pot fi invocate de pârâtă în vederea exonerării ei de la plata contravalorii reprezentând îmbunătățiri la imobilul în litigiu stabilite de instanța de fond, deoarece pârâta nu face parte din categoria de persoane la care se referă textul de lege enunțat. Obligarea de către instanțe a pârâtei la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate de-a lungul timpului la imobilul în litigiu a avut la bază principiul îmbogățirii fără justă cauză a pârâtei care o dată intrată în posesia și proprietatea imobilului beneficiază de îmbunătățirile respective. De altfel prin acțiunea în revendicarea imobilului în litigiu, pârâta a solicitat dreptul de proprietate și cu privire la construcțiile care nu au existat în momentul rechiziționării imobilului în litigiu, înțelegând să uzeze de dreptul său de accesiune reglementat de art.482 C.civ.

Însușindu-și lucrările efectuate de reclamant, conform art.494 alin.1 C.civ.pârâta este datoare să plătească valoarea materialelor și prețul muncii constructorului - reclamantul în cauză -, iar potrivit art.494 alin.3 din același cod, este fără relevanță împrejurarea că reclamantul sau statul - intervenient în cauză – au folosit imobilul fără titlu, sau că nu au plătit lipsa de folosință. În ce privește acrodarea dreptului de retenție în favoarea reclamantului cu privire la imobilul în litigiu, se rețin următoarele: Dreptul de retenție constituie prin el însuși un mijloc de garantare a obligațiilor, care conferă creditorului posibilitatea de a opune excepția de retenție „erga omnes”, deci oricui ar reclama bunul obligând astfel pe debitor să-și plătească datoria.

Acest drept nu-i conferă creditorului retentor dreptul de a folosi bunul sau de a și-l însuși. În speță, s-a reținut de instanțe în mod corect ca dovedite îmbunătățirile făcute la imobilul în litigiu, precum și construcțiile noi edificate de reclamant. Cu alte cuvinte,pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 3.490.977.000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor făcute de reclamant la imobilul proprietatea pârâtului. În acest caz, există o conexiune materială între creanța datorată de pârâtă și deținerea sau posesia exercitată de reclamant cu privire la imobilul litigios. Pentru toate aceste considerente, Curtea va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art.304 pct.7,9 C.proc.civ.și în consecință conform art.312 alin.1 C.proc.civ.se va respinge recursul declarat de pârâta C.V.S.

împotriva deciziei civile nr.126/13 decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.V.S.împotriva deciziei 126/13 decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.